ACTUAL
Adina Vălean apără portofoliul de comisar european alocat României: În Comisia trecută a fost bătaie pe portofoliul pentru drepturi sociale
Publicat
acum 2 anila
Autor
admin
Adina Vălean, fost comisar european pe Transporturi din partea României, a declarat joi că „e absolut logic” că României i-a fost atribuit portofoliul „Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie” pentru că este un portofoliu eminamente pentru un comisar reprezentând socialiştii europeni. Ea spune că în Comisia trecută „a fost pur şi simplu bătaie pe portofoliul ăsta, cu drepturi sociale”.
”Orice portofoliu îm Comisia Europeană poate fi de top of sau poate fi eşuat, depinde ce faci cu el. Contează foarte mult şi omul, plus, într-o perioadă lungă de cinci ani lucrurile evoluează, pleci cu ceva, apar alte lucruri. Eu am înţeles de ce a primit România acest portofoliu, e absolut logic, pentru că este un portofoliul eminamente pentru un comisar reprezentând socialiştii europeni şi, dacă ne uităm în componenţa Comisiei, vedem că în fond, sunt doar trei comisari care aparţin familiei socialiste şi atunci cineva trebuia să aibă acest portofoliu”, a declarat la Prima News, Adina Vălean, fost comisar European pe Transporturi din partea României, potrivit News.ro.
Ea a precizat că i se pare că are sens această atribuire şi depinde mult ce va face Roxana Mînzatu, noul comisar european, cu acest portofoliu.
”În Comisia trecută, îmi amintesc că a fost pur şi simplu bătaie pe portofoliul ăsta, cu drepturi sociale. (..) De ce nu, doamna Mînzatu poate face o frumoasă carieră în Partidul Socialist European cu acest portofoliu”, a precizat Vălean.
De ce spune Adina Vălean că nu se putea ca România să primească postul de comisar pentru Economie
Adina Vălean a spus că de la început a fost puțin sceptică privind atribuirea portofoliului economic, despre care vorbeau liderii PSD, unei ţări care nu este în zona euro.
”Am fost criticată că de ce zic eu că nu se poate, dar nu am spus-o cu răutate”, a completat ea.
”Îi doresc mult succes doamnei Mînzatu, depinde numai de ea ce va face cu acest portofoliu care poate fi unul de succes pentru ea, pentru PSD şi pentru România”, a subliniat Vălean.
Reamintim că Roxana Mînzatu va fi vicepreședintă executivă a Comisiei Europene, preluând unul dintre cele șase posturi de vicepreședinți executivi, a anunțat marți Ursula von der Leyen. Portofofiul atribuit României în viitoarea Comisie Europeană, condusă pentru al doilea mandat de Ursula von der Leyen, este denumit „Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie”.
Siegfried Mureșan, membru al PNL și vicepreședinte al Partidului Popular European, l-a criticat pe premierul Marcel Ciolacu pentru că, spune liberalul, acesta a obținut de la Comisie un „portofoliu gol de conținut”.
„Vedem acum că Marcel Ciolacu a obținut pentru România un portofoliu cu titlu pompos, dar care nu are o componentă economică, așa cum a promis, ci o componentă socială, fără atribuții clare și prin care nu va coordona direcțiile generale din cadrul Comisiei care iau deciziile importante pentru România”, a mai spus liberalul.
Ce responsabilități presupune portofoliul de comisar european atribuit Roxanei Mînzatu
Conform unui document al Comisiei Europene, consultat de HotNews.ro, atribuțiile și responsabilitățile pentru acest portofoliu atribuit Roxanei Mînzatu sunt:
Prima responsabilitate este dezvoltarea unei noi Uniuni a Competențelor. Este prima dată când Comisia va avea un portofoliu dedicat pentru competențe, care se concentrează pe educație cu accent pe piața muncii.
„Activitatea privind competențele se va concentra pe investiții, păstrarea competențelor, perfecționarea și recalificarea și dezvoltarea Spațiului European al Educației și o inițiativă privind portabilitatea competențelor. Deși înainte ca aceste politici să fie deconectate, semnificația lor înseamnă că acestea trebuie dezvoltate de către un membru al Colegiului, bazându-se pe diferite elemente – de la recunoașterea calificărilor până la educația și formarea profesională”.
A doua parte de bază este responsabilitatea pentru Pilonul European al Drepturilor Sociale.
„Portofoliul va supraveghea mai multe inițiative, inclusiv managementul algoritmic, dreptul la deconectare, foaia de parcurs pentru locuri de muncă de calitate sau strategia de combatere a sărăciei. Va analiza impactul digitalizării pe piața muncii. Portofoliul este de asemenea în fruntea dialogului social, lucrând cu reprezentanții sindicatelor și angajatorilor europeni, și continuarea cu un nou Pact European pentru Dialog Social.
În plus, portofoliul este urmărește abordarea factorilor structurali și a impactului shimbărilor demografice. În acest sens, portofoliul va fi responsabil pentru implementarea Demography Toolbox și creşterea participării pe piaţa muncii”.
În cele din urmă, portofoliul conduce programul Erasmus+, unul dintre cele mai vizibile din programe din Europa.
![]()
Poate îți place și...

Corvinul zdrobește CFR Cluj cu 3–0 la revenirea lui Șumudică pe bancă

Grecia își deschide gratuit comorile după lăsarea nopții: peste 120 de situri și muzee pot fi vizitate la lumina lunii pline la finalul acestei luni

Lupu Rednic îl dă în judecată pe „Firicel” din „Las Fierbinți”: „Mi-a tot promis că îmi va plăti banii, apoi nu a mai răspuns la telefon”
ACTUAL
Corvinul zdrobește CFR Cluj cu 3–0 la revenirea lui Șumudică pe bancă
Publicat
acum 2 orela
16 august 2026Autor
admin

Echipa Corvinul Hunedoara a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, gruparea CFR Cluj, în etapa a cincea din Superligă. A fost meciul în care Marius Şumudică a revenit pe banca tehnică a clujenilor, conform news.ro.
La Arad, Corvinul a avut prima ocazie a partidei cu CFR, chiar în minutul 2, când Pîrvulescu a reluat slab spre poartă centrarea lui Yeboah. Fabry a încercat în două rânduri să creeze suspans în careul oaspeţilor, dar scorul a fost deschis de Antoniu Manolache, în minutul 43, când fundaşul hunedorenilor, a flat în careu, a şutat din întoarcere la colţul scurt şi a înscris superb la vinclu. A fost singurul şut pe poartă al primei reprizei.
În partea secundă, Codruţ Sandu a blocat şutul lui Drazic, din careu, în minutul 58, apoi Espinosa şi Fabry au fost aproape de gol în minutul 68. Trei minute mai târziu Ivancevic a înscris din careu, un gol validat după două minute de aşteptare. Clujenii nu au reuşit decât să lovească bara, prin Drazic, în minutul 85, dar Corvinul a fost aproape de gol un minut mai târziu, la şutul lui Gillard, respins de Vâlceanu şi, mai mult, hunedorenii au marcat al treilea gol prin Goodlad, în minutul 89, pentru ca Vâlceanu să scoată la şutul aceluiaşi Goodlad, în al doilea minut al prleungirilor, iar echipa lui Maxim bifează a doua victorie stagională, 3-0 cu CFR Cluj.
Corvinul are 8 puncte şi este pe locul 5 în campionat, iar CFR se află pe locul 13, cu 3 puncte şi un meci în minus, restanţa cu Universitatea Cluj.
CORVINUL: C. Sandu – F. Iacob, Ivancevic (F. Ilie 74), A. Manolache, Neacşa – Hrezdac, Sergio Ribeiro (Goodlad 85) – Yeboah, Fabry (Cărăruş 85), D. Pîrvulescu (M. Bratu 79) – Espinosa (Gillard 74). ANTRENOR: Florin Maxim
CFR CLUJ: Vâlceanu – Braun, Pantalon, Aly Abeid, Simao Rocha (Camora 67) – Korenica, Djokovic, Ad. Păun (Bruno Costa 67) – Cordea, Drazic, Şfaiţ (Biliboc 56). ANTRENOR: Marius Şumudică
Cartonaş galben: Neacşa 61
Arbitri: Viorel Flueran – Romică Bârdeş, Cosmin Vătămanu
Arbitri VAR: Cristina Trandafir – Radu Petrescu
![]()
ACTUAL
Grecia își deschide gratuit comorile după lăsarea nopții: peste 120 de situri și muzee pot fi vizitate la lumina lunii pline la finalul acestei luni
Publicat
acum 2 orela
16 august 2026Autor
admin

Grecia pregătește o noapte specială pentru turiști pe 28 august, când 126 de situri arheologice, monumente și muzee vor putea fi descoperite gratuit, în mare parte până la miezul nopții. Delfi, Olimpia, Mystras și numeroase obiective mai puțin cunoscute intră în program, iar experiența va fi completată de concerte, spectacole de operă și tururi ghidate.
126 de obiective își așteaptă vizitatorii după apus
Evenimentul organizat anual de Ministerul Culturii din Grecia cu ocazia lunii pline va avea loc anul acesta vineri, 28 august.
Peste o sută de obiective culturale și arheologice își vor prelungi programul după lăsarea întunericului, accesul fiind gratuit, potrivit Euronews.com.
În majoritatea cazurilor, programul special va începe în jurul orei 19:30 și se va încheia la miezul nopții. Vizitatorii vor putea explora temple, situri antice și palate minoice într-un cadru neobișnuit, sub lumina lunii.
Pe lângă vizitele nocturne, mai multe dintre cele 126 de obiective vor găzdui concerte, spectacole ale corurilor și tururi conduse de specialiști.
Delfi și Olimpia, deschise până la miezul nopții
Printre principalele atracții incluse în program se numără Delfi, celebrul sanctuar antic de pe muntele Parnas, unde oamenii veneau în Antichitate pentru a consulta oracolul în privința unor decizii importante, de la războaie și întemeierea coloniilor până la căsătorii.
Pe 28 august, vizitatorii vor avea acces gratuit până la terasa Templului lui Apollo, de la aproximativ 19:30-20:00 și până la miezul nopții.
Olimpia antică, locul în care s-au născut Jocurile Olimpice, intră de asemenea în program. Atât situl, cât și muzeul vor putea fi vizitate gratuit între orele 20:00 și 00:00, fiind programate și tururi ghidate susținute de arheologi.
La Mystras, orașul medieval din apropierea Spartei, porțile vor rămâne deschise în același interval, iar seara va include și un eveniment muzical.
Program special și la Muzeul Acropolei din Atena
În capitala Greciei, Muzeul Acropolei va funcționa fără întrerupere de la ora 9:00 dimineața până la miezul nopții. Accesul la colecțiile permanente va rămâne contra cost, conform tarifelor obișnuite, iar casele de bilete și magazinele vor funcționa până la 23:30.
În schimb, expoziția temporară „Inspirație: Arta greacă antică în Italia” va putea fi vizitată gratuit. Aceasta reunește 38 de obiecte din ceramică, bronz și marmură aduse din muzee italiene, unele dintre ele fiind scoase pentru prima dată din colecțiile în care sunt păstrate.
În aceeași zi, de la ora 18:00, un arheolog al muzeului va conduce un tur al expoziției, însă participarea presupune efectuarea în prealabil a unei rezervări online.
Un sanctuar considerat cândva poartă spre lumea de dincolo
Programul nu se limitează la cele mai cunoscute destinații turistice. Yahya Dawood, fondatorul unei companii de închirieri de vile din Grecia și Cipru, recomandă și Nekromanteion din Acheron, în Epir.
Sanctuarul antic, amplasat deasupra văii Acheronului, era considerat în Antichitate o intrare către lumea de dincolo, unde pelerinii încercau să intre în contact cu spiritele celor morți. Pe 28 august, accesul va fi gratuit de la aproximativ 19:30-20:00 până la miezul nopții.
„Totul în acest sit a fost construit în jurul întunericului și al ritualului, astfel că vizitarea lui după lăsarea întunericului, sub lumina lunii pline, nu este doar o experiență spectaculoasă – este, de fapt, mult mai apropiată de felul în care locul trebuia să fie trăit decât o vizită la mijlocul zilei”, spune Dawood.
De la cel mai vechi oracol al Greciei la palatele minoice din Creta
O altă destinație inclusă în program este Dodona, în nord-vestul Epirului, considerată cea mai veche zonă oraculară grecească, anterioară chiar și sanctuarului de la Delfi.
Centrul religios s-a dezvoltat în jurul unui stejar sacru despre care anticii credeau că transmite mesajele lui Zeus. Accesul va fi gratuit între orele 20:00 și 00:00.
În Creta, complexul palatelor minoice de la Malia va putea fi vizitat începând cu aproximativ 19:30-20:00. Seara va include și un eveniment muzical susținut de Manolis Mitsias și un cor.
Tot pe insulă, Gortyna va avea acces gratuit și va găzdui o seară muzicală. Aici se află Codul de la Gortyna, cea mai lungă inscripție greacă antică păstrată până în prezent, formată din 600 de rânduri de drept civil din secolul al V-lea î.Hr., gravate în piatră.
Operă în aer liber și un castel luminat de luna plină
Castelul Nafpaktos, fortăreața venețiană care domină Golful Corint, este o altă destinație recomandată pentru noaptea de 28 august.
„Apa este cea care va face cu adevărat acest loc special, deoarece veți vedea luna reflectându-se în golf și luminând în același timp castelul”, spune Dawood.
Pentru pasionații de operă, o altă opțiune este Sanctuarul lui Ammon Zeus din Chalkidiki. Situl aflat pe peninsula Kassandra va deveni scena unei reprezentații în aer liber a operei „Orfeu și Euridice”, spectacolul urmând să beneficieze de decoruri complete.
![]()
ACTUAL
Morți și evacuări masive pe insula Salamina din Grecia, unde două incendii violente devastează zone turistice
Publicat
acum 6 orela
16 august 2026Autor
admin

Doi oameni au murit şi nouă au necesitat îngrijiri medicale în urma unor incendii pe insula grecească Salamina (Salamis), în apropiere de Atena, transmite duminică AFP.
Autorităţile au emis un ordin de evacuare care vizează sute de turişti şi localnici de pe insula cu circa 37.000 de locuitori, când evacuarea începuse deja, conform Agerpres.
Pompierii au informat că morţii au fost găsiţi aproape de plaja din Peristeria
Pompierii au informat că morţii au fost găsiţi aproape de plaja din Peristeria, în sudul insulei, unde unul din incendii continuă.
Celălalt incendiu s-a declanşat aproape simultan la Selinia, o altă zonă renumită pentru plaje, în est.
Flăcările afectează o pădure de pini, vegetaţie mai mică, precum şi zone rezidenţiale.
Au fost mobilizaţi circa 200 de pompieri cu 50 de camioane, şase avioane şi şapte elicoptere. Ajutaţi şi de voluntari, ei încearcă să împiedice extinderea celor două zone afectate înainte ca acestea să se unească. Au fost chemate de urgenţă şi întăriri de pe continent, iar garda de coastă a trimis şapte nave de patrulare, fiind disponibile şi câteva vase private, inclusiv feriboturi.
Circa 90 de oameni au fost deja evacuaţi pe mare
Salamina, situată foarte aproape de capitala Greciei, la vest, este o destinaţie de vacanţă populară pentru atenieni.
De la sfârşitul lui iulie, în Grecia au avut loc mai multe incendii, după ce scăpase în mare măsură de valul de caniculă care a afectat o mare parte din Europa la începutul verii; cel mai recent, pompierii au reuşit să stingă aproape complet unul pe insula Skiros din Marea Egee. Vântul neobişnuit de puternic contribuie la extinderea rapidă a focurilor.
![]()
ACTUAL
Arde Europa, dispar profiturile: Cum transformă valurile de căldură terasele în pustiu și ne obligă să pariem pe vreme
Publicat
acum 7 orela
16 august 2026Autor
admin

De peste un secol, cafenelele din oraşul italian Padova şi-au încurajat clienţii să stea la terasă şi să socializeze la un aperitiv înainte de cină, însă, în acest an, în condiţiile în care Europa se confruntă cu al cincilea val de căldură, intervalul tradiţional 18:00 – 19:00 a dispărut aproape complet, deoarece oamenii caută spaţii interioare cu aer condiţionat, ceea ce reduce vânzările multor firme din domeniul ospitalităţii, transmite Reuters.
Canicula scoate la lumină un deficit de protecţie tot mai mare pentru companii
La aceasta se adaugă şi faptul că, deseori, căldura extremă nu intră în sfera asigurărilor tradiţionale împotriva întreruperii activităţii, ceea ce scoate la lumină un deficit de protecţie tot mai mare pentru companiile din întreaga Europă, conform Agerpres.
Moody’s a estimat că valurile de căldură care au afectat Europa în vara lui 2025
Agenţia de rating Moody’s a estimat că valurile de căldură care au afectat Europa în vara lui 2025 au provocat pierderi economice în valoare de 43 de miliarde de euro, însă despăgubirile plătite de companiile de asigurări s-au ridicat la doar aproximativ 500 de milioane de euro.
În Padova, servirea aperitivului începe adesea mai târziu, „ceea ce înseamnă că zonele de relaxare în aer liber, terasele, spaţiile exterioare… rămân neutilizate şi goale”, a declarat preşedintele Asociaţiei Firmelor din Industria Ospitalităţii – APPE Padova, Federica Luni.
Conform unui sondaj realizat în rândul a aproximativ 600 de firme din industria ospitalităţii din oraşul Padova şi provincia înconjurătoare, peste 80% au raportat scăderi ale cifrei de afaceri de aproximativ 20% în timpul celui mai recent val de căldură.
O scădere de 20% îţi elimină complet marja de profit
„O scădere de 20% îţi elimină complet marja de profit”, a subliniat Luni.
Valurile de căldură afectează din ce în ce mai mult economia Europei, reducând productivitatea, limitând cheltuielile de consum şi crescând costurile de operare. Pentru formele de asigurări, astfel de pierderi pot fi dificil de acoperit, deoarece provin adesea din perturbări operaţionale indirecte, mai degrabă decât din daune materiale.
Căldura în sine nu este un risc asigurat în mod tradiţional
„Căldura în sine nu este un risc asigurat în mod tradiţional. Rareori căldura extremă provoacă daune fizice catastrofale, aşa cum o face o inundaţie sau o furtună, dar perturbările operaţionale financiare pe care le declanşează pot fi la fel de grave”, a declarat Swenja Surminski, director general pentru climă şi sustenabilitate la Marsh.
Un sondaj realizat în 2023 în rândul unui număr de 9.000 de firme mici şi mijlocii de către autoritatea de reglementare a asigurărilor din Europa a constatat că 28% aveau o poliţă de asigurare împotriva întreruperii activităţii ca parte a asigurării lor pentru bunuri, în timp ce 17% aveau o asigurare împotriva întreruperii activităţii care acoperea evenimente precum grevele.
Decalajul de protecţie se adânceşte pe măsură ce costurile economice ale căldurii extreme cresc. Trenurile au întârzieri, randamentele culturilor agricole scad, iar costurile de răcire a fabricilor cresc, în timp ce lucrătorii se luptă adesea să menţină productivitatea în timpul perioadelor prelungite de temperaturi extreme.
În multe cazuri, căldura acţionează ca un risc adăugat, interacţionând cu seceta, incendiile şi deficitul de apă, mai degrabă decât să declanşeze un singur eveniment care generează pierderi identificabile. Acest lucru face mai dificilă modelarea riscurilor şi asigurarea decât în cazul altor catastrofe naturale. Deşi asigurările pot acoperi unele pierderi fizice legate de evenimente precum întreruperile de curent, companiile spun adesea că despăgubirile nu contribuie prea mult pentru a acoperi pierderile de vânzări şi activitatea redusă cu clienţii.
Adevărata pierdere este venitul pe care nu îl obţii şi activitatea comercială
„Adevărata pierdere este venitul pe care nu îl obţii şi activitatea comercială care nu are loc din cauza întreruperii”, susţine Luni.
Pentru a acoperi golul, asiguratorii explorează din ce în ce mai mult produse parametrice care plătesc automat atunci când temperaturile depăşesc pragurile predefinite. Spre deosebire de asigurările tradiţionale bazate pe despăgubiri, astfel de poliţe nu necesită un proces lung de ajustare a pierderilor.
Potrivit unui raport al KBV Research, piaţa europeană a asigurărilor parametrice este aşteptată să ajungă la 7,93 miliarde de dolari până în 2031, cu o creştere anuală compusă de 9,5% între 2025 şi 2032.
Astfel de poliţe de asigurări sunt deja utilizate în agricultură, unde căldura poate reduce randamentele culturilor sau productivitatea şeptelului, iar experţii din industrie văd posibilităţi de extindere în sectoare precum transportul şi protecţia forţei de muncă.
Chiar şi aşa, multe companii vor trebui să se concentreze în principal pe adaptarea operaţiunilor lor pentru a rezista la perioade mai frecvente de căldură extremă prin măsuri precum investiţiile în tehnologii de răcire, reproiectarea locurilor de muncă şi testarea lanţurilor de aprovizionare la stres.
![]()
ACTUAL
Tragedie în familia lui Mircea Rednic. Nepotul fostului fotbalist a murit în somn, cu doar câteva ore înainte de nuntă
Publicat
acum 8 orela
16 august 2026Autor
admin
Tragedie în familia lui Mircea Rednic. Mircea Marius Totolici, nepotul fostului mare fotbalist și antrenor, s-a stins din viață la doar 37 de ani, într-un moment în care se pregătea să înceapă un nou capitol al vieții alături de femeia pe care o iubea.
Tânărul urma să se căsătorească religios și să își sărbătorească nunta sâmbătă, 15 august. În urmă cu doar o săptămână, pe 8 august, Mircea și iubita sa făcuseră cununia civilă și deveniseră oficial soț și soție.

Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn
Mircea Marius Totolici își petrecuse seara de vineri alături de apropiați. Nimic nu ar fi anunțat tragedia care urma să se producă în timpul nopții.
Tânărul ar fi suferit un infarct în somn, iar sâmbătă dimineața a fost găsit fără viață. Vestea a fost cu atât mai greu de acceptat pentru familie și prieteni cu cât în aceeași zi era programată nunta sa.
Mircea Marius Totolici era descris de cei care l-au cunoscut drept un om vesel, energic și mereu dispus să îi ajute pe cei din jur. Tragedia este cu atât mai dureroasă cu cât bărbatul se afla într-unul dintre cele mai importante momente ale vieții sale.
Citește și: Un bărbat a murit după ce a căzut într-o râpă, pe un traseu din Munţii Făgăraş
Pe 8 august, acesta și iubita sa au făcut cununia civilă, devenind oficial soț și soție. Cei doi își făceau planuri pentru viitor, iar sâmbătă urma să aibă loc petrecerea de nuntă.

În locul unei zile pline de bucurie, familia și prietenii au fost nevoiți să își ia rămas-bun de la tânăr.
Pe rețelele sociale au apărut numeroase mesaje de condoleanțe din partea celor care l-au cunoscut.
„Nu știu dacă există cuvinte pentru o asemenea durere… Astăzi trebuia să fie ziua în care să-ți sărbătorești nunta, ziua în care începea un nou capitol din viața ta. În schimb, Dumnezeu te-a chemat prea devreme la El”, a scris un apropiat al acestuia.
Acesta a povestit că Mircea nu i-a fost doar coleg, ci și vecin și prieten.
„Ai fost vecin, prieten și, mai presus de toate, un om drag mie. Am împărțit ani, vorbe, glume și momente pe care nu le voi uita niciodată”, a transmis acesta.
„Trebuia ca ziua de astăzi să fie o zi mare din viața ta, dar din păcate bunul Dumnezeu te-a chemat la el. (…) Nu te voi uita niciodată, prieten drag”, a scris altcineva.
Tânărul era pasionat de fotbal
Pe lângă familie și prieteni, Mircea Marius Totolici era cunoscut și în comunitatea fotbalistică din Sibiu.
Tânărul a susținut activitatea ACS LSS Voința Sibiu și proiectele dedicate copiilor și juniorilor. Reprezentanții clubului au transmis un mesaj după aflarea veștii că acesta a murit.
„Cu profundă tristețe, familia Voința Sibiu a aflat vestea trecerii la cele veșnice a lui Totolici Mircea Marius, un prieten și susținător al clubului nostru, care ne-a fost alături și ne-a sprijinit în activitatea grupelor de copii și juniori”, au transmis reprezentanții clubului.
Cei de la Voința Sibiu au precizat că sprijinul oferit de Mircea copiilor și juniorilor nu va fi uitat.
„Gesturile sale și sprijinul oferit pentru micii noștri fotbaliști vor rămâne în amintirea noastră și ne bucurăm că l-am avut alături! În aceste momente grele, transmitem sincere condoleanțe familiei, apropiaților și tuturor celor care l-au cunoscut”, au mai transmis reprezentanții clubului.

Trupul neînsuflețit al lui Mircea Marius Totolici a fost depus la capela mare din Cimitirul Central Sibiu.
Cei care l-au cunoscut și vor să îi aducă un ultim omagiu îl pot vedea începând de duminică, 16 august 2026, de la ora 15:00, potrivit unui mesaj publicat pe rețelele sociale.
„Cei care vor să își ia rămas bun și să îi prezinte un ultim omagiu vor putea face acest lucru de duminică, 16.08.2026, ora 15! Dumnezeu să-l ierte și să îl odihnească în pace!”, a transmis acesta.
![]()
ACTUAL
Dunărea, la valori alarmant de mici. Prognoza hidrologilor pentru următoarele zile
Publicat
acum 9 orela
16 august 2026Autor
admin

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va continua să scadă până la finele săptămânii viitoare, de la 1.400 mc/s în prezent la 1.300 mc/s, fiind de trei ori mai mic faţă de media multianuală a lunii august, de 3.900 mc/s.
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi, în general staţionare, cu tendinţă uşoară de scădere, potrivit prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru intervalul 15 – 22 august 2026.
În prognoza trimestrială, hidrologii au estimat pentru luna august un debit maxim al Dunării de 2.000 mc/s şi unul minim de 1.450 mc/s.
În ceea ce priveşte râurile interioare, debitele medii zilnice vor fi relativ staţionare pe toată durata intervalului de prognoză, respectiv 16 – 22 august. În partea a doua a intervalului, sunt posibile creşteri izolate de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, cu probabilitate mai mare în nordul, vestul şi nord-vestul ţării, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă.
În luna august 2026, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50-80%) pe râurile din bazinul hidrografic al Prahovei şi bazinele superioare ale Ialomiţei şi Buzăului şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Bârlad, Râmnicu Sărat, pe cursul superior al Siretului, pe afluenţii Prutului şi pe râurile din Dobrogea.
Marile râuri ale Europei sunt pe cale de dispariție. Rinul, Dunărea și Pad au ajuns la niveluri record de scăzute din cauza secetei severe
Marile fluvii ale Europei — Rinul, Dunărea și Pad — au ajuns la niveluri record de scăzute din cauza secetei severe, blocând transportul de mărfuri, afectând producția industrială și punând în pericol chiar și răcirea centralelor nucleare. Dincolo de criza ecologică, seceta expune o vulnerabilitate strategică majoră într-un moment în care Europa încearcă să își reducă dependența de Rusia, China și Statele Unite, potrivit Adevarul.
![]()

Corvinul zdrobește CFR Cluj cu 3–0 la revenirea lui Șumudică pe bancă

Grecia își deschide gratuit comorile după lăsarea nopții: peste 120 de situri și muzee pot fi vizitate la lumina lunii pline la finalul acestei luni

Lupu Rednic îl dă în judecată pe „Firicel” din „Las Fierbinți”: „Mi-a tot promis că îmi va plăti banii, apoi nu a mai răspuns la telefon”

EXCLUSIV Victor Ponta, despre o posibilă revenire în fruntea Guvernului: „Dacă îmi va propune domnul președinte Nicușor Dan, sigur că voi spune da”

Final de vară cu cinci planete retrograde. Ce ne aduc bun și cum să le facem față

După anularea Bâlciului de Sfânta Maria, Curtea de Argeș rămâne de azi și fără Moaștele Sfintei Filofteia! Temporar

ACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!

Decizie de ultimă oră la Curtea de Argeș – comercianții mutați temporar în Parcul Fântâna lui Manole

Ultimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR

Ciobanul de 41 de ani dat dispărut la Arefu, a fost găsit decedat într-o microhidrocentrală

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Dezastru ecologic sub obrocul PSD Argeș: Primăria Brăduleț, amendată pentru poluarea Vâlsanului. Cine plătește mizeria și cine învie aspretele?
Comuna Brăduleț – perla subcarpatică a județului Argeș și ultimul refugiu din lume pentru asprete (Romanichthys valsanicola), cel mai rar...

Ion Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
Scena politică din județul Argeș s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă virtual și administrativ. Ultimul an a adus în...

Probleme mari cu apa în Pitești și zonele limitrofe. Declarația subprefectului Dragoș Predescu și măsurile de urgență adoptate
Locuitorii din municipiul Pitești și din localitățile învecinate se confruntă în această perioadă cu modificări ale calității apei de la...

Pitești Retail Park celebrează tradițiile românești de Sfânta Maria printr-un eveniment dedicat întregii familii
Pitești Retail Park îi invită pe vizitatori pe 15 august, între orele 12:00 și 15:00, la un eveniment dedicat tradițiilor...
Curtea de Argeș

Poluarea de la Brăduleț, cauzată de erori vechi de proiectare: Primarul Florin Iordache oferă clarificări cruciale
O gravă și veche problemă de mediu a pus, în sfârșit, zilele trecute pe jar autoritățile competente, în urma unui...

HAOS LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Ion Șerban, sechestrat în propria pensiune de turiștii cu fuste colorate: „Știți doar să măriți taxe!”
Consilierul local Ion Șerban a simțit pe propria piele, chiar de sărbătoarea Sfintei Marii, ce înseamnă lipsa totală de organizare...

HAOS PE AUTOSTRADA Pitești- București! Trafic complet blocat după ce un TIR plin cu alimente s-a zdrobit de piciorul unui pod
Un accident rutier grav paralizează marți traficul pe Autostrada A1, pe sensul de mers spre Capitală (calea 2). Un autocamion...

Decizie de ultimă oră la Curtea de Argeș – comercianții mutați temporar în Parcul Fântâna lui Manole
Măsură luată pentru fluidizarea accesului pelerinilor în perioada hramului Mănăstirii Începând de joi, 13 august, comercianții care își desfășoară activitatea...

ALERTĂ LA CETATEA POIENARI! Urs pe traseul spre cetate: Vizitarea se face doar în grupuri organizate!
Alertă maximă la una dintre cele mai populare atracții turistice din Argeș! Cetatea Poienari poate fi vizitată în continuare de...
Mioveni

ACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
A fost nevoie de o săptămână întreagă de tăcere suspectă pentru ca Inspectoratul de Poliție Județean Argeș să scoată primul...

Ultimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR
19 localități din județul Argeș – toate având statutul de comună – se află în atenția Guvernului după ce s-a...

EXPLOZIE DEVASTATOARE ÎN ARGEȘ – O casă a sărit în aer de la o butelie! Femeie în stare gravă la spital
O explozie puternică s-a produs joi în comuna argeșeană Recea, satul Deagu de Sus, provocând răsănirea gravă a unei persoane...

Grav accident în Argeș provocat de un șofer beat – Trei tineri la spital
În noaptea de 26 spre 27 iulie a.c., în jurul orei 00:00, polițiștii Formațiunii Rutiere din Costești au fost sesizați...
Câmpulung

Scandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
Un inspector de poliție din cadrul unei structuri rurale din județul Argeș este cercetat penal după ce a fost depistat...

Cenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”
Aflată în plină eclipsă de imagine din cauza „eroilor” care , periodic, fac de râs instituția, conducerea Inspectoratului de Poliție...

CONTROALE MASIVE ÎN SECTORUL ALIMENTAR: Amenzi de aproape 200.000 de lei aplicate de DSVSA Argeș
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au desfășurat, în cursul lunii iunie, o amplă acțiune de verificare...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniCaz șocant la Curtea de Argeș: Copil bătut cu bestialitate de un tată orbit de gelozie. Poliția a intervenit
ACTUALacum 2 săptămâniCenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”
ACTUALacum o săptămânăOmul lui George Simion, instalat de PSD Argeș șef la propria sinecură pe un salariu uriaș din banii argeșenilor! CINE ESTE IONUȚ CODREA
ACTUALacum 7 zileDupă anularea Bâlciului de Sfânta Maria, Curtea de Argeș rămâne de azi și fără Moaștele Sfintei Filofteia! Temporar
ACTUALacum 2 săptămâniEscrocherie de 40.000 Euro la Pitești: Cum a lăsat o piteșteancă fără bani o femeie care își cerea casa înapoi de la stat
ACTUALacum o săptămânăScandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
ACTUALacum 6 zileACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
ACTUALacum 2 săptămâniEXPLOZIE DEVASTATOARE ÎN ARGEȘ – O casă a sărit în aer de la o butelie! Femeie în stare gravă la spital









Ultimele Comentarii