NATIONAL
Americanii au mers la Budapesta: Sunt șocați de ceea ce se ascunde sub poleiala lui Viktor Orban
Publicat
acum 7 luniin
De
admin

Hotelurile stridente și restaurantele de lux domină acum centrul Budapestei, un oraș cunoscut cândva pentru fațadele scorojite. Tot în centru au apărut și monumente noi. Unul dintre ele, o pastișă a memorialului Războiului din Vietnam din Washington, D.C., deplânge imperiul de secol 19 pierdut de Ungaria. În loc de numele celor căzuți în război, numele unor foste locuri „ungare” – orașe și sate care acum se află în România, Slovacia, Ucraina, Polonia – sunt gravate pe ziduri lungi de granit, comemorate solemn și de o flacără eternă, arată jurnaliștii americani de la The Atlantic.
Însă în spatele acestui kitsch naționalist și al capcanelor de turiști se ascunde o realitate diferită. Considerată cândva cea mai bogată țară a Europei Centrale („cea mai fericită baracă din lagărul socialist”, i se spunea pe vremea războiului rece), iar ulterior preferata investitorilor în regiune, Ungaria e acum una dintre cele mai sărace țări din UE, dacă nu cea mai săracă. Producția industrială continuă să scadă an după an. Productivitatea ei e aproape cea mai mică din regiune. Șomajul ia gradual amploare. În ciuda perorațiilor partidului de la guvernare despre valorile tradiționale, populația e în declin. Poate că pentru că tinerii nu vor să aibă copii într-o țară în care două treimi din cetățeni califică drept „prost” sistemul de educație și în care secții de spitale se închid fiindcă medicii au plecat în străinătate. Poate că oamenii talentați preferă să nu rămână într-o țară care trei ani la rând a fost percepută drept cea mai coruptă din UE. Până și Indicele Libertății Economice – întocmit de Heritage Foundation, grupul de reflecție pro-Trump care a publicat și „Project 2025” [propunere de program de guvernare dezavuată de Trump – n.trad.] – așează Ungaria la coada UE în clasamentul integrității guvernamentale.
Realitatea hâdă din spatele unui strat gros de poleială
Turiștii din centrul Budapestei nu văd acest declin. Cum, aparent, nu-l sesizează nici dreapta americană. Fiindcă, deși nu are nici rezerve de minerale esențiale, nici cine știe ce armată, premierul ungar Viktor Orbán are o influență disproporționat de mare în dezbaterea politică americană. În campania electorală din 2024 Orbán s-a întâlnit de mai multe ori cu Donald Trump. În mai 2022 un grup de reflecție pro-Orbán a organizat conferința conservatorilor americani, CPAC, la Budapesta, pentru ca trei luni mai târziu Orbán să zboare în Texas pentru a lua cuvântul la conferința CPAC din Dallas. Anul trecut, la cea de-a treia conferință CPAC din Ungaria, un congresman republican a calificat țara drept „unul dintre modelele cele mai de succes în calitate de lider în materie de principii și guvernare conservatoare”. Steve Bannon, intervenind prin legătură video, a apreciat Ungaria drept „o inspirație pentru lume”. Și chiar dacă propria sa instituție evaluase altfel guvernarea din Ungaria, Kevin Roberts de la Heritage Foundation a calificat și el țara drept „nu numai un model de stat modern, ci modelul”.
Ce este acest model ungar pe care-l admiră ei într-atât? În cea mai mare parte nu are nimic de-a face cu un stat modern. Constituie în schimb un foarte vechi și familiar tipar de capturare autocratică a statului, folosit în egală măsură de conducători de dreapta și de stânga, de la Recep Tayyip Erdoğan și până la Hugo Chávez. Ales în 2010 pentru un al doilea mandat, Orbán a început substituirea graduală a funcționarilor publici cu loialiști; s-a folosit de presiune economică și avantajul legiferării pentru a nimici presa liberă; a văduvit universitățile de independență, pe una chiar închizând-o; a politizat sistemul judiciar; și a modificat de mai multe ori constituția pentru a-și conferi avantaje electorale. În timpul pandemiei și-a conferit și puteri de urgență – la care n-avea să mai renunțe [după pandemie au fost prelungite sub pretextul războiului din Ucraina – n.trad.]. S-a aliat fățiș cu Rusia și China, servind drept megafon al Moscovei la reuniunile UE și permițându-i Chinei să facă investiții opace în Ungaria.
Această capturare autocratică a statului e exact lucrul admirat de Bannon, Roberts și alții, și ce vor ei să reproducă și în SUA chiar acum. Distrugerea corpului funcționarilor publici a început, presiunea pe presă și universități se simte și ea, iar ideea amendării constituției e deja vehiculată. Însă susținătorii acestor idei rareori vorbesc și despre ce s-a întâmplat după implementarea lor cu economia Ungariei sau ce li s-a întâmplat cetățenilor ungari. Și nu investighează nici discrepanța dintre retorica lui Orbán și realitatea politicilor lui. De exemplu Orbán vorbește mult despre blocarea imigrației, dar la un moment dat guvernul lui îi elibera vize oricărui cetățean non-UE care cumpăra obligații guvernamentale de minim 300.000 de euro de la niște companii misterioase, majoritatea offshore.
Viktor Orban, una spune, alta face
Orbán ridică în slăvi valorile familiale, dar guvernul lui are cheltuieli cu sănătatea printre cele mai mici per capita din UE, controlează accesul la fertilizarea in vitro și e celebru pentru grațierea unui individ care mușamaliza abuzuri sexuale în orfelinate.
Orbán vorbește foarte mult și despre „popor”, deși puterea aproape absolută nu și-o folosește pentru a-i stimula prosperitatea Ungariei, ci pentru a îmbogăți un mic cerc de afaceriști, printre care și rude proprii. La Budapesta acești oligarhi sunt numiți și NER (cu variantele NER-oameni sau NERistan) – de la Nemzeti Együttműködés Rendszere adică Sistemul de Cooperare Națională, numele orwellian cu care Orbán și-a botezat sistemul politic – și au de profitat direct de pe urma apropierii lor de șef. Direkt36, una dintre puținele echipe de jurnalism de investigație care au mai rămas în țară, a publicat recent un documentar intitulat „Dinastia”. Acesta arată, printre altele, cum competiția pentru contracte finanțate de stat ori UE a început să fie măsluită după 2010 în așa fel încât să fie câștigată de Elios Innovatív, o companie energetică deținută parțial de ginerele lui Orbán, István Tiborcz. Într-un târziu UE a verificat 35 de contracte și a găsit nereguli grave la multe dintre ele, precum și dovezi de conflict de interese. (Într-un comunicat din 2018 Elios afirmat că a respectat toate normele legale, ceea ce e fără îndoială adevărat; singura noimă a acestui sistem e să legalizeze asemenea fapte.)
Acea poveste e numai una din multele pe care și le spun ungarii, numai că nu în public. Dinastia mai descrie și Programul de Dezvoltare Turistică Kisfaludy prin care s-au distribuit subvenții de 316 miliarde de forinți (860 milioane dolari). Două treimi din totalul subvențiilor au mers la 0,5% din solicitanți; aproape o cincime au mers la proiecte care erau sau urmau să fie legate de Tiborcz. Nu că Tiborcz ar fi unicul beneficiar al acestei mărinimii guvernamentale. Lőrinc Mészáros, la un moment dat cel mai bogat om din Ungaria, un fost depanator de aragazuri devenit antreprenor și vechi prieten cu premierul, spunea că-și datorează averea „lui Dumnezeu, norocului și lui Viktor Orbán”. Alți beneficiari apar și dispar, în funcție de toanele lui Orbán. Un afacerist ungar mi-a spus că „poți să-ți dai seama cine e conectat și cine nu în funcție de a cui companie începe să crească. Dacă ești conectat, atunci compania îți crește. Dacă nu, compania ți se face din atât de mare atât de mică. O vezi într-un an, doi”.
Acest gen de corupție este, iarăși, preponderent legală, întrucât legislația, contractele și normele de achiziție sunt scrise în așa fel încât s-o permită. Și chiar dacă ar fi fost ilegală, procurorii controlați de partid n-ar fi anchetat-o. Însă amploarea corupției e suficient de mare pentru a distorsiona și restul economiei. Afaceristul menționat și un economist ungar cu care am mai vorbit – ambii au insistat să fie anonimi, de teama represaliilor – au calculat, fiecare pe cont propriu, că NERistanul ajunge cam la 20% din economia ungară. Acest lucru înseamnă, mi-a explicat economistul, că 20% din firmele ungare funcționează „nu pe principiile pieței, nu pe principii meritocratice, ci în esență pe bază de loialitate”. Aceste companii nu au practici de angajare normale și nu folosesc modele autentice de afaceri, întrucât nu au fost concepute spre a fi eficiente și a realiza profit, ci pentru a opera în cadrul cleptocrației – intermedierea transferului de bani de la stat la proprietarii acestor companii.
Nu că regimul ar recunoaște vreodată rolul oligarhiei în sistem ori măcar ar admite că Ungaria s-ar putea confrunta cu o criză structurală. Un alt economist ungar mi-a spus că Orbán prezice mereu „zile foarte bune în viitor; succes, succes inimaginabil”.
„Vă rog să aveți încredere în noi”, declara Orbán în discursul lui anual despre starea națiunii de la începutul lui 2023. „Puteți și paria: până la finalul anului vom avea inflație sub 10%.” Inflația medie anuală în 2023 a fost peste 17%. În 2024 guvernul prognoza o creștere de 4%; cea reală a fost de 0,6%. Dar oricine contrazice aceste mesaje e improbabil să se facă și auzit. Economiștii independenți sunt rareori invitați la televiziunea publică ori alte organe controlate de guvern. În februarie 2024 guvernul a înființat un Birou al Protecției Suveranității, o instituție sinistră care hărțuiește și denigrează organizații independente din Ungaria. Și-a întețit activitatea după alegerile din SUA și subminarea USAID. printre ținte se numără filiala locală a Transparency International, organizația de investigații anticorupție, precum și portalul de știri și investigații Atlatszo.hu – de fapt orice entitate în măsură a spune adevărul despre cum funcționează țara.
Dar adevărul nu e greu de distins pentru oricine depune un efort minim de a privi, fiindcă beneficiarii sistemului corupt nu se feresc să-și afișeze bogăția. Când i-am pomenit de hotelurile stridente din centrul capitalei unui amic ungar, a pufnit. „Normal, acolo trăiesc NER-ii”, mi-a spus el. „Vor să arate frumos.” De fapt chiar dețin destul de multe dintre ele. Documentarul Dinastia are și filmări de la petreceri NER în cluburi și palate, acumulând peste 3 milioane de vizionări într-o lună, deloc puțin pentru o țară cu 9,6 milioane de locuitori. Miile de comentarii de sub clipul de pe YouTube le mulțumesc jurnaliștilor de la Direkt36 pentru că relatează „realitatea adevărată” indisponibilă altundeva.
În multe feluri Ungaria e atât de diferită de SUA pe cât ar fi posibil să fie: o țară mică, omogenă, săracă. Însă documentarul l-am urmărit cu o presimțire rea. Cum Elon Musk, având contracte cu guvernul, incendiază corpul funcționarilor publici și ia decizii cu privire la un departament care decide în privința companiilor lui; cum FBI și Departamentul Justiției sunt capturate de șefi cu loialitate politică ce nu-și vor inculpa vreodată colegii pentru corupție; cum inspectori generali sunt concediați și regulile privind conflictul de interese sunt ignorate, America se deplasează rapid în direcția populismului ungar, politicii ungare și justiției ungare. Ceea ce înseamnă însă că pe viitor ne vor aștepta și stagnarea ungară, corupția ungară și sărăcia ungară.
SURSA: The Atlantic, în traducerea Rador Radio România
![]()
Poate vrei sa citesti

Anunțurile incendiare ale unui numerolog expert! Ce spune despre liderii care ne conduc

Întâmplare stranie: soțul și soția seamănă atât de mult încât nu-i poți deosebi. Multe persoane încep să speculeze însă altceva

Indemnizaţia pentru creşterea copilului poate fi suspendată sau pierdută în mai multe situaţii. Ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a primi banii de la stat

Horoscop 9 noiembrie 2025. Mercur în Săgetător se pregătește să intre în RETOGRAD. Aceste ZODII prind trenul câștigător

Scandalos: pensie de 40.000 lei deși a contribuit pentru doar 10.000 de lei. Care este pensia specială medie în România

EXCLUSIV Victor Ponta anunţă apocalipsa: „O să fie mai rău, nu am ajuns cel mai jos: tăieri şi oameni daţi afară, măriri de taxe, firme private neplătite de stat”
DIVERSE
Anunțurile incendiare ale unui numerolog expert! Ce spune despre liderii care ne conduc
Publicat
acum 29 de minutein
8 noiembrie 2025

Numerologul anunță că anul 2026 va aduce transformări profunde la nivel global și național, marcând începutul unui nou ciclu karmic ce va influența direcțiile politice, economice și spirituale ale lumii, dar și destinul unor lideri importanți precum Nicușor Dan, Ilie Bolojan și Donald Trump.
Citește și: Iluzie optică pentru cititorii cu mintea sclipitoare. Descoperă conul de brad ascuns printre frunze
Ce previziuni generale are numerologul pentru anul 2026
Numerologul a afirmat că anul 2026 va marca începerea unui ciclu karmic nou, în care România va trece prin schimbări majore.
„2026 este un ciclu noi, se începe un ciclu nou. O să fie schimbări mari în toată România. Tot ce înseamnă un sistem financiar o să se schimbe în anul 2026. Și geopolitice o să fie schimbare în toată lumea. În mare este o perioadă foarte bună pentru toată lumea. Anul nou este despre încheierea și încheierea războaielor și situațiilor geopolitice. Ușor, ușor, în acest an, în 2025, o să se termine tot ce înseamnă suferințe, neînțelegeri, conflicte în toată lumea”
Președintele României, Nicușor Dan, născut pe 20. 12.1969
Despre Nicușor Dan a afirmat că este deschis către comunicare, dar trebuie să fie atent la decizii.
„Are cifrele foarte bune pentru conducător. El știe foarte bine, adică are predispoziția la comunicare, adică asta ar trebui să fie punctul lui tare. Știe să analizeze foarte bine lucrurile. Pentru el este foarte important să le ia deciziile super ușor, dar despre el, mai ales pentru el, să fie deciziile să vină ușor. Pentru că la el poate să influențeze alți oameni”.
Premierul României, Ilie Bolojan, născut 17.03.969
Despre Ilie Bolojan afirmă că trebuie să se concentreze mai mult pe relaționare.
„Pentru el, anul 2025 a fost un an pentru bun început, iar acum intră în anul doi, unde trebuie să învețe despre relaționare și să asculte și să audă oamenii”.
Președintele SUA, Donald Trump, născut 14.06.1946
Despre Donald Trump, numerologul afirmă că are o dorință foarte mare de afirmare.
„Cifra lui este cifra 14, el este propriul brand și întotdeauna o să vrea să-și arate că este propriul brand datorită că este născut pe de această dată, adică 14. Să vorbească non-stop despre el. Trecutul lui arată că este foarte bun vânzător și el știe foarte bine să le facă înțelegerile.
Și pentru că energia lui, a doua, adică drumul karmic, este patru, asta înseamnă că el întotdeauna o să vrea să meargă către reconducerea lumii”.
![]()
NATIONAL
Întâmplare stranie: soțul și soția seamănă atât de mult încât nu-i poți deosebi. Multe persoane încep să speculeze însă altceva
Publicat
acum 48 de minutein
8 noiembrie 2025De
admin
Un cuplu tânăr din provincia Guangdong din China a devenit faimos datorită asemănării lor izbitoare, ceea ce a determinat multe persoane să speculeze că ar putea fi frați pierduți de mult timp, scrie odditycentral.com.
Liang Caiyu și He Xiansheng, ambii în vârstă de douăzeci de ani, conduc un magazin de plante medicinale în Dongguan, provincia Guangdong. Deși provin amândoi din familii cu zeci de ani de experiență în medicina tradițională pe bază de plante, cei doi s-au străduit să-și pună pe picioare afacerea până când au început să realizeze clipuri promoționale pe Douyin, versiunea chineză a TikTok.
După ce a observat cât de asemănători arătau, Liang l-a convins pe soțul ei să participe la clipuri amuzante în care se îmbrăcau la fel pentru a sublinia și mai mult asemănarea dintre ei. Astăzi, aceste clipuri sunt principalul material promoțional al cuplului pentru magazin.
„Când ne-am cunoscut, nu credeam că ne asemănăm deloc”, a spus Liang. „Abia după ce am locuit împreună câțiva ani mi-am dat seama treptat că ne asemănăm mai mult. În ultimii doi ani, am fost împreună aproape non-stop, lucrând, mâncând și odihnindu-ne împreună. Cred că de aceea am devenit din ce în ce mai asemănători.”
Deși He a fost întotdeauna introvertit, a acceptat în cele din urmă să apară în clipurile virale ale soției sale și chiar să se îmbrace în haine de femeie pentru a arăta asemănarea dintre ei. Nu a durat mult până când fanii au început să urmărească pagina de afaceri a cuplului doar pentru a-i vedea pe soțul și soția identici.
Asemănarea stranie a cuplului tânăr a devenit recent virală pe rețelele de socializare chinezești, mulți întrebându-se dacă nu sunt gemeni identici, mai degrabă decât soț și soție.

„Faceți un test ADN; dacă sunteți de fapt frați pierduți de mult?”, a comentat o persoană.

„Nu doar că seamănă, sunt identici. Chiar și pliurile de la bărbie se potrivesc”, a scris altcineva.
![]()
DIVERSE
Indemnizaţia pentru creşterea copilului poate fi suspendată sau pierdută în mai multe situaţii. Ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a primi banii de la stat
Publicat
acum o orăin
8 noiembrie 2025

Potrivit legislației în vigoare, plata indemnizației poate fi suspendată sau încetată în mai multe cazuri. Situațiile principale includ împlinirea vârstei de doi ani a copilului (sau trei ani, pentru copiii cu handicap), decesul copilului sau al beneficiarului, precum și pierderea drepturilor părintești. De asemenea, beneficiul încetează dacă părintele sau tutorele este îndepărtat legal de la exercitarea tutelei ori dacă nu mai îndeplinește condițiile necesare pentru menținerea măsurii de plasament sau pentru procedura de adopție.
Un alt motiv de suspendare, potrivit Avocatnet, îl reprezintă executarea unei pedepse privative de libertate sau plasarea în arest preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile. Indemnizația poate fi întreruptă și în situația în care copilul este abandonat sau internat într-o instituție de ocrotire publică sau privată.
De asemenea, beneficiarul pierde dreptul dacă obține venituri impozabile înainte ca minorul să împlinească vârsta de doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap. O situație mai puțin cunoscută, dar prevăzută expres în legislație, este suspendarea plății indemnizației atunci când, timp de trei luni consecutive, mandatele poștale trimise beneficiarului sunt returnate.
Pentru a obține indemnizația, solicitantul trebuie să fi realizat venituri impozabile timp de minimum 12 luni în ultimii doi ani anteriori nașterii copilului. Sunt luate în calcul veniturile din salarii, activități independente, drepturi de autor, activități agricole, silvicultură sau piscicultură, conform Codului Fiscal.
Eligibilitatea depinde și de statutul solicitantului: acesta trebuie să fie cetățean român, cetățean străin sau apatrid, să aibă domiciliul ori reședința legală în România și să locuiască efectiv în țară împreună cu copilul pentru care solicită indemnizația, ocupându-se personal de creșterea acestuia.
Aceste prevederi se aplică inclusiv persoanelor aflate sub incidența Regulamentului (CE) 883/2004 și a Regulamentului (CE) 987/2009, acte normative europene care protejează drepturile sociale ale cetățenilor care se deplasează în interiorul Uniunii Europene. Acestea stabilesc reguli privind egalitatea de tratament, cumularea perioadelor de asigurare și exportul prestațiilor sociale între state.
![]()
DIVERSE
Horoscop 9 noiembrie 2025. Mercur în Săgetător se pregătește să intre în RETOGRAD. Aceste ZODII prind trenul câștigător
Publicat
acum 2 orein
8 noiembrie 2025

Horoscop 9 noiembrie 2025. Sărbătorește-te pe tine și realizările tale astăzi, nu doar atunci când îți atingi ținta. Călătoria ta, dedicarea ta, transformarea ta – fiecare moment merită recunoaștere. Îmbrățișează mândria cu fiecare pas. Ești un triumf care se desfășoară. Călătoria ta spre victorie îți demonstrează rezistența și determinarea de neclintit. Profită de fiecare moment, deoarece fiecare mică victorie joacă un rol vital în marea călătorie a transformării tale. Îmbrățișează iubirea de sine ca niciodată înainte!
Îngrijirea de sine nu este niciodată un act egoist – este pur și simplu o bună administrare a singurului dar pe care îl am, darul pe care am fost pus pe pământ pentru a-l ofer altora. Mercur este în Săgetător din 29 octombrie, iar din 9 noiembrie intră în retrograd.
Astăzi, patru semne zodiacale vor experimenta un val de creativitate, ceea ce va duce la generarea de idei fără efort și la conversații mai profunde și mai impactante. Concentrarea noastră se îndepărtează de detalii și îmbrățișează în schimb esența înțelepciunii, umorului și autenticității. Îmbrățișăm fluxul norocului, invitând binecuvântările să se revarse în viețile noastre. Schimbarea de energie acționează ca o resetare revigorantă acum că Mercur a părăsit enigmaticul Scorpion, permițându-ne să îmbrățișăm un sentiment reînnoit de optimism în planurile și experiențele noastre viitoare.
Horoscop 9 noiembrie 2025 Mercur se află într-o poziție dificilă în timp ce traversează semnul Săgetătorului.
În acest semn, energia planetei comunicării poate părea mai puțin analitică și ar putea chiar să arate o urmă de imprevizibilitate. Acest tranzit ne oferă o oportunitate unică de creștere, ghidându-ne să cultivăm încrederea în sine și să prioritizăm propria noastră putere. Pe măsură ce Mercur se deplasează prin Săgetător, acesta dezvăluie progresul și pregătirea noastră de a triumfa în ultimele luni ale tranzitului Saturn în Pești, care se va încheia anul viitor.
Având în vedere gama diversă de aspecte, hai să pătrundem în profunzime și să explorăm ce ne așteaptă. Aceste patru zodii sunt favoritele Universului:
Horoscop 9 noiembrie 2025 Taur (20 aprilie – 20 mai)
Pe măsură ce Mercur intră în Săgetător, acesta oferă un sentiment de liniște relațiilor tale, Taurule, iar acest lucru este neprețuit. Cuvintele alunecă fără efort, iar confuzia se disipează într-o clipă. Această claritate nou dobândită încurajează dialogurile deschise, permițându-ți să-ți exprimi sentimentele fără ezitare. Îmbrățișează această fază armonioasă, deoarece deschide calea pentru conexiuni mai profunde și înțelegere reciprocă.
Vei descoperi că sentimentele cuiva pentru tine sunt mai autentice decât ai crezut inițial. Un val de euforie te cuprinde pe măsură ce realizezi acest lucru, iar acel sentiment de ușurare îți reaprinde încrederea în legătura pe care ai stabilit-o. Pe măsură ce gestionezi acest peisaj emoțional, ia în considerare să-ți acorzi timp pentru a cultiva și mai mult această conexiune. O conversație sinceră ar putea consolida relația ta, apropiindu-te și mai mult unul de celălalt.
Acest tranzit servește ca o reamintire a faptului că deschiderea nu echivalează cu vulnerabilitatea. În situația ta, semnifică înțelepciunea de a asculta cu adevărat. În această zi, descoperi cum să renunți la o îngrijorare persistentă, făcând loc încrederii și unui sentiment de mulțumire.
Horoscop 9 noiembrie 2025 Gemeni (21 mai – 20 iunie)
Pe măsură ce Mercur traversează Săgetătorul, acesta aprinde spiritul tău, dragă Gemeni, aducându-te la viață în moduri vibrante. Spiritul tău este plin de entuziasm și o dorință profundă de a interacționa cu cei dragi chiar acum. Acesta este un moment ideal pentru a te reconecta cu prietenii și familia, împărtășind idei și experiențe care te inspiră. Îmbrățișează energia din jurul tău și lasă-ți curiozitatea să conducă calea către conversații și aventuri semnificative.
Un dialog semnificativ este pregătit să se desfășoare între tine și cineva din trecutul tău. Simți că toate nemulțumirile din trecut sunt în sfârșit eliberate. La revedere! Cine are cu adevărat nevoie de ele? Pe măsură ce renunți la vechile poveri, vei găsi un nou sentiment de claritate și scop. Această eliberare deschide ușa către noi oportunități și conexiuni mai profunde, permițându-ți să pășești cu îndrăzneală în viitorul pe care ți-l dorești. Universul îți oferă darul libertății, dragă Gemeni. Este genul care reiese din faptul că privești viața ca pe o călătorie extraordinară, încă o dată. Îmbrățișează deschiderea atât în gânduri, cât și în sentimente. O surpriză încântătoare este în drum spre tine.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.
![]()
DIVERSE
Scandalos: pensie de 40.000 lei deși a contribuit pentru doar 10.000 de lei. Care este pensia specială medie în România
Publicat
acum 2 orein
8 noiembrie 2025

O pensie specială medie este de 25.000 lei net, iar vârsta de pensionare în magistratură este de 50 de ani. La Iași, sunt 303 magistrați ieșeni pensionari, din cei aproape 5.800 de magitrați români aflați în această situație. În Copou, cea mai mare pensie specială este 40.000 lei net, ier persoana beneficiară a contribuit pentru 25% din pensie, adică pentru 10.000 de lei, scrie Newsweek.
Pensionari speciali sunt însă în toate județele. În iunie 2025, în jur de 11.700 de persoane primeau pensii speciale în România. Aceste pensii sunt acordate unor categorii profesionale, iar numărul lor a crescut față de anul precedent. Printre beneficiari se numără magistrații (judecători și procurori), personalul militar și cel din serviciile de informații, personalul parlamentar, funcționarii publici cu statut special, navigatorii și diplomații.
Majoritatea sistemelor de pensii din lume includ și indemnizații ocupaționale. Sintagma „pensii speciale” face referire la faptul că ele sunt calculate și acordate după alte criterii decât cele din sistemul clasic. De altfel, sintagma „pensii speciale” este folosită inclusiv în documentele guvernului cum ar fi cele privind PNRR și strategia fiscal-bugetară.
Citeşte şi: Medicii vor pensii speciale după moartea directorului de la Spitalul din Buzău: ”Merităm acest lucru”
Cei mai mulți beneficiari sunt magistrații, în baza Legii 303/2022 privind statutul procurorilor și judecătorilor, respectiv 5.733 de persoane, dintre care 2.558 cu pensie din BASS. În cazul acestora s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.377 lei, din care 7.507 din BASS şi 22.194 de la bugetul de stat, potrivit Agerpres.
De Legea 216/2015, care acordă pensii de serviciu membrilor Corpul Diplomatic și Consular al României, beneficiază 792 de persoane (693 cu pensie din BASS). Pensia medie în această categorie este de 6.979 lei, din care 3.001 lei provin din bugetul de stat.
În cazul beneficiarilor Legii 215/2015 privind statutul funcționarilor parlamentari, numărul acestora a fost de 873 de persoane (655 cu pensie BASS), iar pensia medie s-a ridicat la 6.212 lei, din care 3.517 lei provin de la bugetul de stat.
De Legea 83/2015, care completează statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist, beneficiază 1.346 de pensionari (toți cu pensie din BASS), cu o pensie medie de 13.104 lei, din care 8.049 lei sunt suportați din bugetul de stat.
Pentru Curtea de Conturi, pensiile de serviciu s-au acordat către 681 de persoane (toți cu pensie BASS), media fiind de 10.287 lei, dintre care 1.924 lei reprezintă cota suportată de stat.
De asemenea, potrivit Legii 130/2015 (care completează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor), 2.334 de pensionari (1.924 cu pensie din BASS) beneficiază de o pensie medie de 7.008 lei, din care 4.262 lei provin de la bugetul de stat.
![]()
DIVERSE
EXCLUSIV Victor Ponta anunţă apocalipsa: „O să fie mai rău, nu am ajuns cel mai jos: tăieri şi oameni daţi afară, măriri de taxe, firme private neplătite de stat”
Publicat
acum 8 orein
7 noiembrie 2025

Ba, din contră, spune fostul premier Victor Ponta, care anticipează „tăieri şi oameni daţi afară, măriri de taxe, firme private neplătite de stat”.
„Toate datele referitoare la economia României sunt pe roșu. Toți oamenii mă întreabă dacă o să fie bine. O să fie mai rău, nu am ajuns cel mai jos. O să fie mai rău: tăieri și oameni dați afară, măriri de taxe, firme private neplătite de stat.
În calitate de premier care a redus TVA, normal că am o părere proastă despre creșterea TVA.
Pe de altă parte, un alt fost premier PSD mi-a zis „tu ai scăzut TVA și l-au votat pe Iohannis”. Poate așa vor românii. La fel la primărie. Nu cred că este bucureștean care să nu fi stat măcar o oră azi în mașină„, a declarat Victor Ponta în emisiunea Cutia neagră, moderată de Silviu Mănăstire.
Victor Ponta: reducerea TVA-ului a dus la creșterea încasărilor la bugetul de stat
Într-un interviu acordat DCNews înaintea alegerilor prezidenţiale din mai 2025, Victor Ponta spunea că, după preluarea guvernării în 2012, Fondul Monetar Internațional era prezent la Guvern, dar în 2013 autoritățile au decis să renunțe la colaborare, considerând că pot gestiona singure economia. Fostul premier este de părere că reducerea TVA-ului a dus la creșterea încasărilor bugetare.
„În 2012, când am venit la guvernare, era FMI-ul la Guvern, după care, ușor-ușor, în 2013, le-am spus mulțumesc, mergeți acasă, știm să ne administrăm singuri economia, dar vreau să vă spun, apropo de taxe, lumea normal că este îngrijorată, iar eu am o idee foarte clară: când am redus TVA-ul în România de la 24 la 9% la 20 la nouă, cotele diferențiate, am încasat mai mulți bani la buget”, declara Victor Ponta în luna mai.
![]()

Anunțurile incendiare ale unui numerolog expert! Ce spune despre liderii care ne conduc

Întâmplare stranie: soțul și soția seamănă atât de mult încât nu-i poți deosebi. Multe persoane încep să speculeze însă altceva

Indemnizaţia pentru creşterea copilului poate fi suspendată sau pierdută în mai multe situaţii. Ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a primi banii de la stat

Horoscop 9 noiembrie 2025. Mercur în Săgetător se pregătește să intre în RETOGRAD. Aceste ZODII prind trenul câștigător

Scandalos: pensie de 40.000 lei deși a contribuit pentru doar 10.000 de lei. Care este pensia specială medie în România

EA ESTE!!! Femeie din Curtea de Argeș prinsă la furat din magazine – PREFERĂ COSMETICELE

Elevă de a XII-a, la un liceu cunoscut din Argeș, reținută: Prinsă de două ori în aceeași săptămână conducând fără permis

Scandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT

Schimb de gardă la Jandarmeria Argeș: Colonelul Răzvan Vâlcu preia comanda de la colonelul Cezar Toma

Reușită de excepție a primarului Mogaru: Corbi și Jgheaburi au, în sfârșit, apă curentă și canalizare, după 8 ani de așteptare în domnia familiei Baciu

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

SONDAJ ARGEȘ – CRISTIAN GENTEA și AUR în fruntea preferințelor argeșenilor. PSD sub 20%
Un sondaj recent realizat de Smart Political Consultancy, la comanda trustului de presă UMN ( Ziarul PROFIT și PRO ARGEȘ...

Accident mortal în Argeș: Un bărbat de 77 de ani a decedat în urma unui carambol pe DN 7
Un accident rutier deosebit de grav a avut loc astăzi în comuna Drăganu, pe Drumul Național 7 (DN 7), implicând...

VIDEO | Descinderi la samsarii de mașini din Argeș – Prejudiciu uriaș
În cadrul operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General...

Apare nou OMD în Argeș, RÂNJETUL CARPAȚILOR – Axat pe promovarea turismului și monitorizarea autorităților
Peisajul turistic argeșean- aflat în mare suferință, se pregătește să întâmpine un nou organism menit să redefinească strategiile de promovare....
Curtea de Argeș

Scandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT
După deversarea controlată, dar istorică, a Lacului Vidraru de la începutul săptămânii, locuitorii din Curtea de Argeș au sesizat o...

Reușită de excepție a primarului Mogaru: Corbi și Jgheaburi au, în sfârșit, apă curentă și canalizare, după 8 ani de așteptare în domnia familiei Baciu
Comunitatea din Corbi marchează un moment asteptat in zadar pe perioada domniei familiei Baciu: la împlinirea unui an de mandat,...

Jurnalistul Iulian Uță îl somează pe Ion Mînzînă: „Ai plecat și pe banii mei? Ieși la raport și explică-mi ce ai făcut în sejurul de lux din Spania!”
Jurnalistul Iulian Uță a lansat un atac dur la adresa conducerii Consiliului Județean Argeș, în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzatoare” de...

EA ESTE!!! Femeie din Curtea de Argeș prinsă la furat din magazine – PREFERĂ COSMETICELE
În ziua de 03 noiembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești,...

VIDEO | Percheziții de amploare la un liceu din Pitești și două firme din Argeș: 6 mandate de percheziție au fost puse în aplicare
Sunt percheziții, marți, la Liceul Ecologic din Pitești, după ce nu s-ar fi respectat prevederile legale și s-ar fi schimbat destinația unei...
Mioveni

Criza gazelor din Mioveni: A.N.R.E. a trimis experți în teren pentru a investiga incidentul de stația de reglare Colibași
În urma incidentului major de la Stația de Reglare-Măsurare Colibași, care a lăsat aproximativ 3.600 de locuințe fără alimentare cu...

ATENȚIE! Restricții de trafic pe DN 7C și DN 73C, pentru Raliul Argeșului 2025
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează conducătorii auto că, în perioada 31 octombrie – 01 noiembrie 2025,...

Scandalul gazelor la Mioveni: Mii de oameni rămân în frig, după ce PSD a blocat ajutoarele financiare. PNL: „Să vă fie rușine!”
Criza gazelor din Mioveni, declanșată de un incident major care a lăsat mii de cetățeni fără căldură și apă caldă,...

ALERTĂ LA MIOVENI: SCURGERI DE GAZE SEMNALATE LA UN BLOC. INTERVENȚIE DE AMPLOARE A POMPIERILOR ȘI ECHIPELOR DISTRIGAZ
O mobilizare de forțe are loc în această după amiază în orașul Mioveni, ca urmare a semnalării unui miros puternic...
Câmpulung

O televiziune din Argeș se închide: CNA a retras licența Super TV pentru amenzi neplătite și program neadecvat
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis în ședința publică de astăzi retragerea licenței audiovizuale pentru postul de televiziune local...

Femeie de 50 de ani găsită moartă, în apă, la Câmpulung
În ziua de 27 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că...

VIDEO ȘOCANT! Război între doi pensionari din Argeș: Un bărbat de 74 de ani a distrus mașina vecinei de 63 ani
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr au finalizat cercetările într-un caz neobișnuit de distrugere în formă continuată, care a vizat...
RECLAMA MONETAG
În Trend
ACTUALacum 4 zileEA ESTE!!! Femeie din Curtea de Argeș prinsă la furat din magazine – PREFERĂ COSMETICELE
ACTUALacum 2 săptămâniATENȚIE! Miercuri, deversări controlate din Lacul Vidraru. Hidroelectrica avertizează locuitorii de pe Valea Argeșului
DIVERSEacum 2 săptămâniEXCLUSIV Directoarea de la Spitalul Județean Buzău, găsită băută și drogată la volan. Detalii uluitoare ies la iveală despre Ștefania Szabo
ACTUALacum 2 săptămâniALERTĂ MAJORĂ la Călinești: Apa din rețeaua publică NU este potabilă! Suspiciuni de contaminare cu Arsenic
ACTUALacum 7 zileElevă de a XII-a, la un liceu cunoscut din Argeș, reținută: Prinsă de două ori în aceeași săptămână conducând fără permis
ACTUALacum o săptămânăVIDEO Incendiu violent la o cunoscută firmă din Curtea de Argeș! Pompierii intervin în forță pe strada Fabricii
ACTUALacum 2 zileScandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT
DIVERSEacum 2 săptămâniPreviziuni rune săptămâna 27 octombrie – 2 noiembrie 2025. Gebo vine cu un cadou neaşteptat pentru Taur, Wunjo aduce bucurie imensă pentru Capricorn











