Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Autostrada „Moldovei” A7: Încă două tronsoane contractate cu românii de la UMB

Publicat

in

Compania de Autostrăzi va semna joi cu constructorul român UMB contractele pentru execuția tronsoanelor de mijloc ale Autostrăzii dintre Buzău-Focșani, parte din Autostrada „Moldovei” A7. Același constructor lucrează deja pe celelalte două tronsoane de capăt ale segmentului Buzău – Focșani.

Autostrada A7 Buzau – FocsaniFoto: Hotnews

Joi, 12 ianurie, la sediul Ministerului Transporturilor, Compania de Autostrăzi va semna contractele de execușie cu ASOCIEREA SC SA & PE CONSTRUCT SRL – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. INTERTRANSCOM IMPEX S.R.L. pentru loturile 2 și 3 din A7 Buzău – Focșani.

Asocierea română a fost declarată câștigătoare la început de decembrie, după ce inițial mai fusese desemnată și în luna septembrie,d ar după contestații ofertele au trebuit reevaluate.

  • Pentru Tronsonul 2 Vadu Pașii – Râmnicu Sărat (30,8km) contractul este de 1.317.073.556,06 Lei fără T.V.A.

Pentru Tronsonul 2 sunt proiectate 12 poduri dintre care, Podul peste Râmnicul Sărat și DN22 este de o complexitate tehnică ridicată, având lungimea de 791 m.

  • Pentru Tronsonul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni (36,1km) contractul este de 1.469.390.182,97 Lei fără T.V.A.

Pentru Tronson 3 sunt proiectate 18 poduri și un pasaj, din care Podul peste DJ 205R și pârâul Ramna este de o complexitate tehnică ridicată, având lungimea de 380 m.

Durata de execuție a contractelor este de 26 de luni, iar perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.

Autostrada A7 în Moldova, o afacere UMB cap-coadă?

În prezent, UMB are contracte semnate pe Loturile 4 și 1 din A7 Buzău – Focșani, în total circa 16 km, iar acum va semna și pe loturile 2 și 3 din mijloc (circa 66 km).

În plus, UMB a semnat deja contractele de execuție pentru toate cele trei loturi de pe Focșani – Bacău (96 km).

În urmă cu două săptămâni UMB a fost desemnat constructor toate cele trei loturi ale autostrăzii Bacău – Pașcani (77,4 km, însă pe toate trei rezultatul a fost contestat.

Astfel, în prezent UMB deja are practic contractați circa 179 km din A7 și pe o bună parte din ei a început deja să lucreze efectiv în teren.

Dacă ar reuși să câștige toate tronsoanele licitate acum pe A7, UMB – companie din Bacău la origini, ar ajunge practic să lucreze pe un front neîntrerupt de peste 250 de kilometri de autostradă, toți în Moldova.

Compania a fost în ultimii ani cea mai performantă din rândul constructorilor de autostrăzi, reușind mobilizări exemplare pe șantiere și chiar și inaugurări înaintea termenelor contractuale.

Aici mai putem aminti că tot UMB a construit și finalizat înainte de termen singura bucată din A7 deschisă traficului în prezent: 16 km drept centură a Bacăului.

A7 – Autostrada finanțată prin PNRR, dar cu termen limită pentru finalizare

Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 440 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina. De la Ploiești până la Pașcani (circa 320 de km) a fost prinsă pe finanțare PNRR, planul pe termen scurt gândit de UE pentru relansarea economiilor post-pandemie. Condiția esențială: proiectele să fie finalizate până în 2026.

În momentul de față toate tronsoanele au fost scoase la licitație (ultimele în luna august 2022), deși pentru A7 au tot fost promise încă din 2020.

Până în acest moment, sunt contractate doar două loturi (49 km) din cele trei de pe Ploiești (Dumbrava) – Buzău, cele două loturi de capăt (16km) precum și cele două loturi din mijloc ale tronsonului Buzău – Focșani (4 loturi – total 83 km), dar și cele trei loturi (96km) de pe Focșani – Bacău.

Autostrada A7 – „Coloana Vertebrală” a Moldovei, salvarea față de criminalul drum E85

Foto: Traseul autostrăzii A7.

Notă: Denumirea de autostrada „Moldovei” (așa cum este ea trecută mereu în ghilimele la fiecare articol) este una neoficială, folosită inițial în presă de publicații precum HotNews.ro. Ulterior această denumire a fost adoptată și în discursurile oficiale ale autorităților. Inițial, drumul de mare viteză de pe culoarul A7 fusese denumit OFICIAL în MasterPlanul de Transport (MPGT) drept „Siret Expres”. Similar, și Autostrada „Unirii” A8 este o denumire neoficială folosită inițial de HotNews.ro, alte publicații și pe diverse forumuri, în timp ce în documentele oficiale ale Ministerului Transporturilor – în MPGT – autostrada A8 era trecută drept „Autostrada Montana”.

NATIONAL

Marcel Ciolacu a izbucnit: Nu va vinde nimeni Ardealul! Nu va exista niciun Ținut Secuiesc în România

Publicat

in

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că şi-ar dori mai multe femei în funcţiile de top ale administraţiilor locale şi centrale, pentru că în politică “toată lumea trebuie să se regăsească”.

“Dumitriţa Gliga este una dintre doamnele politicii româneşti, una dintre puţinele doamne care sunt şi preşedinte de organizaţie. O mai avem pe doamna Gabriela Firea, doamna Rodica Nassar, Dumitriţa Gliga şi Doina Federovici, sunt cele patru doamne ale politicii româneşti şi ale PSD care sunt şi preşedinte de organizaţie. Sincer mi-aş dori mult mai multe doamne în funcţiile de top ale administraţiilor locale şi centrale, pentru că în politică toată lumea trebuie să se regăsească”, a spus Ciolacu la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Mureş.

El a menţionat că nu face parte dintre politicienii care învrăjbesc românii.

“La dumneavoastră la Mureş şi la Satu Mare şi la Covasna şi la Harghita este o situaţie, să spunem, mai specială, cu o istorie mai încrâncenată. Eu nu fac parte din politicienii care vin şi învrăjbesc românii cu românii de alte tipuri şi pe urmă pleacă la Bucureşti, unde pe ei nu îi deranjează ce se întâmplă în comunităţile dumneavoastră. Nu construim nimic, ci pentru o perioadă limitată de timp obţinem poate un număr, dar nu semnificativ sau determinant, un număr mai mare de voturi. Poate este o soluţie ca toate partidele româneşti să se unească împotriva cui? Tot a unor români, dar de etnie maghiară. Aşa o să ne unim şi împotriva românilor lipoveni la Tulcea, aşa o să ne unim împotriva românilor de etnie germană de la Sibiu. Nu ştiu care e soluţia cea mai bună, cu certitudine dumneavoastră trebuie să ştiţi care este soluţia cea mai bună, dar eu nu vin să învrăjbesc. Eu vreau să trăiesc într-o Românie normală. Eu cred că împreună putem construi”, a afirmat Ciolacu.

Marcel Ciolacu a subliniat că “nu va exista niciun Ţinut Secuiesc niciodată în România”.

“Nu va vinde nimeni niciun Ardeal, nu se va schimba nicio frontieră. De ce? Pentru că suntem în Uniunea Europeană şi în NATO. Vom fi membri cu drepturi depline la sfârşitul anului şi în spaţiul Schengen terestru, în 2026 vor fi şi în OECD, în 2025 nu vom mai avea nici vize să mergem în Statele Unite. Ăsta este adevărul şi drumul României”, a conchis premierul.

Citeste mai mult

NATIONAL

Charles Leclerc (Ferrari), cel mai bun timp în ultima zi a testelor din Bahrain

Publicat

in

Monegascul Charles Leclerc (Ferrari) a reuşit cel mai bun timp vineri, în ultima din cele trei zile de teste din Bahrain înaintea noului sezon al Campionatului Mondial de Formula 1, informează AFP.

Charles Leclerc a fost urmat de britanicul George Russell (Mercedes). La volanul modestului său Sauber, chinezul Zhou Guanyu a completat Top 3 al acestei ultime zile de teste înaintea primului Mare Premiu al sezonului, ce va avea loc pe 2 martie, tot pe circuitul Sakhir.

Olandezul Max Verstappen (Red Bull), câştigătorul ultimelor trei ediţii ale Campionatului Mondial, a obţinut al patrulea timp, în faţa japonezului Yuki Tsunoda (Racing Bulls).

Clasamentul după ultima din cele trei zile ale testelor de iarnă din Bahrain:

1. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) 1:30.322 (74 tururi)

2. George Russell (Marea Britanie/Mercedes) +0.046 (67)

3. Zhou Guanyu (China/Sauber) +0.325 (85)

4. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) +0.433 (66)

5. Yuki Tsunoda (Japonia/Racing Bulls) +0.453 (53)

6. Alex Albon (Thailanda/Williams) +0.662 (121)

7. Oscar Piastri (Australia/McLaren) +0.708 (91)

8. Fernando Alonso (Spania/Aston Martin) +0.837 (75)

9. Carlos Sainz (Spania/Ferrari) +0.925 (71)

10. Sergio Perez (Mexic/Red Bull) +1.161 (53)

11. Nico Hulkenberg (Germania/Haas) +1.364 (89)

12. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) +1.677 (49)

13. Lance Stroll (Canada/Aston Martin) +1.716 (46)

14. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren) +1.786 (20)

15. Pierre Gasly (Franţa/Alpine) +1.827 (47)

16. Kevin Magnussen (Danemarca/Haas) +2.731 (80)

17. Esteban Ocon (Franţa/Alpine) +2.757 (55)

18. Valtteri Bottas (Finlanda/Sauber) +3.206 (28)

19. Daniel Ricciardo (Australia/Racing Bulls) +6.693 (70)

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend