NATIONAL
Alimentele se vor scumpi cu până la 10% pe fondul costurilor ridicate cu energia şi transportul. Vicepreședintele ANCMMR: Scăderea consumului va duce la disponibilizări
Publicat
acum 4 lunila
Autor
Ziarul PROFIT
Preţurile la unele produse alimentare, în special la pâine, produse de panificaţie, lactate şi mezeluri, ar putea creşte cu până la 8-10% până la finalul anului, pe fondul costurilor ridicate cu energia şi transportul, a declarat Feliciu Paraschiv, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR).
„În perioada următoare ne aşteptăm să avem creşteri mai mari pe produsele care au o componentă energetică mai mare. De exemplu, pâinea şi produsele de panificaţie au costuri energetice ridicate deoarece sunt coapte pe cuptoare electrice sau pe gaz, sunt transportate şi au volum mare şi preţ mic, ceea ce face ca factorul transport pe unitate să fie ridicat. Produsele se vor scumpi diferit. Pâinea şi produsele de panificaţie, probabil până la sfârşitul anului, o să avem un 8% de creştere. La fel vom avea şi în industria de produse lactate, la salamuri, tot undeva până în 8%, poate 10%”, a menţionat Feliciu Paraschiv, citat de Agerpres.
El şi-a exprimat speranţa ca în a doua jumătate a anului să se înregistreze o temperare a inflaţiei.
„Ştim că BNR avea ţinte de 4-6%, pe care nu cred că le vom mai atinge, dar o scădere a inflaţiei ar putea să ducă la o stabilizare a preţurilor şi la o uşoară revenire. Nu e de aşteptat o revenire rapidă, pentru că va fi un proces destul de lung şi gradual de ajustare şi de echilibrare”, a adăugat Paraschiv.
În opinia sa, contextul actual poate determina şi ajustări pozitive în economie.
„Cea mai mare creştere şi vedeta economiei româneşti este carnea de pasăre. Exporturile au crescut în 2025 cu 50% în volum şi 77% în valoare. Noi, ca ţară, am putea să devenim un pol pentru carnea de pasăre, aşa cum este Polonia pentru mere în Europa, dacă ştim să gestionăm foarte bine situaţia. Cred că, uşor, uşor, o să ne revenim sau o să ne adaptăm şi o să ne recalculăm operaţiunile şi cheltuielile la nivelul noii situaţii”, a mai spus vicepreşedintele ANCMMR.
Paraschiv (ANCMMR): Scăderea consumului va duce la disponibilizări şi ieşiri de pe piaţă în retail
Scăderea consumului şi creşterea costurilor vor genera disponibilizări şi ieşiri de pe piaţă, în special în rândul IMM-urilor, în condiţiile în care companiile sunt nevoite să îşi ajusteze activitatea la diminuarea vânzărilor, a declarat, vineri, Feliciu Paraschiv, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR).
Potrivit acestuia, reducerea consumului începe să afecteze inclusiv segmentul alimentar, ceea ce indică o deteriorare accentuată a situaţiei economice.
„Cât priveşte scăderea consumului, la alimente, 2025 faţă de 2024 a scăzut cu 2,7%, având în vedere că niciodată de la criza din 2008 consumul la alimente nu a scăzut. Prima dată clienţii renunţă la fashion, la concedii, la distracţii, apoi la produsele non-alimentare, iar abia în ultima fază la produsele alimentare. Adică s-a ajuns destul de la fundul sacului”, a menţionat Feliciu Paraschiv, la dezbaterea „Ce învăţăm din crize. Economia trece de la dezordinea tarifară la cea energetică”, organizată de CLCC – Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării.
El a avertizat că efectele se vor vedea rapid pe piaţa muncii iar companiile au început deja să facă disponibilizări.
„Lucrurile astea se vor reflecta şi pe piaţa muncii, pentru că economia începe să încetinească. Deja companii mari fac disponibilizări. O companie are două variante: ori concediază, ori ridică preţurile. Dacă ridică preţurile, nu mai este competitivă şi riscă falimentul, aşa că soluţia rămâne disponibilizarea personalului. Dacă ai scăderi de vânzări de 20-30%, trebuie să renunţi la 20-30% din personal”, a explicat reprezentantul ANCMMR.
În opinia sa, IMM-urile sunt cele mai vulnerabile în acest context.
„IMM-urile resimt cel mai bine schimbarea asta de ciclu. Afacerile mici şi mijlocii care depind de cash flow sunt afectate de orice schimbare. Probabil că în retail vom vedea consolidări pe piaţă şi, din păcate, şi ieşiri de pe piaţă”, a afirmat Paraschiv.
Acesta a atras atenţia şi asupra impactului costurilor energetice şi al preţurilor la combustibili.
„Creşterea preţurilor are două componente: inflaţia, care e previzibilă, şi componenta energetică – carburantul şi gazul. Dacă benzina şi motorina trec de 10 lei, nu ştim cum va influenţa preţul final. Producţia agricolă încă nu a început să lucreze pe motorină scumpă. Dacă nu intervine statul, va fi greu. Noi am solicitat cumva, împreună cu transportatorii, ca statul să umble un pic la accize, pentru că ar putea să tempereze preţul la combustibil din accize, dar se pare că se va umbla un pic la accize numai pentru agricultură. Încă nu e nimic oficial”, a spus el.
Potrivit acestuia, consumatorul devine „un pic mai calculat”.
„Creşte marca proprie, apar vânătorii de oferte şi de promoţii. Din păcate, persoanele cu venituri mai mici, în general pensionarii, şi persoanele care au timp, aleargă din magazin în magazin şi caută să cumpere dintr-un magazin o promoţie, din alt magazin altă promoţie. Singurul lucru care ne-ar putea mişca pe noi cumva ar trebui să încercăm să creştem producţia internă şi consumul de produse intern”, a adăugat vicepreşedintele ANCMMR.
Totodată, acesta a criticat birocraţia şi nivelul redus de competitivitate al producţiei interne.
„Birocraţia excesivă ne frânează şi nu ne face competitivi nici cu ţările non-UE. Este aproape imposibil să obţii autorizaţii pentru dezvoltarea unor capacităţi de producţie fără costuri foarte mari”, a mai declarat Feliciu Paraschiv.
![]()
Poate îți place și...
DIVERSE
Întârzieri mari pentru trenurile care circulă între București și Brașov. Anunțul CFR Călători
Publicat
acum 4 orela
11 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

CFR Călători anunță, sâmbătă seară, că circulația trenurilor de călători pe relația București – Ploiești – Brașov se desfășoară în continuare cu întârzieri cuprinse între 30 și 60 de minute, ca urmare a deranjamentului la infrastructura feroviară produs pe secțiunea Timișu de Sus – Predeal, care până în prezent nu a fost remediat.
”CFR Călători informează că, astăzi, 11 iulie 2026, circulația trenurilor de călători pe relația București – Ploiești – Brașov se desfășoară în continuare cu întârzieri cuprinse între 30 și 60 de minute, ca urmare a deranjamentului la infrastructura feroviară produs pe secțiunea Timișu de Sus – Predeal, care până în prezent nu a fost remediat.
Informații suplimentare privind situația pot fi obținute de la managerul infrastructurii feroviare – CNCF CFR S.A.
CFR Călători regretă disconfortul creat pasagerilor și le mulțumește pentru înțelegere”, a transmis CFR Călători într-un comunicat de presă.
![]()
DIVERSE
Nicuşor Dan, atacat din PNL înainte de consultările de luni: Nu ne cereţi să salvăm PSD
Publicat
acum 4 orela
11 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Mesaj dur pentru Nicușor Dan dinspre PNL, înainte de consultările de luni. Liderul PNL Iași, Alexandru Muraru, i-a transmis președintelui Nicușor Dan să nu le ceară liberalilor să salveze PSD pentru că PNL este rupt definitiv de PSD.
”Câteva mesaje pentru Nicuşor Dan înainte de consultările de luni. Nu ne cereţi să salvăm PSD. Pe români nu îi interesează viitorul PSD (s-a văzut asta din ultimele sondaje), şi cu atât mai puţin pe noi. Românii nu au votat pentru ca Partidul Naţional Liberal să devină colacul de salvare al unui partid care a generat ani la rând instabilitate, blocaje şi lipsă de încredere”,spune Alexandru Muraru într-o postare pe Facebook.
El continuă: ”Partidul Naţional Liberal este rupt definitiv de PSD, oricâte decizii s-ar da în instanţă şi oricât aţi încerca să vă amestecaţi în viaţa internă a partidului nostru. Viitorul liberalilor îl hotărăsc liberalii. Dacă voiaţi să duceţi o luptă onestă împotriva extremiştilor, aţi avut şansa să o faceţi doar alături de PNL şi alte formaţiuni democratice de dreapta. Dacă credeţi că veţi combate extremismul alături de PSD, sunteţi într-o mare eroare. AUR este copilul născut din PSD care astăzi şi-a întrecut părintele şi profesorul la cinism, minciună şi populism”.
Liderul PNL Iaşi îi mai spune preşedintelui să se uite pe sondaje: ”Să aruncaţi o privire asupra sondajelor, pentru a înţelege realitatea în care ne aflăm. Discuţiile de luni sunt cu privirea la viitor, nu la trecut, chiar dacă matematica se face pe scaunele din Parlamentul de astăzi”.
Citește și: Siegfried Mureşan îl ridică în slăvi pe Ilie Bolojan: „Oare de-asta a fost demis de PSD?”
Alexandru Muraru subliniază că ”România are nevoie de claritate politică, nu de combinaţii de culise, nu de formule artificiale şi nici de reîncălzirea unor alianţe pe care românii nu le mai vor”.
”Este momentul ca deciziile politice să fie luate în interesul ţării şi cu respect faţă de votul cetăţenilor”, afirmă Muraru.
![]()
DIVERSE
Vlăduța Lupău a acceptat provocarea publicului la un concert. Artista a făcut spectacol de zile mari
Publicat
acum 4 orela
11 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Vlăduța Lupău a susținut recent un concert la Porumbacu de Jos, județul Sibiu. Publicul s-a bucurat și a dansat pe muzica artistei. La un moment dat, artista și-a surprins fanii cu un moment cum rar vezi la un concert.
11 iul. 2026, 23:09
![]()
DIVERSE
Rețeta de paste cu piersici și sos cremos. Combinația neșteptată a verii care a devenit virală pe Internet
Publicat
acum 4 orela
11 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Pastele cu piersici îmbină perfect fructele cu ingredientele sărate. Gătite la cuptor cu unt, usturoi și rozmarin, piersicile creează un sos fin, alături de parmezan și burrata fină.
Ideal pentru prânz sau cină, acest preparat extrem de simplu se finalizează în mai puțin de o oră. Dincolo de gust, rețeta are multe beneficii nutriționale, cum ar fi: vitaminele A și C – esențiale pentru imunitate și sănătatea pielii, fibre – excelente pentru o digestie optimă și potasiu – pentru buna funcționare a organismului.
Ingrediente pentru 4 porții:
- 225 – 250 g paste;
- 3 piersici bine coapte;
- 5 – 6 căței de usturoi (aproximativ 80 g), curățați;
- 20 g unt;
- 60 g parmezan proaspăt ras;
- 1 – 2 linguri ulei de măsline;
- 1 crenguță de rozmarin proaspăt;
- sare și piper proaspăt măcinat;
- 120 – 240 ml apă păstrată de la fierberea pastelor;
- 225 g burrata (mozzarella sau caș)
- busuioc proaspăt;
- coajă rasă de lămâie (opțional);
- miere picantă (cu fulgi de chilli) pentru un contrast dulce-picant (opțional)
Cum se prepară rețeta de paste cu piersici
Cuptorul se preîncălzește la 200 de grade Celsius. Piersicile se taie în bucăți și se așază într-o tavă alături de cățeii de usturoi, unt, rozmarin, uleiul de măsline, sare și piper. Preparatul se introduce în cuptor pentru 25 – 30 de minute, până când piersicile devin foarte moi, iar usturoiul se caramelizează ușor. După coacere, crenguța de rozmarin se îndepărtează.
Între timp, pastele se fierb conform instrucțiunilor de pe ambalaj, până ajung în stadiul al dente. Este recomandat să se păstreze o cantitate generoasă din apa de fierbere, deoarece aceasta va ajuta la reglarea consistenței sosului.
Piersicile și usturoiul se transferă într-un blender împreună cu parmezanul ras și aproximativ jumătate de cană din apa în care au fiert pastele. Totul se mixează până la obținerea unui sos fin și cremos.
Sosul obținut se transferă într-o tigaie încăpătoare. Dacă este prea dens, se adaugă treptat apă de la paste până când capătă textura dorită.
Pastele fierte se adaugă peste sos și se amestecă ușor. La final se încorporează jumătate din burrata, care se va topi parțial și va conferi preparatului o consistență extrem de cremoasă.
La servire, fiecare porție se completează cu restul de burrata proaspătă, frunze de busuioc, piper proaspăt măcinat și parmezan ras. Pentru un plus de prospețime în rețetă poate fi adăugată coajă rasă de lămâie, iar cei care preferă combinațiile îndrăznețe pot completa preparatul cu câteva picături de miere picantă.
![]()
DIVERSE
La doar 18 ani, românca care a cucerit două medalii mondiale de aur scrie deja cărți pentru alți elevi și se înscrie în „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
Publicat
acum 5 orela
11 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Evoluția Carinei a început la Craiova, unde a absolvit gimnaziul la Colegiul Național „Frații Buzești”, perioadă în care a acumulat primele premii naționale importante. Seriozitatea cu care a abordat pregătirea i-a asigurat o bursă integrală la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București (ICHB), unde s-a transferat începând cu clasa a IX-a. Anul curent, 2026, a marcat apogeul carierei sale de olimpic. Carina a reprezentat România la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete (EGMO), unde a obținut medalia de aur, un rezultat care a propulsat echipa națională pe prima poziție în Europa și pe locul al doilea la nivel mondial, clasându-se doar în urma Chinei. Aproape simultan, la Olimpiada Internațională de Informatică pe Echipe (IIOT), ea și colegii ei au cucerit un nou aur, ducând din nou România pe treapta a doua a podiumului global.
Deși profilul clasic al unui olimpic sugerează o concentrare exclusivă pe zona cifrelor, tânăra contrazice acest tipar printr-o deschidere remarcabilă către disciplinele umaniste. Eleva scrie poezie și a fost premiată la diverse competiții literare, obținând totodată distincții la concursuri internaționale de public speaking precum World Scholar’s Cup sau WeVoi. În același timp, pasiunea pentru matematică s-a concretizat prin publicarea a două cărți destinate elevilor care se pregătesc pentru olimpiade, publicând frecvent rezolvări în prestigioasa Gazetă Matematică și participând cu lucrări proprii la conferințe internaționale de matematică aplicată.
Impactul tinerei depășește însă propriile succese academice, ea implicându-se activ în pregătirea generațiilor care vin din urmă. Activează ca mentor în cadrul unor programe educaționale de profil, evaluează concursuri și participă frecvent ca speaker la evenimente dedicate tinerilor. Parcursul său se îndreaptă acum spre o nouă etapă de cercetare avansată, fiind deja acceptată în prestigiosul program PROMYS de la Universitatea Oxford și primind rolul de asistent de predare la AwesomeMath Summer Program. Printr-o astfel de traiectorie, tânăra olimpică arată că performanța reală necesită nu doar inteligență, ci și o disciplină capabilă să transforme potențialul într-un exemplu valoros pentru întreaga societate.
![]()
DIVERSE
Simona Halep, alături de iubitul cu 24 de ani mai în vârstă la finala de la Wimbledon. E prima apariție publică alături de afaceristul Dorin Mateiu
Publicat
acum 5 orela
11 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Simona Halep, câștigătoare trofeului la Wimbledon în 2019, a fost invitată în loja oficială anul acesta, alături de prințesa Kate și de alte foste jucătoare, precum Maria Șarapova și Petra Kvitova.
Fosta tenismenă și-a făcut apariția alături de afaceristul Dorin Mateiu, cel supranumit ”Regele mezelurilor”, un bărbat cu 24 de ani mai în vârstă, cei doi confirmând astfel faptul că au o relație amoroasă, așa cum s-a speculat în ultimele luni.
Simona Halep a fost căsătorită cu Toni Iuruc, în 2021, însă a divorțat după doar un an.
Linda Noskova (12 WTA, 21 de ani) a învins-o pe compatrioata sa Karolina Muchova (9 WTA, 29 de ani), sâmbătă, în trei seturi, și a câștigat primul titlu de Grand Slam din carieră.
Noskova a închis finala feminină de la Wimbledon 2026 după aproape două ore și jumătate de joc, scor 6-2 / 5-7 / 6-3. Numărul 12 mondial putea câștiga meciul încă din al doilea set, când a condus cu 5-2, însă a irosit multiple mingi de meci, iar Muchova a împins partida în decisiv.
Pentru Karolina Muchova este a doua finală de Grand Slam pierdută, după Roland Garros 2023.
![]()

Întârzieri mari pentru trenurile care circulă între București și Brașov. Anunțul CFR Călători

Nicuşor Dan, atacat din PNL înainte de consultările de luni: Nu ne cereţi să salvăm PSD

Vlăduța Lupău a acceptat provocarea publicului la un concert. Artista a făcut spectacol de zile mari

Rețeta de paste cu piersici și sos cremos. Combinația neșteptată a verii care a devenit virală pe Internet

La doar 18 ani, românca care a cucerit două medalii mondiale de aur scrie deja cărți pentru alți elevi și se înscrie în „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

INCOMPETENȚĂ LA CJ ARGEȘ: Încă un drum crucial se va închide din cauză de… lene! DJ 703H Curtea de Argeș – Sălătrucu, la un pas de colaps

DEZASTRU LA BACALAUREAT în Curtea de Argeș: Aproape jumătate dintre candidați au picat examenul! „Vlaicu Vodă” rămâne singura excepție

Călin Georgescu vine duminică în Târgul de la Domnești! Mînzînă și social-democrații exultă: ĂSTA DA FESTIVAL!!!

CJ Argeș, promovare turistică la maxim: Alt turist german, proiectat în șanț din cauza craterelor de pe DJ 703H

Tragedie în Argeș: Un jandarm din Pitești a murit într-un accident cumplit de motocicletă

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Călin Georgescu vine duminică în Târgul de la Domnești! Mînzînă și social-democrații exultă: ĂSTA DA FESTIVAL!!!
Weekendul acesta aduce o efervescență politică și socială de proporții în județul Argeș. Duminică, 12 iulie 2026, începând cu ora...

ALERTĂ! Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre – Filtre rutiere cu Poliția și Jandarmeria!
Lovitură grea pentru zootehnia românească și pentru crescătorii de animale din județul Argeș! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța...

Tragedie în Argeș: Un jandarm din Pitești a murit într-un accident cumplit de motocicletă
O noapte care trebuia să fie liniștită s-a transformat într-un coșmar pe șoselele din județul Argeș. Un bărbat în vârstă...

Sondajul care confirmă schimbarea în Argeș: PSD e deja istorie, AUR rămâne pe primul loc
Scena politică din Argeș este zguduită din temelii de cel mai recent sondaj de opinie realizat de Smart Political Consultancy...
Curtea de Argeș

Batjocură în „Orașul Regal”: O întreagă stradă rămâne zilnic fără apă, în timp ce autoritățile ridică din umeri
Coșmarul secetei la robinete pare să nu mai aibă sfârșit pentru locuitorii din Curtea de Argeș. După ce s-au confruntat...

Incident la Secția de Poliție Rurală Tigveni: Unui polițist de 40 de ani i s-a făcut rău în timpul serviciului – Reacția bizară a managerului spitalului Curtea de Arges
Un polițist în vârstă de 40 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență vineri, 10 iulie, după...

Exclusiv: Aspretele, abandonat definitiv? Se desființează și ultima asociație care lupta pentru protecția „peștișorului de aur”
O specie unică în lume, care a supraviețuit milenii, pare să fi fost lăsată complet de izbeliște în fața dispariției....

DEZASTRU LA BACALAUREAT în Curtea de Argeș: Aproape jumătate dintre candidați au picat examenul! „Vlaicu Vodă” rămâne singura excepție
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș a publicat marți, 7 iulie, rezultatele inițiale ale examenului de Bacalaureat din acest an, înainte...

CJ Argeș, promovare turistică la maxim: Alt turist german, proiectat în șanț din cauza craterelor de pe DJ 703H
Promovat ca alternativă la Valea Oltului de presa pupincuristă din Argeș dar abandonat în realitate, drumul județean DJ 703H continuă...
Mioveni

Prăpăd în Pitești și în Argeș după ploile torențiale de azi noapte
O furtună violentă însoțită de ploi torențiale a lovit puternic aseară județul Argeș, lăsând în urmă străzi inundate, subsoluri pline...

Argeșul cu de toate! O puștoaică de 16 ani, beată criță, a căzut de la etaj
Județul Argeș continuă să fie scena unor evenimente de-a dreptul șocante, care ridică mari semne de întrebare cu privire la...

Record național de corupere a presei în Argeș! Trupa lui Ion Mînzână, zeci de contracte în doar 4 zile pentru a cumpăra liniștea PSD – Lista completă a celor care vă manipulează!
O dezvăluire explozivă făcută în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO ARGEȘ TV scoate la iveală mecanismul prin care...

BACALAUREAT 2026 Se amână a doua proba a examenului de bacalaureat, din cauza caniculei!
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că, din cauza caniculei, proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului – matematică sau...
Câmpulung

E jale în Argeșul educat de PSD! ȘCOLI cu promovabilitate ZERO la Evaluarea Națională – VEZI LISTA PREMIANȚIOR… PSD
Sloganurile electorale se lovesc crunt de realitate! În timp ce liderii politici locali se laudă cu investiții și proiecte de...

ACCIDENT GRAV ÎNTRE BEREVOEȘTI ȘI SLĂNIC: TREI VICTIME DUPĂ IMPACTUL DINTRE UN AUTOTURISM ȘI O AUTOBASCULANTĂ
Un accident rutier grav a avut loc recent pe drumul legătură dintre localitățile Berevoești și Slănic, fiind implicate o autobasculantă...

NU RATA! MApN recrutează aproape 7.000 de soldați și gradați
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a aprobat planul de recrutare pentru prima serie din 2026 a soldaților și gradaților profesioniști. Românii...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniRegalii din Curtea de Argeș, în extaz: S-au deschis ștrandurile! Cetățenii vor să-i ridice STATUIE primarului Panțurescu
ACTUALacum 2 săptămâniPREMIERĂ REVOLTĂTOARE | Festivalul „Carpați” ocolește Curtea de Argeș, orașul în care a fost fondat
ACTUALacum 2 săptămâniRecord național de corupere a presei în Argeș! Trupa lui Ion Mînzână, zeci de contracte în doar 4 zile pentru a cumpăra liniștea PSD – Lista completă a celor care vă manipulează!
ACTUALacum o săptămânăAu chiulit la evaluare în stil PSD: La Tigveni s-a strigat „prezent” în pustiu! Un singur elev a salvat onoarea unei școli părăsite de restul clasei
ACTUALacum o săptămânăUn fost deputat PSD Argeș îl desființează pe Ion Mînzînă – „Un bețiv arogant și libidinos”
ACTUALacum 2 săptămâniCum contribuie proiectele europene la viitorul oncologiei din România
ACTUALacum 2 săptămâniMolecular Tumor Board – unde genetica devine tratament
DIVERSEacum 2 săptămâniUtilizarea lumânărilor pentru curățarea urechilor poate pune în pericol auzul. Se poate ajunge până la spargerea timpanului













Ultimele Comentarii