Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Armata rusă anunţă că nu va publica listele cu soldaţii ucişi în atacul de la Makiivka​

Publicat

in

Listele cu soldaţii ruşi ucişi în atacul din 1 ianuarie de la Makiivka, în estul Ucrainei, nu vor fi publicate, a declarat marţi un comisar militar rus, după cum anunţă agenţia RIA Novosti.

Școala din Makiivka din Donețk, unde rușii au improvizat o cazarmă, atacată cu HIMARS de ucraineniFoto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia

„Nu vor fi publicate liste”, a declarat comisarul militar al regiunii Samara, Aleksei Vdovin, citat de agenţia RIA Novosti, preluată de CNN și News.ro.

„În primul rând, acestea sunt date cu caracter personal şi, în al doilea rând, desigur, este vorba de o muncă pe care o vor face serviciile de informaţii străine, pentru a identifica şi desfăşura activităţi de informare în legătură cu rudele personalului militar, ceea ce este strict interzis”, a argumentat comisarul.

Ministerul rus al Apărării a raportat anterior că 89 de militari ruşi au fost ucişi în urma atacului ucrainean asupra unei şcoli profesionale din Makiivka, ocupată de Rusia şi transformată în cazarmă militară. Atacul a avut loc în noaptea de Anul Nou, iar armata ucraineană susţine că numărul victimelor este mult mai mare, estimând iniţial că până la 400 de soldaţi ruşi ar fi fost ucişi.

CNN precizează că nu poate verifica în mod independent numărul de morţi raportat de niciuna dintre părţi, dar lovitura a fost una dintre cele mai mari piederi suferite de Moscova de la începutul conflictului din Ucraina. Rusia are o tradiţie în a nu recunoaşte pierderile reale suferite.

___

NATIONAL

VIDEO – Austriecii fac minuni în România: Imagini spectaculoase cu autostrada care va traversa Carpații

Publicat

in

Austriecii de la PORR avansează serios cu cele două tuneluri Alina și Daniela, care vor traversa Munții Carpați la nivel de autostradă. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, a fost în vizită pe șantierul autostrăzii Sibiu Pitești și a arătat că lucrările sunt în avans la cele două tuneluri, străpungerea urmând a fi terminată în primăvara anului viitor. Şoseaua, care va traversa Defileul Oltului prin 50 de tuneluri, poduri şi viaducte, ar trebui să fie finalizată până în 2028. Practic, noua autostradă va merge pe deasupra râului Olt și va lega, prin tuneluri, trecerea munților Carpați.

”Pe șantierul Secțiunii 4: Tigveni-Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu-Pitești #A1 primul tunel rutier la nivel de autostradă de pe acest drum de mare viteză pe sub Dealul Momaia din județul Argeș, care va avea o lungime de 1,3 km și va fi format din 2 galerii principale separate și paralele, câte una pentru fiecare sens de mers, denumite

Tunelul Daniela, pentru sensul de mers Sibiu-Pitești

Tunelul Alina, pentru sensul de mers Pitești-Sibiu

Povestea denumirii acestor 2 galerii provine din tradiția minerilor, pe care o păstrează și antreprenorul austriac, conform căreia Santa Barbara (în religia catolică) sau Sfânta Varvara (în religia ortodoxă) este ocrotitoarea minerilor, tuneliștilor și a tuturor oamenilor care lucrează în subteran.

Astfel, la începerea oricărei lucrări de săpătură în subteran, are loc o ceremonie de binecuvântare a șantierului și a tuturor celor care lucrează acolo, sub patronajul Sfintei Barbara, a cărei statuetă este amplasată între cele două galerii pe o nișă specială, urmând a rămâne în acest loc până la finalizarea lucrărilor, pentru a oferi muncitorilor protecție și binecuvântare.

content-image

Tot în cadrul acestei ceremonii, în semn de omagiu pentru Sfânta Barbara, în timpul lucrărilor, sunt denumite simbolic cu nume de fete, așa cum se practică în toată lumea, fie tunelurile, fie instalațiile tip TBM care realizează tunelurile.

Astfel, pe durata lucrărilor, constructorul a denumit cele două galerii – Daniela și Alina, după cele două doamne manager de proiect, iar denumirea oficială fiind Tunelul Momaia, după dealul pe care îl străpunge.

Această tradiție este omniprezentă chiar și astăzi în construcția de tuneluri și păstrată în toată lumea, un exemplu fiind în Londra, unde englezii au denumit un tunel – Elisabeta, conform acestei tradiții (link-uri în comentarii).

Tunelul Momaia va fi realizat în conformitate cu normativele și directivele europene, iar printre particularitățile celor două galerii regăsim:

– câte 2 benzi pe sens și acostamente

– sistem de ventilație

– sistem de evacuare

– iluminat public

– sistem de comunicare

– câte o clădire la intrare și ieșire, pentru controlul și operarea tunelului

Reamintesc faptul că la construcția celor două fire ale tunelului se lucrează concomitent, 24 din 24 ore, 7 din 7 zile, cu echipe de specialiști aduși din Austria, împreună cu muncitori din România, care utilizează noua metodă austriacă NATM (New Austrian Tunneling Method, iar lucrările la cele două fire sunt deja în avans față de grafic.

Acesta Autostrada face parte din cel mai important proiect de infrastructură rutieră prevăzut în Programul Investițițional 2021-2023 pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din România, elaborat și aprobat de guvernul liberal în perioada 2020-2021 și, totodată, prevede cele mai complexe lucrări, având în vedere dificultatea dată de zona montană în care se află traseul autostrăzii, fiind și prima trecere la nivel de autostradă peste Carpați.”, arată Ionel Irinel Scrioșteanu.

Cea mai complexă autostradă din România

Autostrada Sibiu – Pitești va avea o lungime de 122 de km, este împărțită în 5 secțiuni, va lega Centrul și Vestul României de rețeaua europeană de autostrăzi, fiind parte importantă a Coridorului de Transport Pan-european nr. IV.

Şoseaua, care va traversa Defileul Oltului prin 50 de tuneluri, poduri şi viaducte, ar trebui să fie finalizată până în 2028. Practic, noua autostradă va merge pe deasupra râului Olt și va lega, prin tuneluri, trecerea munților Carpați.

Când va fi finalizată, această autostradă va asigura o conexiune pe autostradă care va traversa întreaga Românie și vom putea merge exclusiv pe autostradă de la Arad la Constanța.

Care va fi evoluția lucrărilor

,,Lotul 4 al Autostrăzii Sibiu – Pitești este construit cu sPORR de către echipele PORR România. La final de ianuarie, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 20.5%. Calendarul lucrărilor este promițător, cu termene de execuție clare care ne aduc mai aproape de: februarie 2024 – finalizarea instalării liniei de execuție prefabricate, cu planificarea producției primei grinzi. În total sunt necesare 680 de astfel de grinzi. Pentru ca lucrurile să se miște eficient, 600 dintre acestea vor fi produse etapizat direct pe șantier :

aprilie 2024 – relocarea DN73 C

iulie 2024 – relocarea utilităților din zonă. În iarna lui 2025 vor fi finalizate cele 12 structuri necesare, iar la tunel motoarele sunt pornite 24/7.

Din estimările noastre, străpungerea totală va fi completă în primăvara anului viitor. Ne continuăm munca cu obiectivul de a livra proiectul la cele mai înalte standarde de calitate în construcții și în cel mai scurt timp !”, arată cei de la PORR.

Citeste mai mult

NATIONAL

Inconștiență maximă la volan! ‘Zbura’ pe șosea cu o viteză ca la F1, dar a fost tras pe dreapta de polițiști / VIDEO

Publicat

in

Poliiştii din Braşov au surprins cu aparaul radar un şofer care circula cu 275 km pe oră. Acesta a fost amendat şi a rămas fără permis de conducere pentru o perioadă de 120 de zile.

”Stimate conducător auto, avem onoarea de a te informa că vehiculul tău a fost surprins de aparatul radar într-o cursă de viteză mai captivantă decât un film de acţiune! Suntem impresionaţi de performanţa ta, însă suntem aici pentru a te ajuta să rămâi cu picioarele pe pământ (sau pe asfalt, în cazul tău).

În urma analizei detaliilor, am decis să-ţi oferim un „permis de odihnă” timp de 120 de zile. Consideră acest interval ca pe unul de meditaţie, timp în care îi vei privi pe ceilalţi cum şofează”. a transmis Poliţia Braşov pe pagina de Facebook.

În aceeaşi notă, poliţiştii i-au trasmis şoferului că va avea timp să consulte articole despre limitele de viteză şi riscurile nerespectării acestora.

”Tot pentru această perioadă, în care nu vei putea conduce, ţi-am pregătit o listă cu articole interesante despre limitele de viteză şi riscurile nerespectării acestora. Sperăm să descoperi că deplasarea cu viteza legală poate fi chiar mai distractivă! Aşadar, după ce îţi vei redobândi permisul, condu în siguranţă şi fii atent la indicatoarele de viteză – ele nu sunt doar elemente”, mai precizează poliţiştii.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend