Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ana Belen Montes, unul dintre cei mai periculoși spioni prinși de SUA în timpul Războiului Rece, a fost eliberată după mai bine de 20 de ani de închisoare

Publicat

in

Americanca Ana Belén Montes – unul dintre cei mai cunoscuți spioni din timpul Războiului Rece prinși de SUA – a fost eliberată duminică din închisoare după peste două decenii de la condamnarea sa pentru spionaj în favoarea Cubei lui Fidel Castro.

Ana Belen MontesFoto: Captura video

Ea lucra la Departamentul de Justiţie când a atras atenţia unor agenţi cubanezi, iar apoi a obţinut apoi un post de expert în informaţii în cadrul Agenţiei de Informaţii Militare (DIA)

În vârstă de 65 de ani acum, această analistă din cadrul serviciilor de informaţii militare a fost acuzată în special că a transmis Havanei numele agenţilor americani care lucrau în Cuba şi detalii ale unor manevre navale americane.

Arestată la 21 septembrie 2001 de poliţia federală (FBI) la baza aeriană Bolling, la sud de capitala Washington, Montes a recunoscut că a spionat timp de aproape un deceniu în folosul Cubei, din 1992 până în 2001, deşi FBI o suspectează că a început să spioneze încă din 1985.

Oficialii americani spun că Ana Montes este printre „cei mai dăunători spioni” prinși de SUA. „A compromis tot – practic tot – ceea ce știam despre Cuba și despre cum operam în Cuba, a declarat Michelle Van Cleave, care a fost șef al departamentului de contrainformații sub președintele George W Bush.

Ea a primit o pedeapsă de 25 de ani de închisoare, judecătorul motivând că a pus în pericol „națiunea ca întreg”.

Cu toate acestea, spre deosebire de alți spioni de rang înalt prinși în timpul Războiului Rece, Montes a fost motivată de ideologie, nu de câștig personal. Ea a fost de acord să lucreze pentru serviciile de informații cubaneze, în parte, pe baza opoziției sale față de activitățile Administrației Reagan în America Latină.

Un raport al al Departamentului de apărare precizează că ea ar fi fost furioasă de sprijinul SUA pentru Nicaragua Contras – un grup rebel de dreapta suspectat de comiterea crimelor de război și a altor atrocități în țară.

Ea a fost abordată inițial de un coleg de la Universitatea Johns Hopkins în 1984, după ce și-a exprimat indignarea față de acțiunile SUA în Nicaragua. Mai târziu i s-a prezentat un agent de informații cubanez și, la o cină în New York, ea „a acceptat fără ezitare să lucreze prin intermediul cubanezilor pentru a „ajuta” Nicaragua”, se arată în raport.

Pentru a transmite informaţiile sale, criptate folosind un program pus la dispoziţie de Cuba, Montes, născută într-o bază americană din Nürnberg (Germania), a folosit dispozitive de transmisie cu unde scurte şi un telefon public, situat lângă Grădina Zoologică din Washington.

Ana Belén Montes a fost denunţată în 1996 de un coleg, însă autorităţile americane au deschis o anchetă împotriva ei abia patru ani mai târziu (AFP, BCC)

NATIONAL

Vladimir Putin, reacție la televiziunea publică rusă, după ce Biden l-a numit ‘fiu de căţea’ – VIDEO

Publicat

in

Vladimir Putin l-a lăudat ironic, joi, pe Joe Biden pentru că l-a numit „ticălos nebun”, spunând cu un zâmbet că remarca arată de ce Kremlinul consideră că Biden este un viitor preşedinte american preferabil lui Donald Trump, relatează Reuters.

Joe Biden a vorbit miercuri seară, la San Francisco, în cadrul unui eveniment de strângere de fonduri pentru campania sa electorală, despre ameninţările cu care se confruntă lumea, menţionând riscul unui conflict nuclear şi ameninţarea existenţială reprezentată de schimbările climatice.

„Aceasta este cea mai recentă ameninţare existenţială. Este vorba despre climă. , şi trebuie să ne facem în continuare griji cu privire la conflictul nuclear, dar ameninţarea existenţială pentru omenire este clima”, a declarat Joe Biden în faţa unui mic grup de donatori.

Biden a folosit termenul „SOB”, prescurtare în engleză de la „son of a bitch” (fiu de căţea).

Întrebat joi, de televiziunea publică rusă, despre comentariile „grosolane” ale preşedintelui american, Vladimir Putin a zâmbit ironic, muşcându-şi buza înainte de a privi spre pământ.

„Suntem gata să lucrăm cu orice preşedinte”, a spus el, reiterând comentarii făcute în trecut. „Dar cred că, pentru noi, Biden este un preşedinte preferabil şi, judecând după ceea ce tocmai a spus, am perfectă dreptate”, a comentat Putin cu un zâmbet în colţul gurii.

Liderul de la Kremlin, în vârstă de 71 de ani, crede că afirmaţiile sale anterioare similare despre Joe Biden (că ar fi preferabil pentru ruşi să fie el preşedinte – n.r.) au provocat o „reacţie adecvată” din partea preşedintelui american. „Nu este ca şi cum ar putea spună: Voloia, mulţumesc, bravo, mai ajutat foarte mult!. M-aţi întrebat cine este (cel mai bun preşedinte american) pentru noi. Am spus-o, o voi spune din nou, este Biden”, a declarat el.

Aceste comentarii evidenţiază dificultatea lui Vladimir Putin de a se poziţiona înaintea alegerilor prezidenţiale americane din noiembrie, când Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, care l-a insultat public pe liderul rus de mai multe ori de la preluarea mandatului la Casa Albă, în 2021, se va confrunta cu Donald Trump, care a promis să pună capăt rapid războiului din Ucraina, dacă va reveni la Casa Albă.

„COWBOY DE LA HOLLYWOOD”

Relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite s-au deteriorat la un nivel nemaiîntâlnit de la Războiul Rece, din cauza războiului din Ucraina, denunţat de aliaţii Kievului, inclusiv de Washington, drept o „invazie” rusă, iar mai recent, în urma morţii opozantului rus Aleksei Navalnîi şi a acuzaţiilor americane potrivit cărora Moscova intenţionează să desfăşoare o armă nucleară în spaţiu.

Niciodată, până la Joe Biden, un preşedinte american în exerciţiu nu a folosit în mod public cuvinte atât de insultătoare pentru a descrie un preşedinte rus în funcţie la Kremlin.

Fostul preşedinte american Ronald Reagan a jignit Moscova în 1983, descriind Uniunea Sovietică drept un „imperiu al răului”, deşi insultele personale între lideri erau rare în timpul Războiului Rece.

Joi, ceva mai devreme, Kremlinul declarase că insulta lui Joe Biden nu a făcut decât să „înjosească” Statele Unite şi că a fost o încercare zadarnică a preşedintelui american de a arăta ca un „cowboy de la Hollywood”.

„Este puţin probabil ca folosirea unui astfel de limbaj împotriva şefului unui alt stat de către preşedintele Statelor Unite să îl afecteze pe preşedintele nostru, preşedintele Putin”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru Reuters. „Dar îi înjoseşte pe cei care folosesc un astfel de vocabular”, a adăugat el.

Nu este prima dată când Joe Biden foloseşte termenul de „SOB” pentru a se referi la anumite persoane. În ianuarie 2022, el a folosit acest termen împotriva unui jurnalist de la Fox News, când a crezut că microfonul său era oprit. În ceea ce-l priveşte pe Vladimir Putin, în 2021, preşedintele american a spus că, în opinia sa, omologul său rus este un „criminal”. Ulterior, Putin a declarat că Biden l-a sunat pentru a clarifica sensul remarcilor sale.

ALTE REACŢII LA MOSCOVA

Ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, a declarat că a trimis Departamentului de Stat al SUA „o notă puternică de protest cu privire la natura scandaloasă şi la caracterul inacceptabil” al comentariilor lui Biden. Antonov a declarat pe Telegram că Moscova nu anticipeză o „reacţie adecvată”. „Pe măsură ce se apropie alegerile americane din noiembrie, astfel de derive vor deveni o rutină”, crede ambasadorul.

Aliaţii lui Putin au fost mai puţin reţinuţi în legătură cu ceea ce a spus Biden despre liderul de la Kremlin.Dmitri Medvedev, care a fost preşedinte în perioada 2008-2012, a declarat că ameninţarea existenţială la adresa lumii provine de la „bătrâni inutili, precum Biden însuşi”. Medvedev a mai spus că Biden este „senil” şi „gata să înceapă un război cu Rusia”.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că data viitoare când Biden va folosi expresia „ticălos nebun” ar trebui „să încerce să îşi amintească faptul că americanii o asociază cel mai bine cu propriul său urmaş, Hunter Biden”.

Ziarul rus Moskovski Komsomoleţ a scris că „Biden l-a insultat pe Putin”, în timp ce Serghei Markov, un fost consilier al Kremlinului, a declarat că remarca lui Biden arată că Occidentul îşi intensifică încercarea de a-l demoniza pe Putin înaintea alegerilor prezidenţiale din Rusia din martie.

Citeste mai mult

NATIONAL

Actorul Will Smith a ajutat la descoperirea celui mai mare șarpe din lume

Publicat

in

Experții au dezvăluit recent descoperirea celui mai mare șarpe din lume în pădurea amazoniană. Această specie de anaconda, cunoscută sub numele de anaconda verde nordic sau Eunectes akaima, a fost găsită în regiunea Bameno din teritoriul Baihuaeri Waorani din Ecuador.

Acesta măsoară o lungime uimitoare de 7,5 metri și cântărește sute de kilograme, având o grosime comparabilă cu cea a unei anvelope de mașină. Dezvăluirea acestui șarpe colosal a avut loc în timpul filmărilor pentru un serial National Geographic intitulat „Pole To Pole With Will Smith”, care a avut loc în Amazon.

Actorul Will Smith a participat activ la expediția în care profesorul Bryan Fry, de la Universitatea din Queensland, a condus o echipă de experți. Vânătorii indigeni Waorani i-au ghidat pe aceștia în timpul unei expediții de 10 zile în căutarea acestor șerpi maiestuoși, considerați a fi sacri de către comunitatea locală.

Echipa a întâlnit mai multe anaconde în timpul expediției, una dintre femele măsurând 6,3 metri în lungime. Vânătorii Waorani au afirmat că au văzut șerpi și mai mari, cu o lungime de până la 7,5 metri și o greutate de 500 de kilograme.

Specia  de șarpe nou descoperită a deviat în urmă cu aproximativ 10 milioane de ani

Această specie de șarpe nou descoperită, distinctă din punct de vedere genetic de anaconda verde sudică, a deviat în urmă cu aproximativ 10 milioane de ani. Variația genetică dintre cele două specii este de aproximativ 5,5%, ceea ce face ca această descoperire să fie extrem de importantă pentru comunitatea științifică.

Defrișările cauzate de extinderea agriculturii reprezintă o amenințare semnificativă pentru biodiversitatea Amazonului, cu o pierdere de habitat estimată la 20-31%.

Acest lucru ar putea afecta până la 40% din pădurile din regiune până în 2050. Colaborarea cu poporul Waorani, care este coautor al studiului, subliniază importanța păstrării ecosistemului unic al Amazonului, scrie incredibilia.ro.

Descoperirea celui mai mare șarpe din lume se evidențiază ca o piatră de hotar semnificativă în cariera profesorului Bryan Fry și pune în lumină echilibrul fragil al pădurii amazoniene, subliniind necesitatea de a depune eforturi de conservare pentru a proteja diversitatea faunei sălbatice și a comunităților indigene.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend