Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

ANAF face iureș la stațiile ITP. Neregulile descoperite de inspectori – O firmă a efectuat 19.000 de inspecții tehnice nedeclarate

Publicat

in

DGAF a făcut controale la stațiile care efectuează inspecţii tehnice periodice și a găsit un număr foarte mare de prestaţii ITP nedeclarate din punct de vedere fiscal în anii anteriori, existând chiar şi diferenţe de peste 19.000 de prestaţii ITP nefiscalizate la un singur contribuabil.

„Direcţia generală antifraudă fiscală (DGAF) acţionează sistematic prin analiza integrată a datelor fiscale disponibile la nivelul ANAF şi a celor disponibile la nivelul unor autorităţi de reglementare, pentru identificarea unor riscuri fiscale ce afectează semnificativ colectarea creanţelor fiscale, în anumite domenii specificeconform unui comunicat de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). În cazul contribuabililor care efectuează ITP pentru autovehicule au fost identificate neconcordanţe semnificative între prestaţiile efectuate şi veniturile impozabile declarate. Astfel, la cei 600 de contribuabili selectaţi într-o primă fază la nivel naţional, inspectorii DGAF au identificat un număr foarte mare de prestaţii ITP nedeclarate din punct de vedere fiscal în anii anteriori, existând chiar şi diferenţe de peste 19.000 de prestaţii ITP nefiscalizate la un singur contribuabil”, potrivit unui comunicat de presă, relatează Ziarul Financiar.

Până în prezent, au fost finalizate 383 controale antifraudă în cadrul cărora au fost constatate creanţe fiscale suplimentare de peste 45 milioane lei.

„Totodată, după o primă evaluare a rezultatelor, au fost constatate şi efecte indirecte în planul conformării. În acest sens, în prima jumătate a anului 2024, comparativ cu perioada similară a anului 2023, au fost emise peste 100.000 bonuri fiscale în plus, adică o creştere cu 18% a numărului de bonuri fiscale, iar valoarea absolută a sumelor fiscalizate prin intermediul aparatelor de marcat electronice fiscale (AMEF) a crescut cu circa nouă milioane lei, reprezentând o creştere procentuală de 6%. Un alt efect important al acţiunii DGAF, care indică o creştere consistentă în planul conformării la emiterea de bonuri fiscale, este faptul că, în perioada analizată, ecartul dintre numărul de prestaţii declarate la RAR şi numărul de bonuri fiscale declarat la ANAF prin intermediul AMEF s-a redus cu 56%, ceea ce indică o reducere substanţială a serviciilor nedeclarate”, se menționează în comunicat.

Controalele inspectorilor antifraudă vor continua până la diminuarea consistentă a riscului fiscal din acest domeniu şi vor viza toţi contribuabilii al căror comportament fiscal este evaluat ca fiind unul inadecvat, în cadrul analizei de risc.

„DGAF recomandă tuturor contribuabililor care efectuează ITP să respecte legislaţia fiscală, să înregistreze sistematic toate veniturile realizate prin emiterea de bonuri fiscale ori de facturi, prin sistemul RO e-Factura, să respecte disciplina financiară şi să angajeze legal forţa de muncă”, se arată în finalul comunicatului.

Loading

NATIONAL

We will have clean country only if we all contribute to this effort, says Tánczos Barna

Publicat

in

The former Minister of the Environment, Tánczos Barna, was, on Friday, in the Sona commune of Alba county, which started the national cleaning program, right before the Hungarian community organized its cultural days in the area, told Agerpres.

Tanczos Barna is the initiator of the legislative proposal National Cleaning Day, supported both by the UDMR and by parliamentarians of the governing and opposition parties.

In the Sona commune in Alba county, the Hungarian community is preparing for the 3rd edition of the Hungarian Cultural Days, and community members believe that, in addition to the cultural programs, it is essential to identify the common points that unite the entire community, because the problems with that face all the inhabitants are the same.

Thus, at the initiative of the Hungarian community association in the area, the town hall showed itself open to organizing a local cleaning action, which, according to the ‘Let’s Do It, Romania!’ initiative, should have taken place on the third Saturday of September, but, according to the organizers, “the start was stolen” on September 13.

According to the former minister of the environment, our country can be a clean one, if everyone contributes to this effort.

“We will have a clean country only if we all contribute to this effort. That’s why we supported the initiative ‘Let’s Do It, Romania!’ and we proposed the establishment of the third Saturday of September every year as the National Clean-up Day. It is essential to support the activity of civil organizations, which play a crucial role in mobilizing local communities”, Tánczos Barna said in a statement for the national news agency.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Finance Ministry attracts 75 million RON off banks on Friday, in addition to Thursday’s auction

Publicat

in

The Finance Ministry (MF) on Friday attracted 75 million RON from banks, in addition to Thursday’s auction, when it borrowed 500 million RON through a benchmark government bond issue with a residual maturity of 119 months, at an average yield of 6.78% per annum, told Agerpres.

The nominal value of the additional issue amounted to 75 million RON, and banks submitted bids amounting to 90 million RON.

The Finance Ministry (MF) has planned to borrow 5 billion RON from commercial banks in September 2024, to which an amount of 675 million RON can be added through additional non-competitive bidding sessions related to the bond auctions.

The total amount of 5.675 billion RON is 25 million RON less than the 5.7 billion RON programmed in August 2024 and will be used to refinance public debt and finance the state budget deficit.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Limits, not acceptable when it comes to driving under influence of psychoactive substances (Justice minister)

Publicat

in

Justice minister Alina Gorghiu said on Friday that the idea of limits when it comes to driving a vehicle under the influence of psychoactive substances is not acceptable.

“Today [Friday, editor’s note],I was at Jilava Penitentiary. I have seen here many, too many detainees with a life ruined by drugs. I talked to two of them today. And behind them there are broken families. My dears, drugs don’t make you high, they make you low. Same with driving. The idea of limits is not acceptable when it comes to driving a vehicle under the influence of psychoactive substances. A person behind the wheel who has consumed substances is a danger. Zero tolerance! This is what the legislator wanted to convey through the text of the law which criminalized driving under the influence of psychoactive substances,” wrote Alina Gorghiu on her Facebook page.

She added that, together with her fellow Liberals, she submitted three laws this year to protect young people from drugs: “the law by which high-risk drug traffickers can no longer receive suspended sentences, the law to set up the Traffickers’ Register and the law to set up eight regional centers for the treatment of drug users.”

On September 16, the High Court of Cassation and Justice is expected to decide, through the Panel for Preliminary Ruling on Questions of Law, whether it is necessary to impose a drug driving limit, as it is for alcohol.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Comisia Europeană reacționează la amenințările Kremlinului: ‘Nimic din ceea ce a declarat nu va conduce la schimbarea poziției noastre’

Publicat

in

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru Afaceri Externe, Peter Stano, a susţinut că afirmaţiile lui Putin nu vor schimba poziția UE cu privire la furnizarea de ajutor către Kiev. Declaraţiile președintelui rus, Vladimir Putin, cu privire la atacurile lansate cu arme occidentale în adâncul Federației Ruse nu vor schimba poziția UE faţă de Kiev, a declarat în cadrul unui briefing purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru Afaceri Externe, Peter Stano, relatează Agenţia de presă RIA NOVOSTI, potrivit Rador Radio România.

‘Nimic din ceea ce a declarat nu va conduce la schimbarea poziției noastre… Vom continua să sprijinim Kievul, inclusiv să-l sprijinim militar. Discuțiile referitoare la ridicarea restricțiilor privind utilizarea armelor furnizate de țările UE continuă’, a mai spus Peter Stano.

Pe 12 septembrie, Putin, răspunzând la întrebarea adresată de un jurnalist rus, a susţinut că Ucraina nu este capabilă să lanseze atacuri adânc în teritoriul Rusiei fără datele primite de la sateliții europeni și americani. Drept urmare, potrivit lui, nu este vorba despre o permisiune de a folosi rachete occidentale de către Ucraina, ci despre participarea directă a țărilor NATO la conflict.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a catalogat declarația liderului rus ca fiind una extrem de importantă. În opinia sa, ea este extrem de clară și lipsită de orice interpretare şi nu admite lecturi duble.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Teatru contemporan, comedii dulci-amare şi spectacole-manifest – în stagiunea de teatru de la ARCUB

Publicat

in

Teatru contemporan, comedii dulci-amare şi spectacole-manifest sunt programate în stagiunea de teatru de la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, din perioada septembrie-decembrie, care se deschide pe 16 septembrie, de la ora 19,00, cu premiera spectacolului “Showcase”, o producţie din cadrul proiectului “Let’s Laugh”, iniţiat de Asociaţia Arte dell’Anima.

Potrivit unui comunicat al ARCUB transmis, vineri, coordonat regizoral de Radu Iacoban, cu o distribuţie formată din Reka Kovacs, Daniel Popa, Daria Pentelie, Tiberiu Hărsan, Cezara Petredeanu, Una Toma, spectacolul promite publicului o experienţă teatrală menită să provoace râsul şi reflecţia. O a doua reprezentaţie a aceluiaşi spectacol va avea loc, pe 7 octombrie, ora 19,00, la Sala Mare.

Pe 21 septembrie revine la Sala Mare ARCUB spectacolul “Respiro – Vacanţă pe acoperiş”, o producţie a companiei de teatru independent Respiro Comp, care propune “un roller-coaster de emoţii şi răsturnări neaşteptate de situaţii”, o poveste despre autocunoaştere, puterea de a merge mai departe şi speranţă. Cu o distribuţie formată din Ada Navrot, Ioana Abur, Laura Vasiliu, Dorin Enache şi Cătălina Nichitin, montarea cucereşte publicul prin alchimia dintre forţă şi sensibilitate, creând pe scenă “o energie captivantă”. Inspirat de textul dramatic “Matilda şi groparii” al Stelei Giurgeanu şi regizat de Corina Dragomir, spectacolul este o comedie care încurajează la o meditaţie pe tema violenţei în familie.

Actorii Mihai Baranga, Luminiţa Erga, Cristi Toma, Silviu Biriş, Vlad Linţă, Natalia Dragomir, Mona Dobrisan, alături de două artiste ale scenei lirice româneşti – soprana Arlinda Morava şi mezzo-soprana Adriana Alexandru, se întorc pe scena de la ARCUB, pe 29 septembrie, ora 16,00, cu o nouă reprezentaţie “Cheful suprem”, regizată de Beatrice Rancea. Spectacolul este “o comedie efervescentă, cu reverberaţii amare”, portretizând satiric o adunătură de parveniţi, ce se prezintă a face parte din “lumea bună”.

Programul stagiunii de teatru de la ARCUB este completat de cea mai recentă producţie “Bazinul de nord” de Rajiv Joseph, creată de Alexandru Mâzgăreanu, unul dintre cei mai premiaţi regizori de teatru. Prezentat în premieră pe 19 aprilie, la Sala Mare ARCUB, spectacolul, sub aparenţa unui thriller, pune în lumină idei şi emoţii, confruntări şi sentimente, pe teme actuale legate de rasă, religie, bogăţie şi putere. Cu o distribuţie foarte apreciată, formată din actorul Şerban Pavlu şi tânărul Vlad Linţă, spectacolul vorbeşte despre corectitudinea politică, moralitate şi vină.

Biletele au fost puse în vânzare, la preţuri variabile, în funcţie de categoria de loc şi pot fi achiziţionate online de pe entertix.ro şi de la Casa de bilete ARCUB de pe strada Lipscani 84-90.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Apariție spectaculoasă pe cerul României: Lumina puternică ce i-a speriat pe locuitorii din Constanța

Publicat

in

O lumină extrem de puternică i-a speriat, în noaptea de joi spre vineri, pe locuitorii din Constanța. Apariția misterioasă s-a petrecut în orașul Ovidiu, iar localnicii au filmat evenimentul.

Adrian Șonka, de la Observatorul Astronomic din Capitală, a explicat despre ce a fost vorba

”Am văzut filmarea respectivă și, având în vedere modul în care s-a comportat dâra aceea luminoasă, adică a apărut din senin, s-a mișcat foarte repede pe cer și la final a avut câteva explozii, pot să spun că a fost o stea căzătoare foarte strălucitoare, un bolid, adică un obiect care se învârtea în jurul Soarelui și a intrat în atmosferă, obiect însemnând ceva natural, adică un fir de praf, o pietricică.

Strălucirea unui meteor depinde foarte mult de mărimea obiectului care intră în atmosferă. De exemplu, avem o pietricică sau un fir de praf care intră în atmosferă și la frecarea cu aerul, dă energie aerului. La final, atunci când viteza este foarte mare și frecarea cu aerul este maximă, obiectul se descompune în multe, multe bucăți, care se aprind și ele, la rândul lor”, a explicat Adrian Șonka la Antena 3 CNN.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend