Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Avocații lui Vlad Pascu acuză că tinerii uciși în accidentul de la 2 Mai erau băuți

Publicat

in

Avocații lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în care au fost uciși doi studenți, dau vina pe victime și susțin că acestea consumaseră cantități mari de alcool înainte de accident. Alin Trandafirescu, avocatul lui Pascu, a susținut, conform Antena 3, că în rapoartele emise în urma necropsiei victimelor apar valori care arată consumul de alcool.

Avocații lui Vlad Pascu încearcă înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu pentru autorul tragediei de la 2 Mai.

„În corpul persoanelor decedate s-a găsit alcool în sânge și în urină, cantități destul de mari, în sensul de 0,7 spre 1 la mie. Cred că acest element pe care îl regăsim în raportul de necropsie, care este probă în dosarul penal, ar trebui analizat strict ca circumstanță de comitere a infracțiunii, cum ne spune de altfel textul legal pe care îl invocăm la momentul înlocuirii arestului preventiv cu cel la domiciliu”, a declarat avocatul Alin Trandafirescu, citat de Antena 3.

Vlad Pascu va fi dus din penitenciar la spital pentru investigații

Aflat în arest preventiv, Vlad Pascu a primit acceptul judecătorilor de a fi dus la un spital din Constanța pentru investigații la inimă și rinichi, după termenul de judecată în fond din 20 septembrie. 

Vlad Pascu urma să fie dus, marți, la termenul de la Tribunalul Constanța, însă nu a fost prezent. El nu a putut fi audiat nici prin videoconferință, pentru că, spun apărătorii săi, a fost o problemă tehnică la sistemul Penitenciarului Poarta Albă. El a fost reprezentat de avocați.

Pe 19 august 2023, Vlad Pascu a lovit cu mașina un grup de pietoni în apropierea stațiunii 2 Mai, provocând moartea a doi tineri și rănirea altor trei. După accident, el a fugit de la locul faptei. A fost găsit ulterior de poliție în Vama Veche. În urma anchetei, autoritățile au descoperit că Pascu era sub influența drogurilor.

Roberta Dragomir și Sebastian Olaru, care au murit pe loc, aveau 20 și, respectiv, 21 de ani și erau studenți la Facultatea de Geografie a Universității București.

În octombrie, el a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere sub influența substanțelor interzise.

Loading

ACTUAL

Argeșean iresponsabil! A călcat un cățeluș cu mașina și a fugit – POLIȚIA ÎL CAUTĂ

Publicat

in

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș a anunțat în această dimineață că a demarat o anchetă în urma apariției unor informații în spațiul public care indică posibila rănire intenționată a unui câine, provocată de un conducător auto, pe raza localității Bradu.

Potrivit comunicatului oficial transmis de Compartimentul Relații Publice al IPJ Argeș, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au autosesizat și au început o serie de verificări pentru identificarea persoanei aflate la volanul autoturismului implicat, precum și pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs incidentul.

Conform articolului 25, alineatul 2, litera d din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată și actualizată, „rănirea cu intenție a unui animal constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani”.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Guvernul șterge datoriile de 489 milioane de lei ale unei companii de stat. Cum s-a întâmplat asta

Publicat

in

Guvernul a aprobat conversia în acțiuni a datoriilor bugetare ale companiei naționale Unifarm, în valoare de 488,69 milioane lei.

Decizia vizează transformarea obligațiilor fiscale restante în capital social, într-un demers menit să salveze compania de stat aflată într-o situație financiară dificilă. Unifarm, aflată în subordinea Ministerului Sănătății, a acumulat aceste datorii în urma operațiunilor derulate în perioada pandemiei.

Unifarm scapă de presiunea datoriilor după împrumutul din pandemie

În 2020, în plină stare de urgență, Unifarm a contractat un împrumut de 1,15 miliarde lei din fonduri publice, pentru a asigura achiziții urgente de echipamente medicale. Ulterior, compania a fost implicată în anchete privind modul de derulare a acestor achiziții, iar problemele financiare au escaladat.

Pentru a permite restructurarea, Parlamentul a adoptat în 2022 o lege specială, facilitând conversia împrumuturilor acordate în pandemie în acțiuni. Recent, Unifarm a depus un plan de restructurare și a trecut testul creditorului privat prudent, condiții necesare pentru aplicarea măsurii.

Executivul argumentează că această conversie nu poate fi considerată ajutor de stat, fiind cea mai avantajoasă soluție pentru bugetul public în comparație cu scenarii precum falimentul sau executarea silită. Măsura corectează și capitalul propriu negativ al companiei, fără ca statul să facă noi injecții de capital.

CITEȘTE ȘI: Suma reală încasată de câștigătorul Survivor România 2025, sezonul 6. Uwe Dai va avea un șoc când va număra banii de la PRO TV

Guvernul neagă cu vehemență că va crește TVA-ul, în vremea în care ar fi pregătite schimbările economice

Article Thumbnail

Sportpesurse.ro

Ion Țiriac a plătit ani de zile o chirie de 2 lei pentru o vilă impetuoasă din București. Miliardarul a recunoscut tot

Article Thumbnail

Sportpesurse.ro

Frații Pavăl de la Dedeman au dat marea lovitură! Au plătit o avere pentru comoara din București

Așa cum s-a întâmplat în ultima perioadă, inclusiv în prezent, Guvernul neagă că ar urma să se mărească TVA-ul. Pe de altă parte, dacă ar avea dreptate sursele, mulți vor aștepta să-l vadă pe Marcel Ciolacu tatuat pe braț. Din moment ce deficitul bugetar atinge cote alarmante, nici nu ar exista alte variante, mai accesibile, prin care să se aducă degrabă bani la bugetul de stat.

„Chiar și în acest context, România își reafirmă angajamentul de a se încadra în deficitul de 7% din PIB în 2025 și, totodată, va continua această traiectorie și în următorii ani, așa cum prevede Planul Bugetar – Structural Național pe Termen Mediu agreat împreună cu Comisia Europeană”, a transmis recent Ministerul Finanțelor, în urmă cu puțină vreme.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla zilele următoare, dacă autoritățile își vor menține sau nu promisiunea făcută față de cetățeni.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | Polițistă cu BMW din Pitești aruncă cu petarde în curțile oamenilor – IPJ ARGEȘ, CLARIFICĂRI

Publicat

in

Scene incredibile pe o stradă din Pitești, acolo unde o polițistă cu un BMW arunca cu metarial explozibil pe proprietatea unui piteștean.

În seara zilei de 21 aprilie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii Secției 4 Poliție Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că o polițistă ar fi aruncat o petardă spre imobilul său.

În urma verificărilor, polițiștii care s-au deplasat la eveniment au identificat atât apelantul, cât și persoana indicată, respectiv o femeie de 27 de ani, despre care s-a stabilit că ar fi aruncat obiectul respectiv spre poarta de acces a curții apelantului.

Ca urmare a abaterii constatate, femeia de 27 de ani a fost sancționată contravențional conform Legii 61/1991R privind normele de conviețuire socială.

Totodată, având în vedere calitatea de agent de poliție a femeii de 27 de ani, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Argeș a dispus cercetarea disciplinară a acesteia.

IPJ Argeș face precizări despre cazul polițistei

Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:

Orice faptă de acest fel reprezintă un atribut al unei stări conflictuale. Or, lesne de înțeles, orice conflict implică două părți active între care există disensiuni.

Dincolo de acest aspect, așteptările opiniei publice referitoare la conduita unui angajat al instituției poliției sunt, deja, întărite de normele de etică și deontologie profesională, parte din acestea fiind aplicabile și în situația în care polițistul se află în timpul liber, instituția având, spre deosebire de multe alte tipuri de instituții de stat, un mecanism propriu de control intern, pentru verificarea și sancționarea abaterilor de natură disciplinară. Prin acest mecanism intern, ne dezicem de orice comportament care ar putea aduce atingere prestigiului uniformei de polițist și asigurăm cetățenii că orice abatere, indiferent de statutul sau funcția polițistului, este tratată cu seriozitate, obiectivitate și celeritate.

Astfel, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Argeș se delimitează ferm de abaterile de la normele de conduită specifice polițiștilor, sens în care prezenta situație ce face obiectul atenției publice nu face excepție. Înțelegem și împărtășim preocupările exprimate în spațiul public cu privire la conduita angajaților instituției, chiar și în afara orelor de program. Totodată, ne reafirmăm angajamentul față de principiile integrității și profesionalismului, conduita așteptată de la fiecare polițist fiind una ireproșabilă, indiferent de contextul personal sau profesional.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Bătaie cu topoare în stradă, la Pitești. Au intervenit forțele speciale – DE LA CE A PORNIT TOTUL

Publicat

in

Poliţiştii și jandarmii din Argeş au intervenit, miercuri, pentru aplanarea unui scandal izbucnit pe o stradă din municipiul Piteşti, unde mai multe persoane s-au luat la bătaie. În altercaţie a fost folosit şi un topor. Primele date arată că persoanele implicate în scandal se cunoşteau. Spun că s-au certat din cauza unei postări pe o reţea socială

„Poliţiştii piteşteni au fost sesizaţi despre o stare conflictuală pe strada Violetelor, din municipiul Piteşti. La faţa locului s-au deplasat (…) mai multe echipaje de poliţie din cadrul Secţiei 3 Poliţie Piteşti, la aceeaşi locaţie fiind direcţionate pentru măsuri de ordine şi un echipaj din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, precum şi un echipaj din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş, starea conflictuală fiind aplanată. Din primele verificări a rezultat că ocupanţi ai unui autovehicul, identificaţi ca fiind un bărbat de 51 de ani, o femeie de 50 de ani şi un minor de 13 ani, ar fi agresat un bărbat de 41 de ani şi ar fi provocat avarii autoturismului celui din urmă”, informează oficialii Poliţiei judeţene Argeş. Surse judiciare au declarat pentru News.ro că persoanele implicate în scandal se cunoşteau, iar din primele declaraţii ale acestora, la baza conflictului s-ar fi aflat o postare pe o reţea socială.  Aceleaşi surse afirmă că în conflict a fost folosit un topor, însă persoana agresată, care a fost dusă la spital, nu se află în stare gravă.  Ocupanţii celuilalt autovehicul au fost duşi la sediul Poliţiei, pentru audieri. În urma conflictului, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, continuând cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

ALERTĂ! Puneți mâna pe lopată, curățați-vă sanțurile și lăsați TikTok-ul! E COD PORTOCALIU de ploi în Argeș

Publicat

in

In urma cu putin timp a intrat in vigoare in județul Argeș o ALERTĂ COD PORTOCALIU – averse torențiale care vor acumula peste 25…40 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. Interval de valabilitate: 23.04.2025, ora 15:15 – 23.04.2025, ora 16:10

RECOMANDĂRI ISU ARGEȘ:

– Curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitații.

– În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercați să le traversați prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora.

– Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

– Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.

– Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii.

– Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

Intră pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență „FII pregătit” și consultă ghidurile aflate la rubrica Fenomene Meteo Extreme. Află cum să reacționezi la apariția, în timpul și după un eveniment de tipul furtună, ploi abundente, accesând link-ul de mai jos:

https://fiipregatit.ro/ghid/furtuna

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

KLANAR IMOBILIARE INFORMEAZĂ: Programul Noua Casă 2025 a început. Ce reguli se aplică în acest an

Publicat

in

Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional, informeaza Klanar Imobiliare, cea mai puternică agenție imobiliară din Argeș. Plafonul garanțiilor ce pot fi emise în acest an în cadrul programului Noua Casă, prin care cei interesați pot lua credite garantate de stat pentru cumpărarea unei locuințe noi, a fost stabilit recent la 500 de milioane de lei, adică jumătate din valoarea de anul trecut.

Plafonul de garanții de anul acesta este la jumătate față de cel de anul trecut, stabilit prin HG 63/2024. Totodată, hotărârea recentă aduce și câteva modificări ce vizează procedura de plată a sumelor garantate către finanțator.

Băncile partenere Klanar Imobiliare în programul Noua Casă sunt: Alpha Bank, EXIM Banca Românească, Banca Transilvania, BCR, BRD GSG, CEC Bank, First Bank, Garanti Bank, ING Bank, Intesa Sanpaolo Bank, OTP Bank, Raiffeisen Bank, Unicredit Bank, Vista Bank, Libra Internet Bank și Techventures Bank.

Regulile din acest an ale programului Noua Casă


Programul Noua Casă e gândit să-i ajute pe cei interesați de cumpărarea unei locuințe, prin contractarea de credite garantate de stat, ce vin cu un nivel mai mic al dobânzilor.

Regulile programului, stabilite prin HG 717/2009, prevăd o valoare maximă a creditului care poate fi accesat pentru o singură locuință de 66.500 de euro și un avans de 5% – pentru locuințele care au un preț maxim de 70.000 euro.

Apoi, în cazul în care prețul locuinței ajunge până la 140.000 de euro, valoarea maximă a creditului poate ajunge la 119.000 de euro, cu un avans de 15% din partea beneficiarului.

Tipurile de locuințe ce pot fi cumpărate în cadrul programului Noua Casă sunt:

  • locuințe noi, destinate achiziționării, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), pentru care documentele de recepție la terminarea lucrărilor de construcții noi s-au semnat cu cel mult cinci ani înainte de data solicitării creditului garantat;
  • locuințe consolidate, destinate achiziționării, pentru care documentele de recepție la terminarea lucrărilor de intervenție în vederea consolidării și/ sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult cinci ani înainte de data solicitării creditului garantat, inclusiv cele construite prin programele derulate de ANL;
  • alte categorii de locuințe, recepționate la terminarea lucrărilor de construcții noi sau de intervenție în vederea consolidării și/ sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de cinci ani înainte de data solicitării creditului garantat, destinate achiziționării, inclusiv cele construite prin programele derulate de ANL, care nu îndeplinesc condițiile pentru a fi încadrate în categoriile anterioare.

În plus, pentru a putea cumpăra o locuință prin programul Noua Casă, aceasta trebuie să se încadreze în una dintre clasele A, B sau C de eficiență energetică.

Cei care doresc să-și cumpere locuințe prin programul Noua Casă trebuie să le asigure la valoarea de piață existentă la momentul încheierii asigurării, nu la valoarea de piață de la momentul acordării garanției, cum era înainte.

De asemenea, locuințele achiziționate prin programul Noua Casă nu se pot vinde timp de cinci ani de la cumpărare, iar atunci când vine vorba de închiriere, acest lucru se poate face doar cu acordul băncii și al Ministerului Finanțelor.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend