Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

ARGEȘ | Angajat al primăriei și fin al primarului ARESTAT PENTRU ȘANTAJ – A FOST PRINS ÎN FLAGRANT

Publicat

in

În cursul zilei de 17 august, a fost reținut în urma organizării unui flagrant, Marius Pîrnuță , angajat al Primăriei Rucăr , consultant pe fonduri europene în cadrul biroului de Achiziții Publice și fin al primarului Ionel Dulamă.

Potrivit IPJ Argeș, din cercetări, s-a stabilit că în perioada 6 iulie până în prezent, un bărbat de 40 de ani, din Rucăr, ar fi solicitat persoanei vătămate să îi remită o sumă de bani, pentru a-și retrage acțiunea în instanță, cu privire la rezultatul unei licitații de închiriere a unei suprafețe montane, astfel încât persoana vătămată să continue să beneficiase de subvenția A.P.I.A. aferentă suprafeței în cauză. Astfel, în temeiul autorizării instanței competente, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung și al Brigăzii Operațiuni Speciale Pitești, a fost organizată și desfășurată o acțiune de prindere în flagrant a celui în cauză, ocazie cu care acesta a fost depistat, pe raza comunei Dragoslavele, având asupra sa suma de 5.000 de lei, pe care acesta a primit-o anterior de la persoana vătămată. De asemenea, la momentul depistării, au rezultat indicii rezonabile cu privire la faptul că cel în cauză ar fi condus autoturismul cu care a efectuat deplasarea în timp ce se afla sub influența alcoolului, însă acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul în cauză a fost condus la sediul poliției, pentru cercetări.

Bărbatul este acuzat de șantaj și refuz de recoltare de probe biologice. Angajatul primăriei a fost reținut după audieri, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Europarlamentarul Rareș Bogdan: ‘România va fi un tigru european. Între 12 și 15 ani de aici înainte se va trăi mai bine decât în peste 70% din țările europene’

Publicat

in

Europarlamentarul Rareş Bogdan a vorbit despre actuala situație economică a României și cum va evolu aceasta în următorii ani.

Prim-vicepreședintele PNL a declarat că în România, între 12 şi 15 ani de aici înainte, se va trăi mai bine decât în peste 70% din ţările europene şi ştie ce vorbeşte.

”În România, între 12 şi 15 ani de aici înainte se va trăi mai bine decât în peste 70% din ţările europene şi ştiu ce vorbesc şi ştiu de ce”, a spus europarlamentarul PNL în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News.

El a precizat că ”România va fi un tigru european şi va avea soarta pe care o au ţările din Orientul Mijlociu, datorită gazului, datorită energiei, datorită alimentelor, marea provocare pentru următorii 50 de ani, la nivel global”.

Rareş Bogdan a afirmat că se bazează numai pe cifre.

România a evoluat. Legat de investiţii, faptul că am reuşit să creştem cu 6 miliarde bugetul la Ministerul Dezvoltării e un mare plus. Domnul Grindeanu, la Transporturi, are cel mai mare buget pe care l-a avut vreodată Ministerul în ultimii 30 de ani”, a mai spus europarlamentarul PNL, precizând că la Educaţie creşterea este de la 35 de miliarde la 57 de miliarde.

El a mai spus că banii vor fi luaţi o parte din pachetul fiscal, o parte din încasări şi o parte din combaterea evaziunii.

”Nu garantez că în următorii 3, 4, 5 ani se va trăi mai bine ca în Spania, sau Portugalia sau în Grecia, dar pot să le garantez că în 10 ani se va trăi mai bine în ţara asta decât în Portugalia, sau în Belgia, sau decât în Polonia”, a completat Rareş Bogdan, arătând că securitatea individului va fi infinit mai mare în ţara noastră decât a lui astăzi în centrul Bruxelles-ului, conform news.ro.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Premierul Marcel Ciolacu pune punctul pe ‘i’: ‘Eu nu am introdus nicio taxă nouă, absolut niciuna. Și nici nu am să introduc’

Publicat

in

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a precizat că guvernul pe care îl conduce nu a introdus nicio taxă nouă şi nu a mărit impozite, doar a eliminat excepţii.

Prezent în studioul Digi24, Marcel Ciolacu a primit mai multe întrebări transmise de către liderii principalelor partide parlamentare. Astfel, preşedintele USR, Cătălin Drulă, a vrut să ştie de ce Guvernul a „crescut taxele” pentru a „alimenta pensiile speciale şi clientela” de partid.

”Eu nu am introdus nicio taxă nouă”

Eu nu am mărit niciun impozit. Am scos nişte excepţii. Acel lucru mi-l solicita Comisia, Banca Mondială, FMI. ‘Nu mai aveţi climat concurenţial corect, cu atâtea excepţii. Nu se mai poate. Unde vreţi să vă îndreptaţi? Spre ce? Aveaţi cotă unică, nu mai aveţi cotă unică. E 5%? E opt? E zero? E TVA de nouă? De cinci? De doi?’ Nimeni nu mai ştia nimic. Toată lumea, când venea la guvernare sau crea o majoritate, mai venea cu o excepţie pentru o categorie. Presupun că vrem un climat economic sănătos. Şi egal pentru toţi. Eu nu am introdus nicio taxă nouă, absolut niciuna. Şi nici nu am să introduc. România, în schimb, la un moment dat – şi avem impus prin PNRR, ca şi jalon – va trebui să facă o reformă fiscală serioasă, comentată şi asumată de politicieni, cu specialişti din economie„, a răspuns premierul.

Ciolacu a mai spus că USR a făcut parte dintr-o majoritate de dreapta şi nu a rezolvat „nimic„. El a adăugat că vineri va fi depusă cererea de plată numărul trei la Bruxelles, din cadrul PNRR.

”Nicio lege nu poate fi retroactivă”

„Mi se pare aşa mic… câteodată nici nu îmi vine să răspund. În primul rând, am reuşit, împreună cu Comisia, să trecem o lege. Nicio lege nu poate fi retroactivă. Domnul Drulă şi cu echipa domniei sale au trecut foarte clar în jalonul cu pensiile speciale – în afară de tâmpenia cu pensiile ocupaţionale, care au devenit pensiile speciale – că pensiile magistraţilor trebuie să ţină cont de deciziile Curţii Constituţionale din România.

Au trecut în jalon lucrul acesta. Curtea Constituţională – eu nu comentez o decizie a Curţii şi nu am să o comentez niciodată (…) trebuie să o pun în aplicare, că aşa e Executivul. CCR a decis ceva. Am pornit la altă negociere, cu Comisia. ‘Uitaţi ce a decis CCR’. Am reuşit ca Înalte Curte să nu mai sesizeze CCR, să mai fie o altă decizie, să o luăm de la capăt, pentru că România pierdea 1,7 miliarde de euro. Era ultimul jalon important de îndeplinit. Vineri vom depune cererea de plată numărul trei la Bruxelles„, a mai menţionat premierul Marcel Ciolacu, conform agerpres.ro.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend