NATIONAL
Aproape 2400 de poduri rutiere din 4482 aflate în administrarea CNAIR necesită lucrări de reparaţii sau înlocuirea unor elemente
Publicat
acum 4 anila
Autor
admin

Aproape 1400 de poduri rutiere dintr-un total de 4482 de poduri aflate în administrarea CNAIR fac parte din clasa de stare tehnică 1, adică sunt în stare foarte bună, câteva sute sunt incluse în clasa de stare tehnică 2, adică sunt în stare bună, iar 2383 sunt incluse în clasele de stare tehnică 3 şi 4, ceea ce înseamnă că au nevoie de lucrări de reabilitare sau de înlocuire a unor elemente, în timp ce 53 sunt în cea mai avansată stare de degradare, a declarat pentru News.ro Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR. Şerbănescu explică însă faptul că acestea din urmă sunt expertizate permanent astfel încât să poată fi evitat riscul prăbuşirii. Purtătorul de cuvânt al CNAIR a vorbit şi despre podurile rutiere aflate în acest moment în lucru, fie că este vorba despre înlocuirea totală, fie că este vorba despre anumite lucrări de reabilitare.

Pentru a oferi cea mai bună experiență, Ziarul PROFIT foloseste tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.