ACTUAL
Ansamblul „Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu, realizat de Brâncuși, și Frontiera romană din Dacia, incluse în patrimoniul UNESCO
Publicat
acum 2 anila
Autor
admin
Ansamblul monumental ”Calea Eroilor” realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu şi Frontierele Imperiului Roman – Dacia au primit, sâmbătă, acceptul pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, a anunţat ministrul Culturii, Raluca Turcan, transmite News.ro.
„Două dosare au primit acceptul pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, astăzi, în cadrul celei de-a 46-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial ce se desfăşoară în India, la New Delhi: Ansamblul monumental «Calea Eroilor» realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu şi Frontierele Imperiului Roman – Dacia / Frontiers of the Roman Empire – Dacia”, a scris Raluca Turcan, într-o postare pe Facebook.
„Poarta Sărutului”, în patrimoniul mondial UNESCO
Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu, cuprinzând patru lucrări – ”Masa Tăcerii“, ”Aleea Scaunelor“, ”Poarta Sărutului“ şi ”Coloana fără Sfârşit“ – a fost conceput şi construit de către Constantin Brâncuşi în perioada 1937-1938. Al doilea dosar admis este cel al liniei de fortificații romane (limes) ridicate de-a lungul frontierei nordice a provinciei Dacia.
„Tezaurul pe care Constantin Brâncuşi l-a lăsat românilor la Târgu Jiu devine oficial bun cultural al umanităţii. Se confirmă astfel valoarea universala excepţională a acestui sit cultural, demn de admiraţie şi protecţie internaţională. Recunoaşterea primită azi ne obligă să protejăm Ansamblul Monumental «Calea Eroilor», să-l păstrăm intact pentru generaţiile viitoare şi pentru memoria culturală a umanităţii. Este un angajament pe care ţara noastră îl ia la nivel naţional, dar şi la nivel local, în oraşul în care a fost creat ansamblul monumental”, a arătat ministrul Culturii.
România a depus, în ianuarie 2018, la Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO dosarul de nominalizare pentru ”Ansamblul monumental «Calea Eroilor» realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu”. După o perioadă în care s-au intensificat eforturile pentru a răspunde criteriilor UNESCO, evaluarea dosarului a fost reluată de către ICOMOS (International Council on Monuments and Sites – organism consultativ al UNESCO) în 2023.
„Totodată, România marchează astăzi o reuşită cu semnificaţii profunde! Teritoriul vechii Dacii a fost parte a lumii romane, geneza naţiunii noastre fiind strâns legată de Roma şi de Imperiul Roman. Prin urmare, suntem în faţa unui act cultural şi identitar, care ne face mai conştienţi de trecutul nostru şi, în acelaşi timp, reaminteşte tuturor influenţa majoră a Romei asupra lumii în perioada antică. România se alătură astfel, cu mândrie, marii familii a Frontierelor Imperiului Roman în nobila misiune de a valorifica acest patrimoniu de valoare universală excepţională”, a adăugat Raluca Turcan.
Limesul roman, întins pe o mie de kilometri
România a depus, în ianuarie 2023, la Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO, dosarul de nominalizare pentru Frontierele Imperiului Roman-Dacia, care s-a aflat, timp de un an şi jumătate, în procedură de evaluare în vederea stabilirii recomandărilor ICOMOS.
„Parte a sistemului general de apărare a Imperiului Roman, Frontierele Imperiului Roman – Dacia constituie o mărturie excepţională a extinderii maxime a puterii Imperiului Roman prin consolidarea frontierelor sale nordice şi reprezintă o manifestare fizică a politicii imperiale (…) Cu o lungime de peste o mie de kilometri, Frontierele Imperiului Roman – Dacia este cel mai mare segment al Frontierelor Imperiului Roman şi cuprinde atât sectoare terestre, cât şi fluviale, caracterizate prin tipuri, amplasări şi densităţi variate de instalaţii militare distribuite în teritoriu”, se arată în recomandarea ICOMOS.
Noile înscrieri completează prezenţa românească pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, deschisă pentru România cu înscrierea Deltei Dunării (1991) şi continuată cu: Sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993), Biserici din Moldova (1993, 2010), Mânăstirea Hurezi (1993), Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei (1999), Centrul Istoric Sighişoara (1999), Biserici de lemn din Maramureş (1999), Pădurile seculare şi virgine de fag din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei (2017) şi Peisajul cultural minier Roşia Montană (2021).
![]()
Poate îți place și...

Statuia controversată din Bușteni care i-a împărțit pe turiști: unii îl văd pe Dorian Popa, alții pe „Satana”. Culturistul de 5.000 de euro va fi mutat

EXCLUSIV Victor Ponta: „Avem un guvern ilegitim, pentru asta ar trebui să iasă oamenii în stradă. Credeţi că moare cineva de grija lui Fritz?”

Constantin Toma se desparte de social-democraţi: „Nu mai doresc să candidez din partea PSD”
ACTUAL
Statuia controversată din Bușteni care i-a împărțit pe turiști: unii îl văd pe Dorian Popa, alții pe „Satana”. Culturistul de 5.000 de euro va fi mutat
Publicat
acum o orăla
19 august 2026Autor
admin
Statuia a fost amplasată recent în fața unui hotel de trei stele, într-o zonă cu trafic intens din Bușteni. Realizată de un artizan din Azuga și evaluată la aproximativ 5.000 de euro, lucrarea a atras imediat privirile celor care au trecut prin zonă.
„Culturistul” este reprezentat într-o postură specifică participanșilor la competițiile de bodybuilding. Poartă un slip, ochelari de soare și un lanț gros, iar dimensiunile impresionante ale sculpturii au făcut ca aceasta să fie greu de ignorat.

Citește și: Harta drogurilor din România. Bucureştiul este abia pe locul 4, unde se consumă cel mai mult!
Administratorul hotelului a explicat că statuia a fost comandată cu un scop clar: promoarea mișcării, a optimismului și a turismului activ, într-o perioadă în care industria turistică din zonă traversează dificultăți.
Explicațiile administratorului nu i-au convins însă pe toți cei care au văzut lucrarea. Statuia a devenit rapid subiet de discuție, iar turiștii au început să își dea cu părerea despre personajul reprezentat.
Unii au considerat că statuia ar fi fost inspirată de vedete precum Dorian Popa sau Alex Velea, în timp ce alții au avut o perspctivă mai critică și au descris personajul drept „un bărbat hidos” sau chiar „Satana”.
Au existat și reacții ironice. Unele persoane au glumit că statuia ar reprezenta un „Leonardo da Vinci în perioada timpurie”.
Controversa nu s-a limitat însă la aspectul statuii. În poveste au intervenit și autoritățile, care suspectează că lucrarea ar fi fost amplasată în fața unității de cazare fără autorizațiile necesare pentru o astfel de intervenție.

Citește și: Sora fraților care s-au înecat la Olimp a răbufnit: ”Rușine celor care au făcut astfel de afirmații!”
Reprezentanții hotelului au anunțat însă că nu vor aștepta decizia primăriei și că statuia va fi îndepărtată din zona respectivă.
„Vom da statuia jos zilele următoare. Poate că am greșit, noi am vrut să facem ceva pe placul turiștilor (…) ar trebui să se rețină că noi facem ceva ca lucrurile să se miște în Azuga, Predeal și Bușteni. Culturistul cu lanț gros va fi mutat în curtea hotelului, iar doritorii de fotografii cu acest colos vor putea intra acolo pentru fotografii”, au transmis reprezentanții hotelului.
Astfel, „culturistul” nu va dispărea complet din peisaj. Lucrarea urmează să fie mutată în curtea hotelului, unde turiștii interesați vor putea în continuare să se fotografieze alături de statuia de aproape 200 de kilograme.
![]()
ACTUAL
Accident grav în Capitală. O femeie în vârstă de 29 de ani a murit sub privirea fetiței sale după ce a fost lovită de un camion
Publicat
acum 2 orela
19 august 2026Autor
admin

În cursul zilei de miercuri, 19 august, un grav accident rutier a avut loc în București. Tragedia s-a produs în jurul orei 13:55, în cartierul Pantelimon din București, atunci când șoferul unui autoturism a lovit cu mașina trei pietoni.
„Astăzi, în jurul orei 13.55, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulație pe Şos. Gării Cățelu. Din primele informații, conducătorul unui autovehicul, în vârstă de 43 de ani, care se deplasa pe Şos. Gării Cățelu, dinspre Drumul Între Tarlale către Şos. Pantelimon, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a surprins şi accidentat trei pietoni”, a transmis Brigada Rutieră București.
Din primele informații, ar fi vorba despre o familie formată din mama, fiica acesteia și bunica. Persoana în vârstă de 29 de ani care a murit pe loc ar fi mama fetiței, potrivit surselor judiciare.
„În urma accidentului de circulație, un pieton în vârstă de 29 de ani şi-a pierdut viața, iar ceilalți doi au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale”, a transmis Brigada Rutieră.
Polițiștii au confirmat că șoferul implicat a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În prezent, se desfășoară cercetări pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.
„Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0. Au fost aplicate restricții de circulație pe Şos. Gării Cățelu, ambele sensuri de deplasare. Se efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulație”, a mai transmis Brigada Rutieră București, după accidentul din Pantelimon.
![]()
ACTUAL
Legea salarizării, ciuruită din toate părţile. CSM critică noul proiect, Dragoş Pâslaru este atacat şi de propriii angajaţi
Publicat
acum 4 orela
19 august 2026Autor
admin

O nouă rundă de negocieri pe legea salarizării urmează să aibă loc, joi, la Palatul Cotroceni. Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, anunţat că proiectul de lege nu a ajuns în Parlament, în condiţiile în care termenul pentru adoptarea acestuia este sfârşitul lunii august, fiind jalon în PNRR. Între timp, se adună criticile.
CSM critică noul proiect al legii salarizării: Lia Savonea, plătită mai puțin decât un consilier prezidențial
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) anunță că a luat act de consultarea programată pentru joi, 20 august 2026, la Palatul Cotroceni, cu liderii politici, pe tema proiectului legii salarizării personalului plătit din fonduri publice.
Secția pentru procurori susține că orice nouă lege a salarizării trebuie să respecte rolul și locul justiției într-o societate democratică și să asigure o poziție de echilibru a autorității judecătorești în raport cu celelalte puteri ale statului.
„Formula de coeficienți de salarizare vehiculată în spațiul public se îndepărtează în mod flagrant de la acest echilibru necesar”, transmite Secția pentru procurori.
CSM, președinții de curți de apel, tribunale și judecătorii cer clarificări privind întâlnirea dintre șefa CCR și Ilie Bolojan: „Se impun clarificări” / Reacția CCR: „Nicio cauză nu se discută informal”
Fosta șefă a Instanței Supreme s-a făcut notar. Alți judecători ai ICCJ au urmat aceeași cale
Reprezentanții procurorilor consideră, totodată, că o reconfigurare a sistemului de salarizare trebuie realizată prin consultarea efectivă a tuturor categoriilor vizate.
Secția reclamă că, până în prezent, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de instituție reprezentativă a sistemului judiciar, nu a fost consultat în mod efectiv în acest proces.
Secția pentru procurori consideră nejustificată orice diferențiere între nivelul salarizării judecătorilor și cel al procurorilor. Potrivit reprezentanților procurorilor, cele două categorii au condiții identice de admitere în profesie și de promovare în carieră și se află sub incidența unui regim comun de interdicții și incompatibilități.
„Orice altă abordare” ar conduce, în opinia Secției, la „crearea unei ierarhii artificiale în interiorul corpului magistraților”.
CSM precizează că proiectul continuă să se afle în circuitul public și să stea la baza unor demersuri legislative, deși procedura inițială de elaborare a acestuia a fost suspendată printr-o hotărâre a Curții de Apel București.
Consiliul susține că problemele proiectului nu țin doar de nivelul veniturilor judecătorilor și procurorilor, ci de „poziționarea constituțională a puterii judecătorești în raport cu celelalte puteri ale statului”.
Unul dintre principalele exemple invocate este cel al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, potrivit proiectului, ar avea un coeficient salarial de 6,15. În schimb, consilierul prezidențial, liderii grupurilor parlamentare și vicepreședinții Camerelor Parlamentului ar avea coeficientul 6,50, iar secretarii și chestorii Camerelor, precum și miniștrii, coeficientul 6,45, respectiv 6,50.
„O asemenea ierarhizare este cu atât mai greu de justificat cu cât, în numeroase dintre aceste situații, funcțiile respective nu reprezintă nici măcar nivelul suprem al puterii sau autorității din care fac parte, în timp ce președintele Înaltei Curți reprezintă funcția de conducere situată la vârful sistemului instanțelor judecătorești”, transmite CSM.
Judecător ÎCCJ cu salariu mai mic decât al unui primar
Consiliul indică și diferențele existente la nivelul celorlalte funcții din sistemul judiciar. Un judecător al Înaltei Curți cu vechime maximă ar urma să aibă un coeficient de 5,50, sub cel al primarului general al Capitalei, stabilit la 6,50, și sub cel al unui președinte de consiliu județean sau al unui primar de municipiu reședință de județ ori de sector, de 6,00.
De asemenea, un judecător de judecătorie cu o vechime între 15 și 20 de ani ar avea un coeficient de 4,22, în timp ce pentru primarul unei comune cu mai puțin de 10.000 de locuitori este prevăzut un coeficient de 4,35.
CSM mai reclamă faptul că magistrații se numără printre categoriile pentru care veniturile nu sunt completate, în aceeași măsură ca în alte sectoare bugetare, prin sporuri, sume forfetare sau alte facilități. Consiliul indică, în acest context, sporul de 40% prevăzut pentru anumite categorii de funcționari publici prin proiectul de lege.
Potrivit CSM, diferențele prevăzute în grilă reprezintă „o opțiune de poziționare instituțională”, prin care autoritatea judecătorească ar fi plasată într-un plan inferior față de numeroase funcții din puterea executivă, legislativă sau administrația publică locală.
Consiliul susține că o astfel de abordare nu reprezintă doar o chestiune bugetară, întrucât ar transmite mesajul că puterea judecătorească ocupă o poziție inferioară în arhitectura statului, în condițiile în care Constituția consacră separația și echilibrul puterilor și garantează independența justiției.
CSM: Salarizarea magistraților nu este un privilegiu
CSM subliniază că salarizarea adecvată a judecătorilor și procurorilor nu constituie un privilegiu profesional, ci una dintre garanțiile statutului acestora și, implicit, ale independenței justiției.
Consiliul afirmă că, începând din iulie 2025, statutul judecătorilor și procurorilor a fost supus unor intervenții legislative succesive și unei „ample retorici publice ostile magistraturii”, iar actualul proiect de salarizare riscă să reprezinte o nouă etapă în procesul de diminuare a garanțiilor statutare.
„Pentru autoritatea judecătorească, salarizarea corespunzătoare constituie o limită dincolo de care este afectată însăși substanța statutului său de putere în stat”, afirmă CSM.
În acest context, Consiliul Superior al Magistraturii anunță că va utiliza „toate instrumentele instituționale și mijloacele legale” pentru apărarea statutului constituțional al judecătorilor și procurorilor și pentru menținerea echilibrului dintre puterile statului.
CSM solicită ca orice viitoare reglementare privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice să respecte poziția constituțională a autorității judecătorești, echilibrul dintre puteri și garanțiile necesare independenței justiției.
Ministrul Dragoş Pîslaru e acuzat de subalterni că a uitat să le negocieze şi lor salariile şi cer ajutorul lui Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan
Sindicaliştii din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cer preşedintelui Nicuşor Dan, premierului interimar Ilie Bolojan, precum şi altor miniştri şi parlamentari să tranşeze şi problema salariilor celor care lucrează cu fonduri europene.
Este vorba despre situaţia a 1.400 de angajaţi, spune liderul sindical Carmen Maican, pe care guvernanţii nu i-au luat în calcul în noua lege a salarizării.
„În contextul consultărilor care au loc astăzi, 19 august 2026, la Palatul Cotroceni privind Legea salarizării, situația profesioniștilor care gestionează fondurile europene să fie introdusă pe agenda discuțiilor.
Vă solicităm să interveniți înainte de definitivarea legii și să susțineți o soluție care să permită păstrarea acestor profesioniști în sistem. Nu este doar o problemă salarială. Este o problemă de interes național.
România are nevoie urgentă de investiții și de miliardele de euro disponibile prin fondurile europene. Dar fondurile europene nu se absorb singure”, transmit sindicaliştii MIPE într-o scrisoare deschisă .
Sindicaliştii arată cu degetul în direcţia ministrului MIPE, Dragoş Pîslaru, „cel care cunoaște direct realitatea din minister”, „nu susține până la capăt propriul personal și nu impune corectarea acestor inechități în noua formă a Legii salarizării”.
„Contradicția este greu de înțeles: Ministerul recunoaște oficial problema, confirmă că soluția este justificată și chiar favorabilă bugetar, dar ministrul care conduce instituția nu reușește să transforme această poziție oficială într-o soluție pentru propriii angajați, sub pretextul unei indelungi clamate echitati salariale.
Riscul major pe care îl semnalăm este că legea, în forma actuală, va conduce din nou la un val de procese pentru discriminare salarială, care vor conduce la afectarea bugetului de stat”, avertizează sindicatul.
Aceştia îi cer lui Nicuşor Dan „o grilă distinctă de salarizare pentru personalul care gestionează fonduri europene, care să reflecte complexitatea, responsabilitatea și importanța strategică a activității”, iar sindicaliştii MIPE să fie consultaţi înainte ca varianta finală a noii legi a salarizării să fie gata.
![]()
ACTUAL
Salvaţi Copiii România: „Nu tăiaţi bursele sociale în vacanţă! Nevoia de sprijin şi protecţie a elevilor vulnerabili nu intră în vacanţă”
Publicat
acum 4 orela
19 august 2026Autor
admin

Organizaţia Salvaţi Copiii România solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării să renunţe la prevederea prin care bursele sociale ar urma să fie acordate numai în perioada cursurilor şcolare. „Bursa socială trebuie acordată pe tot parcursul anului. Nevoia de sprijin şi protecţie a elevilor vulnerabili nu intră în vacanţă!”, afirmă reprezentanţii organizaţiei. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus în dezbatere publică, pe 17 august, un proiect de hotărâre de Guvern care elimină plata bursei sociale în vacanţele şcolare, potrivit news.ro.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus în dezbatere publică, pe 17 august, un proiect de hotărâre de Guvern care elimină plata bursei sociale în vacanţele şcolare. În metodologia aflată azi în vigoare, articolul 15 alineatul (1) din HG 732/2025 spune fără echivoc că bursele sociale se acordă şi în perioada vacanţelor şcolare. potrivit „Salvaţi Copiii” România, proiectul înlocuieşte acest text şi trece bursa socială sub regula generală a burselor de merit şi tehnologice, adică „în perioada cursurilor şcolare”, iar excepţiile punctuale de la alineatele (2) şi (5) se abrogă.
„Practic, întregul mecanism care garanta continuitatea sprijinului prin bursele sociale dispare. (…) O măsură care restrânge un drept al copiilor nu poate fi introdusă tacit, fără nicio asumare de către minister a efectelor sale. (…). Statul are obligaţia să spună public câţi elevi vor fi afectaţi, ce economie bugetară se obţine şi ce analiză de impact a stat la baza deciziei”, afirmă sursa citată.
Salvați Copiii: „Sărăcia nu intră în vacanţă odată cu şcoala”
Potrivit aceleiaşi surse, până acum, niciuna dintre aceste cifre nu există în document, iar o consultare publică autentică presupune prezentarea clară a numărului de copii afectaţi, a economiei bugetare urmărite, a riscurilor sociale şi educaţionale şi a alternativelor de protecţie a copiilor necesare în această situaţie.
„Sărăcia nu intră în vacanţă odată cu şcoala. Familiile trebuie să asigure în continuare hrana, îmbrăcămintea, produsele de igienă, accesul la internet şi condiţiile minime de locuire. Pentru unii copii, vacanţa înseamnă şi pierderea temporară a mesei ori a altor forme de sprijin oferite prin şcoală. În acelaşi timp, în lunile de vară încep cheltuielile pentru întoarcerea la cursuri: rechizite, haine, încălţăminte şi transport”, punctează Salvaţi Copiii.
„Bursa socială este un mecanism de protecţie socială care face posibilă participarea sa reală la educaţie”
Organizaţia îţi exprimă regretul că Guvernul României „priveşte bursa socială ca pe o recompensă pentru zilele în care copilul stă în bancă”.
„Bursa socială este un mecanism de protecţie socială care face posibilă participarea sa reală la educaţie. Chiar metodologia în vigoare defineşte bursa socială drept o formă de sprijin destinată elevilor vulnerabili, pentru susţinerea participării la activităţile didactice şi prevenirea abandonului şcolar. Întreruperea sprijinului în vacanţă contrazice această finalitate, deoarece revenirea copilului la şcoală se pregăteşte şi se decide, adesea, tocmai în lunile de vară”, mai arată sursa citată.
Raport Salvați Copiii
Raportul publicat de organizaţie pe 1 iunie 2026 arată că trei din zece copii români cresc în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar sărăcia nutriţională este în creştere: ponderea familiilor care nu îşi permit măcar o dată la două zile o masă cu carne, peşte sau proteine echivalente a urcat de la 14,6% la 17,2% în cazul tuturor familiilor cu copii şi de la 19,5% la 25,9% în cazul familiilor monoparentale.
„Vorbim despre peste 1,163 milioane de copii în risc de sărăcie sau excluziune socială şi despre 425.491 de copii între 7 şi 17 ani aflaţi în afara sistemului de educaţie”, menţionează aceeaşi sursă.
Ce arată un studiu din vara anului 2025
Un studiu realizat de Salvaţi Copiii în vara anului 2025 arată că aproape trei din cinci familii (58%) ai căror copii sunt în programele educaţionale ale organizaţiei nu pot acoperi cheltuielile legate de participarea copiilor la educaţie fără sprijin extern, procent care urcă la 87% în rândul celor afectaţi de sărăcie materială. Datele mai arată că 46,8% dintre copiii afectaţi de sărăcie nu participă la evenimente şcolare sau excursii, faţă de o medie europeană de 13,9%.
Sărăcia educaţională nu înseamnă doar lipsa rechizitelor, ci acumularea unor dezavantaje care reduc accesul, participarea şi rezultatele şcolare. Analiza Salvaţi Copiii asupra Evaluării Naţionale din 2026 arată că numai 64,91% dintre copiii care au început şcoala în urmă cu nouă ani au ajuns să obţină o medie peste 5. De asemenea, diferenţa dintre judeţul Călăraşi şi Bucureşti a fost de peste 40 de puncte procentuale, explicată preponderent prin nivelul de sărăcie ce caracterizează acest judeţ.
Inclusiv cercetarea realizată, în 2025, de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, la solicitarea Ministerului Educaţiei arată că banii din burse sunt folosiţi, în principal, pentru alimente, îmbrăcăminte şi rechizite.
„Majoritatea profesorilor şi directorilor consultaţi au apreciat că bursele reduc absenteismul şi cresc prezenţa la şcoală, efectul fiind mai pronunţat în mediul rural. Elevii din comunităţile rurale utilizează în mai mare măsură bursa socială pentru caiete, cărţi şi rechizite sau îmbrăcăminte/încălţăminte, iar cei din urban în mai mare măsură pentru pregătire suplimentară/meditaţii, articole de îngrijire sau divertisment. În plus, din analiză reiese că decizia cheltuirii banilor este a elevilor, aceştia declarând în proporţie de 99,7% că bursa a avut un efect pozitiv, iar două treimi dintre ei raportând o îmbunătăţire a performanţei şcolare autopercepute”, mai arată aceeaşi sursă.
Salvaţi Copiii solicită păstrarea prevederii actuale prin care bursele sociale se acordă şi în vacanţele şcolare
Salvaţi Copiii solicită păstrarea prevederii actuale prin care bursele sociale se acordă şi în vacanţele şcolare, precum şi realizarea unei evaluări transparente a impactului măsurii asupra drepturilor copilului. Dacă Ministerul urmăreşte o identificare mai corectă a beneficiarilor, verificarea veniturilor şi colaborarea cu serviciile sociale pot fi îmbunătăţite fără ca sprijinul să fie întrerupt pentru toţi copiii eligibili.
„E un adevăr banal faptul că economiile bugetare obţinute pe seama copiilor vulnerabili vor produce, ulterior, costuri sociale mult mai mari: abandon şcolar, excluziune socială, perpetuarea sărăciei de la o generaţie la alta, lipsa integrării profesionale, comportamente de risc, cheltuieli mai mari de asistenţă socială şi medicală şi, nu în ultimul rând, infracţionalitate”, conchid reprezentanţii Salvaţi Copiii România.
Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică, luni, 17 august, un proiect de Hotărâre de Guvern care elimină plata bursei sociale pe perioada vacanţelor şcolare, un drept pe care elevii îl au în prezent.
Potrivit edupedu.ro, proiectul publicat cu doar două săptămâni înainte de începerea anului şcolar 2026-2027 modifică HG 732/2025, cea care aprobase actuala metodologie-cadru de acordare a burselor în urmă cu un an, în vara lui 2025. Bursa socială a înregistrat cei mai mulţi beneficiari (840.820, reprezentând 60% din totalul beneficiarilor).
![]()
ACTUAL
DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET
Publicat
acum 5 orela
19 august 2026Autor
admin
Comuna Corbeni îmbracă straie de sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni. Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului „Tradiții Argeșene” își deschide porțile între 21 și 23 august 2026, promițând trei zile pline de energie, folclor și voie bună. Evenimentul, prezentat de îndrăgita Mihaela Tatu, va transforma localitatea argeșeană într-un pol al culturii populare, atrăgând vizitatori din întreaga țară, dar și turiști străini sosiți din Japonia sau Statele Unite.
Atmosfera de petrecere va fi completată de gusturile autentice ale bucatelor la ceaun și ale proțapului, de hora satului și de concerte live susținute de artiști renumiți. Meșterii populari vor fi la datorie în cadrul atelierelor interactive de modelat lutul, confecționat opinci, împletit nuiele sau fierărie. Cei mici și cei mari se vor bucura de o apariție spectaculoasă a artiștilor pe picioroange, iar cei mai curajoși se vor putea întrece în concursuri inedite: „Cine ține cel mai mult halba de bere?”, tăiat lemne, bătut cuie și degustări de bunătăți legat la ochi.
Sărbătoarea se va încheia duminică, 23 august, când jocul și cântecul vor răsuna până târziu, urmate de un spectaculos foc de artificii.
Programul complet al festivalului
Vineri, 21 august
- 16:00 – Deschiderea oficială a festivalului și primirea oaspeților;
- 17:00 – Debutul atelierelor meșteșugărești (olărit, opinci, împletituri);
- 18:30 – Spectacol de deschidere: Ansambluri folclorice locale și hora satului;
- 20:30 – Concerte live muzică populară și petrecere la ceaun.
Sâmbătă, 22 august
- 12:00 – Parada artiștilor pe picioroange și animație pentru copii;
- 14:00 – Startul competițiilor tradiționale (tăiat lemne, bătut cuie, concursul de bere);
- 17:00 – Concursul gastronomic: Degustare de bunătăți legat la ochi;
- 19:00 – Recitaluri extraordinare susținute de artiști de muzică populară și ușoară;
- 22:00 – Petrecere în aer liber și horă până târziu.
Duminică, 23 august
- 13:00 – Târgul meșterilor populari și ateliere demonstrative;
- 15:00 – Gala laureaților și premierea câștigătorilor de la concursuri;
- 17:30 – Marele spectacol folcloric: Ansambluri naționale și hora satului;
- 21:30 – Recitalul de închidere;
- 22:30 – Spectacol festiv de foc de artificii.
![]()
ACTUAL
Un deținut de la închisoarea din Baia Mare a evadat în timp ce se afla la muncă pe șantier. Bărbatul a anunțat că merge să-și omoare soția
Publicat
acum 5 orela
19 august 2026Autor
admin
„Astăzi, 19 august a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş au fost informaţi cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 28 de ani, privat de libertate, ar fi părăsit un punct de lucru exterior fără încuviinţare”, a transmis Poliția Maramureş.
![]()
Este vorba despre Dorel Corin Moldovan, în vârstă de 28 de ani și are domiciliul în comuna Coroieni, sat Vălenii Lăpușului. Tânărul, care era închis la Penitenciarul Baia Mare, a fugit din zona Liceului Emil Racoviță din localitate. Acesta muncea pe un șantier, dar la un moment dat nu a mai fost văzut. Dispariția a fost semnalată în jurul orei 13:30.
Norbert Borgyos, purtător de cuvânt al Penitenciarului Baia Mare, a declarat că Moldovan le-a spus altor deținuți înainte să fugă că „merge acasă să-și omoare soția”, potrivit Agerpres.

Soția acestuia a precizat că în ziua precedentă s-a certat la telefon cu bărbatul pentru că acesta era supărat că nu și-a văzut copiii de patru luni.
Poliția recomandă celor care îl văd să nu îl abordeze și să sune la 112: „Imediat după primirea sesizării, au fost declanşate activităţi specifice de căutare, fiind mobilizate efective în vederea depistării acesteia. Persoanele care deţin informaţii ce pot conduce la identificarea sau localizarea bărbatului sunt rugate să nu îl abordeze şi să apeleze de îndată numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”.
Citește și: Cine este bărbatul care a murit după ce a căzut într-o râpă din Munții Făgăraș. Noi detalii cutremurătoare
![]()

Statuia controversată din Bușteni care i-a împărțit pe turiști: unii îl văd pe Dorian Popa, alții pe „Satana”. Culturistul de 5.000 de euro va fi mutat

EXCLUSIV Victor Ponta: „Avem un guvern ilegitim, pentru asta ar trebui să iasă oamenii în stradă. Credeţi că moare cineva de grija lui Fritz?”

Constantin Toma se desparte de social-democraţi: „Nu mai doresc să candidez din partea PSD”

NATO, reacție fermă la scenariul unui atac al Iranului asupra unor ținte din Europa. Dă asigurări că va face ”întotdeauna ceea ce este necesar pentru a-şi apăra toţi aliaţii”

Tot mai puține locuri de muncă vacante în România. Aproape 5.000 de posturi au dispărut într-un singur an

Dezastru ecologic sub obrocul PSD Argeș: Primăria Brăduleț, amendată pentru poluarea Vâlsanului. Cine plătește mizeria și cine învie aspretele?

Ion Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI

HAOS LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Ion Șerban, sechestrat în propria pensiune de turiștii cu fuste colorate: „Știți doar să măriți taxe!”

OMS avertizează că epidemia de Ebola din Congo ar putea deveni cea mai gravă din istorie: „Avansează mai rapid decât orice epidemie precedentă”

Poluarea de la Brăduleț, cauzată de erori vechi de proiectare: Primarul Florin Iordache oferă clarificări cruciale

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

SCANDAL MONSTRU LA MIHĂIEȘTI – Primărița PSD, acuzată că fură terenurile oamenilor! Mobilizare masivă a Poliției Argeș
Momente de tensiune extremă și revoltă la cote maxime astăzi în comuna Mihăiești din județul Arges. Un conflict privind dreptul...

DE INTERES! S-a modificat programul de lucru la ghişeul de restituiri permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului Rutier Argeş
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș informează cetățenii cu privire la modificarea programului de lucru cu publicul al ghișeului Serviciului Rutier...

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Argeș a anunțat organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante (director și director adjunct) din...

PROVOCARE FĂRĂ PRECEDENT ÎN PRESA ARGEȘEANĂ! Jurnalistul Iulian Uță către Ion Mînzînă: „Plătim noi asfaltul, voi veniți cu manopera!” – VIDEO
Sezonul de toamnă al emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO Argeș TV a debutat în forță, aseară, cu o dezvăluire...
Curtea de Argeș

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET
Comuna Corbeni îmbracă straie de sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni. Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului „Tradiții Argeșene” își deschide...

DRUMUL GROAZEI MARCA MÎNZÎNĂ ȘI IPJ ARGEȘ A MAI TRÂNTIT UN TURIST STRĂIN! O autorulotă olandeză, la un pas să se răstoarne în pârâu pe DJ 703 H!
Dezastrul infrastructurii din județ continuă să facă victime pe bandă rulantă! Drumul Județean 703 H – botezat de șoferi „Drumul...

Poluarea de la Brăduleț, cauzată de erori vechi de proiectare: Primarul Florin Iordache oferă clarificări cruciale
O gravă și veche problemă de mediu a pus, în sfârșit, zilele trecute pe jar autoritățile competente, în urma unui...

HAOS LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Ion Șerban, sechestrat în propria pensiune de turiștii cu fuste colorate: „Știți doar să măriți taxe!”
Consilierul local Ion Șerban a simțit pe propria piele, chiar de sărbătoarea Sfintei Marii, ce înseamnă lipsa totală de organizare...

Dezastru ecologic sub obrocul PSD Argeș: Primăria Brăduleț, amendată pentru poluarea Vâlsanului. Cine plătește mizeria și cine învie aspretele?
Comuna Brăduleț – perla subcarpatică a județului Argeș și ultimul refugiu din lume pentru asprete (Romanichthys valsanicola), cel mai rar...
Mioveni

Ion Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
Scena politică din județul Argeș s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă virtual și administrativ. Ultimul an a adus în...

ACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
A fost nevoie de o săptămână întreagă de tăcere suspectă pentru ca Inspectoratul de Poliție Județean Argeș să scoată primul...

Ultimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR
19 localități din județul Argeș – toate având statutul de comună – se află în atenția Guvernului după ce s-a...

EXPLOZIE DEVASTATOARE ÎN ARGEȘ – O casă a sărit în aer de la o butelie! Femeie în stare gravă la spital
O explozie puternică s-a produs joi în comuna argeșeană Recea, satul Deagu de Sus, provocând răsănirea gravă a unei persoane...
Câmpulung

Scandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
Un inspector de poliție din cadrul unei structuri rurale din județul Argeș este cercetat penal după ce a fost depistat...

Cenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”
Aflată în plină eclipsă de imagine din cauza „eroilor” care , periodic, fac de râs instituția, conducerea Inspectoratului de Poliție...

CONTROALE MASIVE ÎN SECTORUL ALIMENTAR: Amenzi de aproape 200.000 de lei aplicate de DSVSA Argeș
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au desfășurat, în cursul lunii iunie, o amplă acțiune de verificare...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniOmul lui George Simion, instalat de PSD Argeș șef la propria sinecură pe un salariu uriaș din banii argeșenilor! CINE ESTE IONUȚ CODREA
ACTUALacum o săptămânăDupă anularea Bâlciului de Sfânta Maria, Curtea de Argeș rămâne de azi și fără Moaștele Sfintei Filofteia! Temporar
ACTUALacum o săptămânăACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
ACTUALacum 2 săptămâniScandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
ACTUALacum 2 săptămâniEXPLOZIE DEVASTATOARE ÎN ARGEȘ – O casă a sărit în aer de la o butelie! Femeie în stare gravă la spital
ECONOMICacum 2 săptămâniÎntreținerea preventivă a mașinii poate reduce riscul defecțiunilor în trafic
ACTUALacum 2 săptămâniNicolae Stoica – ultimul mare interbelic / O recuperare istorică după mai bine de 80 de ani
ECONOMICacum 2 săptămâniCum alegi țigla metalică potrivită pentru locuința ta











Ultimele Comentarii