NATIONAL
‘Au avut suficient timp să intervină’: mama presupusului atacator de la liceul din Georgia ar fi avertizat școala despre o ‘urgență maximă’ înainte de atac
Publicat
acum o lunăin
De
adminMama presupusului atacator de la liceul Apalachee din Georgia le-a spus membrilor familiei că a sunat la şcoală în dimineaţa atacului şi a avertizat un consilier cu privire la o „urgenţă extremă” care îl implica pe fiul ei în vârstă de 14 ani, potrivit mesajelor text obţinute de „The Washington Post” şi unui interviu cu un membru al familiei, scrie news.ro.
Această relatare este susţinută de un jurnal de apeluri din planul de telefonie comun al familiei, care arată un apel de 10 minute de pe telefonul mamei către şcoală începând cu ora 9:50 a.m. – cu aproximativ o jumătate de oră înainte ca martorii să spună că atacatorul a deschis focul.
„Eu am fost cea care a anunţat consilierul şcolar de la liceu”, i-a trimis Marcee Gray un mesaj surorii sale după împuşcăturile din 4 septembrie, potrivit unei capturi de ecran a schimbului de mesaje. „Le-am spus că este o urgenţă extremă şi că trebuie să meargă imediat să-l găsească (pe fiu) pentru a-l verifica”, a adăugat femeia.
Consilierul i-a spus lui Gray în timpul apelului că fiul ei vorbise despre împuşcături la şcoală în acea dimineaţă, potrivit surorii lui Gray, Annie Brown, care a povestit pentru „The Washington Post” discuţiile din familie despre evenimentele de la şcoală.
Cam în acelaşi timp, un administrator al şcolii a mers la ora de matematică a fiului, potrivit Lyelei Sayarath, o elevă din clasă cu el. Sayarath a declarat că părea să existe o confuzie legată de un alt elev din clasă, cu un nume similar cu cel al fiului lui Gray. Niciunul dintre elevi nu se afla în sală, iar oficialul a plecat cu un rucsac aparţinând elevului cu nume similar, a spus ea
Împuşcăturile au început câteva minute mai târziu.
„GÂNDURI CRIMINALE ŞI SUICIDARE”
Jurnalul telefonic, mesajele text şi interviurile oferă cele mai puternice indicii de până acum că oficialii de la liceul Apalachee au fost alertaţi cu privire la îngrijorările legate de suspect în dimineaţa atacului şi este posibil să îl fi căutat cu câteva minute înainte ca acesta să ucidă patru persoane şi să rănească nouă cu o puşcă de tip AR-15, arată The Washington Post.
Mesajele text arată, de asemenea, că şcoala şi familia au fost în contact cu privire la starea psihică a suspectului cu o săptămână înainte de atac, iar Annie Brown, mătuşa atacatorului, i-a spus unei rude că adolescentul avea în acel moment „gânduri criminale şi suicidare”.
Suspectul, Colt Gray, în vârstă de 14 ani, este acuzat ca adult de patru capete de acuzare pentru omor calificat. El a compărut vineri în faţa instanţei, dar nu a pledat.
Jurnalul de apeluri şi mesajele au fost furnizate publicaţiei The Washington Post de către mătuşa lui, Annie Brown, care a declarat că administrează planul de telefonie mobilă al familiei.
SMS-urile primite de Brown despre faptul că sora sa, Marcee Gray, a anunţat şcoala au fost trimise de pe un telefon aparţinând mamei lor, bunica suspectului, dar Brown a declarat că sora sa a fost expeditorul. Brown a declarat că sora ei a sunat la şcoală după ce a aflat ceva îngrijorător despre fiul ei şi s-a temut de un „dezastru iminent”. Nu ştie însă detalii despre ce aflase sora ei sau cum.
Brown a mai declarat pentru The Washington Post că nepotul ei petrecuse luni întregi „implorând” ajutor psihologic, după ce „adulţii din jurul său îl dezamăgiseră”. Frământările sale au fost complicate de o viaţă de familie dificilă, a mai spus ea.
PROBLEME ÎN FAMILIE
În decembrie, mama suspectului pledase „vinovat” pentru o acuzaţie de violenţă în familie şi i s-a ordonat să aibă doar un contact limitat cu Colin Gray, soţul ei şi tatăl suspectului, conform înregistrărilor judiciare.
În 2022, soţii Gray au fost evacuaţi din locuinţa lor, iar mama şi tatăl suspectului s-au separat, conform înregistrărilor poliţiei.
Familia a avut, de asemenea, contacte cu agenţia de protecţie a copilului din Georgia, au declarat autorităţile.
În mai 2023, poliţiştii locali l-au contactat pe adolescent după ce au primit un pont de la FBI cu privire la ameninţări online de a comite un atac armat la şcoală. Adolescentul a negat că ar fi făcut astfel de ameninţări. Tatăl său, Colin Gray, a declarat autorităţilor la momentul respectiv că avea puşti de vânătoare în casă şi că fiul său avea voie să le folosească sub supraveghere, dar nu avea „acces neîngrădit”.
Acum, Colin Gray a fost acuzat de omor de gradul doi în legătură cu crimele, precum şi de omor involuntar şi cruzime faţă de copii. Autorităţile au declarat că acesta i-a permis cu bună-ştiinţă fiului său să aibă arma.
TERAPIE
Cu o săptămână înainte de atac, bunica adolescentului, Deborah Polhamus, se întâlnise cu un consilier şcolar pentru a cere ajutor pentru el, a relatat anterior The Washington Post. „Începe cu terapeutul mâine”, a scris Polhamus într-un mesaj text către Brown după acea întâlnire. Nu este clar dacă suspectul a participat la acea şedinţă de terapie.
Într-un mesaj din 29 august trimis unui membru al familiei, Brown spunea că are speranţe cu privire la planurile pe care familia le-a făcut cu şcoala pentru ca nepotul ei să facă terapie.
De asemenea, ea şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la accesul nepotului ei la armele din casă. „A avut gânduri criminale şi sinucigaşe, nu ar trebui să aibă o armă şi ar fi trebuit să fie la TERAPIE cu luni în urmă”, a scris Brown. Ea a mai spus că încercase anterior să îl trimită la terapie, dar fără succes.
MAMA, SUPĂRATĂ PE ŞCOALĂ
După atacul armat de la Apalachee, mama suspectului şi-a exprimat frustrarea că şcoala nu a prevenit tragedia, arată mesajele text. Timpul scurs între momentul în care l-a avertizat pe consilier cu privire la fiul său şi primele focuri de armă a fost „suficient de lung pentru ca ei să intervină, aşa că sunt curioasă să ştiu ce s-a întâmplat în acest timp”, i-a scris ea lui Brown, potrivit unei capturi de ecran a mesajului.
Lyele Sayarath, în vârstă de 16 ani, care a vorbit anterior cu CNN despre experienţa ei, a declarat pentru The Post că se afla în clasă, la a doua oră, de algebră, puţin după ora 10 a.m., când un administrator a venit să-l caute nu pe Colt Gray – colegul de bancă al lui Sayarath – ci pe un alt elev care stătea în apropiere şi avea un nume similar. Nu este clar ce a determinat vizita administratorului şi dacă apelul lui Marcee Gray a jucat vreun rol. Acest elev se dusese la baie, i-a spus profesoara de algebră administratorului, a declarat Sayarath. Rucsacul roşu şi negru al elevului era încă în clasă, iar administratoarea l-a luat cu ea când a plecat.
În acel moment, Colt Gray nu se afla nici el în clasă. El plecase, a spus Sayarath.
„OH, ESTE AICI!”
La scurt timp după aceea, elevul cu un nume similar s-a întors cu ghiozdanul în mână, potrivit lui Sayarath. Acesta i-a spus că un adult pe coridor l-a întrebat despre profesorul de la prima oră şi el credea că acel adult îl căuta pe Colt Gray.
Nu după mult timp, o voce pe interfon i-a cerut profesoarei de la clasă să îşi verifice e-mailul, a povestit Sayarath. Profesoara a mers la computerul ei, apoi a continuat să se ocupe de problemele de algebră. Câteva momente mai târziu, Colt Gray s-a apropiat de clasă, iar profesoara a spus la interfon: „Oh, este aici”, îşi aminteşte Sayarath.
Un alt elev era pe punctul de a deschide uşa pentru a-l lăsa să intre pe Colt, dar a observat că avea o armă în mână şi s-a dat înapoi alarmat, a povestit Sayarath. Uşa era încuiată, iar adolescentul înarmat nu a putut intra în clasă.. Sayarath a auzit primele împuşcături câteva secunde mai târziu.
Rabecca Sayarath, mama Lyelei, a condus până la Apalachee imediat ce a primit un apel de la fiica sa despre împuşcăturile care se desfăşurau. În acea seară, Sayarath a încercat să pună întrebări cu privire la relatarea fiicei sale în cadrul unei conferinţe de presă cu reprezentanţii forţelor de ordine şi a făcut o serie de afirmaţii cu privire la comportamentul suspectului şi la răspunsul şcolii. Fără a fi specific, şeriful Jud Smith din comitatul Barrow a spus că ea are „informaţii greşite”.
Într-un interviu acordat The Washington Post, ea a declarat că a crezut că oficialii şcolii îl căutau pe suspect şi a fost furioasă că aceştia nu au luat măsuri mai devreme. „Căutaţi copilul… şi voi nu aţi închis şcoala când aţi aflat că nu era în clasă? Dacă ar fi închis şcoala, mulţi oameni ar fi putut fi încă aici”, a spus ea.
Poate vrei sa citesti
Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, mai aproape de restaurare: Ministerul Culturii finalizează pașii pentru salvarea comorii de carte rară
Larisa Iordache a anunțat că va avea o fetiţă
Facebook se implică în alegerile din Moldova: Decizie în premieră la scrutinul prezidențial
Vești proaste de la meteorologi. Temperaturile scad brusc și nici ploile nu vor lipsi în acest weekend: Care sunt zonele afectate
Petrolul Ploiești împlinește 100 de ani: Meci de gală cu Vitesse Arnhem
Preţurile biletelor de la ultimul meci al lui Rafael Nadal au explodat
NATIONAL
Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, mai aproape de restaurare: Ministerul Culturii finalizează pașii pentru salvarea comorii de carte rară
Publicat
acum 24 de secundein
12 octombrie 2024De
adminMinisterul Culturii a anunțat finalizarea procedurii de achiziție publică pentru pregătirea documentației necesare consolidării, restaurării și valorificării Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, care adăpostește un tezaur de carte rară.
Ministerul Culturii, prin Institutul Naţional al Patrimoniului, a anunţat vineri că a finalizat procedura de achiziţie publică pentru elaborarea documentaţiei necesare consolidării, restaurării şi punerii în valoare a Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia.
„Acesta este un pas esenţial pentru a ne asigura că biblioteca menţionată, care deţine un tezaur extraordinar de carte rară, va începe rapid procesul de refacere şi va ajunge la strălucirea de altădată”, transmit reprezentanţii Ministerului Culturii, conform Mediafax.
Fondată în 1798 de episcopul romano-catolic Batthyány Ignác, Biblioteca Batthyaneum, aflată într-o fostă mănăstire, are mai multe cărţi vechi şi colecţii valoroase de carte, inclusiv celebrul Codex Aureus, un manuscris medieval în limba latină, scris cu litere de aur, cu vechimea de peste 1.000 de ani, care conţine două dintre cele patru evanghelii ale Noului Testament.
Proiectul de restaurare a Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, filială a Bibliotecii Naţionale a României, face parte din Programul de Investiţii „Temelii culturale”, aprobat în acest an de Guvernul României şi care va fi finanţat cu ajutorul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, precum şi din fonduri naţionale.
NATIONAL
Larisa Iordache a anunțat că va avea o fetiţă
Publicat
acum 8 minutein
12 octombrie 2024De
adminMultipla campioană la gimnastică Larisa Iordache, retrasă din activitate în decembrie 2021, care la 2 a anunţat că va deveni mamă pentru prima oară, va avea o fetiţă.
“Esteeee fetiţăăăăă. Ne-am privit şi am ştiut că iubirea noastră va prinde acum forma celei mai preţioase minuni. Te aşteptăm cu inima plină de bucurie, micuţa noastră!“, a scris Larisa pe Facebook, într-o postare în care apare alături de soţul ei Cristian Chiriţă.
Fosta gimnastă, în vârstă de 27 de ani, s-a căsătorit cu Cristian Chiriţă la 8 iunie.
Ea fost cerută de soţie în prima zi a anului. Larisa Iordache şi Cristian Chiriţă, campion naţional la tenis de masă, şi-au făcut publică relaţia în aprilie 2023.
Multiplă campioană europeană şi mondială, precum şi medaliată cu bronz la JO din 2012, Larisa Iordache şi-a încheiat cariera la finalul lui 2021.
NATIONAL
Facebook se implică în alegerile din Moldova: Decizie în premieră la scrutinul prezidențial
Publicat
acum 9 minutein
12 octombrie 2024De
adminMeta a anunțat că a eliminat o rețea de conturi care viza vorbitorii de limbă rusă din Republica Moldova înainte de alegerile din 20 octombrie, pentru încălcarea politicii companiei privind conturile false, transmite Reuters.
Conturile Meta false au postat critici la adresa președintelui Maia Sandu, a politicienilor proeuropeni și a legăturilor strânse dintre Moldova și România și au susținut partidele pro-ruse din Moldova, a declarat compania.
Meta a declarat că a eliminat șapte conturi de Facebook, 23 de pagini, un grup și 20 de conturi de pe Instagram pentru încălcarea politicii sale privind conturile false, scrie mediafax.ro.
În Chișinău, autoritățile au anunțat că au blocat 15 canale ale aplicației de mesagerie Telegram pentru că încălcau legile privind finanțarea partidelor politice.
Poliția moldovenească a declarat joi că a percheziționat locuințele liderilor legați de omul de afaceri Ilan Șor, ca parte a unei anchete penale privind fraudarea alegerilor. Poliția a spus că zeci de mii de alegători au fost plătiți prin intermediul conturilor dintr-o bancă rusească pentru a vota „nu” în cadrul unui referendum privind aderarea la UE organizat în paralel cu alegerile prezidențiale.
Președinta proeuropeană Maia Sandu își dorește un al doilea mandat în alegeri și a numit referendumul privind aderarea la blocul celor 27 de membri drept piatra de temelie a politicilor sale.
NATIONAL
Vești proaste de la meteorologi. Temperaturile scad brusc și nici ploile nu vor lipsi în acest weekend: Care sunt zonele afectate
Publicat
acum 25 de minutein
12 octombrie 2024De
adminO avertizare cod galben de vreme severă este în vigoare din această dimineață până diseară în 14 județe. Alerta meteo preconizează intensificări ale vântului și este valabilă între 12 octombrie, ora 06, și 12 octombrie, ora 21. Potrivit ANM, pe parcursul zilei de sâmbătă, aceste fenomene vor afecta Moldova, estul și nord-estul Munteniei, precum și Dobrogea.
Până la ora 21.00, este valabilă o informare de ploi și vânt la nivel național. În sudul și sud-estul țării, se așteaptă averse și descărcări electrice pe arii restrânse. Cantitățile de apă vor varia între 10 și 15 l/mp, iar izolat pot depăși 25 l/mp. Vântul va avea intensificări în regiunile estice și local în cele sud-vestice, cu viteze ce vor atinge 40-50 km/h.
Unde vor fi temperaturi scăzute pe 12 octombrie
Temperaturile vor scădea semnificativ, în special în sud, est și parțial în centrul țării, unde cerul va fi predominant noros pe parcursul zilei. Vor fi ploi sub formă de aversă pe arii extinse în Dobrogea, Muntenia și estul Olteniei, unde izolat cantitățile de apă vor atinge 10-15 l/mp. De asemenea, ploi slabe se vor înregistra și în Transilvania și Moldova. În restul zonelor, cerul va fi mai mult senin.
Vântul va sufla slab până la moderat, dar va intensifica în timpul zilei în regiunile estice și sud-vestice, atingând viteze de 40-45 km/h.
În Moldova, estul și nord-estul Munteniei, precum și în Dobrogea, rafalele vor atinge 50-55 km/h. Temperaturile maxime vor varia între 13 și 23 de grade, iar cele minime se vor situa între 3 și 10 grade. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse va fi ceață, iar spre sfârșitul intervalului, în centrul și nord-estul țării, vor fi condiții de brumă. Presiunea atmosferică va fi ușor variabilă în vest, în timp ce în rest va crește.
NATIONAL
Petrolul Ploiești împlinește 100 de ani: Meci de gală cu Vitesse Arnhem
Publicat
acum 28 de minutein
12 octombrie 2024De
adminSâmbătă, Petrolul Ploiești sărbătorește centenarul printr-o serie de manifestări, care vor culmina cu un meci de gală contra echipei Vitesse Arnhem.
„12 octombrie este ziua în care sărbătorim 100 de ani de Petrolul Ploiești. De la ora 12.00 pe străzile din jurul stadionului vom avea parte de streetfood, muzică și o serie de activități”, au anunțat reprezentanții clubului pe pagina de Facebook.
Celebrarea centenarului coincide cu ziua în care se aniversează 58 de ani de la cel mai mare succes din istoria clubului, victoria cu Liverpool.
„12 octombrie 1966 rămâne o dată scrisă cu litere de aur în istoria clubului Petrolul. Din postura de campioană a României, echipa ploieşteană reuşea să o învingă, pe stadionul ”Ilie Oană” (denumit ”Petrolul” atunci), cu 3-1, pe Liverpool, campioana campioanei mondiale de la acea dată, Anglia”, mai spun reprezentanții clubului.
Sâmbătă, de la ora 17.00 se vor deschide porțile arenei „Ilie Oană”, iar la 18.20 vor lua startul evenimentele dinaintea meciului de gală cu gruparea olandeză Vitesse Arnhem.
NATIONAL
Preţurile biletelor de la ultimul meci al lui Rafael Nadal au explodat
Publicat
acum 29 de minutein
12 octombrie 2024De
adminBiletele pentru faza finală a Cupei Davis, unde Rafael Nadal se va retrage, se vând pentru sume cuprinse între 2 800 şi peste 50 000 de euro. Faza finală a Cupei Davis are loc la Malaga, în perioada 19-24 noiembrie,
Biletele pentru sfertul de finală dintre Spania şi Olanda au fost deja puse în vânzare timp de două săptămâni. Dar începând de joi, vânzarea biletelor a atins un nivel record, scrie news.ro.
Pe platforma de revânzare Viagogo, cele mai ieftine bilete pentru sferturile de finală ale „La Roja” costă 2 800 de euro, iar unele din zona de mijloc ajung până la 51 000 de euro bucata. Preţurile sunt similare pentru semifinală şi finală.
Din fericire pentru fanii cu bugete mai mici, o parte din cele 10 600 de locuri de pe stadion urmează să fie puse în vânzare după rezultatele din sferturile de finală. Pentru cei mai norocoşi dintre fani, acest lucru înseamnă că pot obţine bilete pentru semifinală sau chiar pentru finală la un preţ standard.
Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, mai aproape de restaurare: Ministerul Culturii finalizează pașii pentru salvarea comorii de carte rară
Larisa Iordache a anunțat că va avea o fetiţă
Facebook se implică în alegerile din Moldova: Decizie în premieră la scrutinul prezidențial
Vești proaste de la meteorologi. Temperaturile scad brusc și nici ploile nu vor lipsi în acest weekend: Care sunt zonele afectate
Petrolul Ploiești împlinește 100 de ani: Meci de gală cu Vitesse Arnhem
ACUM! Grav accident de tren pe ruta Curtea de Argeș- Pitești
ITM ARGEȘ, ANUNȚ DE MAXIM INTERES: CUM PUTEȚI INTRA ÎN POSESIA CARNETELOR DE MUNCĂ – VEZI DETALII
Haos la Curtea de Argeș: Pana de curent masivă paralizează orașul
VIDEO | PRINȘI ÎN FLAGRANT CÂND VINDEAU DROGURI ÎN APARTAMENTUL DIRECTORULUI MITUCĂ DIN CURTEA DE ARGEȘ
Stare de urgență în orașul Feodosia din Crimeea / Explozii și incendiu la un depozit de petrol
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
ITM ARGEȘ, ANUNȚ DE MAXIM INTERES: CUM PUTEȚI INTRA ÎN POSESIA CARNETELOR DE MUNCĂ – VEZI DETALII
Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş anunţă angajatoriide pe raza judeţului Argeş că se pot prezenta la instituția noastră situată în...
ARGEȘ | Femeie tâlhărită în miezul zilei – VIDEO
În ziua de 8 octombrie a.c., polițiștii piteșteni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, de...
Președintele Klaus Iohannis a decorat un colegiu și două școli din Argeș – „Zinca Golescu”, Școala din Rucăr și „Tudor Vladimirescu”
Președintele României, Klaus Iohannis, a acordat Colegiului Național ”Zinca Golescu” din Pitești Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer,...
OFICIAL! Ministrul Simona Bucura-Oprescu, deschide lista candidaților PSD Argeș pentru Parlament – Vezi lista finală pentru Senat și camera Deputaților
PSD Argeș a depus astăzi la Biroul Electoral Județean listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Alături...
Curtea de Argeș
VIDEO | PRINȘI ÎN FLAGRANT CÂND VINDEAU DROGURI ÎN APARTAMENTUL DIRECTORULUI MITUCĂ DIN CURTEA DE ARGEȘ
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au...
Haos la Curtea de Argeș: Pana de curent masivă paralizează orașul
O pană de curent electric fără precedent a paralizat duminică orașul regal, provocând haos și panică printre locuitori și turiști....
ACUM! Grav accident de tren pe ruta Curtea de Argeș- Pitești
Pompierii de la Detașamentul Pitești au fost solicitați să intervină cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de...
EXCLUSIV! Mascații au descins în apartamentul directorului Mitucă de la Spitalul Curtea de Argeș – Droguri deținute de chiriași
Acțiune în forță la Curtea de Arges , miercuri seara, a mascaților într-un dosar care vizeaza traficul de droguri de...
ACUM! TIR răsturnat la Ciofrângeni pe DN 73 C
Un grav accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN 73 C, în localitatea Ciofrângeni, unde un...
Mioveni
VEȘTI BUNE! Au “bubuit” salariile in Argeș! Salariul mediu brut a ajuns la 1800 Euro – Un argeșean ia 1000 euro în mână
Salariile din Argeș, în creștere semnificativă, dar încă sub media națională potrivit datelor oficiale O veste bună pentru angajații din...
Bucuria constructorilor! Magazinul Leroy Merlin din Pitesti se deschide săptămâna viitoare – VEZI DETALII și PROGRAM
Lantul de magazine de bricolaj Leroy Merlin, al doilea jucator de pe piata de bricolaj din Romania, cu o retea...
PRO ARGEŞ TV – O nouă televiziune pentru argeșeni a primit undă verde de la CNA
Consiliul Național al Audiovizualului a adus o veste bună pentru telespectatorii din Argeș, aprobând în ședința de ier, în unanimitate,...
DSV a făcut prăpăd! Zeci de amenzi și zeci de tone de alimente retrase din magazinele din Argeș
Inspectorii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au efectuat 154 controale în cursul lunii august...
Câmpulung
ARGEȘ – Pensionar de 93 ani accidentat grav de un șofer neatent
Un grav accident rutier în care un pieton a fost acroșat a avut loc in această după amiază în localitatea...
TIR răsturnat într-o prăpastie în Argeș
În urmă cu puțin timp pompierii argeșeni au fost anunțați prin 112 despre un accident între n care un cap...
ARGEȘ | Un bărbat de 38 ani și-a snopit mama în bătaie, în plină stradă
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
Se înființează o funcție importantă și bine plătită în Primăria Curtea de Argeș – CINE VA FI NOUL ȘEF NUMIT DE PRIMAR?
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Accident mortal în Argeș – Fata de 15 ani și șoferul de 22 ani au murit pe loc
- ACTUALacum o săptămână
EXCLUSIV! Mascații au descins în apartamentul directorului Mitucă de la Spitalul Curtea de Argeș – Droguri deținute de chiriași
- ACTUALacum 7 zile
ACUM! Grav accident de tren pe ruta Curtea de Argeș- Pitești
- ACTUALacum 3 zile
ITM ARGEȘ, ANUNȚ DE MAXIM INTERES: CUM PUTEȚI INTRA ÎN POSESIA CARNETELOR DE MUNCĂ – VEZI DETALII
- ACTUALacum 6 zile
Haos la Curtea de Argeș: Pana de curent masivă paralizează orașul
- ACTUALacum 4 zile
VIDEO | PRINȘI ÎN FLAGRANT CÂND VINDEAU DROGURI ÎN APARTAMENTUL DIRECTORULUI MITUCĂ DIN CURTEA DE ARGEȘ
- NATIONALacum o săptămână
Atac armat de tip execuție în una dintre țările considerate cele mai sigure: Trei persoane au murit