Candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Alexandr Stoianoglo, care a fost acuzat că se exprimă foarte greu în limba română, deşi are şi cetăţenie română, a declarat duminică dimineaţă că exprimarea în limba română nu este o condiţie pe care un candidat la funcţia de preşedinte trebuie să o îndeplinească, notează Agerpres.
El a recunoscut că limba oficială din Republica Moldova este limba română, subliniind că el poate „comunica” în această limbă.
„Eu pot să comunic, să răspund la orice întrebare, dar nu alegem reprezentanţii Academiei de Ştiinţe. Noi alegem preşedintele ţării care trebuie să corespundă condiţiilor prevăzute în lege. Eu recunosc că limba oficială este limba română. Eu vorbesc limba română”, a spus candidatul socialist.
Irina Fodor, dezvăluiri despre noul sezon al emisiunii Chefi la Cuțite. Ce spune prezentatoarea despre relația cu chefii: „Nu e despre mine, e despre orgoliile lor culinare”
Irina Fodor, în vârstă de 37 de ani, este una dintre cele mai carismatice și apreciate prezentatoare TV din România. Ea s-a făcut remarcată în cadrul emisiunii Chefi la Cuțite, unde a preluat cârma pe parcursul sezonului 9, după retragerea Ginei Pistol. Totodată, rolul de la Asia Express i se potrivește mănușă, zeci de mii de români iubind să o vadă pe micile ecrane.
Într-un interviu recent, Irina a vorbit despre cum se simte în această perioadă, mărturisind că este prinsă în miezul filmărilor pentru „Chefi la cuțite” și cu „trollerele desfăcute acasă, pregătite pentru plecarea în Asia Express. 2”.
Întrebată la ce se pot aștepta telespectatorii în noul sezon al emisiunii culinare, aceasta a spus că „Chefi la cuțite vine cu mult foc la propriu și la figurat. Concurenții sunt foarte buni – genul acela care îi fac pe chefi să ridice sprânceana și să devină brusc foarte competitivi. Iar surprizele… sunt suficiente cât să țină tensiunea sus tot sezonul. Ca să dau un pic din casă, pot să îți spun că am fost, cu unul dintre chefi, tot sezonul, ca șoarecele și pisica. O să vedeți voi despre ce e vorba.”
Irina Fodor, mărturisiri din spatele camerelor de filmat
În același timp, Irina a vorbit despre reîntâlnirea cu cei patru chefi și a explicat cum gestionează micile momente tensionate din show.
„Reîntâlnirea cu cei patru e mereu zgomotoasă și plină de replici savuroase. Eu sunt, uneori, mediatorul, alteori spectatorul privilegiat. Când spiritele se încing, respir adânc și îmi spun: Nu e despre mine, e despre orgoliile lor culinare. Cine e cel mai supărăcios? Depinde de zi. Cine e cel mai conciliant? Tot depinde de zi… și de amulete!”, a declarat soția lui Răzvan Fodor.
Prezentatoarea TV a dezvăluit că eliminările din emisiune reprezintă o mare provocare pentru ea, la fel ca și finala.
„Eliminările sunt momentele care îmi dau fiori înainte. Emoțiile concurenților sunt cât se poate de reale și se simt până în măduva oaselor. Finala este iarăși un moment extrem de provocator, iar tensiunea începe să se simtă cu câteva zile înainte. Nu am reușit nici până la acest sezon să mă obișnuiesc cu emoțiile puternice pe care mi le dă anunțarea câștigătorului. În rest, iubesc energia de pe platou – e genul acela de haos organizat care îmi place.”, a mai spus Irina Fodor în interviul pentru Viva.
Rezervor de gaz lichefiat, cu capacitatea de 2.600 de litri, descoperit îngropat pe plaja din Năvodari, avariat de un utilaj. Anunţul ministrului Mediului, Diana Buzoianu
Incidentul a avut loc în zona fostei terase Lujo, din Năvodari, iar prezența rezervorului a fost observată după ce în zonă s-a simțit miros de gaz. Polițiștii din cadrul IPJ Constanța au fost sesizați cu privire la situație, iar primele verificări au indicat că sursa mirosului provenea de la un rezervor GPL amplasat sub nivelul nisipului.
Potrivit Ministerului Mediului, rezervorul a fost avariat accidental în timpul lucrărilor de pregătire a plajei.
”Administraţia Naţională «Apele Române», prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), informează că astăzi, în jurul orei 13:00, în timpul lucrărilor de pregătire a plajei pentru sezonul estival, în zona fostei terase Lujo din Năvodari, un utilaj de tip terasier a avariat accidental un rezervor subteran de gaz, cu o capacitate de 2600 litri, îngropat în nisip”, au transmis reprezentanţii Ministerului Mediului, luni, într-un comunicat de presă.
După producerea incidentului, zona a fost securizată pentru a preveni orice risc pentru persoanele aflate în apropiere.
”Situaţia a fost semnalată de îndată autorităţilor competente, iar la faţa locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, inclusiv echipa specializată pentru substanţe periculoase, Poliţia Română, precum şi reprezentanţi ai ABADL. Zona a fost izolată şi au fost aplicate toate măsurile necesare pentru eliminarea oricărui risc şi prevenirea unui incident major”, a precizat sursa citată.
Autoritățile au restricționat accesul publicului pe o rază de aproximativ 100 de metri, iar polițiștii au ridicat probe pentru deschiderea unui dosar penal. Ancheta urmează să stabilească legalitatea amplasării rezervorului și eventualele responsabilități.
Potrivit verificărilor preliminare efectuate de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, rezervorul ar fi fost îngropat ilegal de operatorul economic care administra terasa din acea zonă.
”Contractul de închiriere pentru sectorul de plajă a încetat la data de 30 octombrie 2025, iar operatorului i-a fost impusă obligaţia de a dezafecta şi evacua toate dotările de pe plajă până cel târziu la data de 15 decembrie 2025. Rezervorul respectiv nu a fost declarat şi nu a avut niciun acord din partea Administraţiei Naţionale «Apele Române» pentru amplasare”, au transmis reprezentanţii Ministerului Mediului.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că descoperirea rezervorului reprezintă un risc major pentru siguranța publică și o dovadă de iresponsabilitate din partea operatorilor economici.
”Politica Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor cu privire la plajele din România este toleranţă 0 pentru ilegalităţile care pun în pericol mii de români. Ce a fost descoperit astăzi la Năvodari – un rezervor de gaz îngropat ilegal într-o zonă în care încetase contractul de închiriere anul trecut – este un risc foarte mare şi o iresponsabilitate uriaşă din partea operatorilor economici. Nu vom întoarce ochii la ilegalităţile de pe plajele din România indiferent cine sunt operatorii economici. Vom controla toate plajele eliberate de construcţii în 2025 pentru a vedea dacă această situaţie se repetă şi în alte zone”, a declarat Diana Buzoianu.
Ministerul Mediului a anunțat că verificările vor continua și în alte zone de litoral, pentru a preveni situații similare și pentru a identifica eventuale instalații amplasate ilegal pe plajele din România.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a avertizat recent că adoptarea bugetului de stat nu mai poate fi amânată, susținând că Primăria Municipiului București riscă să intre în incapacitate de plată în luna aprilie în cazul în care legea nu este votată rapid. Într-o postare făcută pe Facebook, edilul a transmis un apel către partidele din coaliția de guvernare, cerând urgentarea adoptării bugetului de stat.
„Fac un apel la toate partidele Coaliției, în special la PSD, să nu mai amâne adoptarea legii bugetului. Nu credeți mesajele iresponsabile care vă spun că Bucureștiul ‘ia de la săraci ca să dea la bogați’. Adevărul este că Bucureștiul este contributor net de la bugetul național: circa 35-40% din veniturile bugetului de stat provin din taxe impozite colectate în București”, susține Ciucu.
Ciucu a acuzat și modul în care au fost gestionate finanțele publice la nivel guvernamental.
„Am ajuns aici din cauza destrăbălării bugetare a Guvernului Ciolacu. Repet! În 2024 și în 2025, Primăriei Capitalei i s-au luat, pentru a acoperi găurile destrăbălării bugetare, peste 3,5 miliarde de lei. Mai mult, Sectorarelor li s-a luat o sumă echivalentă. Per total, Bucureștiul are un deficit de finanțare de 7 miliarde de lei. Suma este uriașă! Să vă dau un exemplu: în anul 2023, cotele erau de aproximativ 550 de milioane/lună. Astăzi, sunt de doar 350 milioane/lună”, a mai spus Ciucu în postarea făcută pe Facebook.
Conopida pane este foarte populară în bucătăriile românești, în special în perioadele de post sau atunci când oamenii caută o alternativă la preparatele din carne. Mai mult, rețeta este simplu de făcut și nu necesită ingrediente complicate.
Pentru această rețetă ai nevoie de câteva ingrediente simple, pe care s-ar putea să le ai deja în bucătărie.
1 conopidă medie
2 ouă
4-5 linguri de făină
100 g pesmet
sare, după gust
piper, după gust
ulei pentru prăjit.
Opțional, poate fi adăugată și boia dulce sau usturoi granulat pentru un plus de aromă.
Primul pas este pregătirea conopidei. Aceasta se spală bine și se desface în buchețele de dimensiuni medii.
Buchețelele de conopidă se fierb în apă cu puțină sare timp de aproximativ 5-7 minute. Nu trebuie să fie complet moi, ci doar ușor fragede. După fierbere, se scurg bine și se lasă să se răcească. Între timp, într-un bol se bat ouăle cu sare și piper. În alte două farfurii se pregătesc făina și pesmetul. Fiecare buchețel de conopidă se trece mai întâi prin făină, apoi prin ou și la final prin pesmet. Acest strat va crea o crustă crocantă atunci când conopida este prăjită.
Cum se pregătește conopida pane
Într-o tigaie se încinge uleiul la foc mediu. Buchețelele de conopidă se prăjesc câteva minute pe fiecare parte, până când devin aurii și crocante, iar după prăjire, conopida se scoate pe șervețele de hârtie pentru a elimina excesul de ulei.
Preparatul se poate servi cald, alături de sos de usturoi, sos de iaurt sau o salată proaspătă.
Pentru un rezultat perfect, ca la restaurant, bucătarii recomandă câteva trucuri simple: conopida nu trebuie fiartă prea mult, căci altfel se va sfărâma la prăjit. Uleiul trebuie să fie bine încins înainte de a adăuga conopida, iar pentru o crustă mai crocantă, buchețelele pot fi trecute de două ori prin ou și pesmet.
În luna martie, mai multe zodii vor avea parte de noroc pe plan financiar. În această perioadă, anumiți nativi vor avea parte de ajustări, renegocieri și câștiguri. Unele semne zodiacale se vor bucura de oportunități, în timp ce altele vor fi nevoite să își echilibreze bugetul Descoperă în rândurile de mai jos ce te așteaptă pe plan financiar în martie.
Berbec Luna martie aduce șanse de creștere a veniturilor, mai ales prin proiecte noi sau colaborări. Este un moment bun pentru a negocia salariul sau pentru a cere un bonus. Evită însă investițiile impulsive.
Taur Stabilitatea financiară este prioritară. Nu apar câștiguri spectaculoase, dar nici pierderi majore. Este o perioadă potrivită pentru economii și reorganizarea bugetului.
Gemeni Pot apărea cheltuieli neprevăzute, în special legate de casă sau familie. Fii atent la contracte și la termenele limită. A doua parte a lunii aduce o oportunitate profesională interesantă.
Rac Veniturile pot crește prin muncă suplimentară sau proiecte freelance. Este important să nu îți asumi mai mult decât poți duce. Analizează atent ofertele înainte de a semna.
Leu Luna martie aduce vizibilitate profesională, ceea ce poate duce la câștiguri mai bune în lunile următoare. Totuși, evită cheltuielile pentru imagine sau achizițiile de lux.
Fecioară Este o perioadă favorabilă pentru investiții calculate și planuri pe termen lung. Dacă ai în vedere un credit sau o achiziție importantă, documentează-te temeinic.
Balanță Parteneriatele financiare sunt în prim-plan. O colaborare poate aduce profit, dar este esențial să clarifici toate detaliile legale. Evită împrumuturile riscante.
Scorpion Atenție la cheltuielile emoționale. Luna aceasta te poate tenta să cumperi lucruri inutile. În schimb, concentrează-te pe reducerea datoriilor.
Săgetător Se anunță oportunități din străinătate sau din domenii noi. Dacă îți dorești o schimbare profesională, martie poate fi luna potrivită pentru a face primul pas.
Capricorn Responsabilitățile cresc, dar și șansele de a câștiga mai bine. Este o perioadă bună pentru a demonstra seriozitate și pentru a cere recunoaștere financiară.
Vărsător Creativitatea poate deveni sursă de venit. Dacă ai un hobby sau un proiect personal, este momentul să îl monetizezi. Evită speculațiile financiare.
Pești Situația financiară se stabilizează treptat. Este o lună bună pentru a pune bazele unui fond de urgență. Fii prudent în relațiile financiare cu prietenii.
Audierile au loc pe fondul unor acuzații apărute în spațiul public privind posibile nereguli în stabilirea listelor de pasageri pentru zborurile de evacuare organizate de statul român, în contextul conflictului militar din regiune. Parlamentarii vor solicita explicații atât cu privire la procedura de selecție a persoanelor evacuate, cât și la informațiile apărute în presă despre posibile abateri de la criteriile anunțate de autorități.
Controversa a izbucnit după ce Daciana Sârbu a afirmat public că fiica sa minoră, Irina Ponta, ar fi fost scoasă din autocarul care urma să o transporte la aeroport pentru unul dintre zborurile de evacuare organizate de România. Potrivit acuzațiilor formulate de aceasta, adolescenta ar fi fost eliminată de pe lista pasagerilor din motive de „vulnerabilitate de imagine”, afirmație care a declanșat un schimb de replici între Victor Ponta și reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe.
Ministerul Afacerilor Externe a respins aceste acuzații și a susținut că selecția persoanelor evacuate s-a făcut exclusiv pe baza criteriilor consulare aplicate în mod obișnuit în situații de criză. Reprezentanții instituției au precizat că prioritate la evacuare au avut persoanele considerate vulnerabile, precum copiii, persoanele cu probleme medicale, femeile însărcinate și familiile cu copii mici.
Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, a explicat că listele au fost întocmite de echipele consulare din regiune pe baza acestor criterii și că instituția nu are motive să pună la îndoială corectitudinea procedurii.
„Priorităţile absolute pentru zborurile de evacuare sunt persoanele aflate la risc. În sens consular, sunt considerate la risc persoanele care sunt copii, persoanele cu probleme medicale şi femeile însărcinate”, a explicat Țărnea în cadrul unei conferințe de presă.
Disputa s-a amplificat după ce România TV a prezentat informații potrivit cărora printre pasagerii îmbarcați în avionul de evacuare s-ar fi aflat și persoane care nu se încadrau în categoriile prioritare anunțate de Ministerul de Externe.
Potrivit datelor, în aeronava organizată de România ar fi fost îmbarcate și cupluri aflate în vacanță în Dubai, fără probleme medicale sau alte situații care să justifice prioritatea la repatriere.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, Ziarul PROFIT foloseste tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Ultimele Comentarii