Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Analist economic: ‘Germania a fost motorul economic al UE. Această creștere economică a fost făcută pe baze false: gaz ieftin rusesc’

Publicat

in

Analistul economic Radu Limpede este de părere că Germania, considerată cândva motorul economic al Uniunii Europene, se află într-o formă de recesiune nedeclarată oficial

Războiul din Ucraina ne-a arătat în ce grad Germania, considerată o putere economică în Uniunea Europeană, era dependentă de energia cumpărată ieftin din Rusia. În ultimul an, au apărut analiști care au spus că Germania trăiește o formă mascată de recesiune, abia ținută în frâu. Mai este Germania motorul economic al Europei?

”Sloganul cu ”Germania – motorul Europei” vom vedea că nu e chiar real. Germania a mizat în mod greșit doar pe industrie. La statutul economic pe care pretinde că îl are, Germania r fi trebuit să fie mult mai echilibrată din punct de vedere economic. Preferatele mele în acest sens sunt Franța și Olanda.

Da, în ultimii zece ani, Germania a fost motorul economic al Uniunii Europene. Abia acum se vede că această creștere economică a fost făcută pe baze false: gaz ieftin rusesc. Dar, cu toată problema aceasta a energiei importate din Rusia, industria germană are puterea să se reinventeze și să meargă mai departe. Dar, se va vedea acum că a fost multă vreme o locomotivă care a consumat prea mulți cărbuni și a fost pe tehnologii vechi.

Prin comparație cu Germania, Franța și Olanda se mișcă foarte bine. Au economii foarte echilibrate pe toate palierele: industrie, servicii, noua economie. Marea Britanie este, iarăși, un caz negativ. Ea s-a dezindustrializat masiv. Dar, Marea Britanie nu mai e în Uniunea Europeană.

Germania și Anglia le văd acum ca pe bolnavii Europei. Germania, fiind în interiorul UE, va reuși să își refacă paradigma – pentru că a fost într-o paradigmă economică parțial greșită, cu ajutorul energiei rusești ieftine. Germania a încercat să domine economic Europa prin exporturi masive și prin faptul că a profitat la maximum de moneda unică europeană.”, a declarat Radu Limpede.

”Înainte aveam Vestul bogat și Estul sărac, acum se reconfigurează geografia economică a UE”

Dintre țările mari, singura care merge bine este Franța. Să vedem cum va evolua economic Italia, având un nou guvern la putere. În timpul lui Mario Draghi, s-a mișcat bine. Dar, Italia are restanțe la capitolul creștere economică de vreo 20 de ani. Olanda evoluează economic foarte bine. Și Austria la fel. Dar, spre deosebire de Austria, Olanda este o țară medie din punct de vedere demografic, are o populație de vreo 17 milioane de locuitori și standarde destul de înalte privind nivelul de trai. La acest capitol, se aseamănă cu noi, care avem un pic peste 19 milioane de locuitori.

Deci, în clipa de față, în Uniunea Europeană se reconfigurează geografia economică. Dacă înainte aveam Vestul bogat și Estul sărac, acum avem o falie Nord – Sud nu numai pe industrii, ci și pe inovații. Europa de Nord este în top zece economii inovatoare. Între ele se află și Germania, dar undeva pe locul șapte sau opt. Franța nici nu se află printre ele.

Toate aceste economii nordice inovatoare – Suedia, Finlanda, Danemarca – imprimă o nouă direcție. Sudul Europei continuă să mizeze foarte mult pe servicii, pe turism. Țărmul european al Mediteranei este o bijuterie de la un capăt la altul, din Grecia până în Portugalia. Deci, un peisaj economic extrem de divers.”, a mai declarat Radu Limpede, conform Gândul.ro.

Vezi și:

Analist economic, despre recesiunea economică care bate la poarta UE: ‘Pentru România nu va fi nicio catastrofă. Roata s-a întors. Acum, s-ar putea să fim campionii de creștere economică ai estului Europei’

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Europarlamentarul Rareș Bogdan: ‘România va fi un tigru european. Între 12 și 15 ani de aici înainte se va trăi mai bine decât în peste 70% din țările europene’

Publicat

in

Europarlamentarul Rareş Bogdan a vorbit despre actuala situație economică a României și cum va evolu aceasta în următorii ani.

Prim-vicepreședintele PNL a declarat că în România, între 12 şi 15 ani de aici înainte, se va trăi mai bine decât în peste 70% din ţările europene şi ştie ce vorbeşte.

”În România, între 12 şi 15 ani de aici înainte se va trăi mai bine decât în peste 70% din ţările europene şi ştiu ce vorbesc şi ştiu de ce”, a spus europarlamentarul PNL în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News.

El a precizat că ”România va fi un tigru european şi va avea soarta pe care o au ţările din Orientul Mijlociu, datorită gazului, datorită energiei, datorită alimentelor, marea provocare pentru următorii 50 de ani, la nivel global”.

Rareş Bogdan a afirmat că se bazează numai pe cifre.

România a evoluat. Legat de investiţii, faptul că am reuşit să creştem cu 6 miliarde bugetul la Ministerul Dezvoltării e un mare plus. Domnul Grindeanu, la Transporturi, are cel mai mare buget pe care l-a avut vreodată Ministerul în ultimii 30 de ani”, a mai spus europarlamentarul PNL, precizând că la Educaţie creşterea este de la 35 de miliarde la 57 de miliarde.

El a mai spus că banii vor fi luaţi o parte din pachetul fiscal, o parte din încasări şi o parte din combaterea evaziunii.

”Nu garantez că în următorii 3, 4, 5 ani se va trăi mai bine ca în Spania, sau Portugalia sau în Grecia, dar pot să le garantez că în 10 ani se va trăi mai bine în ţara asta decât în Portugalia, sau în Belgia, sau decât în Polonia”, a completat Rareş Bogdan, arătând că securitatea individului va fi infinit mai mare în ţara noastră decât a lui astăzi în centrul Bruxelles-ului, conform news.ro.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Premierul Marcel Ciolacu pune punctul pe ‘i’: ‘Eu nu am introdus nicio taxă nouă, absolut niciuna. Și nici nu am să introduc’

Publicat

in

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a precizat că guvernul pe care îl conduce nu a introdus nicio taxă nouă şi nu a mărit impozite, doar a eliminat excepţii.

Prezent în studioul Digi24, Marcel Ciolacu a primit mai multe întrebări transmise de către liderii principalelor partide parlamentare. Astfel, preşedintele USR, Cătălin Drulă, a vrut să ştie de ce Guvernul a „crescut taxele” pentru a „alimenta pensiile speciale şi clientela” de partid.

”Eu nu am introdus nicio taxă nouă”

Eu nu am mărit niciun impozit. Am scos nişte excepţii. Acel lucru mi-l solicita Comisia, Banca Mondială, FMI. ‘Nu mai aveţi climat concurenţial corect, cu atâtea excepţii. Nu se mai poate. Unde vreţi să vă îndreptaţi? Spre ce? Aveaţi cotă unică, nu mai aveţi cotă unică. E 5%? E opt? E zero? E TVA de nouă? De cinci? De doi?’ Nimeni nu mai ştia nimic. Toată lumea, când venea la guvernare sau crea o majoritate, mai venea cu o excepţie pentru o categorie. Presupun că vrem un climat economic sănătos. Şi egal pentru toţi. Eu nu am introdus nicio taxă nouă, absolut niciuna. Şi nici nu am să introduc. România, în schimb, la un moment dat – şi avem impus prin PNRR, ca şi jalon – va trebui să facă o reformă fiscală serioasă, comentată şi asumată de politicieni, cu specialişti din economie„, a răspuns premierul.

Ciolacu a mai spus că USR a făcut parte dintr-o majoritate de dreapta şi nu a rezolvat „nimic„. El a adăugat că vineri va fi depusă cererea de plată numărul trei la Bruxelles, din cadrul PNRR.

”Nicio lege nu poate fi retroactivă”

„Mi se pare aşa mic… câteodată nici nu îmi vine să răspund. În primul rând, am reuşit, împreună cu Comisia, să trecem o lege. Nicio lege nu poate fi retroactivă. Domnul Drulă şi cu echipa domniei sale au trecut foarte clar în jalonul cu pensiile speciale – în afară de tâmpenia cu pensiile ocupaţionale, care au devenit pensiile speciale – că pensiile magistraţilor trebuie să ţină cont de deciziile Curţii Constituţionale din România.

Au trecut în jalon lucrul acesta. Curtea Constituţională – eu nu comentez o decizie a Curţii şi nu am să o comentez niciodată (…) trebuie să o pun în aplicare, că aşa e Executivul. CCR a decis ceva. Am pornit la altă negociere, cu Comisia. ‘Uitaţi ce a decis CCR’. Am reuşit ca Înalte Curte să nu mai sesizeze CCR, să mai fie o altă decizie, să o luăm de la capăt, pentru că România pierdea 1,7 miliarde de euro. Era ultimul jalon important de îndeplinit. Vineri vom depune cererea de plată numărul trei la Bruxelles„, a mai menţionat premierul Marcel Ciolacu, conform agerpres.ro.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend