NATIONAL
Alexandru Muraru (PNL) iese la atac după ce Guvernul a aprobat desecretizarea cheltuielilor pentru ‘Palatul Împăratului’
Publicat
acum o lunăin
De
adminAlexandru Muraru, liderul PNL Iași, intră la rupere după ce Guvernul a desecretizat joi documentul care indică faptul că vila din Aviatorilor în care s-au investit până acum aproape 3 milioane de euro este pregătită pentru șeful statului Klaus Iohannis. „Primul lucru pe care l-a făcut Ciolacu când a venit prim-ministru a fost să treacă RAAPSS sub coordonarea amicului său, Marian Neacșu, uns viceprim-ministru. Astfel, cheltuielile RAAPPS pot fi făcute publice prin decizia lui Marian Neacșu. A fi bine să înceapă chiar cu cheltuielile vilelor de protocol în care a stat și stă baronul-șef, Marcel Ciolacu”, susține liderul PNL.
„Marcel Ciolacu e un obișnuit al vilelor de protocol, fiindcă numai acolo locuiește încă de când era viceprim-ministru în 2017, într-unul din guvernele lui Dragnea, cel condus de prietenul Mihai Tudose (a nu se confunda cu cel condus de prietenul Sorin Grindeanu). Când a ajuns președinte al Camerei Deputaților tot la vilă de protocol stătea, la fel și acum, ca prim ministru. Deși, conform informațiilor din presă, Marcel Ciolacu ar avea unde să locuiască, după ce firma soției sale a cumpărat un apartament în București. Dar baronul PSD, ajuns între timp baron-șef, nu-și poate odihni prețioasa făptură decât la vilă de protocol, așa cum îi stă frumos unui pesedist care s-a ajuns.
Nicolae Ciucă a locuit doar în casa sa din județul Ilfov indiferent de funcția ocupată, fie că era șef de stat major, ministru, prim-ministru sau președinte al Senatului.
Primul lucru pe care l-a făcut Ciolacu când a venit prim-ministru a fost să treacă RAAPSS sub coordonarea amicului său, Marian Neacșu, uns viceprim-ministru. Astfel, cheltuielile RAAPPS pot fi făcute publice prin decizia lui Marian Neacșu. A fi bine să înceapă chiar cu cheltuielile vilelor de protocol în care a stat și stă baronul-șef, Marcel Ciolacu”, scrie Alexandru Muraru pe Facebook.
Poate vrei sa citesti
Un nou studiu dezvăluie ce se întâmplă cu creierul celor care citesc din plăcere
Moldova declară stare de urgență datorită riscului întreruperii gazului rusesc
LIVE TEXT – Război în Ucraina: Kievul nu e pregătit să discute cu Moscova
Horoscopul zilei de 15 decembrie 2024. Berbecii simt presiune asupra lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Kelemen Hunor vrea curățenie în ‘taxele parafiscale’
Actualizarea normelor UE: Măsuri stricte împotriva abuzurilor asupra copiilor
NATIONAL
Un nou studiu dezvăluie ce se întâmplă cu creierul celor care citesc din plăcere
Publicat
acum 19 minutein
14 decembrie 2024De
adminStudiile arată o scădere a numărului de persoane care citesc pentru plăcere, în Marea Britanie 50% dintre adulți declarând că nu citesc regulat, o creștere față de 42% în 2015. Aproape un sfert dintre tinerii între 16 și 24 de ani afirmă că nu au fost niciodată cititori.
Un studiu condus de profesorul Mikael Roll de la Universitatea Lund din Suedia, publicat în Neuroimage, a analizat date de la peste 1000 de participanți și a descoperit diferențe în structura cerebrală a cititorilor cu abilități diferite.
Două zone din emisfera stângă, esențiale pentru limbaj, prezintă variații la persoanele cu abilități bune de citire: polul temporal anterior, implicat în asocierea și categorisirea informațiilor, și girusul Heschl, din lobul temporal superior, care conține cortexul auditiv.
Cititorii competenți au o parte anterioară mai mare a lobului temporal stâng comparativ cu cel drept, iar această diferență structurală contribuie la o înțelegere mai ușoară a cuvintelor.
Conștientizarea fonologică
Deși cititul este perceput ca o abilitate vizuală, conștientizarea fonologică, adică recunoașterea sunetelor limbajului, este fundamentală pentru dezvoltarea lecturii.
Un girus Heschl mai subțire în emisfera stângă a fost asociat cu dislexia, dar studiul arată o corelație între grosimea cortexului auditiv și abilitatea de citire în populația generală.
Structurile cerebrale mai subțiri, dar mai extinse, precum cortexul auditiv stâng, pot facilita procesarea rapidă a limbajului datorită mielinei, substanța care accelerează comunicarea neuronală.
Regiunile care integrează informații complexe, cum polul temporal anterior, beneficiază de o grosime mai mare. Creierul este maleabil și se modifică prin învățare și exersare. Studiul intensiv al unei limbi străine la adulții tineri a dus la creșterea grosimii cortexului în zonele lingvistice, scrie incredibilia.ro.
Similar, lectura poate influența structura girusului Heschl și a polului temporal. Diminuarea importanței acordate lecturii ar putea afecta capacitatea de interpretare a lumii și de înțelegere a gândurilor altora.
NATIONAL
Moldova declară stare de urgență datorită riscului întreruperii gazului rusesc
Publicat
acum 34 de minutein
14 decembrie 2024De
adminParlamentul Republicii Moldova a votat vineri dimineața să impună o stare de urgență națională pentru 60 de zile începând cu 16 decembrie, din cauza întreruperii așteptate a aprovizionării cu gaze rusești de la 1 ianuarie, scrie Reuters.
Cincizeci și șase de membri ai Camerei cu 101 locuri au susținut măsura în vot, imediat după miezul nopții, după solicitarea primului ministru Dorin Recean de aprobare pentru a se asigura că regiunea separatistă a Moldovei Transnistria își asigură gazul necesar.
A fost un vot, a spus el, pentru a pune capăt „șantajului cu gaz” de la Moscova.
Declararea stării de urgență permite guvernului să răspundă rapid și să reducă exporturile de energie.
Moldova primește gaz natural rusesc prin Ucraina, care a declarat că nu își va prelungi contractul de tranzit cu gigantul rus al gazelor Gazprom. Contractul expiră pe 31 decembrie.
Recean a spus că președintele rus Vladimir Putin „dorește să lase populația Transnistriei fără gaz și electricitate și să o țină ostatici. Moscova face acest lucru pentru a destabiliza situația din Moldova”.
Depinde de parlament, a spus Recean, să aprobe starea de urgență, astfel încât „iarna aceasta să fie ultima din istoria țării când putem fi supuși șantajului energetic”.
Eșecul de a furniza gaz Transnistriei, a spus guvernul într-un comunicat, „va duce la o criză umanitară… și, de asemenea, va crea riscuri pentru stabilitatea sectorului electric al Republicii Moldova”.
Moldova primește aproximativ 2 miliarde de metri cubi de gaze pe an de la Rusia. Din 2022, Transnistria și guvernul central au convenit ca toate gazele rusești primite de Moldova să circule în Transnistria.
Transnistria găzduiește o centrală electrică alimentată cu gaz rusesc, care este o piesă vitală a economiei regiunii separatiste și oferă, de asemenea, cea mai mare parte a energiei pentru zonele controlate de guvern din Moldova.
Transnistria, care nu are recunoaștere internațională, și-a declarat marți propria stare de urgență economică.
Recean a spus că problema tranzitului prin Ucraina este o „problemă artificială”, deoarece gazul rus se poate deplasa pe alte rute.
Moldova a spus că o rută alternativă către Transnistria ar putea fi transportarea gazului rusesc prin conducta TurkStream către Turcia și apoi prin Bulgaria și România.
Totuși, proviziile ar putea fi sub semnul întrebării, deoarece Gazprom în discuții a legat continuitatea livrărilor pe rute alternative de cererile sale ca Moldova să plătească o datorie pentru livrările anterioare, care, conform calculelor rusești, se ridică la 709 milioane de dolari.
NATIONAL
LIVE TEXT – Război în Ucraina: Kievul nu e pregătit să discute cu Moscova
Publicat
acum 49 de minutein
14 decembrie 2024De
adminAndrii Iermak, consilierul lui Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu difuzat joi seară că Kievul nu este încă gata să înceapă discuţiile de pace cu Rusia, în condiţiile în care nu are armele, garanţiile de securitate şi statutul internaţional pe care le urmărea, potrivit Reuters. Declaraţiile lui Iermak vin după ce Zelenski a afirmat în mod public că ia în considerate posibilitatea unui înţelegeri negociate pentru a pune capăt războiului cu Rusia. ”Nu chiar astăzi”, a declarat Iermak pentru postul Suspilne, întrebat dacă Ucraina este gata să înceapă discuţiile. ”Nu avem armele, nu avem statutul despre care discutăm. Şi asta înseamnă o invitaţie în NATO şi o înţelegere a garanţiilor clare pe care ni le-ar oferi, aşa încât să putem fi siguri că (preşedinte rus Vladimir) Putin nu se va întoarce peste doi-trei ani”, a spus el.
STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina
UPDATE 14 decembrie, ora, 02.30 Rușii sunt pe cale să spargă frontul de est – Decizie drastică luată de Zelenski
Ucraina l-a demis pe comandantul Grupului Operativ Tactic responsabil cu frontul din regiunea estică Doneţk, Oleksandr Luţenko, din cauza situaţiei critice în care se află armata ucraineană pe mai multe sectoare ale acestui front unde trupele ruse îşi continuă înaintarea şi ameninţă avanposturi ucrainene cheie, potrivit deputatei ucrainene Mariana Bezugla şi platformei de analiză a evoluţiei războiului „DeepState” apropiată armatei ucrainene, relatează vineri agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Demiterea comandantului Luţenko încă nu a fost confirmată oficial. Potrivit platformei „DeepState”, trupele ruse închid cercul în jurul unităţilor ucrainene care apără localităţile Ganivka, Romanivka, Trudove şi Uspenivka sau împrejurimile acestora, la sud de oraşul Kurahove care este obiectivul trupelor ruse pe una dintre axele lor ofensive în Doneţk.
NATIONAL
Horoscopul zilei de 15 decembrie 2024. Berbecii simt presiune asupra lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Publicat
acum o orăin
14 decembrie 2024De
adminHoroscopul zilei de 15 decembrie 2024 aduce vești bune pentru cei mai mulți nativi din zodiac. Aceștia au șansa să vadă schimbări remarcabile pe plan personal și profesional. Este o perioadă în care nativii se pot baza pe forțele proprii pentru a vedea rezultatele dorite.
Cei mai mulți nativi din zodiac au parte de surprize plăcute pe parcursul acestei zilei. Este o zi cu multe suișuri și coborâșuri, dar nativii vor reuși să vadă rezultatele pe care și le doresc. Astrele sunt alături de zodii în toate momentele grele.
Horoscopul zilei de 15 decembrie 2024
Horoscopul zilei de 15 decembrie 2024 aduce vești bune pentru cei mai mulți nativi. Aceștia sunt pregătiți să facă schimbări pentru a ajunge acolo unde își doresc. Zodiile sunt mult mai atente la felul în care își gestionează timpul și bugetul în ziua de 15 decembrie 2024.
Descoperă ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut.
Berbec: 21 martie – 19 aprilie
Horoscopul zilei de 15 decembrie 2024 spune că Berbecii au parte de o zi minunată. Astrele spun că te bucuri de oportunitățile care îți ies în cale și pui mai mult accent pe nevoile personale. Te gândești cu drag la ceea ce ai de făcut și la modul în care poți să-ți schimbi viața în bine.
Taur: 20 aprilie – 20 mai
Nu trebuie să te temi de viitor. Chiar dacă totul pare fără ieșire acum, în timp vei reuși să-ți rezolvi toate problemele.
Ține cont că multe dintre ele sunt cauzate de stresul pe care îl întâmpini în viața de zi cu zi. Poate că este timpul pentru o schimbare.
Gemeni: 21 mai – 21 iunie
Gemenii sunt plini de energie. Această zi te surprinde din multe puncte de vedere. A sosit momentul să le arăți celor din jur cine ești cu adevărat. Pentru prea mult timp te-ai pus pe locul doi.
Rac: 22 iunie – 22 iulie
Familia este pe primul loc pentru tine și îți dorești să petreci cât mai mult timp cu cei dragi. Fiecare nouă zi este o oportunitate pentru a-ți face amintiri noi. Toate aceste momente te învață să-i apreciezi mai mult pe cei care contează cu adevărat pentru tine.
Leu: 23 iulie – 22 august
Dacă vrei să faci o schimbare la locul de muncă, atunci poate ar fi bine să mai aștepți. Există o mulțime de tensiuni și lucrurile nu par să se îmbunătățească. Astrele te sfătuiesc să fii cumpătată și să iei lucrurile pas cu pas.
Fecioară: 23 august – 22 septembrie
Horoscopul zilei de 15 decembrie 2024 spune că nativii din zodia Fecioarei au parte de o zi destul de liniștită. Pentru că ți-ai pus lucrurile în ordine, acum te poți bucura de roadele muncii tale. Cel mai bine este sa nu pui presiune și să iei totul pas cu pas. Ești o maestră a organizării, iar acest lucru se observă ori de câte ori ai ocazia.
Balanță: 23 septembrie – 23 octombrie
Banii nu reprezintă o problemă pentru tine. Toată această perioadă te face să fii mult mai atentă la felul în care îți gândești bugetul. Îți plac lucrurile scumpe și muncești din greu pentru ele. Totuși, nu strică să fii mai chibzuită, spune Astrology.com.
Scorpion: 24 octombrie – 21 noiembrie
Horoscopul zilei de 15 decembrie 2024 spune că nativii din zodia Scorpionului au o perioadă de creștere. Fiecare zi este o oportunitate fantastică de a învăța ceva nou. Toate momentele petrecute cu cei dragi vin în sprijinul evoluției tale ca persoană. În zilele ce urmează se vor schimba multe pentru tine.
Săgetător: 22 noiembrie – 21 decembrie
Nativii din zodia Săgetătorului trăiesc din plin fiecare moment. Sezonul Săgetătorului își arată puterea în fața ta și îți deschide multe uși. Dacă ești suficient de curajoasă, atunci vei vedea schimbările pe care le-ai așteptat.
Capricorn: 22 decembrie – 19 ianuarie
Munca te definește, dar uneori mai ai nevoie și de relaxare. Această zi vine cu multe lecții pentru tine. Astrele spun că trebuie să înveți să fii mai calculată și mai atentă la responsabilitățile pe care alegi să ți le asumi.
Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie
Astrele spun că această perioadă este una destul de liniștită pentru tine. Dacă ești deschisă la oportunități, atunci s-ar putea să-ți întâlnești sufletul pereche. Horoscopul dragostei pentru luna decembrie 2024 ți-a promis deja multe surprize pe plan personal.
Pești: 19 februarie – 20 martie
Horoscopul zilei de 15 decembrie 2024 spune că Peștii trec printr-o perioadă transformatoare. Te concentrezi mai mult asupra ta și te pui pe primul loc. Toată această perioadă îți arată cât de important este să existe un echilibru între viața personală și cea profesională.
NATIONAL
Kelemen Hunor vrea curățenie în ‘taxele parafiscale’
Publicat
acum 2 orein
14 decembrie 2024De
adminPreşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că, după adoptarea bugetului pentru anul 2025, Guvernul va trebui să reducă birocraţia, cu proceduri pe fiecare minister, şi să desfiinţeze agenţiile regionale, dându-le ca exemplu pe cele ale ANAF, conform Agerpres.
„Este o aşteptare foarte importantă să reducem birocraţia (…). Trebuie să desfiinţăm toate agenţiile regionale, nu e nevoie de aceste agenţii. Asta înseamnă că vom putea economisi foarte mulţi bani de la bugetul de stat (…) Deci aceste agenţii sunt puse la nivel regional şi de fapt ele spun că coordonează direcţiile judeţene. (…) Eu cred că asta trebuie să fie prima mişcare şi este absolut necesar să facem acest pas. Plus, trebuie să mai curăţăm o grămadă de taxe parafiscale, fiindcă serviciile publice trebuie să fie în concordanţă cu taxele plătite. Deci omul plăteşte o taxă, după aceea merge să-şi ia nu ştiu ce aviz pentru care mai plăteşte încă un impozit, aşa-zis impozit”, a declarat Kelemen, vineri, la Târgu Mureş, la finalul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU).
Preşedintele UDMR a subliniat că, din punct de vedere bugetar, anul 2025 va fi unul dificil, însă crede că taxele şi impozite nu trebuie crescute, ci colectarea acestora ar trebui să crească.
„Taxele şi impozite nu trebuie crescute. Este absolut inutil şi contraproductiv. Dacă creşti taxele şi impozitele înseamnă că produci inflaţie şi reduci consumul. Înseamnă că doar aparent vei avea mai mulţi bani la buget. Colectarea trebuie să fie prima preocupare şi încă avem mult de recuperat, mai ales în zona TVA-ului. Luni, probabil că şi noi, cei care nu suntem astăzi la guvernare, vom avea o imagine mai clară de la Ministerul de Finanţe, căci asta este planificat să discutăm luni să vedem situaţia clară. Cei de la PSD şi PNL ştiu exact în ce situaţie ne aflăm (…). Trebuie să spunem clar cetăţenilor, societăţii în ce stadiu ne aflăm şi ce ne aşteaptă. Nu avem voie să minţim, nu avem voie să lăsăm în ceaţă şi nu avem voie să aruncăm sub preş dificultăţile din buget”, a susţinut Kelemen.
NATIONAL
Actualizarea normelor UE: Măsuri stricte împotriva abuzurilor asupra copiilor
Publicat
acum 2 orein
14 decembrie 2024De
adminConsiliul Uniunii Europene a convenit vineri asupra poziţiei sale referitoare la propunerea de actualizare a normelor de drept ale UE privind abuzul sexual asupra copiilor şi exploatarea sexuală a acestora, normele revizuite extinzând definiţia infracţiunilor pentru a include, de exemplu, formele de abuz sau exploatare facilitate de noile instrumente online, scrie agerpres.ro.
Această poziţie a Consiliului stă la baza iniţierii discuţiilor cu Parlamentul European în vederea ajungerii la un acord cu privire la un text final al reglementării, informează un comunicat al instituţiei difuzat vineri.
„Protecţia copiilor – persoanele cele mai vulnerabile din societăţile noastre – trebuie să fie prioritatea noastră. Prin aceste noi norme, intensificăm lupta împotriva abuzului sexual asupra copiilor, inclusiv în ceea ce priveşte streamingul în direct al abuzurilor sau utilizarea inteligenţei artificiale pentru generarea de materiale care conţin abuzuri”, a declarat ministrul ungar al justiţiei Bence Tuzson, în numele preşedinţiei semestriale a Consiliului UE.
Definiţia infracţiunilor a fost extinsă
Pentru a se asigura că toate formele de abuz sexual asupra copiilor şi de exploatare sexuală a copiilor sunt incriminate, statele membre au convenit să actualizeze definiţia acestor infracţiuni. Potrivit noilor norme, statele membre sunt obligate să incrimineze, să ancheteze şi să urmărească penal infracţiunea de streaming în direct al abuzurilor sexuale asupra copiilor. Plata unei sume de bani pentru a avea acces la un streaming în direct al unor abuzuri sexuale asupra copiilor este un fenomen aflat în creştere în ultimii ani.
De asemenea, directiva actualizată asigură includerea în definiţia infracţiunii a imaginilor realiste din cadrul materialelor care conţin abuzuri sexuale asupra copiilor. Acest lucru va permite să se dea un răspuns mai bun la apariţia din ce în ce mai frecventă a materialelor care conţin abuzuri de tip deepfake sau generate de Inteligenţa Artificială.
În plus, Consiliul a introdus o infracţiune care constă în furnizarea de instrucţiuni cu privire la modul în care se poate comite abuzul sexual asupra copiilor, exploatarea sexuală a copiilor sau ademenirea copiilor în scopuri sexuale. Este pasibilă de pedeapsă o persoană care, de exemplu, distribuie şi produce un manual – care poate fi un pliant, o carte sau un ghid online – care ajută alte persoane să comită un abuz sexual asupra unui copil.
Pedepse mai mari
Pedepsele pentru multe dintre infracţiuni au fost majorate. De exemplu, atunci când se profită abuziv de o situaţie de vulnerabilitate deosebită a copilului, în special ca urmare a unei dizabilităţi, pentru a practica activităţi sexuale cu un copil, făptuitorul va fi pedepsit cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puţin 10 ani, în loc de 8 ani în prezent. De asemenea, pedeapsa maximă cu închisoarea este majorată, fiind de cel puţin 5 ani faţă de 3 ani în prezent, atunci când copilul a împlinit vârsta consimţământului sexual.
Statele membre pot prevedea pedepse chiar şi mai severe în legislaţia lor naţională, notează comunicatul Consiliului.
La fel ca în cazul legislaţiei actuale, definirea vârstei consimţământului sexual, adică vârsta sub care este interzisă practicarea activităţilor sexuale cu un copil, rămâne în sfera competenţei naţionale.
Cu toate acestea, normele modificate stabilesc mai clar că practicarea de activităţi sexuale cu copii care au împlinit vârsta consimţământului sexual ar trebui să fie pasibilă de pedeapsă în cazul în care copilul nu consimte. Directiva prevede că consimţământul trebuie dat în mod voluntar, ca expresie a voinţei libere a copilului, şi că poate fi retras în orice moment. Aceasta stabileşte, de asemenea, că nu se poate considera că există consimţământ în cazurile în care copilul nu este în măsură să îşi exercite liberul arbitru.
Eficientizarea urmăririi penale şi sprijinirea victimelor
Pentru a se asigura faptul că victimele se pot adresa efectiv justiţiei, Consiliul a introdus un nou alineat privind termenele de prescripţie. Acesta garantează că infracţiunile pot fi anchetate şi urmărite penal o perioadă de timp suficientă după ce victima a împlinit vârsta majoratului. Această perioadă este de cel puţin 10 ani în cazul infracţiunilor pasibile de o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puţin cinci ani şi de cel puţin 20 ani în cazul infracţiunilor pasibile de o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puţin 10 ani.
Noile norme vor contribui, de asemenea, la facilitarea semnalării cazurilor de abuz sexual asupra copiilor sau de exploatare sexuală a copiilor. Statele membre UE vor trebui să se asigure că victimele pot semnala aceste infracţiuni prin canale online accesibile, uşor de utilizat, sigure şi disponibile cu uşurinţă. Informaţiile privind modul în care poate fi semnalat abuzul sexual şi instrumentele utilizate în acest scop ar trebui să fie concepute şi accesibile într-un mod adaptat copiilor şi să utilizeze un limbaj adaptat copiilor.
Sprijinul acordat victimelor abuzului sexual asupra copiilor şi ale exploatării sexuale a copiilor va fi, de asemenea, îmbunătăţit. Conform textului Consiliului, victimelor acestor infracţiuni trebuie să li se ofere asistenţă medicală adaptată vârstei şi sprijin emoţional, psihologic, psihosocial şi educaţional, precum şi consiliere juridică. Noua directivă va include, de asemenea, norme privind cazarea provizorie a victimelor.
Noi norme privind despăgubirile
Poziţia Consiliului include noi norme privind despăgubirile acordate victimelor şi persoanelor care au suferit în copilărie abuzuri sexuale. Potrivit poziţiei Consiliului, statele membre trebuie să se asigure că victimele au dreptul de a solicita de la autorul infracţiunii despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a infracţiunilor, astfel cum sunt definite în prezenta directivă a UE.
Pentru a monitoriza şi a evalua fenomenul abuzului sexual asupra copiilor şi al exploatării sexuale a copiilor, colectarea datelor este esenţială. Prin urmare, noile norme obligă statele membre să dispună de un sistem de colectare, dezvoltare, producere şi difuzare a statisticilor privind infracţiunile. Statisticile pe care statele membre vor trebui să le colecteze includ numărul anual de infracţiuni semnalate şi de condamnări pentru acest tip de infracţiuni, precum şi numărul anual de persoane urmărite penal şi condamnate pentru infracţiunile în cauză.
Normele actuale ale UE privind abuzul sexual asupra copiilor şi exploatarea sexuală a copiilor au fost convenite în 2011. Un studiu al UE a constatat că prezenţa online sporită a copiilor şi evoluţiile tehnologice creează dificultăţi pentru autorităţile de aplicare a legii şi dau naştere unor noi posibilităţi de abuzuri. Revizuirea de care se ocupă în prezent legiuitorii UE este menită ia în considerare aceste evoluţii.
Această actualizare a normelor penale vine în completarea unei propuneri care stabileşte în sarcina companiilor din domeniul internetului obligaţia de a detecta, a raporta şi a elimina materialele care conţin abuzuri sexuale asupra copiilor din cadrul serviciilor lor. Negocierile cu privire la această propunere sunt încă în desfăşurare.
Un nou studiu dezvăluie ce se întâmplă cu creierul celor care citesc din plăcere
Moldova declară stare de urgență datorită riscului întreruperii gazului rusesc
LIVE TEXT – Război în Ucraina: Kievul nu e pregătit să discute cu Moscova
Horoscopul zilei de 15 decembrie 2024. Berbecii simt presiune asupra lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Kelemen Hunor vrea curățenie în ‘taxele parafiscale’
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
VEȘTI BUNE! Se deschide tronsonul Pitești – Mânicești din autostrada Sibiu – Pitești. Cu 8 luni mai devreme
VIDEO | I-AU BUBUIT! Percheziții la vânzătorii de artificii si petarde – O tonă de produse pirotehncie confiscate si 2 dosare penale
Polițist din Argeș în cătușe pentru luare de mită! A cerut 3000 Euro de la un argeșean pentru a-l scoate basma curată – CINE E POLIȚISTUL
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
PITEȘTI
Polițist din Argeș în cătușe pentru luare de mită! A cerut 3000 Euro de la un argeșean pentru a-l scoate basma curată – CINE E POLIȚISTUL
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, la delegarea și sub coordonarea procurorului de...
VIDEO | I-AU BUBUIT! Percheziții la vânzătorii de artificii si petarde – O tonă de produse pirotehncie confiscate si 2 dosare penale
Ieri, 11 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetul...
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș reamintește tuturor angajatorilor că, în conformitate cu legislația în vigoare, au obligația de a elibera...
VEȘTI BUNE! Se deschide tronsonul Pitești – Mânicești din autostrada Sibiu – Pitești. Cu 8 luni mai devreme
Lucrările la Secțiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (#A1), pe tronsonul dintre Curtea de Argeș și Pitești, avansează într-un ritm accelerat....
Curtea de Argeș
VESTE MARE! Azi se deschide circulația pe tronsonul Bascov – Băiculești din Autostrada Sibiu-Pitești
Astăzi, la ora 15.00, se va deschide circulația pe un nou tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1), cuprins între Nodul rutier...
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
O comunitate întreagă este zguduită de o tragedie neagră, după ce Mihai C., un tânăr de doar 34 de ani,...
Familia fostului primar Nicolae Diaconu, mesaj special pentru argeșeni
Într-o zi cu o semnificație profundă, de Ziua Sfântului Nicolae, o sărbătoare ce simbolizează generozitatea și bunătatea, familia lui Nicolae...
ȘOC! PNL și USR, mână-n mână cu AUR în Argeș pentru obținerea puterii locale – ARANJAMENTE PENTRU VOTUL DE DUMINICĂ
Contrar a ceea ce se intampla la Bucuresti unde goana după ciolan i-a unit pe cei care pana mai ieri...
ACUM! Incendiu într-un bloc din Curtea de Argeș
In această dimineață, pompierii au primit o sesizare privind o fumegație densă la un apartament al unui bloc din municipiul...
Mioveni
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
PSD câștigă alegerile parlamentare în Argeș, PNL suferă o prăbușire lamentabilă – VEZI REZULTATE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut o victorie concludentă...
VIDEO | Incendiu de proporții în Argeș – 3 case mistuite de flăcări
Un puternic incendiu a izbucnit în această dimineată în comuna Stâlpeni, satul Rădești la trei locuinte vecine. Dată fiin amploarea...
Câmpulung
ARGEȘ | Percheziții la Câmpulung – 4 persoane reținute pentru camătă
În dimineața zilei de 12 decembrie a.c. polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au efectuat cinci...
Șoc la Câmpulung! PSD câștigă în orașul Elenei Lasconi, PNL sub 10%
Partidul Social Democrat (PSD) a ieșit învingător în alegerile parlamentare desfășurate duminică, obținând un rezultat surprinzător în orașul Câmpulung, unde...
ALERTĂ COD ROȘU ÎN ARGEȘ – NINSORI ȘI VISCOL PUTERNIC ÎN ZONA MONTANĂ
Meteorologii de la ANM au emis o avertizare de tip cod roșu de viscol puternic și ninsoare în zona de...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
A murit Nicolae Diaconu, fostul primar al orașului Curtea de Argeș
- ACTUALacum 3 zile
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
- ACTUALacum 3 zile
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
- ACTUALacum o săptămână
În Argeș nu există niciun hotel de 5 stele! Cel mai apropiat s-a deschis azi… în Dâmbovița – Așa vrem in topul destinațiilor turistice?
- ACTUALacum 2 săptămâni
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
- ACTUALacum o săptămână
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
- ACTUALacum 2 săptămâni
Trupul neînsuflețit al fostului primar Nicolae Diaconu va fi adus la Curtea de Arges!
- ACTUALacum o săptămână
ACUM! Incendiu într-un bloc din Curtea de Argeș