NATIONAL
Adrian Veştea: Am votat pentru continuarea proiectelor de dezvoltare din toate comunităţile

Publicat
acum 2 luniin
De
admin

Liderul PNL Braşov, Adrian Veştea, preşedinte al Consiliului Judeţean, a declarat duminică, după ce a ieşit de la urne, că a votat „pentru continuarea proiectelor de dezvoltare în toate comunităţile din România”.
„Am votat cu gândul la continuarea proiectelor de dezvoltare în toate comunităţile din România, la traseul euro-atlantic al României. Am votat cu gândul la cele trei valori ale poporului român: credinţă, familie şi comunitate. Am votat cu gândul că, astăzi, mai important ca oricând, fiecare cetăţean al României să participe la vot, să-şi exercite dreptul civic şi şi mai important este ca, de mâine, să ne apucăm de treabă şi să continuăm proiectele pe care le-am început în fiecare administraţie publică şi comunitate din România”, a afirmat liderul liberalilor braşoveni, care şi-a exercitat dreptul de vot într-o secţie din municipiul reşedinţă, alături de mai mulţi candidaţi ai partidului la alegerile parlamentare, potrivit Agerpres.
La rândul său, primarul PNL al municipiului Braşov, George Scripcaru, a declarat, la ieşirea de la urne, că este foarte important să existe un echilibru între puterile statului, iar Parlamentul „este cel care face legile”.
„Parlamentarii trebuie să fie oneşti, să fie legaţi de judeţul pe care îl reprezintă şi doritori să susţină proiectele pe care le-am propus la nivelul municipiului Braşov. Astăzi este 1 decembrie, Ziua României, a tuturor românilor. (…) Este o zi importantă, fiind sărbătoarea noastră naţională, dar este importantă şi din punct de vedere al procesului democratic care se desfăşoară astăzi în ţara noastră. Este bine să ne exprimăm dreptul la vot, să votăm aşa cum credem noi de cuviinţă pentru toţi braşovenii”, a declarat George Scripcaru.
Poate vrei sa citesti
PPC Energie face un anunț important pentru clienții săi: Cum pot fi plătite facturile
FOTO Mașina Timpului, expoziție interactivă lansată la Muzeul Copiilor
Complicata relație dintre SUA și Africa de Sud. Voind să apere fermierii albi de abuzurile conducerii actuale, Trump lovește, în fapt, chiar în Afrikaneri
Nice a urcat pe podium în Ligue 1, după victoria cu Lens
Evoluțiile din Orientul Mijlociu – Summit arab de urgență găzduit de Egipt
100 de clădiri, iluminate în roşu de Ziua Europeană 112, pentru a încuraja cetăţenii să îl folosească responsabil
NATIONAL
PPC Energie face un anunț important pentru clienții săi: Cum pot fi plătite facturile

Publicat
acum 42 de minutein
9 februarie 2025De
admin

PPC Energie, furnizorul de energie electrica și gaze naturale, face un anunț extrem de important pentru clienții săi privind facturile.
Clienții PPC Engie sunt anunțați de companie că pot afla în orice moment, simplu și rapid, cât au de plătit.
Cum poți să afli rapid soldul facturii PPC prin SMS
Clientul trebuie să trimită un sms gratuit la numărul 3753, menționând în mesaj codul de abonat aflat pe pagina doi a facturii de energie. În acest fel, clientul află imediat soldul aferent ultimei luni.
Avantajele serviciului de telefonie mobilă PPC
Serviciul prin telefonie mobilă de la PPC aduce clienților multe avantaje.
În primul rând, opțiunea virtuală ”factura prin SMS” este 100% gratuită.
Clienții PPC pot plăti oricând factura de electrictate de pe telefonul mobil. Acest lucru poate fi făcut direct din aplicația myPPC sau din browser.
Serviciul Factura prin SMS este unul rapid și eficient. ”Primești factura la scurt timp după ce o emitem și ai posibilitatea de a o achita pe loc”, spun cei de la PPC.
De asemenea, datorită aplicației myPPC, clienții casnici au mereu toate toate datele mereu la îndemână. ”Ai acces ușor la facturile tale, în istoricul SMS-urilor, într-o pagină web personalizată pentru tine”, precizează compania.
Luna trecută, PPC și-a informat clienții că facturile pentru consumul perioadei octombrie – decembrie 2024 vor fi stornate și emise din nou.
PPC România are circa trei milioane de clienți casnici, companii și instituții din toată țara.
NATIONAL
FOTO Mașina Timpului, expoziție interactivă lansată la Muzeul Copiilor

Publicat
acum 54 de minutein
9 februarie 2025De
admin

Muzeul Copiilor a lansat expoziția interactivă Mașina Timpului, unde vizitatorii vor putea „călători” prin diferite epoci, a anunțat duminică Primăria Capitalei.
Expoziția este dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani, dar și familiilor acestora.
Copiii vor explora lumea preistorică, unde se vor „întâlni” cu dinozauri, vor înțelege cum era viața primilor oameni, vor testa invențiile lui Leonardo da Vinci, vor afla ce construcții au început în antichitate și, totodată, vor face un salt în viitor, unde jocurile, provocările, instalațiile interactive și portalurile magice îi vor purta în timp și spațiu.
De asemenea, Primăaria Capitalei anunță deschiderea, din 15 februarie, unei noi expoziții interative la Muzeul Copiilor: Sistemul solar.
NATIONAL
Complicata relație dintre SUA și Africa de Sud. Voind să apere fermierii albi de abuzurile conducerii actuale, Trump lovește, în fapt, chiar în Afrikaneri

Publicat
acum 56 de minutein
9 februarie 2025De
admin

Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat un ordin executiv pentru suspendă asistenţa financiară acordată Africii de Sud, acuzând guvernul acestei ţări în care s-a născut Elon Musk de „discriminare rasială injustă” împotriva afrikanerilor albi, cărora le oferă azil în SUA, relatează The Guardian şi CNN.
Afrikanerii formează un grup etnic sud-african de origine neerlandeză, franceză, germană şi scandinavă, care se exprimă în limba afrikaans, derivată din neerlandeza secolului XVII-lea. Grupul etnic îşi are originea în coloniştii preponderent olandezi care au ajuns la Capul Bunei Speranţe în secolele XVII şi XVIII. Afrikanerii sunt în principal descendenţi ai olandezilor, care au început colonizarea Africii de Sud în 1652, precum şi ai refugiaţilor francezi hughenoţi susţinuţi de olandezi.
Africa de Sud a fost condusă de lideri afrikaneri albi în timpul apartheidului, regimul care a reprimat violent majoritatea de culoare a ţării, forţând această populaţie să trăiască în oraşe segregate şi în teritorii rurale.
Ordinul semnat de Trump critică o lege promulgată luna trecută de preşedintele sud-african, Cyril Ramaphosa, care permite exproprierea terenurilor fără „nicio compensaţie” în circumstanţe limitate.
La mai mult de trei decenii de la încheierea dominaţiei minorităţii albe, Africa de Sud rămâne extrem de inegală, cu terenuri şi bogăţii concentrate încă în mare parte în mâinile albilor, care reprezintă 7% din populaţie, aproximativ jumătate fiind vorbitori nativi de afrikaans, în timp ce populaţia de culoare reprezintă 81%. Cu toate acestea, unii sud-africani albi susţin că sunt discriminaţi, citând adesea legile de acţiune afirmativă ale ţării.
Ordinul executiv al lui Trump, semnat vineri, afirmă că există „nenumărate politici guvernamentale menite să desfiinţeze egalitatea de şanse la angajare, educaţie şi afaceri, precum şi o retorică plină de ură şi acţiuni guvernamentale care alimentează violenţa disproporţionată împotriva proprietarilor defavorizaţi din punct de vedere rasial”. Acesta adăugă: „În plus, Africa de Sud a adoptat poziţii agresive faţă de Statele Unite şi aliaţii acestora, inclusiv acuzând Israelul, nu Hamas, de genocid în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie şi revigorând relaţiile sale cu Iranul pentru a dezvolta acorduri comerciale, militare şi nucleare”.
Elon Musk, miliardarul de origine sud-africană care conduce eforturile lui Trump de a reduce dimensiunea guvernului SUA, inclusiv cheltuielile cu ajutorul extern, a criticat Africa de Sud pe platforma sa de social media, X, pentru ceea ce el a susţinut a fi „politici deschis rasiste”.
Ministerul de Externe al Africii de Sud a afirmat într-un comunicat că pare să existe o „campanie de dezinformare şi propagandă”.
„Este ironic faptul că ordinul executiv prevede statutul de refugiat în SUA pentru un grup din Africa de Sud care rămâne printre cele mai privilegiate din punct de vedere economic, în timp ce persoanele vulnerabile din SUA provenind din alte părţi ale lumii sunt deportate şi li se refuză azilul, în ciuda dificultăţilor reale”, a declarat acesta. „Reiterăm faptul că Africa de Sud rămâne angajată să găsească soluţii diplomatice la orice neînţelegeri sau dispute”, punctează MAE sud-african.
Grupurile de presiune afrikaner conservatoare s-au declarat îngrijorate de reducerea ajutorului SUA pentru Africa de Sud şi de faptul că Africa de Sud va fi exclusă din Legea privind creşterea şi oportunităţile în Africa. Actul respectiv este o lege americană ce trebuie reînnoită de Congresul SUA în acest an, care permite exportatorilor sud-africani, inclusiv agricultorilor, să vândă mii de produse în SUA fără taxe vamale.
„Aceasta este într-adevăr o criză”, a declarat Kallie Kriel, directorul general al Afriforum, care se descrie ca un grup pentru drepturile civile ale afrikanerilor, dar a fost acuzat de rasism. „Dacă cineva este de vină, acesta este preşedintele şi liderii ANC (Partidul Congresului Naţional African)”, a declarat el. „Vrem, de asemenea, să ne arătăm aprecierea faţă de preşedintele Trump … pentru recunoaşterea şi identificarea discriminării cu care se confruntă afrikanerii prin legislaţia rasistă, prin ameninţările la adresa drepturilor de proprietate”, a declarat Kriel la o conferinţă de presă, adăugând: „Am devenit un popor aici, suntem un popor indigen în această ţară şi nu mergem nicăieri”.
Trump declarase anterior că va opri finanţarea pentru Africa de Sud până când va exista o investigaţie completă a acuzaţiilor potrivit cărora „Africa de Sud confiscă terenuri şi tratează foarte rău anumite clase de oameni”.
Potrivit CNN, la începutul acestei săptămâni, preşedintele Ramaphosa a vorbit şi cu „primul prieten” al lui Trump, Elon Musk, care este născut în Africa de Sud, „despre probleme de dezinformare şi denaturare cu privire la Africa de Sud”, subliniind „valorile constituţionale ale Africii de Sud legate de respectarea statului de drept, justiţie, corectitudine şi egalitate”, se arată într-o declaraţie a guvernului sud-african.
Potrivit site-ului web al asistenţei externe a SUA, Washingtonul a trimis Africii de Sud aproape 440 de milioane de dolari ca asistenţă în 2023, inclusiv peste 270 de milioane de dolari doar din partea Agenţiei pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).
NATIONAL
Nice a urcat pe podium în Ligue 1, după victoria cu Lens

Publicat
acum 57 de minutein
9 februarie 2025De
admin

Nice s-a impus cu scorul de 2-0 în faţa lui RC Lens, sâmbătă pe teren propriu, într-un meci din etapa a 21-a a campionatului de fotbal al Franţei, şi a urcat pe locul 3 în clasamentul Ligue 1, profitînd şi de un pas greşit al lui Lille, învinsă pe propriul teren de retrogradabila Le Havre, cu 2-1, în cadrul etapei a 21-a, informează AFP, potrivit Agerpres.
Nice a deschis scorul în urma unui penalty transformat de Gaetan Laborde (min.10), în timp ce Jonathan Clauss a stabilit scorul final (min.64).
Rezultate din etapa a 21-a:
Vineri
Nantes – Brest 0-2
Paris SG – Monaco 4-1
Sâmbătă
Nice – Lens 2-0
Lille – Le Havre 1-2
Saint-Etienne – Rennes 0-2
Duminică
Lyon – Reims
Auxerre – Toulouse
Strasbourg – Montpellier
Angers – Marseille
Lider în clasament este Paris Saint-Germain cu 53 pct, urmată de Olympique Marseille 40 pct, Nice şi AS Monaco câte 37 pct, departajate de golaveraj, Lille 35 pct etc.
NATIONAL
Evoluțiile din Orientul Mijlociu – Summit arab de urgență găzduit de Egipt

Publicat
acum o orăin
9 februarie 2025De
admin

Egiptul va găzdui la finalul lunii februarie un summit la care vor fi discutate evoluțiile „grave” pentru palestinieni, a anunțat duminică Ministerul de Externe de la Cairo, citat de Reuters.
Egiptul va găzdui un summit arab de urgență pe 27 februarie pentru a discuta ceea ce a descris ca fiind evoluții „grave” pentru palestinieni, potrivit unei declarații a Ministerului egiptean de Externe.
Summitul vine pe fondul condamnării regionale și globale a sugestiei președintelui american Donald Trump de a „prelua Fâșia Gaza” de la Israel și de a crea o „Rivieră a Orientului Mijlociu”, după reinstalarea palestinienilor în altă parte.
Președintele american Donald Trump a declarat pe 4 februarie că dorește ca Statele Unite să preia „controlul asupra Fâșiei Gaza”, cu scopul de a o transforma în „Riviera Orientului Mijlociu”. Trump a lăudat în mod deosebit „potențialul incredibil” al poziției geografice. Propunerea a fost respinsă în mod vehement de palstinienii și aliații lor arabi.
NATIONAL
100 de clădiri, iluminate în roşu de Ziua Europeană 112, pentru a încuraja cetăţenii să îl folosească responsabil

Publicat
acum o orăin
9 februarie 2025De
admin

Peste 100 de clădiri, printre care Palatul Cotroceni, Palatul Victoria, Palatul CEC, sedul MAE, Muzeul Antipa, Spitalul Colţea, dar şi clădiri din ţară, vor fi iluminate în roşu în 11 februarie, cu ocazia Zilei Europene 112, pentru a atrage atenţia asupra rolului esenţial al numărului unic de urgenţă şi a încuraja cetăţenii să îl folosească responsabil. Numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion în 2024.
”Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a invitat şi în acest an instituţiile publice şi organizaţiile private din România să se alăture campaniei de conştientizare a apelării responsabile a numărului de urgenţă 112. Astfel, în data de 11 februarie a.c., cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112, peste 100 de sedii ale autorităţilor publice, instituţii financiare şi de cultură, obiective turistice şi clădiri ale unor companii private din Bucureşti şi din 30 de judeţe din ţară vor fi iluminate în roşu, simbolizând importanţa şi necesitatea utilizării corecte a acestui serviciu vital dedicat cetăţenilor. Prin acest demers vizual simbolic, STS doreşte să atragă atenţia asupra rolului esenţial al numărului unic de urgenţă şi să încurajeze cetăţenii să îl folosească responsabil. Apelarea abuzivă a 112 poate periclita intervenţia rapidă a echipajelor specializate acolo unde este cu adevărat nevoie”, transmite STS.
În anul 2024, ca urmare a demersurilor Serviciului de Telecomunicaţii Speciale împreună cu agenţiile de intervenţie (Poliţie, ISU-SMURD, Ambulanţă, Jandarmerie şi Salvamont), alături de parteneri guvernamentali şi operatorii privaţi de telecomunicaţii, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion comparativ cu anii anteriori.
Operatorii STS din cadrul Serviciului de urgenţă 112 au preluat 9.763.443 de apeluri, dintre care 60,45% au reprezentat urgenţe. Cu toate acestea, peste 3,8 milioane de apeluri nu au necesitat intervenţia agenţiilor: Ambulanţă, Poliţie, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.
Printre obiectivele iluminate cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgenţă se vor afla:
BUCUREŞTI
Palatul Cotroceni
Palatul Victoria
Palatul Parlamentului
Primăria Capitalei
Ministerul Afacerilor Interne
Palatul CEC Bank
Teatrul Odeon
Opera Naţională
Muzeul Antipa
Spitalul Colţea
Centrul Comercial COCOR
Clădirile Globalworth
Ana Tower
Hotel Marriot
Hotel Sheraton
ALBA
Consiliul Judeţean Alba
Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Alba
Monumentul Unirii din Alba Iulia
Rectoratul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia
ARAD
Primăria Arad
Pasarela pietonală peste râul Mureş din municipiul Arad
ARGEŞ
Primăria municipiului Piteşti – proiecţie video
Primăria municipiului Câmpulung
Primăria municipiului Curtea de Argeş
BISTRIŢA-NĂSĂUD
Primăria municipiului Bistriţa
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bistriţa-Năsăud
BOTOŞANI
Primăria municipiului Botoşani
BRAŞOV
Primăria municipiului Braşov
Literele „BRASOV” de pe Tâmpa
BRĂILA
Căminul Militar de Garnizoană Brăila
BUZĂU
Consiliul Judeţean Buzău
CARAŞ-SEVERIN
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Reşiţa
CLUJ
Consiliul Judeţean Cluj
Primăria municipiului Cluj-Napoca
Primăria Dej
Primăria Floreşti
Direcţia Judeţeană de Telecomunicaţii Speciale Cluj
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj
Biblioteca Central Universitară Cluj-Napoca
TVR Cluj
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Casa de Cultură a Studenţilor, Cluj-Napoca
Optimus City, Cluj-Napoca
West City Hotel, Cluj-Napoca
Podul „N” Cluj-Napoca
CONSTANŢA
Consiliul Judeţean Constanţa
Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanţa
Centrul 39 Scafandri Constanţa
DOLJ
Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova
Muzeul de Artă din Craiova
Muzeul de Istorie şi Arheologie al Olteniei din Craiova
GALAŢI
Consiliul Judeţean Galaţi
GORJ
Primăria municipiului Târgu-Jiu
Palatul Administrativ Gorj
Clădirea Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” – proiecţie film 112
HARGHITA
Primăria municipiului Miercurea-Ciuc
Primăria municipiului Odorheiu-Secuiesc
Catedrala Episcopală a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei din municipiul Miercurea Ciuc
Muzeul Secuiesc al Ciucului – Cetatea Miko din Miercurea Ciuc
Colegiul Naţional „Marton Aron” din Miercurea Ciuc
Liceul Teoretic „Salamon Erno” din Gheorgheni
HUNEDOARA
Cetatea Devei
IAŞI
Palatul Culturii din Iaşi
Primăria municipiului Iaşi
Casa de Cultură a Studenţilor, Iaşi
Hotelul Unirea Iaşi
Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Iaşi
Academia Română – filiala Iaşi
Ateneul Naţional din Iaşi
Ateneul Naţional din Iaşi – Sala „Unirea”
Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi
Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihak”
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Iaşi
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi
Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi
Brigada 15 Mecanizată Podul Înalt, Iaşi
Direcţia Judeţeană de Telecomunicaţii Speciale Iaşi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi
MARAMUREŞ
Primăria municipiului Baia Mare
Palatul Administrativ al judeţului Maramureş
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Maramureş
Podul pietonal din Baia Mare
MEHEDINŢI
„Castelul Artelor” din Drobeta-Turnu Severin
MUREŞ
Primăria municipiului Târgu-Mureş
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” Târgu Mureş
NEAMŢ
Primăria municipiului Piatra Neamţ
Primăria municipiului Roman
Palatul Administrativ al judeţului Neamţ
Teatrul Tineretului Piatra Neamţ
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Neamţ
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ
Muzeul de Artă Piatra Neamţ
Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ
Direcţia Silvică Neamţ
OLT
Consiliul Judeţean Olt
Primăria municipiului Slatina
Primăria municipiului Caracal
Teatrul Naţional Caracal
Biblioteca Naţională „Virgil Carianopol” Caracal
SATU MARE
Palatul Administrativ Satu Mare
SĂLAJ
Consiliul Judeţean Sălaj
SIBIU
Primăria municipiului Sibiu
Direcţia Judeţeană de Telecomunicaţii Speciale Sibiu
SUCEAVA
Primăria municipiului Suceava
TELEORMAN
Primăria Alexandria
Primăria Roşiori de Vede
Primăria Videle
Primăria Zimnicea
Centrul Multifuncţional pentru Tineri din Alexandria
Casa de cultură Roşiori de Vede
TIMIŞ
Consiliul Judeţean Timiş
TULCEA
Monumentul de mozaic Piaţă Civică, Tulcea
Monumentul Independenţei din Tulcea
VÂLCEA
Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea

VIDEO | Accident cu două victime în Argeș – Impact violent între doua mașini

PPC Energie face un anunț important pentru clienții săi: Cum pot fi plătite facturile

FOTO Mașina Timpului, expoziție interactivă lansată la Muzeul Copiilor

Complicata relație dintre SUA și Africa de Sud. Voind să apere fermierii albi de abuzurile conducerii actuale, Trump lovește, în fapt, chiar în Afrikaneri

Nice a urcat pe podium în Ligue 1, după victoria cu Lens

Ce a pățit o argeșeancă la Spitalul Curtea de Argeș – A RUGINIT TOMOGRAFUL? PACIENȚII SUNT TRIMIȘI LA PITEȘTI

Cosmin Petrescu, înfumuratul pe banii statului, luat în vizor de premierul Marcel Ciolacu: „Aberant și sfidător!” – CIP-ul liberal și-a majorat nejustificat indemnizația

VIDEO | Pesediști fraieriți de pesediști! Nora și cuscrul primarului Mogaru de la Corbi, și-au luat țeapă de la NORDIS – AU VRUT APARTAMENTE DE LUX

VIDEO | Incendiu violent la Curtea de Argeș – A ars o casă de lângă Colegiul Vlaicu Vodă

Bărbați din Albeștii de Argeș prinși cu căruţele pline de lemne fără acte

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI


VIDEO | Pesediști fraieriți de pesediști! Nora și cuscrul primarului Mogaru de la Corbi, și-au luat țeapă de la NORDIS – AU VRUT APARTAMENTE DE LUX
Scandalul NORDIS ia amploare si arata faptul ca mulți argeșeni au intrat in aceasta schema păguboasă pentru unii, profitabilă pentru...


VESTE URIAȘĂ, DE TOP – Pensionarul vitezoman a fost prins de Poliția Argeș! CU CE VITEZĂ AMEȚITOARE CONDUCEA
În ziua de 04 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 76 de ani,...


Bărbat din Mălureni în cătușe: ȘI-A AMENINȚAT NEVASTA CU BĂTAIA
În ziua de 03 februarie a.c. polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind...


Weekend bogat pentru polițiștii argeșeni: 23 permise reținute și amenzi de peste 1 miliard lei vechi în doar 48 ore
În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești,...
Curtea de Argeș


Albeștii de Argeș trece la colectarea selectivă a deșeurilor
Începând cu luna februarie 2025, locuitorii comunei Albeștii de Argeș vor fi obligați să colecteze selectiv gunoiul, în cadrul unei...


VIDEO | Incendiu violent la Curtea de Argeș – A ars o casă de lângă Colegiul Vlaicu Vodă
Șase echipaje de pompieri cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o...


Ce a pățit o argeșeancă la Spitalul Curtea de Argeș – A RUGINIT TOMOGRAFUL? PACIENȚII SUNT TRIMIȘI LA PITEȘTI
Adus in decembrie 2023 si pus in funcțiune in luna iulie a aceluiași an, tomograful de la Spitalul Municipal din...


Cosmin Petrescu, înfumuratul pe banii statului, luat în vizor de premierul Marcel Ciolacu: „Aberant și sfidător!” – CIP-ul liberal și-a majorat nejustificat indemnizația
Premierul Marcel Ciolacu și-a manifestat azi revolta față de creșterea indemnizațiilor la CNIR: „Aberant și sfidător!”, este afirmația premierului care...


Bărbați din Albeștii de Argeș prinși cu căruţele pline de lemne fără acte
În ziua de 31 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au acționat pe raza...
Mioveni


VIDEO | Accident groaznic în Argeș provocat de un șofer beat – 3 victime la spital
Un grav accident rutier provocat de un șofer beat în urma căruia au rezultat trei victime, dintre care una în...


Vandalism în Mioveni: Stații de autobuz, ținta huliganilor
Mioveni se confruntă cu o problemă recurentă. la fel ca si la Pitești: vandalismul stradal. În ultimele zile, stațiile de...


Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...


ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
Câmpulung


VIDEO | Accident cu două victime în Argeș – Impact violent între doua mașini
Pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul uni accident produs pe DN 73, în comuna Dâmbovicioara, zona Dealul...


ARGEȘ | Șocant! Și-a bătut mama în propria-i casă
În dimineața de 1 februarie a.c., în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin...


VIDEO | Urmărire ca-n filme în Argeș după ce un șofer nu a oprit la semnalul polițiștilor
În ziua de 24 ianuarie a.c., polițiștii rutieri din Câmpulung, au depistat un bărbat de 43 de ani, din Țițești,...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
S-a deschis Hotel Resort & Spa Raluca, primul hotel premium din stațiunea de ski Șureanu – Din SPA direct pe pârtiile de ski
- ACTUALacum 5 zile
Ce a pățit o argeșeancă la Spitalul Curtea de Argeș – A RUGINIT TOMOGRAFUL? PACIENȚII SUNT TRIMIȘI LA PITEȘTI
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Consilierul Șerban făcut praf de primarul Panțurescu: Vorbește Juristu` lu` pește de peste deal!
- ACTUALacum 6 zile
Cosmin Petrescu, înfumuratul pe banii statului, luat în vizor de premierul Marcel Ciolacu: „Aberant și sfidător!” – CIP-ul liberal și-a majorat nejustificat indemnizația
- ACTUALacum 2 săptămâni
Doi bărbați din Curtea de Argeș arestați – Au furat 12 aspiratoare la miez de noapte
- ACTUALacum 2 săptămâni
Accident teribil în Argeș cu 6 victime – Doi minori în drum spre spital
- ACTUALacum o săptămână
Accident la Valea Iașului , lângă Curtea de Argeș
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Urmărire ca-n filme în Argeș după ce un șofer nu a oprit la semnalul polițiștilor