Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

ARGEȘ | ÎPS Calinic a instalat un preot care este și medicul de familie al localității

Publicat

in

În Duminica a cincea după Învierea Domnului, Arhiepiscopul Calinic al Argeșului a instalat un nou preot în satul argeșean Podișoru din comuna Bârla, protopopiatul Costești.

La finalul Sfintei Liturghii a fost instalat în parohie, Părintele Bicescu Nicolae Cătălin care este și medicul de familie al localității. Fiu al satului, absolvent de studii teologice, acesta a studiat și medicina. Cu ajutorul lui Dumnezeu a reușit să  ajungă medic de familie în comuna natală. Acum are o nouă responsabilitate, aceea de a avea în  grijă sufletele credincioșilor care până ieri îi deschideau ușa cabinetului medical.

Arhiepiscopul Argeșului a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi în biserica satului. În predica rostită, Preasfinția Sa a subliniat importanța teologică a dialogului pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a purtat cu femeia samarineancă.

Biserica parohiei Podișoru cu hramul Sf. Ierarh Nicolae a fost construită în anul 1822, fiind restaurată în vremea părintelui Rotaru Ilie și resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic când era Episcop al Argeșului și Teleormanului.

Citeste mai mult

ACTUAL

Se va infiinta un post UE pentru Aparare; e postul vizat de Iohannis?

Publicat

in

Sunt tot mai multe speculatii ca presedintele Klaus Iohannis ar viza, in realitate un post la Uniunea Europeana, tinand cont de faptul ca sansele lui de a ajunge secretar-general NATO sunt zero. Probabil ca Iohannis a stiut din start ca nu are sanse, dar a fortat mana mai marilor lumii pentru a primi altceva la schimb. Iar acum se vorbeste tot mai mult despre un post la Uniunea Europeana. In viitorul mandat al Comisiei Europene, care aproape sigur ramane sub conducerea Ursulei von der Leyen, va fi infiintat un post de comisar sau Inalt Reprezentant pentru Aparare, in contextul razboiuli din Ucraina. Toate detaliile despre cariera lui Iohannis dupa ce pleaca de la presedintia Romaniei citeste aici https://www.ucoz.ro/oare-acesta-e-postul-vizat-de-iohannis/

Citeste mai mult

ACTUAL

Fetiţă de 4 ani şi bunica ei, moarte după ce ar fi mâncat pește de Florii

Publicat

in

De

Poliția din Călărași a anunțat că o fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Spanţov, judeţul Călăraşi, au murit, în aceeaşi zi, în spitale diferite. Fetiţei i s-a făcut rău acasă, primele simptome fiind ale unei toxiinfecţii. În scurt timp, ea a intrat în stop cardiac iresuscitabil.

Localnicii spun că de vină ar fi peștele pe care l-au consumat în ziua de Florii. Autoritățile au deschis o anchetă și au fost ridicate probe atât de la magazinul de unde a fost cumpărat peștele, dar și din frigiderul familiei. Din primele informații se pare că inspectorii au găsit în frigiderul familiei, pe lângă peștele și alte produse care au fost pregătite atunci la grătar, și mezeluri expirate. Bunica, despre care se ştia că are afecţiuni cardiace, a murit când a aflat.

„La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 10:20, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi cu privire la faptul că o minoră şi bunica sa, de 59 de ani, au fost preluate de la domiciliu cu o ambulanţă şi transportate la două unităţi spitaliceşti diferite, unde, ulterior, au decedat. Având în vedere gravitatea faptelor sesizate, a fost constituită o echipă operativă coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, fiind întocmit un dosar penal, în care sunt efectuate cercetări, cu privire la împrejurările în care a survenit decesul. De asemenea, la cercetarea la faţa locului au participat reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare Călăraşi şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Călăraşi. În prezent, sunt efectuate cercetări cu privire la stabilirea situaţiei de fapt”, transmit, marţi, 30 aprilie, oficiali ai Poliţiei judeţene Călăraşi.

Fetiţa a fost preluată de la domiciliul familiei, din comuna Spanţov, luni dimineaţă. Când echipajul medical a ajuns la ea, copila de patru ani se afla în stop cardio-respirator, ea neputând fi resuscitată. A fost dusă la Spitalul Judeţean din Călăraşi, unde a fost declarat decesul.

Bunica ei, cunoscută cu afecţiuni cardiace, a fost dusă la Spitalul din Olteniţa. Acolo a aflat de moartea nepoatei sale şi a făcut, cel mai probabil, infarct. Femeia suferise anterior un infarct, era în tratament pentru fibrilaţie şi avea montat un stent. Medicii nu au mai putut-o salva.

„Când a fost cazul anunţat, a fost anunţat ca suspiciune de toxiinfecţie alimentară, dar după ce au fost culese informaţii despre tabloul clinic al fetiţei, tabloul clinic al bunicii, informaţii de la celelalte persoane care au consumat produse împreună cu bunica şi fetiţa, cel mai probabil nu toxiinfecţia alimentară a fost cauza decesului celor două persoane. Este greu de spus la fetiţă despre ce este vorba, s-ar putea să fie o intoxicaţie cu o substanţă necunoscută, iar în cazul bunicii, cel mai probabil stopul cardio-respirator s-a instalat la aflarea veştii că fetiţa a decedat”, a declarat medicul epidemiolog Camelia Truică, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Călăraşi.

Cele două au mâncat împreună cu alţi membri ai familiei, fiind vorba în total despre zece persoane, iar ceilalţi nu au acuzat stări de rău.

DSP a prelevat probe de apă, probe biologice, pentru a stabili dacă a existat ceva în mâncare sau apă care să fi provocat starea de rău a copilei.

Ancheta va stabili, în cazul fiecăreia dintre cele două, cauzele decesului.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend