Stai conectat...

DIVERSE

An şcolar 2025-2026. Protestul inedit care bulversează prima zi de şcoală. Ce au decis sindicatele, inspirate de magistraţi. Ce se anunţă după 9 septembrie

Publicat

la

An şcolar 2025-2026. Ministrul Educaţiei, Daniel David, spune că va cere directorilor de şcoli, printr-o adresă, să anunţe public cum va începe şcoala în unităţilor de învăţământ, pentru ca părinţii să ştie ce au de făcut pe 8 septembrie, el arătând că este convins că elevii vor fi primiţi în şcoli şi în sălile de clasă. ”Mesajul meu către părinţi, elevi şi profesori este că, dincolo de controversele care există în acest moment, inclusiv în domeniul nostru, şi dincolo de supărările pe care le avem unii sau alţii, toţi ştim că, în final, ne interesează binele copiilor, interesul elevilor”, a precizat David.

„Mesajul meu către părinţi, elevi şi profesori este că, dincolo de controversele care există în acest moment, inclusiv în domeniul nostru, şi dincolo de supărările pe care le avem unii sau alţii, toţi ştim că, în final, ne interesează binele copiilor, interesul elevilor. Sunt convins că elevii vor fi primiţi şi aşteptaţi la şcoală. Cum se vor desfăşura efectiv activităţile? Am văzut şi intenţia sindicatelor de a boicota procesul în diverse forme; este dreptul sindicatului să facă acest lucru, dar copiii vor fi aşteptaţi la şcoală şi sunt convins că vor intra în sala de clasă, urmând ca, în unele şcoli, să existe forme diferite de boicot sau să nu existe deloc boicot”, a declarat ministrul Educaţiei la Antena 3.

Referitor la modul în care se va desfăşura prima zi de şcoală, Daniel David a spus: ”Cu sau fără festivitate, mesajul pe care l-am transmis, în condiţiile în care suntem într-o situaţie de criză fiscal-bugetară, este că, dacă se organizează festivităţi, acestea să nu se transforme în festivism. Eu cred că fiecare director va decide dacă face sau nu o festivitate şi dacă elevii intră direct în sala de clasă. Fiecare director, în funcţie de comunitatea de profesori şi părinţi pe care o are alături, va stabili acest lucru”.

An şcolar 2025-2026, dovada haosului suprem. Ministrul Educaţiei spune că NU ŞTIE dacă şcoala unde învaţă propriul copil va avea ore pe 8 septembrie

Întrebat dacă, la şcoala unde învaţă copilul său, profesorii vor fi la clasă sau la protest, Daniel David a precizat că nu ştie în acest moment. „Sunt convins că elevii care merg la şcoală vor fi primiţi. Aceasta este funcţia şi raţiunea şcolii într-o societate modernă”, a adăugat el.

Despre riscul ca elevii să rămână nesupravegheaţi, ministrul Educaţiei a afirmat că, dacă un director responsabil constată o astfel de situaţie, va anunţa părinţii”.

„Sper să nu fie cazul”, a menţionat el. Potrivit ministrului, responsabilitatea anunţării situaţiei din prima zi de şcoală revine directorilor.

„Dacă intervine Inspectoratul, iarăşi vor apărea discuţii, cum că Inspectoratul sau ministerul, prin inspectorate, ar dori să interfereze cu nemulţumirile sau formele de protest. Mesajul trebuie să fie clar şi explicit. Cer acest lucru tuturor directorilor şi vom trimite şi o adresă în acest sens, pentru ca părinţii să ştie ce au de făcut pe 8 septembrie. Dar, repet, speranţa mea este că, indiferent de formele de protest, copiii vor merge la şcoală şi vor fi primiţi în sala de clasă. După aceea, în unele şcoli sau clase, pot apărea diverse forme de protest”.

Potrivit ministrului, mesajul trebuie să fie transmis public, iar el va solicita acest lucru directorilor. „Dacă unii profesori vor dori să meargă la protest, să protesteze, vor rămâne suficienţi profesori alături de copii”, a precizat Daniel David.

An şcolar 2025-2026. Protestele de stradă nu au avut succes în cazul cadrelor didactice, în a-i convinge pe guvernanți să renunțe la măsurile controversate ce vizează domeniul educației, pe fondul contextului de austeritate. Astfel, dascălii pregătesc un protest „soft” pentru luni, 8 septembrie.

În această săptămână, la nivelul fiecărui județ din România, angajații din educație vor hotărî dacă vor participa la protestul ce va fi inițiat din data de 8 septembrie, „prima zi de școală”. Potrivit Federației Sindicale FSLI, protestul va presupune prezența cadrelor didactice în clase, dar fără parcurgerea materiei.

Gratuitățile și reducerile de care elevii beneficiază. CFR, reguli pentru bilete și abonamente în anul școlar 2025-2026

Acțiunile de protest au fost criticate și chiar ridiculizate pe forumuri. Liderii sindicali din mai multe județe ale țării au comentat pe marginea acestui subiec.

Loredana Bucur, lider sindical din Bacău, susține că protestul din data de 8 septembrie va fi doar un „prim pas”.

„Vom merge în școli, vom avea grijă de copii, dar totodată, trebuie tras un semnal de alarmă. Dacă nu s-ar fi făcut nimic, înseamnă că noi, cu capul plecat, vom accepta mereu tot ceea ce se va spune de sus”, a transmis Bucur.

Constantin Ionescu, lider sindical din Vrancea, susține că protestul a fost inspirat de la magistrați, vizați de alte măsuri, precum ”amputarea” pensiilor speciale.

„Unii colegi au fost de acord, alții nu. Dar este o formă de protest, pentru a putea continua după data de 8 septembrie. Am adoptat acest tip de protest inspirat după magistrați, prin protestul lor anunțat public, prezentarea în sala de judecată și refuzarea de a judeca. Deci, de ce nu am putea face și noi asta, cadrele didactice? Cred că 80% vor boicota activitățile de deschidere a anului școlar, la nivelul județului Vrancea. E un număr îmbucurător.

Domnul ministru trebuie să ne creadă pe cuvânt că măsurile pe care le-a luat afectează în mod negativ învățământul, destul de mult. De exemplu, la nivel de județ, în Vrancea, nu se mai organizează acel concurs pentru suplinitori, pentru foarte multe discipline. La nivel de județ s-au redus 300-350 de posturi și norme învățători-educatori la posturi, respectiv gimnaziu și liceu la norme. În mediul rural sunt cele mai mari nemulțumiri, iar colegii sunt speriați pentru ceea ce va urma pe viitor, desființarea unor catedre. La nivel rural, deja au fost foarte multe clase comasate”, a explicat Ionescu.

Maria Ligia Sezonov, lider sindical din Brașov, susține că în Capitală va fi un mare miting.

„Boicotul va începe de luni în Brașov, profesorii vor fi la clasă, alături de elevi, care vor fi supravegheați. Dar nu se va mai desfășura deschiderea anului școlar cu preot, parlamentari și așa mai departe. Vom fi și la București, la marele protest, iar mai departe, vom vedea ce se va întâmpla. Oricum, sigur va fi un mare miting la București, în fața Guvernului și a Palatului Cotroceni”, a dezvăluit Sezonov.

„Sunt 5 măsuri drastice pentru întreg personalul din preuniversitar: mărirea normei cu 2-4 ore, comasarea de școli, comasarea de clase, tariful pentru plata cu ora etc”

Un protest „soft” e mai bun decât nicio formă de revoltă, e de părere Maria Ligia Sezonov.

„Situația este gravă în învățământul preuniversitar. Eu cred că dacă nu facem niciun protest, nu este bine. Acesta e un protest pe care l-am avut la îndemână. Trebuie să convingem toți colegii noștri să se alăture. Sunt cadre didactice care fac naveta, care lucrează la mai multe școli pentru a-și face norma. Se tem chiar pentru faptul că pe lângă tăierea salariilor, ar putea fi chiar dați afară, dacă vor face grevă. Dorim să determinăm Guvernul să se aplice problemelor din preuniversitar. Distrugerea învățământului preuniversitar înseamnă și distrugerea învățământului universitar”, a punctat Sezonov.

Giani Leonte, lider sindical din Suceava, ia în calcul și demersurile pentru greva generală.

„Eu cred că este eficient, vom demonstra asta și în data de 8 septembrie, când vom fi un număr foarte mare de protestatari în București. În paralel cu această etapă de boicotare a activităților de predare, sigur vom declanșa un referendum și privind posibilitatea declanșării grevei generale”, a transmis Leonte.

Liviu Axinte, lider sindical din Botoșani, susține că mai importantă decât demisia sau demiterea ministrului David este abrogarea legii controversate.

„Pe noi ne interesează cel mai mult abrogarea măsurilor, iar un prim pas în acest sens ar fi demiterea ministrului David”, a precizat Axinte.

Giani Leonte crede că atât premierul, cât și ministrul ar trebui să plece acasă.

„Din partea mea trebuie să plece amândoi. În cazul premierului Bolojan, nu poți impune astfel de măsuri cu o gravitate atât de mare, care afectează în mod direct temelia educației, elevii noștri. Nu au făcut niciun fel de consultări. Au luat măsura doar din punct de vedere contabil, fără o analiză, pentru a verifica impactul educațional”, a opinat Leonte.

Constantin Ionescu aduce în atenție măsurile care afectează învățământul.

„Nu am încredere în niciunul. Nu știu cine a fost cu ideea de a lua aceste măsuri, cine a avut o așa ură față de învățământul preuniversitar, care e cel mai afectat și cel mai lovit, dacă facem o comparație cu cel universitar și cercetarea. Cred că a greșit și premierul Bolojan, și ministrul David, pentru că nu au făcut o analiză de impact, înainte de a lua măsurile. Era datoria lor să se consulte cu noi, sindicatele, cu directorii, cu inspectorii. Sunt 5 măsuri drastice pentru întreg personalul din preuniversitar: mărirea normei cu 2-4 ore, comasarea de școli, comasarea de clase, tariful pentru plata cu ora etc”, a comentat Ionescu.

Loredana Bucur crede că ministrul David este vinovatul de serviciu, care trebuie să pice primul și totodată, aceasta este de părere că dascălii sunt denigrați pe canalele publice de comunicare în mod nejustificat.

Ministrul Educației, anunț extrem de important despre salarii și burse. ”Dacă nu era criza fiscal-bugetară…”

„Din punctul meu de vedere, un prim pas ar fi demisia ministrului David. În momentul în care s-au luat aceste decizii, peste noapte, în vacanță, nimeni nu a fost consultat. Pe pachetul 1 nu a făcut nimeni, niciun studiu de impact, dar s-a aplicat foarte repede. În schimb, iată, pe pachetul 2 încă se discută de la o zi la alta și se tot schimbă schimbarea. Principalul vinovat este ministrul David, pentru că a acceptat tot ce i-a spus premierul și a trădat breasla. Dintre toți miniștrii, el a tăiat cel mai tare, fără să întrebe în teritoriu.

Din păcate, s-a reușit o denigrare a profesorilor, apropo de creșterea normei de la 18 la 20 de ore. Nu asta e problema! Nimeni nu s-a gândit ce se întâmplă cu colegii noștri care nu sunt titulari. Un profesor de religie care a obținut nota 8,70, de curând, se chinuie să strângă 7 ore la 4 școli. Nimeni nu se gândește la ei!”, a comentat sindicalistul.

An şcolar 2025-2026. Marius Nistor, FSE: Nu ne oprim aici atâta vreme cât avem acest ministru. Dacă nu va fi demis, dacă măsurile de austeritate nu vor fi anulate, vom protesta / Va fi o nouă consultare în rândul colegilor noștri pentru noi actiuni de protest care să înceapă din 9 septembrie

Sindicatele din preuniversitar anunță noi acțiuni de protest, după boicotarea primei zile de școală, anunțată deja. Liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a declarat la Antena 3, marți seara, cu 5 zile înainte de debutul cursurilor anului școlar 2025-2026 că „Pe 8 septembrie nu avem ce să sărbătorim. Poate doar 35 de ani de austeritate în școala românească”.

„Este clar ca daca nu se va întâmpla nimic dupa acțiunile de pe 8 septembrie, va fi o noua consultare în randul colegilor noștri pentru noi acțiuni de protest care să înceapă din 9 septembrie. Nu ne oprim aici atâta vreme cât avem acest ministru. Dacă nu va fi demis, dacă măsurile de austeritate nu vor fi anulate, vom protesta”, a declarat Marius Nistor.

An şcolar 2025-2026. Sindicatele din continuă protestele și în săptămâna dinaintea începerii cursurilor față de măsurilor din Legea Bolojan și a politicilor Guvernului.

„În momentul de față ne pregătim pentru acțiunile de protest care vor continua prin pichetarea sediului Guvernului și a Ministerului Educației începând de mâine (n.red. miercuri, 3 septembrie) până în data de 5. Iar pe 8 septembrie, așa cum am transmis în urma referendumului pe care l-am declanșat în rândul colegilor noștri, membrii de sindicat, categoric nu ne dorim să participăm la niște festivități lipsită de conținut. Nu avem ce să sărbătorim. Poate eventual să sărbătorim cei peste 35 de ani de austeritate în sistemul de învățământ preuniversitar”, a declarat Nistor.

Sindicalistul a acuzat clasa politică de indiferență față de educație:

„Aceasta este realitatea: 35 de ani politicienii din România au acordat sume derizorii pentru funcționarea învățământului preuniversitar, au încălcat de fiecare dată legile pe care tot ei le-au votat în Parlament și le-au prorogat când venea vorba de finanțare. Ce motive de sărbătoare avem? Să sărbătorim noi măsuri de austeritate? Să sărbătorim faptul că ministrul educației se laudă că este campion la aceste măsuri, pe care le-a acceptat fără opoziție?”

Nistor i-a criticat direct pe ministrul Educației Daniel David și pe premierul Bolojan.

„Este un dialog al surzilor. Am discutat și cu ministrul, și cu primul-ministru. Dau impresia că ascultă, dar de fapt nu vor să audă absolut nimic. Informațiile din școli sunt clare: nu se înghesuie nimeni să ia plata cu ora, discipline întregi nu sunt acoperite cu resursă umană, profesorii pensionari refuză să mai intre la clasă unde ar fi plătiți ca zilieri. Este o lipsă totală de respect,” a declarat Nistor.

Sindicalistul a transmis clasei politici, în special primarilor: „le-am recomandat primarilor și nu numai: pe 8 septembrie să se țină la distanță de școală, dacă vor să dea dovadă de respect. Nu avem nimic de inaugurat, poate doar începutul unui nou an școlar în condiții de austeritate.”

„Poate unii își imaginează că profesorii vor ceda pe parcurs și nu vor ajunge la grevă generală. Dar asta au crezut și în 2023, și s-au înșelat. Nici atunci nu credeau că profesorii vor protesta…” a mai spus Nistor.

Elevii și copiii de grădiniță încep anul școlar 2025-2026 pe 8 septembrie, adică peste 5 zile, potrivit structurii anului școlar, aprobată prin ordinul ministrului educației nr. 3.463 din 4 martie 2025, dar începutul acestui an este marcat de incertitudine: sindicatele profesorilor protestează deja de o lună în fața Ministerului Educației.

De miercuri protestează în fața Guvernului, iar în prima zi de școală, pe 8 septembrie, anunță boicotarea activităților. Asta înseamnă că în unele școli festivitățile de deschidere nu vor avea loc. În prima zi de școală nu se fac ore, sunt doar întâlnirile dintre educatori și copii, învățători și elevi/părinți, diriginți și elevi/părinți. Dar elevii ar putea să nu primească manualele în acea zi, așa cum era tradiția.

Tot pe 8 septembrie este anunțat un miting cu peste 30.000 de participanți, profesori și personal didactic auxiliar, plus administrativ, din școli. Acesta are loc la București, în Piața Victoriei, continuat cu un marș până la Palatul Cotroceni, asemănător cu cele 3 proteste uriașe din mai-iunie 2023, din timpul grevei generale din Educație.

Cursurile propriu-zise încep, în mod normal, pe data de 9 septembrie, dacă în urma protestelor nu este luată o altă decizie, pentru că există un referendum în derulare pentru boicotarea activităților de predare. În orice caz, nu există niciun demers oficial de declanșare a grevei generale, în acest moment.

Elevii și copiii de grădiniță încep anul școlar 2025-2026 pe 8 septembrie, potrivit structurii anului școlar, aprobată prin ordinul ministrului educației nr. 3.463 din 4 martie 2025. Cursurile se vor încheia pe 19 iunie 2026 și vor fi în total 36 de săptămâni de școală​. Edupedu.ro a făcut calendatul anului școlar 2025-2026 într-un format grafic ușor de urmărit, util pentru profesori, părinți și elevi, atât de pe telefon cât și în format printabil.

Calendar an şcolar 2025-2026:

Modul 1: de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;

Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 25 octombrie 2025 până duminică, 2 noiembrie 2025;

Modul 2: de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;

Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;

Modul 3: de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Vacanța de schi (mobilă): o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;

Modul 4: de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;

Vacanța de primăvară/Paște: de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;

Modul 5: de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;

Vacanța de vară: de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Când termină școala în 2026 elevii din clasele a VIII-a și a XII-a / a XIII-a

Anul şcolar 2025 – 2026 începe la data de 1 septembrie 2025, se încheie la data de 31 august 2026 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului şcolar 2025 – 2026 încep la data de 8 septembrie 2025, conform Art. 1.

Prin excepţie, se stabilesc următoarele:

  • Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 5 iunie 2026;
  • Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 12 iunie 2026;
  • Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 26 iunie 2026;
  • Pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.

Școala altfel și Săptămâna verde în anul școlar 2025-2026

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare o face unitatea de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite.

Școlile au termen până la 1 aprilie 2025 să îi anunțe pe elevi și părinți când au ales să fie săptămâna de vacanță mobilă din luna februarie 2026 și programele Săptămâna Verde și Săptămâna „Școala altfel”.

La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.

La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.”

Loading

DIVERSE

Povestea impresionantă a unei bătrâne de 87 de ani: are o pensie de 1.000 de lei, dar coase zilnic costume populare pentru a duce mai departe tradiția românească: ”Chiar dacă am avut probleme cu vederea, tot continui să lucrez”

Publicat

la

Dincolo de nevoia de a-și completa veniturile, bătrâna din Gorj se teme de faptul că tradiția pe a păstrat-o cu sfințenie zeci de ani nu va mai fi dusă mai departe de generațiile tinere.

Bătrâna a învățat acest meșteșug în copilărie și l-a practic pe tot parcursul vieții, până în prezent. Cu toate că și-ar fi dorit să aibă parte de mai multă educație, a muncit cu drag în domeniul confecțiilor, unde a adunat 22 de ani de experiență. Cu o pensie lunară de doar 1.280 de lei, femeia își petrece zilele lucrând la ii și costume populare, pe care le vinde în piață, relatează presa locală.

Citește și: A trăit ani buni în Londra și Bordeaux, dar s-a întors în Gorj și a început o afacere la care puțini s-ar fi gândit. Povestea Paulei, femeia care a transformat o idee într-o afacere de succes

Realizarea unei singure ii poate dura până la două luni, fiecare model necesitând atenție, îndemânare și multă răbdare. Cu toate că femeia se confruntă cu probleme de sănătate și a fost supusă și unei intervenții chirurgicale la ochi, nu a renunțat la ocupația sa. Pentru bătrână, cusutul nu reprezină doar o modalitate de a câștiga bani, ci și un mod de a-și păstra mintea ocupată și de a păstra tradiția.

„Nu mi-e greu să lucrez. Dacă n-aș lucra, mi-ar fi greu să stau. Chiar dacă am avut probleme cu vederea, tot continui să lucrez”, a spus bătrâna.

Citește și: Povestea unui fost campion național la ciclism care a transformat o casă bătrânească din Munții Pădurea Craiului într-un loc de poveste. Cum arată refugiul său din mijlocul pădurii

De-a lungul anilor, femeia a confecționat cămăși și costume tradiționale pentru localnici, de la adulți la copii.

„Mi-s dragi copiii. Am făcut costume pentru copii, pentru elevi și pentru oamenii din sat. Cine are nevoie de mine mă caută și eu încerc să-l ajut”, a spus aceasta.

Un costum popular poate costa aproximativ 1.200 de lei, însă bătrâna din Gorj încearcă să mențină prețurile accesibile, cu toate că munca depusă nu este una ușoară.

Dincolo de dificultățile financiare, femeia este preocupată de dispariția acestui meșteșug. Din ce în ce mai puțini tineri sunt interesați să învețe să coasă, iar nici nepoatele sale nu au dorit să continue tradiția familiei.

Dorul de cei dragi reprezintă o altă supărare a femeii, trei dintre nepoții săi locuind peste hotare, în Anglia. Cu toate acestea, ea le-a trimis cămășuțe lucrate manual, încercând să păstreze o legătură cu familia.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Prognoza meteo 18 octombrie 2026. Vremea rece şi mohorâtă se instalează confortabil în cea mai mare parte a ţării

Publicat

la

Prognoza meteo 18 octombrie 2026. La noapte, cerul va fi mai mult noros în nordul, centrul și estul țării și temporar noros în rest. Va ploua slab (în general cantități de apă de 2…8 l/mp) în jumătatea de nord a Moldovei, în cea mai mare parte a Transilvaniei și în Maramureș, local în nordul Munteniei și al Olteniei și izolat în rest.

În zona montană înaltă, în general la altitudini de peste 1700 m vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar mai ales în Carpații Meridionali se va depune strat nou de zăpadă de 4…7 cm.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane (în special ale Carpaților Meridionali și Carpaților de Curbură), unde la rafală se vor atinge viteze de 60…70 km/h, dar și pe litoral, cu viteze de până la 40…45 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 și 10 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral. Izolat se va forma ceață.

În Bucureşti, cerul va fi temporar noros, iar la începutul nopții vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 4…6 grade. Spre dimineață, în zona periurbană vor fi condiții de ceață.

Prognoza meteo 18 octombrie 2026

În ţară, vremea va fi predominant închisă și rece în nordul, centrul, estul și sud-estul teritoriului, unde nebulozitatea va persista în cea mai mare parte a intervalului, în timp ce în rest, cerul va fi temporar noros, iar temperaturile apropiate de norme.

Temporar va ploua în Moldova și jumătatea de est a Transilvaniei, iar mai ales spre seară și noaptea, local și în Dobrogea și Muntenia, iar în celelalte regiuni ploile se vor semnala izolat. Se vor acumula cantități de apă de 2…10 l/mp, iar în nordul Moldovei, în Carpații Orientali și în estul Carpaților Meridionali și posibil în nordul Dobrogei, izolat de peste 15 l/mp.

Citeste si VIDEO Ninge ca în povești la mijlocul lunii octombrie. ANM anunță viscol puternic și ninsori abundente, drumarii au scos plugurile / Cum va fi vremea până pe 16 noiembrie

În zona montană înaltă, în special în estul Carpaților Meridionali (masivele Bucegi și Făgăraș), la peste 1900 m altitudine, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat nou de zăpadă de peste 10 cm.

Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în Moldova, local în Dobrogea, sudul Banatului și vestul Olteniei (viteze la rafală în general de 40…50 km/h) și la munte, în special pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură, unde vor atinge 70…80 km/h.

Temperaturile maxime se vor încadra între 10…11 grade în nordul Moldovei și sud-estul Transilvaniei și 21 de grade în vestul și sud-vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 și 12 grade. Izolat, dimineața și noaptea, se va forma ceață.

În Bucureşti, valorile termice vor fi în creștere ușoară față de ziua precedentă și se vor apropia de cele specifice perioadei. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade, iar cea minimă de 8…9 grade. Cerul va fi temporar noros și mai ales seara și noaptea vor fi ploi slabe (sub 1 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat. Dimineața vor fi condiții de ceață.

Prognoza meteo 19 octombrie 2026

În centrul, estul și sud-estul teritoriului vremea se va menține predominant închisă, iar valorile termice diurne se vor situa sub mediile multianuale specifice acestei date. Temporar va ploua, în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei și al Transilvaniei și se vor acumula cantități de apă de 5…10 l/mp și izolat de peste 15…20 l/mp.

În Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini de peste 2200 m, precipitațiile vor mai fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. În celelalte regiuni, valorile termice vor fi apropiate de normalul climatologic al perioadei, cerul va avea înnorări temporare, iar ploi slabe se vor semnala, cu o probabilitate mai mare, în Maramureș, și pe arii restrânse în vestul Munteniei și al Transilvaniei și posibil în Oltenia.

Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în Moldova, Dobrogea (viteze în general de 45…60 km/h), local și în sudul Banatului și vestul Olteniei (viteze de până la 35…40 km/h), iar la munte, în special în zona înaltă a Munților Banatului și a Carpaților Meridionali și de Curbură (rafale de 70…80 km/h).

Temperaturile maxime vor fi de la 9 grade, izolat în jumătatea de nord a Moldovei, până la 22 de grade în Oltenia, iar cele minime se vor situa între 2 și 12 grade. Pe arii restrânse va fi ceață.

În Bucureşti, valorile termice diurne se vor situa în jurul celor caracteristice pentru această dată, cu o maximă în jurul a 19 grade. Cerul va prezenta înnorări și trecător va ploua slab (3…5 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă, mai ridicată față de norme, va fi de 9…10 grade.

Prognoza meteo 20 octombrie 2026

În regiunile estice vremea se va încălzi față de zilele precedente, astfel în cea mai mare parte a țării, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice pentru această dată.

Pe parcursul zilei vor fi înnorări temporare și pe arii restrânse ploi slabe îndeosebi în nordul, centrul, estul și sud-estul teritoriului, precum și la munte, iar noaptea cerul va deveni variabil. Vântul va sufla slab și moderat, ziua cu ușoare intensificări (viteze de până la 35…40 km/h) în est și la munte, iar noaptea vor fi rafale de 40…60 km/h în sudul Banatului și în zona înaltă a Carpaților Meridionali.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 și 22 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest și în extremitatea de sud, iar cele minime vor fi de la 0 grade în depresiunile Carpaților Orientali, până spre 12…14 grade pe litoral și în Dealurile de Vest.

Va fi ceață sau nebulozitate stratiformă, dimineața pe suprafețe mici, iar noaptea local în est și sud și izolat în rest.

În Bucureşti, valorile termice vor fi apropiate de normele perioadei. Cerul va avea înnorări temporare ziua, însă probabilitatea de ploaie slabă va fi redusă, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă de 6…8 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.

Prognoza meteo 21 octombrie 2026

Valorile termice vor crește față de ziua precedentă, astfel în toată țara, dar mai ales în vest, nord-vest și centru (unde vor fi abateri pozitive față de mediile multianuale de peste 5 grade) vremea va deveni caldă pentru ultima decadă a lunii octombrie.

Temperaturile maxime vor fi de la 16 grade în nordul Moldovei, până la 24…25 de grade în Banat și Crișana, iar cele minime se vor încadra în marea lor majoritate între 3 și 13 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în a doua parte a intervalului, când și probabilitatea pentru ploi va fi în creștere în regiunile vestice.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte precum și în estul și vestul teritoriului, viteze mai mari fiind mai probabile în Banat, sudul Crișanei și în zona înaltă a Carpaților Meridionali. Dimineața și noaptea va fi ceață sau nebulozitate stratiformă, posibil și burniță, local în regiunile extracarpatice și cu totul izolat în rest.

În Bucureşti, vremea va fi în general frumoasă și va deveni caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile vor fi mai ridicate față de zilele precedente, astfel că maxima se va situa în jurul a 22 de grade, iar minima va fi de 9…10 grade. Dimineața și noaptea va fi ceață sau nebulozitate joasă stratiformă.

Prognoza meteo 22 octombrie 2026

Valorile termice se vor situa peste cele specifice datei în majoritatea zonelor. Vor fi înnorări și va ploua, cu o probabilitate mai mare în jumătatea de vest a țării.

Vântul va sufla slab și moderat, pe alocuri cu ușoare intensificări în estul și sud-vestul teritoriului, dar și în zona de munte. Temperaturile maxime fi cuprinse în mare parte între 17 și 23 de grade, iar cele minime se vor încadra în general între 3 și 13 grade.

Citeste si Prognoza de iarnă în România și Europa! Ninsori târzii și zăpadă prelungită până în primăvară

În Bucureşti, valorile termice vor fi mai mari decât cele specifice datei, astfel maxima se va situa în jurul a 20 de grade și minima va fi de 10…11 grade. Vor fi înnorări și probabilitate de ploaie mai ridicată pe parcursul zilei. Vântul va sufla slab și moderat.

Prognoza meteo 23 octombrie 2026

Valorile termice se vor menține mai ridicate decât în mod obișnuit la această dată în majoritatea zonelor. Local și temporar vor fi înnorări și perioade cu ploaie. Vântul va sufla slab și moderat, pe alocuri cu ușoare intensificări în estul teritoriului.

Temperaturile maxime, în general în scădere față de ziua precedentă, vor fi cuprinse preponderent între 15 și 20 de grade, iar cele minime se vor încadra în mare parte între 4 și 12 grade.

În Bucureşti, valorile termice vor fi în continuare mai mari decât în mod obișnuit în această perioadă. Vor fi înnorări și condiții de ploaie, cu o probabilitate mai mare pe parcursul zilei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 18…20 de grade, iar cea minimă de 7…9 grade.

Prognoza meteo 24 octombrie 2026

Valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă, astfel că maximele se vor situa în mare parte între 15 și 20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 3 și 11 grade.

Vor fi înnorări și intervale cu ploaie, cu o probabilitate mai mare în zona de munte (unde la altitudini mari vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare) și în sud-vest. Vântul va sufla slab și moderat, pe arii restrânse cu ușoare intensificări îndeosebi la munte.

În Bucureşti, valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă. Cerul va avea unele înnorări, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 19 grade, iar cea minimă va fi de 7…9 grade.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cine plătește datoriile unei persoane, după deces. Cum pot scăpa moștenitorii de această obligație

Publicat

la

O persoană lasă moștenitorilor, după deces, atât bunuri (imobiliare, autoturisme) și economii, cât și datorii. Acestea din urmă nu dispar, pur și simplu, odată cu debitorul, astfel că se menține obligația de plată. Altfel spus, se moștenește atât activul, cât și pasivul; nu poți, ca moștenitor, accepta bunurile și refuza datoriile.

Conform legislației în vigoare, dacă accepți o moștenire, răspunzi numai cu bunurile moștenite, nu și cu cele proprii. Iar dacă sunt mai mulți moștenitori, răspunderea este, de regulă, proporțională cu partea fiecăruia din moștenire.

Bunurile moștenite nu sunt ferite de creditori, ci pot fi folosite pentru achitarea datoriilor acumulate de persoana decedată. Dacă datoriile depășesc ceea ce a lăsat persoana decedată, diferența nu trebuie acoperită, în mod obișnuit, din salariul, economiile sau locuința pe care le aveai deja. Nici vânzarea unui bun moștenit nu înlătură drepturile creditorilor: banii obținuți pot fi destinați plății datoriilor.

Cu toate astea, simplul fapt că ești rudă cu persoana decedată nu te obligă să plătești datoriile acumulate de aceasta, cum ar fi creditele sau alte obligații financiare.

Citește și Indemnizație pentru românii care adoptă un copil. Cine poate primi banii, cum se calculează și ce acte sunt necesare

Poți renunța la întreaga moștenire, printr-o declarație autentificată la notar. În acest caz, nu primești bunurile și nici nu răspunzi pentru datorii în calitate de moștenitor.

Termenul pentru acceptare sau renunțare este, de regulă, de un an de la deces. Acesta nu trebuie confundat cu termenul pentru finalizarea procedurii succesorale. Acceptarea poate rezulta și din comportamentul tău, nu doar dintr-o declarație. De pildă, vânzarea unui bun al persoanei decedate poate reprezenta acceptare tacită a moștenirii, inclusiv a datoriilor, scrie adevarul.

Atenție însă! Dacă ascunzi ori sustragi cu rea-credință bunuri ale moștenirii, poți fi considerat acceptant chiar dacă ai renunțat anterior la moștenire și vei răspunde pentru partea ta din datorii inclusiv cu bunurile proprii.

Pentru o decizie informată, este util să clarifici atât bunurile, cât și obligațiile existente. Inventarul succesoral poate consemna bunurile și datoriile, oferind o imagine mai clară asupra moștenirii. Esențial este să faci distincție între acceptarea unei moșteniri ce conține datorii și obligația de a le plăti din patrimoniul tău personal; cele două nu sunt, de regulă, echivalente, mai notează sursa citată.

Citește și Cu cât vor crește pensiile în 2027. Trei scenarii posibile, condiționate de planurile viitorului guvern

Loading

Citește tot

DIVERSE

Sute de mii de oameni au ieșit pe străzi în Italia. Oamenii, nemulțumiți din cauza scumpirilor, salariilor și pensiilor. La Milano și Torino, protestele au degenerat în violențe. VIDEO

Publicat

la

Sute de mii de oameni au ieșit sâmbătă în stradă în mai multe orașe din Italia, cerând salarii mai mari și criticând scumpirile din ultima perioadă. Protestele au fost organizate de  partidele de opoziție și de sindicate. Potrivit informațiilor, la Milano și Torino manifestațiile au degenerat în violențe.

Citește și: Vârsta de pensionare creşte la peste 67 ani, etapizat, în Italia

Cei mai mulți protestatari au solicitat pensii mai mari și măsuri împotriva creșterii costurilor vieții. La Milano, 5.000 de oameni au participat la marș, notează Corriere Della Siera.

Unii protestatari s-au bătut cu polițiștii lângă Domul din Milano, unul dintre cele mai importante monumente arhitecturale ale Italiei.

Manifestanții au aruncat cu pietre spre forțele de ordine, autoritățile raportând faptul că mai multe stații de autobu și vitrine au fost avariate, iar unele persoane au fost rănite. Totodată, mai mulți tineri au fost reținuți.

Și la Torino s-a desfășurat un protest, după ce un copil în vârstă de 7 ani a murit. Acesta a fost lovit mortal de o mașină la finalul lunii septembrie, în timp ce mergea cu bicicleta spre școală, însoțit de tatăl său. De atunci, zeci de oameni formează în fiecare dimineață  o „barieră umană”.

Iar în capitala Italiei, organizatorii manifestației „Insieme sulla Via Maestra” au anunțat 100.000 de participanți, cerând salarii mai mari, reducerea taxelor pentru angajați și pensionari, investiții în sănătate și educație și măsuri pentru accesul la locuințe.

Liderul sindicatului CGIL, Maurizio Landini, a anunțat o grevă generală pentru 20 noiembrie.

Citește și: Un italian a lipit două bilete necâștigătoare la loto pentru a obține unul câștigător. Bărbatul intenționa să pună mâna fraudulos pe un premiu de 10 milioane de euro

Loading

Citește tot

DIVERSE

Calendar ortodox 18 octombrie 2026. Cine îşi sărbătoreşte onomastica în această zi. Peste 100.000 de români poartă acest nume

Publicat

la

Calendar ortodox 18 octombrie 2026. În România, peste 100.000 de persoane poartă prenumele Luca, acesta fiind unul dintre cele mai populare nume de băieți alese de părinți în ultimul deceniu.

Acest prenume a început să se răspândească la noi în ţară mai cu seamă după anii ’90, odată cu exodul românilor care au plecat la muncă în Italia, fiind un prenume cu origini italiene.

Pe lângă semnificația biblică, numele Luca este legat și de ideea de lumină, acesta fiind tradus prin “cel născut în lumină”.

Sărbători religioase 18 octombrie 2026

Ortodoxe: Sfântul Apostol și Evanghelist Luca

Greco-catolice: Sf. ap. și ev. Luca

Romano-catolice: SF. LUCA, ev.

Calendar ortodox 18 octombrie 2026. Cine a fost Sfântul Apostol și Evanghelist Luca

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, originar din Antiohia Siriei, este unul dintre cei patru evangheliști și autorul uneia dintre cele patru Evanghelii. Înainte de a-și dedica viața propovăduirii credinței creștine, acesta a studiat medicina și s-a remarcat prin grija față de cei suferinzi, pe care îi trata în mod gratuit.

Întâlnirea cu Hristos i-a schimbat definitiv viața, determinându-l să-I urmeze învățăturile și să devină unul dintre cei 70 de Apostoli.

Sfântul Luca este amintit și printre cei care L-au întâlnit pe Mântuitorul pe drumul spre Emaus, după Înviere. Ulterior, după Pogorârea Sfântului Duh, s-a întors la Antiohia, de unde a pornit în misiune alături de Sfântul Apostol Pavel, contribuind la răspândirea creștinismului, potrivit crestinortodox.ro.

Pe lângă activitatea sa apostolică, Sfântul Luca este considerat ocrotitorul iconarilor, fiind recunoscut în tradiția creștină drept autorul primelor icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul Iisus. De asemenea, îi sunt atribuite icoane ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Sfântul Apostol Luca a primit cununa muceniciei fiind spânzurat de un măslin în cetatea Tebei, din ordinul conducătorilor păgâni, la vârsta de 80 de ani. Moaștele sale au fost mutate la Constantinopol în anul 357, iar în 1177 au fost transferate în Italia. Astăzi, relicvele Sfântului Luca se află în Teba, cetatea în care și-a găsit sfârșitul.

Calendar ortodox 18 octombrie 2026. Rugăciunea Sfântului Luca pentru cei suferinzi

Sfinte Ierarhe mărturisitor, învățătorule al adevărului și doctore fără de arginți, Sfinte Luca, ție plecăm genunchii sufletului și ai trupului și căzând la cinstitele și tămăduitoarele tale moaște pe tine te rugăm precum fiii pe tatăl lor: auzi-ne pe noi, păcătoșii, cinstite părinte, și du rugăciunea noastră la Milostivul și Iubitorul de oameni Dumnezeu, că unul care stai înaintea Lui dimpreună cu sfinții toți. Credem că ne iubești cu aceeași dragoste cu care ai iubit pe frații tăi când viețuiai în această lume.

Meșteșugul doctorilor stăpânind, în multe rânduri-cu ajutorul harului -suferințele celor bolnavi ai vindecat, iar după cinstită ta adormire, Stăpânul tuturor a arătat moaștele tale izvor de tămăduire: că felurite neputințe se vindecă și putere se dăruiește celor ce cu evlavie le săruta și cer dumnezeiască ta mijlocire.

Pentru această, ne rugăm cu căldură ție, care ai primit harul tămăduirilor: pe fratele nostru (numele celui bolnav) cel bolnav și cumplit înviforat de suferința cercetează-l și vindecă-l de neputință ce-l stăpânește. Cu totul cinstite și preasfinte Părinte Luca, nădejdea celor bolnavi, care zac în patul durerii, nu uită de fratele nostru (numele) și dăruiește-i vindecare, iar nouă tuturor cele spre bucurie, că și noi dimpreună cu ține să slăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, o Dumnezeire și o Împărăție, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Florin Manole vorbește despre prioritățile sale pentru viitorul mandat la Ministerul Muncii: „Vom corela resursele de formare ca să susținem tinerii”

Publicat

la

Recent, Florin Manole, propus la pentru funcția de ministru al Muncii în Guvernul Niculescu, a vorbit despre cele patru priorități pe care le va avea în cadrul acestei funcții.

Citește și: Alexandru Rogobete răspunde acuzațiilor lansate de Ilie Bolojan: „NU. Nici iresponsabilitate, nici incompetenţă”

Manole își propune să pună accent pe indexarea pensiilor, eliminarea CASS pentru veterani și mame, protejarea puterii de cumpărare a cetățenilor care lucrează și sprijinirea reală a persoanelor cu dizabilități.

„indexarea pensiilor;
eliminarea CASS pentru veterani și mai ales pentru mame, pentru ca venitul unei familii să nu fie împovărat tocmai atunci când crește responsabilitatea;
protejarea puterii de cumpărare a celor care muncesc;
sprijinirea reală a persoanelor cu dizabilități, pentru demnitate și șanse egale, cuvinte care să nu rămână doar pe hârtie”, a spus Florin Manole pe pagina sa de Facebook.

Conform acestuia, „familiile care întâmpină cele mai mari dificultăți NU vor mai fi cele care vor duce cea mai grea povară în redresarea fiscal-bugetară”.

În postarea făcută, Florin Manole a mai menționat că Ministerul Muncii va „colabora cu ministerele Energiei și Mediului pentru a găsi soluții și finanțare pentru consumatorii vulnerabili”.

„Împreună cu ministerul Economiei vom corela resursele de formare ca să susținem tinerii și șomerii pentru a se (re)activa pe piața muncii. Și, mai ales, voi fi un partener serios al sindicatelor și patronatelor în demersurile lor. Activitatea ministerului nu trebuie să fie opacă”, a continuat Manole.

Totodată, acesta a explicat faptul că „Ministerul Muncii are și obligații față de românii care muncesc în afara țării. Drepturile lor, fie cele referitoare la muncă, fie cele referitoare la drepturi sociale sau pensii, la demnitate și respect, trebuie să fie urmărite de atașații de muncă, care vor trebui să arate că sunt mai activi decât au fost până acum”.

Citește și: Florin Manole, anunțul momentului despre indexarea pensiilor în 2027: ”O vom face, cu un procent pe care îl vom vedea a fi disponibil”

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend