ACTUAL
Amenzi usturătoare la Târgul Domnești la început de an: Doi bărbați prinși cu mii de țigări de contrabandă
Publicat
acum 3 săptămâniin
De
admin
Duminică, 4 ianuarie 2026, o acțiune fulger a polițiștilor argeșeni a dus la confiscarea a aproape 7.000 de țigarete și la aplicarea unor sancțiuni financiare severe. Doi bărbați din Câmpulung au fost surprinși în flagrant în timp ce încercau să comercializeze produse din tutun fără timbru fiscal.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, împreună cu ofițerii de la Biroul Investigații Criminale Curtea de Argeș, au desfășurat o misiune comună pentru combaterea contrabandei cu tutun în zona Târgului Domnești.
Flagrant în parcarea târgului
În timpul verificărilor, oamenii legii au identificat doi bărbați, cu vârste de 42 și 50 de ani, ambii cu domiciliul în municipiul Câmpulung. Aceștia dețineau într-un autoturism și ofereau spre vânzare o cantitate considerabilă de marfă ilegală:
- 6.940 de țigarete provenite din afara antrepozitului fiscal;
- Suma de 286 de lei, bani rezultați din vânzările efectuate până la momentul intervenției.
Sancțiuni de peste 40.000 de lei
Consecințele legale pentru cei doi au fost imediate și drastice. Conform reprezentanților IPJ Argeș, au fost aplicate următoarele măsuri în baza Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal:
- Amenzi contravenționale: Fiecare bărbat a fost sancționat cu suma de 20.000 de lei (un total de 40.000 de lei).
- Confiscare: Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării.
- Sechestru pe bani: Suma de 286 de lei a fost, de asemenea, confiscată.
„Acțiunea a vizat protejarea pieței legale și combaterea evaziunii fiscale. Astfel de activități vor continua în perioada următoare pentru a descuraja comerțul ilicit cu produse accizabile”, au transmis autoritățile.
![]()
Poate vrei sa citesti
-
Nicușor Dan dezvăluie de ce a intrat în politică, deși i s-a spus că nu are „nicio șansă”: „E nevoie de oameni care să fie stăpâni pe meseria lor”
-
Nicușor Dan dezvăluie de ce a intrat în politică, deși i s-a spus că nu are „nicio șansă”: „E nevoie de oameni care să fie stăpâni pe meseria lor”
-
Cum arăta Emilia Ghinescu în tinerețe. Cântăreața de muzică populară s-a schimbat enorm
-
Cum arăta Emilia Ghinescu în tinerețe. Cântăreața de muzică populară s-a schimbat enorm
-
Coincidență simbolică pentru un polițist din Roman. A ajuns la a 112-a donare de sânge, salvând mii de vieți în ultimele două decenii
-
Șoferii români pot primi amendă de până la 28.500 de lei dacă nu plătesc o taxă obligatorie. Ce sancțiuni se aplică în funcție de categoria autoturismului
ACTUAL
Bilanțul morților crește după explozia din Rahova. Încă o persoană rănită grav în timpul deflagrației a murit în spital
Publicat
acum 2 orein
24 ianuarie 2026De
admin
Bilanțul morților crește după explozia explozia din Rahova. Numărul persoanelor decedate în urma deflagrației a ajuns la patru.
Bilanțul morților crește după explozia de la Rahova. Ancheta se extinde, noi persoane sunt vizate de procurori
O femeie rănită grav în urma deflagrației puternice din Rahova a murit pe patul de spital din cauza rănilor grave suferite. Între timp, ancheta procurorilor se extinde.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a anunţat vineri că a extins urmărirea penală în dosarul exploziei din cartierul Rahova faţă de compania Reţele Electrice România, operatorul de distribuţie a energiei electrice din zonă, şi faţă de un agent de intervenţie de la Distrigaz, scrie Agerpres.
„În continuarea cercetărilor în cauza privind explozia petrecută în dimineaţa zilei de 17.10.2025 la scara 2 a blocului 32 din str. Vicina nr. 3, sector 5, Bucureşti, aducem la cunoştinţa publicului că urmările acesteia, în prezent, constau în decesul a patru persoane, vătămarea corporală a şapte persoane, distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui număr de 54 de apartamente, precum şi distrugerea sau degradarea unui număr de 36 de autoturisme.
De asemenea, vă aducem la cunoştinţă că prin ordonanţa PCAB din 20.01.2026 s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de o persoană juridică şi faţă de o persoană fizică pentru comiterea infracţiunii de distrugere din culpă (care a avut ca urmare un dezastru)”, informează Parchetul într-un comunicat de presă.
În cazul companiei Reţele Electrice, procurorii au reţinut că, în calitate de operator de distribuţie a energiei electrice, de la momentul preluării în anul 2023 a proprietăţii reţelei de distribuţie energie electrică din proximitatea imobilului din cartierul Rahova, până la data de 17.10.2025, în mod culpabil nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile legale, în sensul că nu a monitorizat siguranţa în funcţionare a reţelei electrice de distribuţie şi nu a exploatat-o cu respectarea normelor tehnice în vigoare, cu consecinţa intervenirii unui defect pe reţeaua de distribuţie electrică ce a dus la perforarea conductei de gaz de alimentare a imobilului, aspect ce a condus la o acumulare de gaze în blocul respectiv şi la producerea exploziei din 17 octombrie 2025.
În ceea ce priveşte agentul de intervenţie de urgenţă din cadrul Distrigaz, s-a reţinut că, în mod culpabil, el nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător sarcinile de serviciu prevăzute prin norme interne aprobate la nivelul operatorului, inacţiunile sale intrând în lanţul cauzal al evenimentelor care au condus la producerea exploziei.
„Astfel, persoana fizică în cauză nu a identificat tipul de defect al sistemului de alimentare cu gaze naturale, deşi avea obligaţia să procedeze în acest sens, a efectuat verificări superficiale, nefiind efectuate identificări în toate locurile menţionate în Instrucţiunile de lucru şi nu a luat măsurile de siguranţă prevăzute de aceleaşi Instrucţiuni de lucru. Prin omisiunea de a efectua verificările şi de a lua măsurile impuse de instrucţiunile de lucru în cazul intervenţiilor de urgenţă, această persoană fizică a menţinut starea de pericol a imobilelor din str. Vicina aflate în vecinătatea reţelei de distribuţie a gazelor naturale, la care a fost identificat un defect constând în existenţa unor fisuri, neîmpiedicând acumularea de gaze şi producerea exploziei din dimineaţa zilei de 17.10.2025 la imobilul din str. Vicina”, mai explică Parchetul.
![]()
ACTUAL
Șoferii ce au permis auto categoria B vor putea să conducă și alte tipuri de mașini. Ce schimbări apar în Codul Rutier
Publicat
acum 4 orein
24 ianuarie 2026De
admin
Șoferii care dețin permis auto categoria B vor putea să conducă mașini mai grele, modificarea fiind introdusă pentru a se ține pasul cu noile tehnologii. Având în vedere că automobilele au devenit mai grele, a fost introdusă o directivă europeană care aduce schimbări pentru milioane de conducători auto.
Șoferii cu permis auto categoria B vor putea să conducă și alte tipuri de mașini
Șoferii ar putea să se urce la volanul unor mașini ce au o greutate de maximum 4,2 tone, și nu 3,5 tone, cum este în prezent. Vor putea să conducă chiar mașini de 5 tone, însă acestea trebuie să facă parte din categoria autoturismelor care se alimentează electric, cu hidrogen sau gaz.
Pentru a beneficia de acest lucru, conducătorii auto trebuie să dețină permisul de conducere categoria B de cel puțin doi ani și să urmeze mai multe instructaje auto suplimentare. Statele membre UE ar urma să implementeze modificarea până în 2030.
Amenzile neplătite pot duce la suspendarea permisului
Ministerul Dezvoltării a publicat marți, 13 ianuarie, proiectul de lege privind reforma în administrația publică centrală, care prevede, printre altele, reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal și diminuarea numărului de posturi din administrația locală. Pe lângă aceste măsuri, documentul introduce și modificări importante și pentru șoferi, legate de plata taxelor și amenzilor locale.
Astfel, perioada de suspendare pentru contravenții rutiere poate fi redusă dacă șoferul prezintă dovada achitării tuturor datoriilor către bugetul local, inclusiv plata amenzii care a dus la suspendarea permisului.
În prezent, cererea de reducere a perioadei de suspendare a permisului pentru contravenții poate fi redusă cu o treime dacă soferul prezintă dovada plății amenzii aferente contravenției care a dus la suspendare. Acum, se propune ca reducerea perioadei de suspendare să se aplice doar după plata tuturor datoriilor.
Mai mult, „Se reglementează faptul că deținătorii permiselor de conducere eliberate de autoritatea română nu pot conduce autovehicule, tractoare agricole/forestiere sau tramvaie pe drumurile publice dacă nu achită în termen de 90 de zile creanțele provenite din amenzi contravenționale. Organul fiscal trebuie să notifice debitorul în termen de 15 zile despre obligație și momentul pierderii dreptului de a conduce.”
Perioada în care șoferii nu au dreptul de a conduce începe în a treia zi lucrătoare de când a expirat termenul de 90 de zile și încetează în a treia zi lucrătoare de când restanțele au fost plătite integral sau împlinirea unui termen de 2 ani de la luarea în evidență a creanței.
![]()
ACTUAL
Pensii 2026. Lista ajutoarelor propuse de PSD pentru seniorii cu venituri mici. Aproape 3 milioane de pensionari ar primi majorări
Publicat
acum 15 orein
23 ianuarie 2026De
admin
Pensii 2026. Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat la Antena 3 că, prin pachetul 1, guvernul Bolojan a îngheţat creşterea pensiilor pentru acest an şi ar trebui să avem un sprijin pentru pensionarii cei mai vulnerabili.
”Cred că, însă, la fel cum am făcut-o anul trecut, în 2026, am zis eu, ar trebui să avem un sprijin pentru pensionarii cei mai vulnerabili, pentru că inflaţia a afectat cel mai mult evident pe cei cu venituri mai mici, pe pensionarii cu venituri mai mici în această speţă. Genul acela de sprijin pe care l-am avut în 2025 şi care a ajuns la peste 2.460.000 de pensionari a costat aproximativ 2 miliarde de lei. Aceiaşi soluţie ar putea să fie aplicată şi în 2026”, a arătat ministrul Muncii.
Ilie Bolojan vorbeşte de sărăcie doar când vrea: „România are bani să aloce pentru un proiect sau altul un miliard de dolari, dar fiecare leu trebuie clar justificat”
Pensii 2026. Manole a precizat că în 2025, ajutorul one-off a fost acordat pentru peste 2.460.000 de pensionari, deci nu pentru toţi pensionarii, ci pentru aceia care se aflau sub pragul de venit de 2.574 de lei.
”Voi propune coaliţiei să avem un mecanism similar. Nu m-am aventurat să spun cifre, praguri, care să fie pragul de acces, sau cuantumuri, pentru că am considerat că este corect să avem această discuţie colegială. Este nevoie să venim cu ceva pe partea de pensii, să sprijinim pe pensionarii cei mai vulnerabili. Aceasta poate fi o soluţie, one-off-ul care a fost aplicat şi anul trecut, într-o tranşă sau în două tranşe. Anul trecut a fost în două tranşe, aprilie şi decembrie. Anul acesta poate să fie într-o tranşe, poate să fie în două. Putem să avem un prag sau putem să avem două praguri de venit. În 2023, dacă nu mă înşel, au fost trei praguri de venit în funcţie de care se acorda un astfel de sprijin, într-o singură tranşă. Deci soluţii tehnice există. Trebuie să verificăm care este şi capacitatea bugetului, pentru că e un lucru normal”, a subliniat Florin Manole.
Când se plătesc pensiile și alocațiile în luna februarie. Data exactă când intră banii pe card
”În schiţa de buget pe care Ministerul Muncii o vede pentru anul 2026, se va regăsi şi o variantă în legătură cu sprijinirea pensionarilor. Voi propune două variante. O variantă similară cu cea de anul trecut. Anul trecut, varianta a fost două tranşe egale, de câte 400 de lei, deci 800 de lei în total, pentru pensionarii sub 2.574 de lei. Este o variantă. (..) A doua variantă pe care o să o propun este o variantă similară cu cea din 2023, în care au fost trei praguri de venit şi trei cuantumuri diferite ale acestui sprijin, astfel încât pensionarii cu venituri mai mici să aibă un sprijin mai mare decât 800 de lei, pensionarii cu venituri mai mari, totuşi sub un anumit prag, să aibă un sprijin mai mic”, a mai spus Manole.
El a explicat că ideea sa cu mai multe praguri a venit pentru că îşi imaginează frustrarea legitimă a pensionarului care se află cu 50 de lei peste pragul de 2574 anul trecut, şi, din cauza faptului că are 50 de lei la pensie în plus, ratează să primească 800 de lei.
”Cred că trebuie să avem nişte praguri diferite, mai mult decât un singur prag. Este o a doua propunere. Poate premierul, poate altcineva din coaliţie să aibă alte variante”, a menţionat Florin Manole.
Pensii 2026. AJUTOARE LA PENSII PROPUSE DE PSD
600 lei în 2026
-acordare în două tranșe egale de 300 lei / în aprilie și în decembrie
-beneficiari: 1 milion de pensionari cu o pensie 2001 *impact bugetar: 612 mil. lei
800 lei în 2026
-acordare în două tranșe egale de 400 lei / în aprilie și în decembrie
-beneficiari: 621.095 pensionari cu o pensie cuprinsă 1501 *impact bugetar: 497 mil. lei
1.000 lei în 2026
-acordare în două tranșe egale de 500 lei / în aprilie și în decembrie
-beneficiari: 1,24 milioane de pensionari cu o pensie *impact bugetar: 1,24 mld. de lei
TOTAL BENEFICIARI: 2,8 milioane de pensionari
Impact bugetar total: 2,35 mld. Lei
Grindeanu: Suntem absolut hotărâţi să susţinem creşterea pensiilor / Pensiile în anul 2026 trebuie să crească şi trebuie să existe o sumă care să acopere pierderile imense suferite de pensionari în 2025
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că social-democraţii sunt absolut hotărâţi să susţină creşterea pensiilor în România, el arătând că pensiile în anul 2026 trebuie să crească şi trebuie să existe o sumă care să acopere pierderile imense suferite de pensionari în anul 2025. Potrivit lui Grindeanu, discuţia ar urma să aibă loc la construcţia bugetului pe 2026.
”Faptul că în anul 2025 puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut dramatic în România, spre deosebire de anul 2024, când PSD-ul a făcut cea mai mare creştere a pensiei de după Revoluţie, ne ducem în situaţia acestui an în care, şi am şi spus ieri, suntem absolut hotărâţi să susţinem creşterea pensiilor în România. Că vor fi pe un sistem din acesta one-off, cum a mai funcţionat în trecut, că vom găsi o altă formulă, acest lucru trebuie să se întâmple. Nu există. Pensiile în anul 2026 trebuie să crească şi trebuie să existe o sumă care să acopere pierderile imense suferite de pensionari în anul 2025”, a declarat preşedintele PSD Sorin Grindeanu, la Gândul.
El a precizat că discuţia va avea loc când va începe dezbaterea pe bugetul de stat pe 2026. ”Ăsta este un motiv nu important, extrem de important pentru PSD”, a adăugat Grindeanu.
El a arătat că o majorarea poate fi şi sub forma unui ajutor one-off, care s-a mai practicat, dar trebuie să existe.
Sorin Grindanu a mai spus că prin măsuri de relansare economică găseşti resursele necesare pentru creştere economică.
”Sigur că o să-ţi scadă deficitul dacă opreşti investiţiile şi pui taxe şi impozite mai mari. Evident! Dar nu asta ne dorim. Şi nu vreau să se laude nimeni cu aşa ceva. Nu poţi să te lauzi că ai redus deficitul, fiindcă ai oprit investiţiile şi ai crescut taxele şi impozitele. Asta e lipsă de bun simţ. Poţi să faci aceste lucruri, să faci măsuri de relansare şi asta tot propune PSD-ul, care să ducă la creştere economică. Asta este calea corectă pe care trebuie să o urmăm”, a menţionat Grindeanu.
![]()
ACTUAL
Violența în școli continuă! Incident grav cu elevi de 12 ani în Voluntari: De la o îmbrățișare s-a ajuns la amenințări cu arma albă. Autoritățile și cadrele didactice rămân indiferente
Publicat
acum 17 orein
23 ianuarie 2026De
admin
Incidentul din Voluntari reprezintă o realiste amară, în care copilăria este umbrită de violentă, iar inițiativa este înlocuită de nepăsarea și indiferența oamenilor adulți care ar trebui să-i ghideze pe acești copii.
La Școala Gimnazială Nr. 3 din Voluntari, doi elevi de doar 12 ani au fost implicați într-un schimb violent de replici și amenințări cu obiecte ascuțite, după ce o criză de gelozie s-a transformat rapid într-un moment de teamă și confuzie. Totul ar fi pornit de la un gest aparent banal, o îmbrățișare între o fată și un băiat, care a degenerat într-un conflict grav după ce s-a aflat că fata era iubita celuilalt băiat, acesta din urmă ajungând să facă amenințări cu cuțitul.
Deși nu au existat victime, faptul că doi copii atât de mici au ajuns să amenințe cu un cuțit la școală a ridicat semne de alarmă. Cadrele didactice au informat părinții că situația a fost gestionată și că s-au luat măsurile necesare, fără a oferi detalii suplimentare. Acest episod vine într-un moment în care o altă tragedie producă în comentate: crima odioasă comisă de alți copii în județul Timiș, unde un adolescent de 15 ani a fost ucis și îngropat de trei minori.
Poliția a fost chemată la școală, iar conducerea unității de învățământ a discutat cu elevii implicați, însă intervenția pare să fi rămas una pur formală. După aceste discuții, orele au continuat în mod obișnuit, iar cei doi elevi implicați în incident și-au reluat programul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Scandal și bătaie într-un mall din Pitești: 11 tineri, arestați după o încăierare violentă
Cei 11 tineri implicați în conflictul violent izbucnit într-un centru comercial din Pitești au ajuns în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Măsura a fost dispusă vineri, după ce, anterior, aceștia fuseseră reținuți pentru 24 de ore, în urma audierilor.
Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, altercația a avut loc pe 10 ianuarie, iar investigațiile desfășurate ulterior au dus la identificarea tuturor celor implicați. Tinerii sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni, printre care încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere, precum și portul sau folosirea fără drept de obiecte considerate periculoase.
„Polițiștii au fost sesizați prin 112, în seara zilei de 10 ianuarie, cu privire la faptul că, în incinta unui centru comercial din Pitești, ar fi izbucnit un conflict între mai mulți tineri, fiind distruse mai multe corpuri de mobilier și fiind tulburată ordinea și liniștea publică. Până la sosirea polițiștilor, tinerii au părăsit incinta centrului comercial, fiind identificat un tânăr de 25 de ani, care nu a oferit date despre identitatea persoanelor implicate și nu a formulat nicio sesizare”, se arată în comunicat.
În urma cercetărilor desfășurate de anchetatori, au fost identificați 11 tineri, cu vârste între 16 și 25 de ani, proveniți din municipiul Pitești, dar și din comunele Budeasa și Mărăcineni. Aceștia sunt bănuiți că ar fi fost implicați în altercația izbucnită în incinta centrului comercial, conflictul având, potrivit anchetatorilor, un caracter spontan. Un adolescent de 16 ani a venit cu o macetă.
Câte tragedii mai trebuie să se întâmple pentru a se lua măsuri împotriva violenței dintre copii?
Toate aceste incidente nu mai pot fi tratate cu indiferentă. De la amenințări cu cuțitul până la bătăi în masă într-un mall din Pitești, tabloul prezent este unul pătat de indiferență și nepăsare. Violența nu mai este o excepție, ci o prezentă constantă în rândul unor suflete care nici nu ar trebui să perceapă acest concept.
Copiii nu mai sunt doar martori ai agresivității, ci au devenit la rândul lor agresori, iar adulții par să fie depășiți de situație sau, mai grav, să închidă ochii. Părinții vinovaților încearcă să mușamalizeze, școlile comunică sec și fără transparență, cadrele didactice se rezumă la „s-au luat măsuri”, fără ca cineva să explice clar ce măsuri și cu ce rezultate.
În timp ce societatea se liniștește temporar cu comunicate reci și fără empatie, pericolul rămâne. Iar întrebarea care ar trebui să ne tulbure pe toți este una singură: câte astfel de semnale mai sunt ignorate până când o altă amenințare se va transforma, din nou, într-o tragedie?
![]()
ACTUAL
Jandarmeriță de origini asiatice, mesaj de Ziua Unirii: „România nu arată într-un singur fel. Suntem chipuri diferite în aceeași Românie”
Publicat
acum 17 orein
23 ianuarie 2026De
admin
Mesaj specia de Ziua Unirii. În descrierea postării, Jandarmeria Română a subliniat: „Cristina, femeia jandarm cu origini asiatice, ne transmite un mesaj prin care ne amintește că diferențele ne pot uni”.
În videoclip, Cristina spune: „Bună, sunt Cristina și da! Sunt româncă. România nu arată într-un singur fel. Suntem chipuri diferite în aceeași Românie”.
Mesajul are scopul de a evidenția diversitatea culturală și etnică a țării, subliniind că diferențele dintre oameni nu sunt un motiv de diviziune, ci o sursă de coeziune.
Postarea a fost publicată în contextul celebrării zilei de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, un moment simbolic pentru unitatea națională. Prin această inițiativă, Jandarmeria Română a dorit să transmită un mesaj pozitiv despre incluziune și apartenența la comunitate, arătând că identitatea românească este definită de pluritate și solidaritate.
Mesajul a fost apreciat de internauți, mulți dintre utlizatori luând reprezentarea diversității și modul în care valorile de unitate și respect pentru diferențe au fost comunicate simplu și direct printr-un exemplu concret din rândul jandarmilor.
![]()
ACTUAL
Cum pot antreprenorii să obțină certificatul constatator online, rapid și fără birocrație
Publicat
acum 18 orein
23 ianuarie 2026De
adminPentru antreprenorii din România, timpul este una dintre cele mai valoroase resurse. În practică, însă, multe proceduri administrative continuă să consume ore sau chiar zile întregi, mai ales atunci când este nevoie de documente oficiale emise de instituții publice. Un exemplu frecvent este certificatul constatator, document solicitat de bănci, instituții publice, parteneri de afaceri sau în cadrul licitațiilor.
Ce este certificatul constatator și de ce este important
Certificatul constatator este un document oficial emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) și conține informații esențiale despre o firmă: datele de identificare, sediul social, obiectul de activitate, asociații, administratorii sau istoricul modificărilor. Fără acest document, multe proceduri economice sau juridice nu pot fi finalizate.
În mediul de afaceri, situațiile în care certificatul este necesar „din scurt” sunt frecvente. O solicitare venită de la bancă, o cerință într-o licitație sau o verificare rapidă cer adesea un răspuns imediat, iar întârzierile pot însemna pierderea unor oportunități importante.
Metoda clasică: timp pierdut și birocrație
Obținerea certificatului constatator prin metodele tradiționale presupune, de regulă, completarea de cereri, programări, deplasări la ghișeu și timpi de așteptare. Pentru antreprenori sau administratori de firme, acest proces înseamnă întreruperea activității curente și costuri indirecte greu de ignorat.
Digitalizarea serviciilor pentru firme
În ultimii ani, digitalizarea a început să schimbe modul în care firmele interacționează cu instituțiile statului. Tot mai multe servicii pot fi accesate online, iar documentele pot fi obținute în format electronic, cu aceeași valoare legală ca cele tipărite.
În acest context, soluțiile de tip constatator online au devenit o alternativă practică pentru mediul de afaceri. Prin intermediul acestora, certificatul constatator poate fi solicitat fără deplasări și fără proceduri complicate.
O soluție online pentru antreprenori
Tot mai mulți antreprenori aleg servicii digitale precum ConstatatorOnline.com, care permit obținerea certificatului constatator direct online. Procesul este simplificat: se introduc datele firmei, se selectează tipul de document necesar, iar certificatul este livrat rapid în format electronic, pe email.
Avantajul major al acestor soluții este economia de timp. În loc de ore pierdute cu birocrația, antreprenorii pot rezolva formalitățile în câteva minute și se pot concentra pe dezvoltarea afacerii.
De ce contează viteza în mediul de afaceri
Într-o economie competitivă, capacitatea de a reacționa rapid face diferența. Accesul imediat la documente oficiale, precum certificatul constatator, ajută firmele să respecte termene, să răspundă prompt solicitărilor partenerilor și să evite blocaje administrative.
Concluzie
Pentru firmele care vor să reducă birocrația și să câștige timp, soluțiile de obținere a certificatului constatator online reprezintă o opțiune modernă și eficientă. Digitalizarea nu mai este un avantaj, ci o necesitate, iar antreprenorii care adoptă aceste soluții își pot gestiona mai bine resursele și activitatea zilnică.
![]()
Nicușor Dan dezvăluie de ce a intrat în politică, deși i s-a spus că nu are „nicio șansă”: „E nevoie de oameni care să fie stăpâni pe meseria lor”
Nicușor Dan dezvăluie de ce a intrat în politică, deși i s-a spus că nu are „nicio șansă”: „E nevoie de oameni care să fie stăpâni pe meseria lor”
Cum arăta Emilia Ghinescu în tinerețe. Cântăreața de muzică populară s-a schimbat enorm
Cum arăta Emilia Ghinescu în tinerețe. Cântăreața de muzică populară s-a schimbat enorm
Coincidență simbolică pentru un polițist din Roman. A ajuns la a 112-a donare de sânge, salvând mii de vieți în ultimele două decenii
ALERTĂ MAXIMĂ LA CURTEA DE ARGEȘ: Trei blocuri sub asediul gerului, zeci de familii în frig de două săptămâni! Prefecta Făcăleață și șefa DAS se implică!
BĂTAIE DE JOC la Curtea de Argeș: După ore de umilință la cozi și în fața monitoarelor, Primăria anulează toate rezervarile de parcare facute azi
Curtea de Argeș 2026: Ghidul prețurilor la prânz. Unde mănânci cel mai bine și cât costă „Meniul Zilei” în orașul regal
Horoscop 21 ianuarie 2026. Respiră adânc, ai încredere în univers și începe din nou. Posibilitățile sunt nesfârşite.
GER NĂPRASNIC ÎN ARGEȘ: Ședință de urgență la Prefectură. Primele școli care trec în online din cauza frigului
VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI
VIDEO INCREDIBIL | Teroare pe ruta Ștefănești-Pitești: Copii AGRESAȚI sălbatic în autobuz în plină zi!
Scene de o violență revoltătoare au avut loc în plină zi într-un mijloc de transport în comun care leagă Ștefăneștiul...
CUTREMUR LA SPITALUL JUDEȚEAN ARGEȘ! Dr. Andrei Găitan „operează” sistemul politic din spital: Funcții pe bază de carnet de partid, nu de competență!
O postare publică a medicului Andrei Găitan a căzut ca o bombă peste liniștea (aparentă) de la etajele superioare ale...
DECOLARE CU TIGAIA PE DN 73!?! Tânăr de 23 de ani, cu 152 km/h prin Stâlpeni – RECORD DE INCONȘTIENȚĂ
În timp ce drumurile naționale din județ devin tot mai periculoase, unii tineri par să confunde asfaltul de pe DN...
TEROARE ȘI RĂZBUNARE BOLNAVĂ! Iubăreț arestat la Pitești după ce și-a tâlhărit fosta iubită și i-a distribuit poze intime – Filmul unei nopți de coșmar
Un individ de 34 de ani din Borșa, județul Maramureș, a fost trimis astăzi în spatele gratiilor pentru 30 de...
Curtea de Argeș
„MATEMATICA” POLIȚIEI LOCALE vs. REALITATEA DIN CARTIERE: Aproape 100 de „rable” blochează Curtea de Argeș, dar autoritățile văd doar 19!
Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare a devenit o probă de supraviețuire, cifrele oficiale par desprinse dintr-o altă...
MESAJ CĂTRE ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI: A te spăla pe mâini ca Pillat din Pont este de „curtea școlii”. Gestul e hidos, e jignitor
În cursul acestei zile, după materialele publicate despre situația de la Biserica Domnească, printre alte zeci de mesaje, am primit...
EXCLUSIV | Masacrarea istoriei la Biserica Domnească din Curtea de Argeș: Kitsch pe bani europeni și „restaurări” ca la vila lui Vali Vijelie – MINISTERUL CULTURII ANUNȚĂ CONTROL
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului recidivează în distrugerea patrimoniului. După celebrul scandal al „termopanelor de la Mănăstire”, caz relatat in premieră...
AQUATERM reduce prețul apei cu 30% – Argeșenii s-au impus!
S.C. AQUATERM AG 98 S.A. informează utilizatorii din municipiul Curtea de Argeș, comunele Băiculești și beneficiarii de apă la limita...
Curtea de Argeș 2026: Ghidul prețurilor la prânz. Unde mănânci cel mai bine și cât costă „Meniul Zilei” în orașul regal
În ciuda crizei, ianuarie 2026 aduce o ofertă culinară diversificată în Curtea de Argeș. De la prânzul rapid de tip...
Mioveni
GER NĂPRASNIC ÎN ARGEȘ: Ședință de urgență la Prefectură. Primele școli care trec în online din cauza frigului
Argeșul se confruntă cu un val de frig extrem, fapt ce a dus la mobilizarea imediată a autorităților județene. Prefecta...
„REGATUL” SUB GHEAȚĂ: Prima ninsoare a scos la iveală neputința martalogilor! Drumurile județene, transformate în patinoare pe banii argeșenilor
A fost nevoie de doar câteva ore de ninsoare și temperaturi de -8 grade pentru ca marea „pregătire” a Consiliului...
Cât costă să-ţi angajezi deţinuţi ca ajutoare în gospodărie. Angajaţii pot face curăţenie, sparge lemne sau executa construcţii simple, cum ar fi un foişor
Potrivit reprezentanților Penitenciarului Mioveni, oferta de servicii a fost adaptată pentru a răspunde mai bine cererii din comunitate, fiind vizate...
Când facem cumpărături de Crăciun și Revelion? Orarul marilor lanțuri de magazine pentru 2025-2026
Marile lanțuri de retail din România și-au definitivat programul de funcționare pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Dacă plănuiți vizite la...
Câmpulung
Prefectura Argeș: Proba practică pentru permisul auto, suspendată la Câmpulung din cauza vremii nefavorabile
Instituția Prefectului județului Argeș a anunțat astăzi o serie de măsuri urgente în contextul avertizărilor meteorologice de precipitații intense care...
Câmpulung introduce taxa de promovare turistică din 2026: Turiștii vor contribui cu 1% pentru dezvoltarea orașului
Începând cu acest an, municipiul Câmpulung se aliniază marilor orașe turistice din România prin introducerea unei taxe speciale de promovare....
TRAGEDIE ÎN ZIUA DE CRĂCIUN: Un tânăr de 16 ani a murit în accident pe DN 73, în Argeș
O zi care ar fi trebuit să fie dedicată liniștii și familiei s-a transformat într-o scenă de coșmar pe DN...
În Trend
-
ACTUALacum 2 săptămâniDomolită de presă, Primăria Curtea de Argeș recunoaște greșeala și renunță la „toaleta de lux” de 41.000 de euro
-
ACTUALacum o săptămânăPrefecta Făcăleață DEMISĂ!?! Bolojan, presat de liberali să curețe Prefectura Argeș
-
ACTUALacum o săptămânăDecizie grea la Valea Danului: Taxele și impozitele locale pentru 2026 au fost majorate în prezența prefectei – VEZI NOILE TAXE
-
ACTUALacum 2 săptămâniAccident rutier grav în Curtea de Argeș: Trei persoane asistate medical pe strada Cuza Vodă
-
ACTUALacum o săptămânăNotarul Aurel Granciu va fi înmormântat duminică – VEZI DETALII
-
ACTUALacum 2 săptămâniComoara ascunsă din Argeș: Comuna Tigveni, un punct strategic pe harta mondială a „pământurilor rare”
-
ACTUALacum o săptămânăA murit notarul Aurel Granciu din Curtea de Argeș
-
ACTUALacum o săptămânăProbleme la Corbi! Curtea de Conturi a dat de pământ cu Primăria: Salarii stabilite „după ureche” de primar și peste 100.000 de lei pierduți din neglijență!


