Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Adrian Năstase îl susține pe Victor Ponta la prezidențiale: ‘Pentru nebunia lumii în care trăim este cel mai bun’

Publicat

in

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, în emisiunea „Evenimentul Istoric” a lui Dan Andronic, că cel mai potrivit pentru a fi viitorul președinte al României este Victor Ponta.

„În fotografia aceasta, a celor care candidează în momentul de față, cel care ar fi cel mai potrivit, ca profil, pentru nebunia lumii în care trăim, este Victor Ponta. Cunoaște limbi străine, este foarte facil în viața socială, are contacte numeroase, are experiență și de guvernare. El poate să facă lucrul acesta. (…) Ponta poate să adune urgent, pentru că a lucrat cu foarte mulți oameni din guvern, și deja sunt mulți care încep să dea telefoane și să-l caute. Sunt de acord că nu există candidat perfect, dar la momentul acesta intern și la momentul acesta extern, după părerea mea Victor Ponta este cel mai bun”, a spus Adrian Năstase.

În perioada guvernării Năstase (2000–2004), Ponta a fost Șef al Corpului de Control al Primului Ministru (2001–2004) și Secretar de stat în Guvern.

Loading

DIVERSE

Un milionar din Marea Britanie și-a retras copiii de la școală și a construit o sală de clasă în propria curte. Samuel Leeds consideră că sistemul de învățământ „nu îi pregătește pentru viața reală”

Publicat

in

Samuel Leeds, un milionar britanic, a decis să își retragă copiii din sistemul de învățământ britanic după ce a ajuns la concluzia că școala „nu îi pregătește pentru viața reală”. Acesta a mărturisit că a fost dezamăgit de un sistem „rigid și opresiv”, în care nu se predau noțiuni elementare de finanțe sau antreprenoriat.

„M-am frustrat pentru că școala nu te învață nimic despre bani sau business. Am simțit că totul e gândit în alb sau negru: ori mergi la facultate, ori te duci la muncă fizică. Dar există și a treia opțiune: să devii antreprenor”, a explicat el, potrivit Manchester Evening News.

Citește și: Studiul care dă fiori părinților: Ce riscă dacă își lasă copiii prea mult în fața ecranelor

Cum a construit un milionar o școală pentru copii în propria curte. Povestea lui Samuel Leeds

În anul 2023, Samuel și soția lui, Amanda, au cerut autorizație pentru a construi o sală de clasă în propria curte. După șase luni de construcții, mini-școala de 600 de metri pătrați era gata, iar în 2024, copiii lor cei mari au început cursurile.

Structura funcționează ca o școală în adevăratul sens al cuvântului: are doi profesori angajați full-time, unul pentru matematică și unul pentru engleză.

Samuel, de profesie dezvoltator imobiliar, predă educație financiară, antreprenoriat, gândire critică și dezbatere, iar programul este unul flexibil, adaptat intereselor copiilor.

Pe lângă cei patru copii ai familiei Leeds, la școală învață și cei opt verișori ai lor. În total sunt 12 elevi. Samuel spune că, deși nu acesta era scopul, școala îi costă mult mai puțin decât ar fi scos din buzunar pentru o instituție privată.

„A ieșit mai ieftin decât să trimitem 12 copii la școli private care costă 18.000 de lire pe an și unde oricum nu învață nimic despre afaceri”, afirmă el.

Principalele reproșuri făcute de Samuel la adresa sistemului de învățământ britanic au legătură cu accentul prea mare pe memorare, regulile rigide, precum faptul că elevii trebuie „să ceară voie la toaletă”, lipsa materiilor de viață reală precum bani, business, gândire critică. Mai mult, el este de părere că este un sustem care îi face pe copii „să creadă că notele sunt tot ce contează”.

„Copiii învață mai mult într-o călătorie de trei zile cu mine în Dubai decât într-o săptămână la școală”, a spus el. Deși familia călătorește des, acest concept de mini-școală le permite copiilor să continue lecțiile în orice colț al lumii.

Samuel a mai mărturisit că este contactat aproape zilnic de părinți care ar vrea să-și aducă copiii la școala lui. Însă, nu îi poate primi din cauza faptului că spațiul este limitat.

În schimb, milionarul își propune să creeze un curriculum alternativ, pe care îl vor putea folosi părinții care fac homeschooling. Programul include caiete de lucru, videoclipuri educaționale, dar și exerciții monitorizate de profesori.

„Dacă tot am creat ceva care funcționează, vrem să îl facem accesibil și altor familii”, a mai explicat el.

Citește și: Studiu american: Copiii născuţi din mame care au avut Covid-19 în timpul sarcinii prezintă un risc crescut de diagnostic de autism

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Sfaturi utile de la ANCOM pentru a nu rămâne fără cadouri de Crăciun

Publicat

in

ANCOM a transmis, marţi, o serie de recomandări pentru trimiterea coletelor, astfel încât acestea să ajungă la timp în perioada sărbătorilor şi să respecte standardele cerute de furnizori. În plus, Autoritatea a reamintit obligaţiile furnizorilor de servicii poştale şi unde se pot depune reclamaţii.

”În perioada sărbătorilor de iarnă, volumul trimiterilor poştale şi al achiziţiilor online creşte semnificativ, ceea ce poate duce la întârzieri sau deteriorări ale trimiterilor. Pentru a se asigura că surprizele ajung la timp şi în stare perfectă, ANCOM vine în sprijinul expeditorilor şi destinatarilor cu un set de recomandări privind ambalarea, etichetarea şi termenele de livrare şi reaminteşte obligaţiile legale ale furnizorilor de servicii poştale”, a transmis, marţi, ANCOM, într-un comunicat de presă.

Ambalarea şi etichetarea coletelor

Potrivit ANCOM, pentru o ambalare şi etichetare corecte, este necesar ca expeditorul să consulte condiţiile generale privind furnizarea serviciilor poştale ale furnizorului de astfel de servicii.

”Anumiţi furnizori pun la dispoziţie ghiduri detaliate privind ambalarea bunurilor fragile sau care necesită manipulare specială (electronice, sticlă, produse cosmetice etc.). Este indicată, de exemplu, folosirea unor etichete sugestive, precum Fragil, pe care furnizorul este obligat să le recunoască şi să le respecte dacă acestea corespund normelor tehnice”, arată ANCOM.

Autoritatea reaminteşte că legislaţia din domeniul serviciilor poştale permite furnizorului să verifice dacă trimiterea este ambalată corespunzător şi, în caz contrar, să refuze colectarea. În acelaşi timp, furnizorul de servicii poştale este obligat să accepte trimiterea dacă ambalajul folosit de expeditor corespunde standardelor şi normelor tehnice în vigoare.

Reguli speciale de transport pentru produsele alimentare

”Produsele alimentare necesită o atenţie sporită, existând reguli speciale de transport şi depozitare stabilite, de exemplu, de norme din domeniul sanitar-veterinar. În funcţie de natura bunurilor, există chiar interdicţia de a fi transportate. De regulă, furnizorii nu acceptă livrarea unui colet care conţine produse perisabile. În cazul expedierii unui produs neacceptat la transport, aceştia nu au răspunderea legală pentru eventuale deteriorări sau distrugeri”, arată ANCOM.

Potrivit documentului citat, dacă expeditorul alege să trimită produse alimentare, este esenţial ca acestea să nu fie perisabile şi, prin natura lor sau prin modul în care sunt ambalate, să nu producă pagube persoanelor, mediului, instalaţiilor utilizate de furnizorul de servicii poştale sau celorlalte bunuri expediate.

Termene de livrare în perioada sărbătorilor

În perioada sărbătorilor, numărul mare de trimiteri poştale şi programul de lucru adaptat al curierilor pot afecta termenul de livrare. Astfel, pentru a evita neplăcerile, este recomandată transmiterea coletelor mai devreme decât în mod obişnuit.

Obligaţiile furnizorilor de servicii poştale

ANCOM reaminteşte că furnizorii de servicii poştale au obligaţii clare stabilite de lege.

Livrarea se face numai destinatarului sau persoanei autorizate. Predarea se poate face la orice recipient (de exemplu, cutie poştală, sistem automat de livrare), la adresa indicată de expeditor sau la punctul de contact deservit de personal (după transmiterea prealabilă a unui aviz care să anunţe sosirea trimiterii poştale), în funcţie de tipul de serviciu poştal ales de expeditor.

Furnizorii de servicii poştale au obligaţia de a informa destinatarii (de regulă, prin SMS/e-mail) despre faptul că urmează să primească o trimitere poştală atunci când livrarea se realizează la un sistem automat de livrare. Totuşi, de cele mai multe ori, aceştia informează destinatarii pentru toate modalităţile de livrare.

Dacă destinatarul nu este la adresa indicată sau nu a ridicat trimiterea poştală din sistemul automat de livrare, furnizorul are obligaţia de a păstra trimiterea în vederea predării la un punct de lucru şi totodată de a aviza (a anunţa) în prealabil destinatarul despre cum va putea intra în posesia trimiterii poştale.

Potrivit legii, furnizorii trebuie să încerce livrarea trimiterii poştale cel puţin o dată, deşi, în practică, mulţi asigură şi a doua încercare de livrare.

Ce, cum şi unde reclami

• Orice nemulţumire legată de prestarea serviciului poştal trebuie reclamată, în primul rând, furnizorului de servicii poştale.

•  În cazul problemelor legate de produsele comandate online (întârziere, deteriorare etc.) utilizatorii trebuie să se adreseze magazinului online. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

•  ANCOM poate analiza şi sancţiona conduita furnizorului de servicii poştale din perspectiva legislaţiei din acest domeniu. Astfel de încălcări pot fi semnalate Autorităţii aici.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Apele Române colaborează cu autoritățile pentru a preveni restricțiile de apă în stațiile de tratare. Însă, de la 1 ianuarie 2026, apa s-ar putea raționaliza

Publicat

in

Din informațiile pe care specialiștii de la Apele Române le dețin la această oră, în acumularea Paltinu sunt disponibili aproximativ 3 milioane m³ de apă. Debitul evacuat pentru tratarea apei este de 3 mc/s și reprezintă debitul maxim autorizat. Acesta poate asigura resursa de apă disponibilă operatorului de apă care permite tratarea apei pentru potabilizare și furnizarea acesteia fără restricții pentru un interval de 12 zile, în condițiile în care nu intră suplimentar apă în lac. Ținând însă cont de prognoza hidrologică imediată, estimăm creșteri de debite în lac, în regim natural, de până la circa 1,5 mc/s -3 mc/s. În această situație, perioada de furnizare a resursei de apă pentru potabilizare s-ar putea dubla, iar apa către populație ar putea fi furnizată fără restricții până la un interval de 24 de zile, adică ar putea acoperi toată perioada sărbătorilor de iarnă.

Dar, după 1 ianuarie, perioada ianuarie-februarie, caracterizată în mod tradițional prin debite reduse și temperaturi scăzute, poate favoriza o situație de deficit de apă sever. Acest deficit va fi determinat de:

  • Volumul redus de apă, existent în acumulare, influențat și de perioada sezonului rece care favorizează înghețul;
  • Sezonul rece poate afecta modul de funcționare a instalațiilor hidrotehnice și hidroenergetice;
  • Sezonul rece favorizează creșteri ale consumului domestic.

Citește și: Şedinţă excepţională de Guvern, se aprobă proiectul „Anaconda” pentru gazele din Marea Neagră

De la 1 ianuarie apa s-ar putea raționaliza

Pentru a proteja resursa și pentru a evita pe cât posibil un scenariu al restricțiilor, Apele Române au solicitat organizarea unei ședințe tehnice, sub coordonarea Consiliului Județean și a Prefecturii Prahova, împreună cu toate instituțiile implicate (ANAR, ESZ Prahova, HidroPrahova, Hidroelectrica, Elsid) care să analizeze, în limitele legal instituționale și tehnice, posibilitatea furnizării apei către populație în regim restricționat, începând din 1 ianuarie 2026.

Măsura presupune reducerea debitului maxim autorizat care poate fi evacuat din acumulare și furnizat către stația de tratare Voila, măsură care ar permite extinderea perioadei de utilizare a volumelor disponibile și prelungirea cât mai mult a intervalului de furnizare a apei cățre populație. În același timp, creează posibilitatea alocării timpului necesar în care S.C. Hidroelectrica S.A. să poată furniza un debit suplimentar prin instalațiile sale, dar cu condiția prealabilă efectuării unor teste tehnice.

Scopul principal al acestor demersuri este prevenirea aplicării unor restricții pentru populație, prin armonizarea regimului de exploatare a acumulării cu necesitățile operatorului de apă și cu evoluția consumului.

De asemenea, pentru fundamentarea deciziilor operative, Apele Române au propus constituirea unui grup de lucru interdisciplinar, alcătuit din specialiști ai instituției, experți ai mediului academic și reprezentanți ai operatorilor publici și privați. Grupul va analiza scenariile tehnice posibile, variațiile hidrologice și implicațiile asupra infrastructurii, urmând ca rezultatele să fie prezentate ulterior într-o ședința tehnică viitoare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, coordonată de prefect.

Administrația Națională „Apele Române” aduce la cunoștința publicului și a autorităților direct implicate faptul că este imperios necesar ca intervențiile asupra golirii de fund să fie amânate până după luna iunie a anului 2026. Acestea sunt conditionate de regimul hidrologic bogat în precipitații, caracteristic primăverii care impune necesitatea menținerii unui nivel ridicat al apei în acumulare și care nu permite atingerea (coborârea) în siguranță a nivelurilor necesare operațiunilor subacvatice.

Apele Române dau asigurări populației că vor utiliza toate mijloacele tehnice și instituționale disponibile pentru continuitatea alimentării cu apă și pentru identificarea celor mai bune soluții, astfel încât scenariul restricțiilor să fie evitat pe cât posibil.

Citește și: România, penultima ţară din UE la risc de sărăcie. Tot mai mulţi români rămân fără bani înainte de salariu

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

România, penultima ţară din UE la risc de sărăcie. Tot mai mulţi români rămân fără bani înainte de salariu

Publicat

in

Studiul arată că aproape jumătate dintre români ajung la finalul lunii fără bani. „Practic, cinci din 10 români au bani astfel încât să trăiască pe parcursul unei luni, dar la finalul lunii nu le rămâne niciun leu”, a spus Monica Cabăț, Head of Marketing & Digital Collection în cadrul companiei, pentru Antena 3. Aceasta afirmă că situația este „o problemă sistemică” şi că România se situează ca fiind penultima țară din Uniunea Europeană „cu cel mai înalt grad de sărăcie și excluziune socială”.

Mai mult, o treime dintre români nu pot acoperi nici strictul necesar. „Unul din trei români nu are bani nici pentru traiul necesar, nici pentru a-și asigura alimentele, a-și plăti utilitățile, chiria și așa mai departe”, a mai spus Monica Cabăț.

Citeşte şi: Cum au evoluat salariile românilor în 2025, în fiecare județ din România. În 10 județe salariul mediu a scăzut

Studiul mai arată că trei din patru români nu ar putea face față unei cheltuieli echivalente cu șase salarii, cum ar fi o problemă medicală sau pierderea locului de muncă: „Am descoperit că acei clienți care au o problemă de sănătate sau în viața lor apare o cheltuială majoră, cum ar fi pierderea unui loc de muncă, ajung să facă datorii pe care nu le mai pot plăti”.

Un factor esențial este lipsa educației financiare. România ocupă ultimul loc în Europa la acest capitol, iar consecințele se văd în lipsa planificării bugetului. Doar 22% dintre români au competențe financiare de bază, iar jumătate își planifică bugetul lunar, însă nu într-un mod sustenabil. Economiile, atunci când există, sunt fragile: „Numai cinci din 10 români își planifică bugetul lună de lună și chiar dacă îl planificăm, nu o facem într-un mod sustenabil. E ca și cum am construi un castel de nisip pe malul mării. La primul val este spălat de mare. Economiile noastre sunt mâncate de inflație”.

Citeşte şi: Bugetarii nu mai sunt interesați de tichete de vacanță. Numărul voucherelor emise anul acesta a scăzut cu 65%

De asemenea, studiul mai arată că 17% dintre români au cel puțin o datorie restantă, iar umătate dintre aceștia consideră că responsabilitatea revine statului, nu lor înșiși.

„Faptul că cinci din 10 români blamează statul – de fapt, cinci din 10 români care au datorii –  vine și din faptul că nu ne asumăm responsabilitatea datoriilor pe care le facem”, spune Monica Cabăț.

Pe de altă parte, deși rata creditelor neperformante a început să crească ușor, nivelul general al datoriilor rămâne relativ stabil comparativ cu anii anteriori. „Trebuie să învățăm să economisim lună de lună chiar și 50 de lei. Să facem o diferență foarte clară între cheltuieli obligatorii și cheltuieli opționale”, a mai spus Monica Cabăț.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Şedinţă excepţională de Guvern, s-a aprobat proiectul „Anaconda” pentru gazele din Marea Neagră

Publicat

in

UPDATE. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea Actului adiţional nr. 7 la Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun

Prin adoptarea actului normativ, Guvernul extinde cu doi ani durata fazei curente de explorare din Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun, fără modificarea duratei totale a concesiunii, care este de 45 de ani, respectiv până la data de 28 noiembrie 2045.

De asemenea, prin actul adițional se renunță de către titularul OMV Petrol la acțiunea desfășurată sub Regulile de arbitraj din 2021 ale Curții Internaționale de Arbitraj de la Paris în dosarul arbitral ICC nr. 27655/HBH, precum şi la dosarele aflate pe rolul instanţelor naționale, respectiv al Judecătoriei Sector I sub nr. 10551/299/2023 şi al Tribunalului Bucureşti sub nr. 6312/2/2023.
Ca urmare a aprobării actului adițional prin adoptarea Hotărârii de Guvern, Acordul petrolier este actualizat de părți, ținând cont de toate modificările legislative intervenite pe parcursul derulării acordului de concesiune.
Titularii acordului de concesiune sunt: OMV Petrom S.A. și Romgaz Black See Limited.

Faza curentă a perioadei de explorare a fost extinsă din considerente care țin de siguranță și eficiență, inclusiv de optimizarea resurselor tehnice și umane, precum și de menținerea continuității activităților de foraj. Forajul celor zece sonde de exploatare pe structurile Domino și Pelican Sud, unde sunt zăcăminte comerciale deja confirmate, este planificat a se încheia la finalul anului 2026. Activitățile de foraj pentru structurile Domino și Pelican Sud trebuie menținute pentru ajungerea cu prioritate, la exploatarea resurselor din aceste zăcăminte.
Săparea sondei în prospectul de explorare Anaconda are ca scop principal confirmarea de noi descoperiri comerciale.
Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) – în prezent Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG), pe de o parte, și Societatea Națională a Petrolului “Petrom SA” și Compania „ELF Aquitaine”, pe de alta parte a fost încheiat în cursul anului 2000 și a intrat în vigoare ca urmare a aprobării acestuia prin Hotărârea Guvernului nr. 1233/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 641/08.12.2000.  Durata totală a Acordului de Concesiune este de patruzeci și cinci (45) de ani (având ca dată finală de valabilitate 28.11.2045).

Faza curentă a perioadei de explorare s-a extins pentru o perioadă suplimentară de doi ani, respectiv până la data de 9.11.2027.

Faza de dezvoltare a celor două zăcăminte comerciale de gaze naturale Domino și Pelican Sud implică investiții masive în tehnologie de ultima generație, fiind necesară o perioada suficientă de timp și resurse tehnice și umane dedicate în vederea construirii infrastructurii subacvatice, forajului și echipării sondelor de dezvoltare, respectiv construirii și punerii în funcțiune a capacităților de producție offshore pentru exploatarea resurselor comerciale de gaze naturale.
Finalizarea acestor lucrări de explorare-dezvoltare este prioritară, fiind o condiție pentru asigurarea securității în aprovizionarea cu gaze naturale la nivel național și regional, în conformitate cu strategia economică a României 2025-2035 cu perspectiva anului 2050, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1491/21.12.2024.

Guvernul analizează prelungirea perioadei de explorare a unei sonde din Neptun Deep. Actul adițional prevede că OMV Petrom renunță la litigiul de la Paris și din instanțele românești.

 

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Gheorghe Dincă, transportat de urgență la spital. Problemele de care s-a plâns în celulă

Publicat

in

Gheorghe Dincă a avut nevoie de intervenția urgentă a medicilor, după ce i s-a făcut rău în penitenciarul Craiova, unde își execută pedeapsa de 30 de ani de închisoare.

Citește și: Gheorghe Dincă, atacat în închisoare. Monstrul din Caracal a fost lovit de „bătăușul cu ochi de sticlă”

Potrivit unor surse din Administrația Națională a Penitenciarelor, angajații unității au alertat conducerea după ce bărbatul în vârstă de 72 de ani ar fi prezentat semne de indispoziție accentuată. Înainte ca echipajul medical să ajungă la închisoare, personalul sanitar intern i-ar fi aplicat acestuia manevre de prim-ajutor.

„Deținutul era umflat tot”, au declarat surse citate de Gândul, sugerând că acesta prezenta edeme vizibile.

Dincă a invocat de mai multe ori stări de rău, iar asta, pentru a obține întreruperea executării pedepsei pe motive medicale. De această dată, disconfortul său ar fi fost provocat de curentul format în celulă, cauzat de geamurile pe care ceilalți deținuți le-ar ține deschise.

Dincă a devenit una dintre cele mai controversate figuri ale deceniului, după ce, în 2019, adolescentele Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu au dispărut fără urmă. Investigațiile au scos la iveală detalii uluitoare despre felul în care tinerele ar fi ajuns în casa bărbatului.

Ambele victime sau făcut autostopul în zilele dispariției, iar în clipa în care au urcat în mașina lui Dincă, nu au mai avut cale de scăpare. Întregul caz a șocat țara, iar familiile celor două tinere decedate au rămas marcate de tragedie.

Până în acest moment, autoritățile nu au oferit informații suplimentare cu privire la starea actuală a deținutului.

Citește și: Familia Luizei Melencu, dărâmată de durere în ziua în care tânăra răpită de Gheorghe Dincă ar fi împlinit 24 de ani: ”Dumnezeu să te ajute să scapi de unde ești, sora mea. Îmi e așa dor de tine!”

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

RECLAMA MONETAG

În Trend