Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

ARGEȘ | DE LA BAL LA SPITAL! S-a îmbătat și a căzut de la etajul 3

Publicat

in

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, privind precipitarea de la înălțime a unei persoane în zona unui bloc de locuințe din municipiul Pitești, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să comunice următoarele:

În dimineața zilei de 06 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați, in jurul orei 07.00, prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat de 27 de ani, ar fi cazut de la etajul trei al unui bloc de locuințe de pe strada Alunului, din cartierul Găvana.

La fața locului a fost direcționat un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, care a constatat că cele sesizate se confirmă.

Bărbatul a fost preluat, conștient, de către un echipaj medical și transportat la spital.

Din verificările preliminare, rezultă că bărbatul ar fi căzut, accidental, de la etajul trei al unui bloc, unde se afla la o petrecere.

Polițiștii efectuează verificări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

892 de persoane ce făcea obiectul unor semnalări introduse în SIS, depistate de polițiștii români și partenerii Schengen

Publicat

in

892 de persoane ce făcea obiectul unor semnalări introduse în SIS au fost depistate de polițiștii români și partenerii Schengen, informează IGPR.

Potrivit Poliției Române, au fost localizate pe teritoriul țării noastre 635 de persoane care fac obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen.

În perioada 29 noiembrie – 7 decembrie 2023, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 892 de persoane, 63 de autovehicule și 72 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

Astfel, au fost localizate pe teritoriul țării noastre 635 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Poliţiştii români au pus în aplicare 12 mandate europene de arestare, au depistat 88 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 257 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 9 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 47 de documente, fiind găsite 60 de autovehicule căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Totodată, 257 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dintre acestea, 23 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 19 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 29 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 12 erau semnalate dispărute de către autorităţile române.

Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 25 de documente și 3 autovehicule căutate de autoritățile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | Accident grav în Argeș – Un BMW s-a înfipt într-un stâlp

Publicat

in

Alertă în această dimineață! Două echipaje de pompieri de la Detașamentul Mioveni au intervenit îl localitatea Davidești în cazul unui accident rutier. Un autoturism marca BMW a părăsit partea carosabilă și a lovit puternic un stâlp de beton. Soferul masinii are nevoie de primul ajutor calificat.
Se asigură măsurile specifice de prevenire ale incendiilor, precum și monitorizarea victimei.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend