Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Aparatură pentru secţia de Gastroenterologie, cumpărată din vânzarea de ceai şi vin fiert

Publicat

in

Secţia de Gastroenterologie a Spitalului Judeţean Satu Mare a fost dotată cu aparatură de sterilizare în valoare de circa 3.000 de euro, banii fiind adunaţi de asociaţia Rotaract din vânzarea de ceai şi vin fiert, informează ONG-ul, luni, pe Facebook, potrivit Agerpres.

„‘O Cană de Fericire’ aduce din nou un impact real în comunitate! Cu bucurie vă anunţăm că, datorită fondurilor strânse la cea de-a XI-a ediţie a campaniei ‘O Cană de Fericire’, am reuşit să donăm Secţiei Gastroenterologie a Spitalului Judeţean Satu Mare aparatură medicală în valoare de peste 3.000 de euro. Ce am donat? Unitate semi-automată de spălat endoscoape Creo Medical Scopecleaner SC10; Set tubulatură compatibilă cu endoscop Fujinon. Acest echipament va ajuta la îmbunătăţirea procesului de sterilizare a endoscoapelor, esenţial pentru siguranţa pacienţilor”, precizează sursa citată.

Campania s-a desfăşurat pe parcursul lunii decembrie 2024 la standul Rotaract din Pasajul Corneliu Coposu unde au fost scoase la vânzare căni nu ceai sau vin. În weekenduri au avut loc şi momente artistice susţinute de interpreţi locali.

Loading

NATIONAL

VIDEO Dan Dungaciu explică de ce Joe Biden nu a oprit războiul din Ucraina: ‘Ceea ce vedem este un teatru absurd’

Publicat

in

Sociologul Dan Dungaciu a vorbit în cadrul unui podcast despre ceea ce se întâmplă în Ucraina și despre modul în care Europa și SUA au gestionat această criză în ultimii trei ani. Cunoscutul profesor spune că UE, NATO și SUA fie nu au dorit să oprească Rusia, fie nu au reușit.

„Cel mai iubit dintre americani, domnul Biden, în trei ani de zile, nu i-a scos pe ruși de acolo. De ce nu i-a scos? Păi era și NATO, era și G7, era și Uniunea Europeană. Deci dacă ei n-au putut sau nici n-au vrut, hai să fim serioși, Biden a avut un cinism absolut. Dacă ar fi vrut să înceapă un război cu Rusia, asta ar fi fost declanșarea celui de-Al Treilea Război Mondial, pentru că ar fi intrat direct pe dimensiunea nucleară. Nicio putere nucleară nu pune față în față două forțe nucleare. Asta n-au făcut-o și nici nu o vor face”, a explicat Dungaciu, pentru Gândul.

„Europenii sunt complet în afara acestui joc”

Acum se pare că mai mulți politicieni din SUA sunt nemulțumiți de intervenția lui Donald Trump în conflicct.

„Și acum îi reproșează lui Trump, care a câștigat alegerile pentru că a promis că oprește războiul, că nu vrea să bage America într-un conflict militar cu Rusia. Adică vine cineva și spune: ‘Vă e rușine, bă, americanilor, că nu intrați în război cu Rusia?’. Vedem cât de ridicolă este, de fapt, discuția publică. Negocierile SUA sunt acum pentru a pune capăt războiului, nu pentru a-l continua. Ceea ce vedem este un teatru absurd”, a adăugat Dungaciu.

Dan Dungaciu mai spune că ceea ce se vede clar în acest moment este o ruptură între Europa și SUA. Războiul a devenit un pretext pentru negocieri importante, iar UE nu mai are aproape niciun rol.

„Europenii sunt complet în afara acestui joc. Nu mai vedeți că nu se mai discută nimic despre ce se discuta înainte? Când s-a umflat tărâța în Europa și toți vorbeau de strategii, de măsuri decisive împotriva Rusiei, acum nu mai auzi nimic. Europenii nu contează în negocierile mari dintre SUA și Rusia.

Americanii se uită la Europa exact așa, ca la un teritoriu care își dă duhul, ca la aristocrații aceia care stau în palate somptuoase, dar care nu vor mai fi capabili să le întrețină. Când se duc în Asia, acolo e viitorul business-ului, inclusiv în Orientul Mijlociu. Acolo, pe lângă China, europenii sunt scoși din această paradigmă. Europa se joacă acum în zona ei de-a geopolitica”, a mai spus sociologul.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Simona Halep a spus adevărul despre accidentarea care a chinuit-o și a forțat-o să se retragă

Publicat

in

Simona Halep s-a luptat să revină pe teren după ce a fost suspendată pentru dopaj, dar la primul turneu la care a participat s-a accidentat. Medicii i-au recomandat să se opereze, dar ea a refuzat.

Fostul lider mondial WTA s-a accidentat la Miami, după doi ani de absență din circuit. Diagnosticul medicilor a fost dur. Halep a recunoscut că nu era pregătită fizic pentru revenirea în circuit, fiind „epuizată emoțional și mental” după perioada dificilă traversată.

„Acolo m-am accidentat și, de la săptămână la săptămână, am văzut cât de gravă e accidentarea. Mi-a fost foarte greu să mă recuperez. Medicii mi-au spus că e greu să mă recuperez după ruptura de cartilaj la genunchiul stâng. Este recomandată operația, iar eu nu am vrut să mă operez.

Am fost întotdeauna bucuroasă că nu am avut parte de rău, în sensul accidentărilor, adică nu a fost nevoie să mă operez și am spus că nu e cazul să mă chinui un an, un an și jumătate în recuperare. Am încercat, am făcut tot ce a fost posibil să mă recuperez și să joc, dar a fost greu, din ce în ce mai greu”, a mai spus fostul lider mondial, în emisiunea „Așii tenisului”, de la Digi Sport.

Constănțeanca a mai jucat doar câteva meciuri, iar în februarie 2025 a decis să se retragă după partida pierdută în pimul tur la Transylvania Open.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Percheziţii în Germania vizând o grupare teroristă internă vizând răsturnarea guvernului din Eritreea

Publicat

in

Autorităţile germane au desfăşurat miercuri percheziţii în şase landuri vizând 17 presupuşi membri ai unei grupări teroriste interne care urmăreşte răsturnarea guvernului din Eritreea, au anunţat procurorii, citaţi de dpa, notează Agerpres.

Conform autorităţilor germane, se crede că suspecţii joacă roluri importante într-o filială germană a Brigăzii N’Hamedu. Procurorii federali din Karlsruhe au prezent organizaţia germană, activă cel puţin din 2022, ca fiind o reţea cu conexiuni internaţionale cunoscută pentru recurgerea la violenţă împotriva organizatorilor de evenimente din Germania care susţin guvernul din Eritreea.

Gruparea este acuzată de orchestrarea de tulburări violente la festivaluri eritreene din Giessen, în apropiere de Frankfurt, în august 2022 şi august 2023, precum şi la un seminar găzduit de o asociaţie eritreeană la Stuttgart, în septembrie 2023. Mai mulţi poliţişti au fost răniţi în aceste incidente, unii dintre ei grav.

Unii membri ai organizaţiei consideră legitimă recurgerea la violenţă împotriva instituţiilor statului german şi a reprezentanţilor acestora, cum sunt ofiţerii de poliţie, conform unui comunicat al procuraturii.

Un total de 19 proprietăţi au fost percheziţionate în operaţiunea de miercuri dimineaţa din Germania, în landurile Hessa, Bavaria, Renania de Nord-Westfalia, Renania-Palatinat, Mecklenburg-Pomerania Inferioară şi Baden-Württemberg. O operaţiune similară s-a desfăşurat şi în Danemarca. Nu au fost anunţate deocamdată arestări.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Ciolacu: Cazinoul din Constanța, un simbol al istoriei și culturii noastre

Publicat

in

Cazinoul din Constanța este mult mai mult decât o clădire – este un simbol al istoriei și culturii noastre, spune premierul Marcel Ciolacu la ceremonia de predare a Cazinoului către Primăria Municipiului Constanța.

„Mă bucur să fiu astăzi aici la predarea propriu-zisă către beneficiar a acestei părți din identitatea noastră națională, pentru că, da, Cazinoul din Constanța este mult mai mult decât o clădire – este un simbol al istoriei și culturii noastre.

Știu și multora dintre dumneavoastră și inclusiv mie, recunosc, mi s-a părut că aceste lucrări nu se vor mai termina niciodată. Istoria acestei clădiri a făcut însă ca lucrările de restaurare să fie o adevărată provocare, necesitând nu doar timp, ci și forță de muncă extrem de calificată. Le mulțumesc tuturor celor implicați pentru răbdarea și dedicarea de care au dat dovadă în a scoate la lumină detaliile fașcinante ale clădirii. Datorită muncii dumneavoastră putem admira astăzi, de exemplu, scoica decorativă din această sală care fusese zidită în timpul unor intervenții anterioare sau grinzile metalice de la subsol realizate după sistemul Salyngy, o soluție tehnică inovatoare pentru începutul secolului XX, care ne arată importanța încă de atunci a portului Constanța”, spune Marcel Ciolacu.

El afirmă că redeschiderea cazinoului va atrage turiști nu doar din țară, ci din întreaga lume.

„În același timp, cazinoul va deveni din nou un punct de atracție pentru localnici, un loc de întâlnire și de evenimente culturale, ceea ce va avea ca urmare inclusiv dezvoltarea economică a regiunii și implicit promovarea valorilor culturare românești. Le mulțumesc încă o dată celor care au făcut posibil acest proiect, autorități locale, ministere, societate civilă, constructori și experți. Este cel mai bun exemplu despre cum, prin efort comun, putem transforma viziuni în realitate. Închei îndemnându-i pe toți cei care vor trece pragul cazinoului și să protejeze și să valorifice acest loc minunat, pentru că este responsabilitatea fiecăruia dintre noi, stat sau cetățeni, de a păstra și promova moștenirea noastră culturală pentru generațiile viitoare. Așa să ne ajute Dumnezeu”, încheie Ciolacu.

Premierul a participat, miercuri, la ceremonia de predare a Cazinoului din Constanța de la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației către Primăria Municipiului Constanța.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Ministerul Educației: Să ne asigurăm ca simulările să nu rămână numai la nivel de date statistice

Publicat

in

Simulările examenelor naţionale nu trebuie să rămână numai la stadiu de date statistice, a subliniat, miercuri, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, care a susţinut că elevul trebuie să vadă un câştig din participarea la acestea.

Daniel David a participat miercuri la deschiderea unei sesiuni de lucru în cadrul proiectului ”Consolidarea capacităţii Bulgariei şi României de a proiecta şi furniza reforme curriculare şi de a îmbunătăţi rezultatele învăţării elevilor”.

„Ce putem să facem este să ne asigurăm că aceste simulări îşi îndeplinesc funcţia. Adică, după simulările pe care le facem, este foarte important să fie discuţii la nivel de şcoală. Şcoala să înţeleagă în ce situaţie se află şi să ia măsuri. Discuţiile ar trebuie să meargă până la nivel de elev, astfel încât elevul să vadă un câştig prin participarea la acest simulări, inclusiv să fie implicaţi în acest proces părinţii care pot să fie acei factori motivatori pentru copii ca să participe la procesele de evaluare”, a susţinut David.

Potrivit ministrului, simularea nu este făcută de dragul sistemului, ci pentru a ajunge la fiecare elev.

„Până la urmă, este o simulare, dar trebuie să arătăm că simularea respectivă nu o facem doar de dragul sistemului, ci, până la urmă, ajunge într-o educaţie personalizată. (…) Aş vrea ca după aceste simulări să nu rămânem numai la un raport general, la date statistice. Chiar vreau să verific cum fiecare şcoală foloseşte datele pe care le are şi vreau să văd cum ajunge personalizat la copii”, a arătat Daniel David.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Chișinăul cu un pas înaintea Bucureștiului. Cărțile de identitate de tip nou, pe model european, vor putea fi eliberate din luna aprilie în Republica Moldova

Publicat

in

Chișinăul cu un pas înaintea Bucureștiului. Actele de identitate din Republica Moldova vor avea un nou format și un nivel sporit de securitate. Guvernul de la Chișinău a aprobat modelele și mecanismul de punere în circulație a cărților de identitate, care vor înlocui actualele buletine, conform deschide.md.

Potrivit unui comunicat al Executivului, primul milion de acte vor fi eliberate gratis, cu un termen de perfectare de 20 de zile lucrătoare.

Cartea de identitate va avea dimensiunea unui card bancar și va conține atât date în format tipărit, cât și în format electronic. Aceasta nu va include informația privind domiciliul și reședința temporară a titularului, ceea ce va elimina necesitatea preschimbării cărții de fiecare dată când titularul își schimbă locul de trai.

Noul act de identitate va conține semnătura electronică

Noul act de identitate va conține semnătura electronică. Astfel, titularii se vor putea autentifica în sistemele informaționale și vor putea semna acte, cereri sau declarații oficiale fără a se prezenta la oficiile instituțiilor publice.

Prim-ministrul Dorin Recean a îndemnat cetățenii să solicite cărți de identitate, deoarece acestea vor oferi numeroase beneficii.

Este un proiect care va facilita foarte mult viața cetățenilor noștri din Republica Moldova și din diasporă. Cartea de identitate, care urmează să înlocuiască buletinul de identitate, va fi un instrument cu semnătură digitală și ne va permite să semnăm documente de acasă, fără să ne deplasăm la instituțiile publice și să stăm în rânduri”, a specificat el.

Cărțile de identitate vor fi eliberate și înainte de împlinirea vârstei de 14 ani

Cărțile de identitate vor fi eliberate cetățenilor Republicii Moldova de la 14 ani, însă, la solicitarea reprezentantului legal, actul va putea fi eliberat și înainte de împlinirea acestei vârste.

Cetățenii care dețin un buletin de identitate valabil nu sunt obligați să-și perfecteze noua carte de identitate. Buletinele de identitate rămân valabile până la expirarea acestora.

Cartea de identitate este documentul cu care vom călători în țările UE atunci când vom face parte din marea familie europeană”, a mai menționat premierul.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend