Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ambasadoarea SUA laudă România: A arătat lumii adevăratul sens al solidarităţii

Publicat

in

Ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, a declarat joi, la Galaţi, referindu-se la războiul din Ucraina, că “România a arătat lumii adevăratul sens al solidarităţii”, americanii fiind “impresionaţi de felul în care poporul şi Guvernul României s-au îndreptat spre frontieră când a început războiul pentru a-i ajuta pe cei în nevoie”.

“Ca parteneri strategici şi ca aliaţi în NATO, suntem uniţi în faţa agresiunii neprovocate şi ilegale a Rusiei, pentru a sprijini Ucraina şi a consolida apărarea colectivă în cadrul Alianţei. În tot acest timp, în faţa greutăţilor de neimaginat îndurate de vecinii din Ucraina, România a arătat lumii adevăratul sens al solidarităţii. Mobilizarea şi empatia din partea oamenilor din Galaţi pentru vecinii lor au fost de-a dreptul extraordinare. Am fost impresionaţi de felul în care poporul şi Guvernul României s-au îndreptat spre frontieră când a început războiul, pentru a-i ajuta pe cei în nevoie, oferind ceai şi cozonac, alături de sprijin material. Acţiunile dumneavoastră au făcut o diferenţă în vieţile nenumăratelor familii ucrainene”, a afirmat Kathleen Kavalec.

Ambasadoarea le-a mulţumit public românilor pentru ajutorul oferit ucrainenilor şi i-a asigurat că vor avea întotdeauna un partener în Statele Unite ale Americii.

“Vă mulţumim pentru că aţi arătat lumii că în vremuri de criză România rămâne unită, pregătită să ajute pe cei aflaţi în nevoie. Vă asigurăm că veţi avea întotdeauna un partener în Statele Unite. Ne onorează să fim alături de dumneavoastră”, a spus Kathleen Kavalec.

Ambasadoarea Kathleen Kavalec s-a aflat joi la Galaţi, unde a participat la vernisajul expoziţiei fotografice itinerante “Noi, Poporul/ We the People”, realizată de Ambasada SUA la Bucureşti, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al României, cu Agenţia Naţională de Presă AGERPRES şi în colaborare cu Universitatea din Craiova, care celebrează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România.

Loading

NATIONAL

Meta are o mare vulnerabilitate, care afectează toți utilizatorii: Hackerii pot sparge ușor conturile

Publicat

in

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează, marţis eară, asupra unei noi noi tentative de compromitere a conturilor Meta prin furtul codului de autentificare cu 2 factori, scrie news.ro.

”AVERTIZARE – noi tentative de compromitere a conturilor Meta prin furtul codului de autentificare cu 2 factori (2FA). Prin această metodă, atacatorii se folosesc de un cont de social media deja compromis, pentru a stablili cu interlocutorul un nivel corespunzător de încredere. Aceştia trimit mai multe mesaje prietenilor din lista contului compromis, susţinând că nu se pot loga în conturile proprii decât prin primirea unui cod de autentificare de la prieteni. Atacatorii cer victimei să partajeze numărul de telefon, ulterior cerând şi codul care este trimis pe acesta”, a transmis, marţi seară, DNSC.

Potrivit specialiştilor, în realitate, atacatorii se autentifică astfel în contul victimei prin bifarea opţiunii de uitare a parolei corespondente acelui cont care a primit mesajul, iar codul solicitat este chiar codul de securitate care permite ulterior schimbarea parolei.

”Pentru a spori credibilitatea fraudei, atacatorii ataşează şi o imagine falsificată care pare a explica acest proces pe website-ul oficial al Meta. Astfel, atacatorii încearcă să se folosească de un cont deja compromis pentru a mări impactul atacului şi a fura mai multe seturi de date cu caracter sensibil”, a mai transmis instituţia citată.

Specialiştii arată cum ne putem proteja:

Nu partajăm niciodată codul de autentificare când acesta ne este solicitat de terţi.

Verificaţi întotdeauna dacă discutaţi cu titularul legitim al contului! Puteţi să verificaţi acest lucru accesând un canal de comunicare alternativ, eventual apelându-l telefonic sau pe altă platformă de mesagerie

Dacă aţi căzut în capcană, anunţaţi imediat platforma de care aparţine contul pentru a încerca recuperarea şi securizarea sa.

Notificaţi DNSC prin platforma PNRISC (https://pnrisc.dnsc.ro/) sau prin apel telefonic la 1911, acolo unde puteţi discuta şi cu un operator care vă poate îndruma către paşii necesari în astfel de cazuri. Echipa noastră va analiza metoda şi va emite imediat o avertizare pentru ceilalţi utilizatori.

Nu în ultimul rând, anunţaţi prietenii care ar putea fi, de asemenea, vizaţi de un astfel de atac şi raportaţi conturile compromise către reţeaua socială!

De asemenea, DNSC a realizat şi un ghid util pentru securizarea şi recuperarea conturilor de social media.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

În Congresul SUA încep oficial dezvăluirile despre OZN și extratereștri: Donald Trump a promis adevărul

Publicat

in

Donald Trump a declarat că, începând cu prima zi a unui nou mandat prezidențial, intenționează să restabilească imaginea Statelor Unite și să dezvăluie informații clasificate care au captat atenția publicului american decenii la rând.

Printre planurile sale ambițioase se numără politicile radicale de imigrație, economie și educație, dar și angajamentele de a face publice documente istorice sensibile, inclusiv cele legate de asasinarea președintelui John F. Kennedy, fenomenul OZN și controversa Epstein.

În cadrul unui miting din Phoenix, Trump a promis să facă publice toate documentele rămase din dosarul asasinatului lui JFK, un subiect care a alimentat teorii ale conspirației timp de aproape șapte decenii. Trump a declarat că va înființa o „comisie prezidențială independentă” pentru a investiga toate tentativele de asasinat asupra președinților americani, cu un accent special pe cazul Kennedy. „Acesta este un omagiu în onoarea lui Bobby (Robert F. Kennedy Jr.), care luptă pentru a face lumină asupra asasinatului unchiului său”, a spus Trump, menționând sprijinul primit de la nepotul fostului președinte, scrie realitatea.net.

Deși Comisia Warren a concluzionat că Lee Harvey Oswald a acționat singur în 1963, speculațiile legate de implicarea CIA, Cubei sau Uniunii Sovietice continuă să fie un subiect de dezbatere. Legea din 1992 care prevedea publicarea tuturor documentelor legate de asasinat a fost amânată de mai multe ori, iar Trump a fost criticat pentru că nu a făcut publice toate fișierele în perioada în care a fost la Casa Albă. Totuși, cu sprijinul lui RFK Jr., Trump se angajează să dezvăluie informațiile rămase, promițând că acest lucru se va întâmpla „la începutul” mandatului său.

Pe lângă dosarele JFK, Trump a făcut declarații controversate despre OZN-uri. Într-un podcast cu Lex Fridman, Trump a declarat că ar fi dispus să ajute Pentagonul să facă publice informațiile despre fenomenele aeriene neidentificate. „Mi-ar plăcea să fac asta. Trebuie să o fac”, a afirmat Trump, amintind că piloții militari i-au povestit despre întâlniri cu OZN-uri pe care nu le-au putut explica. Unii experți în domeniu, precum Nick Pope, sunt de părere că Trump ar putea folosi acest subiect pentru a își întări imaginea și a face dezvăluiri senzaționale despre o presupusă conspirație a „Deep State-ului”.

Un alt subiect care pare să îl preocupe pe Trump este controversa legată de miliardarul Jeffrey Epstein, acuzat de trafic de minori. Deși Trump a fost întrebat despre posibilele „liste de clienți” implicate în scandalul Epstein, nu există încă dovezi concrete care să lege personalități de înaltă rang de activitățile sale. Totuși, fanii lui Trump, inclusiv Elon Musk, au cerut publicarea documentelor legate de acest caz, iar Trump nu a exclus posibilitatea de a face publice astfel de informații în viitorul său mandat.

Într-o perioadă în care încrederea publicului în guvern și instituțiile oficiale este tot mai fragilă, Trump promite să aducă transparență în subiecte care au rămas, până acum, sub umbrela secretului. Rămâne de văzut dacă aceste angajamente vor fi îndeplinite și ce impact vor avea asupra politicii interne și externe a Statelor Unite.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Stânga americană intră în panică: Donald Trump, numire-surpriză pentru conducerea Departamentului de Justiție

Publicat

in

Președintele ales Donald Trump l-a nominalizat pe reprezentantul Matt Gaetz (R-FL), unul dintre cei mai înfocați susținători ai săi, pentru funcția de viitor procuror general al Statelor Unite.

“Matt este un avocat profund talentat și tenace, format la Colegiul de Drept William & Mary, care s-a distins în Congres prin concentrarea sa asupra realizării reformei extrem de necesare la Departamentul de Justiție”, a postat Trump pe rețelele sociale.

Trump a declarat că încetarea folosirii sistemului de justiție ca o armă politică a fost una dintre prioritățile sale și că Gaetz se va concentra pe această problemă, împreună cu urmărirea penală a cartelurilor de droguri.

“În cadrul Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanților, care efectuează supravegherea DOJ, Matt a jucat un rol-cheie în înfrângerea farsei Rusia, Rusia, Rusia și în expunerea corupției guvernamentale alarmante și sistemice și a înarmării”, a spus Trump.

“Matt va eradica corupția sistemică de la DOJ și va readuce Departamentul la adevărata sa misiune de combatere a criminalității și de susținere a democrației și Constituției noastre”, a adăugat el. “Trebuie să avem onestitate, integritate și transparență la DOJ. Sub conducerea lui Matt, toți americanii vor fi din nou mândri de Departamentul de Justiție.”

Gaetz a reacționat la veste postând pe X: “Va fi o onoare să fiu procurorul general al președintelui Trump!” Acesta a fost felicitat pe X și de Elon Musk, el însuși desemnat de Trump să conducă departamentul care se va ocupa de eficientizarea cheltuielilor federale.

Presa apropiată de Partidul Democrat a intrat în panică cu privire la alegerile administrative ale lui Trump. Gaetz este numit politican de extremă dreapta de toate publicațiile anti-Trump, în contextul criticilor la adresa altor nominalizări, cum ar fi Pete Hegseth (veteran, personalitate media) pentru Departamentul Apărării, senatorul Marco Rubio pentru funcția de secretar de stat (ministru de externe) sau Tulsi Gabbard pentru funcția de director al National Intelligence.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Ana Birchall, gafă la dezbaterea Antena 3 – Prețul unui kilogram de carne a pus-o în dificultate

Publicat

in

Ana Birchall, candidată independentă la alegerile prezidențiale din România, a oferit un moment stânjenitor în cadrul unei dezbateri difuzate la Antena 3. Întrebată dacă știe cât costă un kilogram de carne de porc, Birchall nu a putut da un răspuns exact, încercând să estimeze, în mod eronat, un preț de aproximativ 150 de lei – mult peste valoarea reală, situată între 25 și 40 de lei pe kilogram. Aceasta a explicat ulterior că nu obișnuiește să cumpere carne de porc, deoarece primește din partea familiei.

De asemenea, Ana Birchall a fost întrebată și despre prețul unei franzele de pâine, estimând că aceasta costă între 2 și 3 lei. Ea a menționat, în treacăt, că preferă să facă pâine acasă, nefiind un consumator frecvent al acestui aliment.

Situația financiară a candidatei

Potrivit declarației de avere disponibile pe site-ul Biroului Electoral Central, Ana Birchall deține o avere impresionantă, compusă din mai multe proprietăți imobiliare. Birchall are patru terenuri în județele Suceava și Prahova, dintre care trei au fost achiziționate, iar unul a fost moștenit. Aceasta deține, de asemenea, două apartamente în București (unul de 50 de metri pătrați și altul de 304 metri pătrați, în co-proprietate cu soțul), o casă de vacanță în Suceava, o casă în New Haven, SUA, și un apartament de 180 de metri pătrați în New York.

La categoria bijuterii, Birchall a declarat o valoare de 65.000 de euro, iar în ceea ce privește investițiile în aur, deține lingouri în valoare de 324.220 de euro. Averea sa este completată de 190.000 de euro împărțiți în 15 conturi curente deschise la diverse bănci din România, SUA și Hong Kong, precum și de o sumă investită în obligațiuni de stat, estimată la 450.000 de dolari.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Donald Trump îl va numi procuror general pe Matt Gaetz, acuzat de comportament sexual neadecvat / Decizia i-a luat prin surprindere și pe republicani 

Publicat

in

Președintele ales al SUA, Donald Trump, l-a ales pe reprezentantul republican Matt Gaetz din Florida pentru a ocupa funcția de procuror general. Gaetz este un personaj controversat, acuzat de comportament sexual neadecvat, însă el a respins constant acuzațiile, scrie CNN.

„Puține probleme în America sunt mai importante decât oprirea folosirii partizane a sistemului nostru de justiție”, a scris Trump miercuri într-o postare pe platforma sa Truth Social. 

„Matt va pune capăt guvernului folosit ca armă, va proteja granițele noastre, va demonta organizațiile criminale și va restaura încrederea americanilor, grav afectată, în Departamentul de Justiție”, a continuat el. 

Gaetz a scris într-o postare pe X că ar fi „o onoare să servească” în acest rol.

Acuzațiile de comportament sexual neadecvat 

Congresmanul este în continuare investigat de Comitetul de Etică al Camerei pentru comportament sexual neadecvat, comitetul bipartizan declarând într-un comunicat rar în iunie că unele dintre acuzațiile împotriva lui Gaetz „merită o revizuire continuă.”

În curs de investigație sunt acuzațiile conform cărora Gaetz ar fi „implicat în comportament sexual neadecvat și consum de droguri ilicite, ar fi acceptat cadouri necorespunzătoare, ar fi oferit privilegii speciale și favoruri persoanelor cu care avea o relație personală și ar fi încercat să obstrucționeze investigațiile guvernamentale cu privire la comportamentul său”, a declarat comitetul la acea vreme.

Gaetz a negat în mod repetat orice abatere, inclusiv că ar fi avut relații sexuale cu un minor sau că ar fi plătit pentru sex.

Anunțul lui Trump, o surpriză și pentru republicani

Anunțul lui Trump a venit în timp ce republicanii din Cameră se întâlneau cu ușile închise pentru a-și organiza alegerile pentru conducere. Ei și-au exprimat surprinderea în timp ce ieșeau din ședința conferinței și aflau de această alegere.

„Nu am niciun comentariu bun”, a declarat reprezentantul republican Don Bacon din Nebraska.

Reprezentantul din Oklahoma, Tom Cole, președintele Comitetului de Credite al Camerei, a spus reporterilor: „Nu știu nimic despre asta.”

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Mâna lungă a lui Putin – Un celebru chef rus care se opunea războiului a fost găsit mort la Belgrad

Publicat

in

Alexei Zimin, un celebru chef rus instalat de mai mulţi ani la Londra, a fost găsit mort la Belgrad, potrivit mai multor surse, printre care un mesaj postat miercuri pe contul de Istagram al Zima, restaurantul pe care el l-a co-fondat în capitala britanică, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Alexei Zimin, chef al restaurantului ZIMA, a decedat. În timpul unei vieţi remarcabile, Alexei a realizat multe lucruri: el a fost redactor-şef adjunct al revistei Afisha, a fondat Afisha.Food şi a lucrat de asemenea ca redactor-şef al Afisha World, GQ şi Gourmet. El a animat mai multe emisiuni culinare, a scris numeroase cărţi şi a lansat mai multe restaurante de succes”, se poate citi pe contul Instagram al restaurantului.

În faţa camerei de filmat, în spatele ochelarilor săi cu ramă întunecată şi cu barbă roşcată cu fire albe, Alexei Zimin posta în mod regulat pe reţelele sociale mesaje în care se opunea războiului din Ucraina.

El se afla le Belgrad de câteva zile pentru a-şi promova acolo cartea, Anglomania.

Potrivit unei surse apropiate anchetei AFP, trupul său a fost găsit în cartierul Vracar marţi seara în jurul orei 22.00 şi o autopsie urmează să aibă loc.

El a fost găsit decedat de către proprietarul apartamentului pe care îl închiria în capitala sârbă, potrivit unei declaraţii a Parchetului de la Belgrad pentru BBC.

“Poliţia a intrat în apartament şi a constatat decesul. Procurorul a ordonat o autopsie cu toxicologie pentru a determina cauza exactă a decesului”, potrivit Parchetului, citat de BBC, adăugând că “nu există nicio circumstanţă suspectă” în acest deces şi că “apartamentul era închis din interior”.

Născut în Rusia în 1971, Alexei Zimin deschisese un restaurant gastronomic la Moscova, “Ragu”, precum şi alte câteva unităţi în capitala rusă, pe care el a părăsit-o după ce Rusia invadase Crimeea în 2014.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend