Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

900 milioane EUR, fonduri UE pentru panouri solare și izolarea termică a locuințelor: Firmele de instalații și construcții au început înrolarea în programele PNRR cu vouchere, care rivalizează cu Casa Verde

Publicat

in

Firmele de instalații electrice și de construcții au început, luni, sesiunea în care se înrolează în sistemul electronic PNRR, pentru a putea accesa fonduri europene în valoare totală de 900 de milioane de euro, în cadrul unor programe de vouchere de eficiență energetică destinate persoanelor vulnerabile, dar și populației generale, aceste scheme de finanțare pe fonduri europene rivalizând, într-o anumită măsură, cu mai celebrul program „Casa Verde”.

Citește mai mult pe StartupCafe.ro

Loading

NATIONAL

Scandalul „fermelor de boți”: Ministrul PSD al Digitalizării spune că au fost descoperite rețele organizate: „Echipa lui Marcel Ciolacu nu folosește astfel de tehnici”

Publicat

in

Zeci de conturi create de mai multe reţele organizate pentru a promova în social media „conținut ilegitim”, cu scopul de a influența alegerile, au fost idendificate de autorități, potrivit unui raport al Meta realizat la solicitarea Guvernului. Conturile au fost blocate și a fost sesizat Parchetului, a anunțat joi, ministrul Cercetării, Inovării si Digitalizarii, Bogdan Ivan. El susține că nu cunoaște numele candidaților în favoarea cărora ar fi lucrat aceste rețele, însă știe sigur că premierul Marcel Ciolacu nu este printre ei.

Potrivit ministrului PSD, această certitudine se bazează pe ceea ce i-au transmis colegii din guvern.

„Astăzi, în România, au fost identificate zeci de conturi care reprezintă mai multe reţele organizate care încearcă să obţină continut ilegitim pentru a promova un anumit candidat la aleste alegeri prezidenţiale şi parlamentare. Toate aceste conturi au fost blocate, au fost identificate aceste reţele care în integralitatea lor au fost blocate”, a spus ministrul.

El susține că nu are acces la toate informațiile, ca „instituție civilă”, astfel că nu știe care sunt politicienii beneficiari ai fermelor de boți.

„Au fost mai mulți candidați, plângerile i-au vizat pe toți, dar nu toți au folosit așa ceva”, a spus Bogdan Ivan, adăugând că „echipa lui Marcel Ciolacu nu folosește astfel de tehnici”.

Despre aceste ferme de boți, ministrul a spus că „foloseau conținut inautentic, nume fictive, promovau anumiți candidați, hate speech contra altor candidați, inclusiv conținut creat cu AI”.

El a mai spus că rețele organizate, un cont poate fi folosit de pe zeci până la sute de dispozitive. Chiar fi și 300 de dispozitive pentru un cont, a spus ministrul.

Ciolacu: S-ar putea ca mai mulți candidați să fi folosit o astfel de tehnică

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, la începutul săptămânii, în cadrul vizitei oficiale din Franţa, că este posibil ca mai mulți candidați la alegerile prezidențiale să fi folosit, prin intermediul unor consultanți, ferme de boți în social media. „S-ar putea ca mai mulți candidați să fi folosit prin consultanți o astfel de tehnică. În perioada următoare, ministrul Digitalizării strânge toate informațile și le va prezenta public”, a declarat Ciolacu.

Premierul a făcut aceste precizări, întrebat de presă dacă a mai primit informații de la instituțiile statului în privința existenței unor ferme de troli care ar putea influența alegerile.

Premierul a spus că ministrul Digitalizării așteaptă analize de la fiecare platformă social media.

Premierul Marcel Ciolacu a mai susținut că există foarte multe servere pentru ferme de boți într-o clădire din Capitală, care ar lucra pentru campania lui Mircea Geoană. „Nu e toată clădirea, un etaj într-o clădire. Boți și ferme”, a spus Ciolacu.

Scandalul fermelor de troli a izbucnit la finalul lunii septembrie, după ce candidata USR la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, i-a cerut premierului Marcel Ciolacu, rivalul său de la PSD, să ia „măsuri urgente” pentru a verifica modul în care contracandidatul lor independent Mircea Geoană își desfășoară campania din mediul online.

„Observ că, deși sunteți premierul României, domnule Ciolacu, și aveți majoritate în Parlament, v-ați găsit curajul să deschideți public subiectul legat de fabricile de troli și să puneți instituțiile statului la treabă abia după ce eu, un outsider, un om din afara sistemului învechit în rele practici, am pus informațiile pe masă. Marcel Ciolacu cere sesizarea AEP după ce a primit și domnia sa informații că o fabrică de troli lucrează pentru Geoană într-o clădire din București”, a scris Lasconi pe pagina sa de Facebook.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Serghei Șoigu, comentarii rare despre războiul din Ucraina după ce Putin l-a tras pe linie moartă

Publicat

in

Fostul ministru rus al apărării Serghei Șoigu a făcut joi comentarii rare în public despre războiul din Ucraina, prezența sa publică în Rusia reducându-se dramatic după ce președintele Vladimir Putin l-a înlăturat din funcție pentru a-l numi într-un post teoretic superior.

„Acum, când situația din teatrul de operațiuni nu este în favoarea regimului de la Kiev, Occidentul se confruntă cu o alegere: să continue să îl finanțeze și să distrugă populația ucraineană, sau să recunoască realitățile actuale și să înceapă să negocieze?”, a declarat el, citat de TASS.

Șoigu a mai spus că „Occidentul colectiv” a transformat Ucraina, cu ajutorul „revoluțiilor de culoare”, „într-un instrument de înfrângere strategică a Rusiei”, dar că planul a eșuat.

Despre incursiunea ucraineană în regiunea Kursk a Rusiei el a spus că a avut ca scop acapararea centralei nucleare Kursk. El a amintit totodată și de „atacurile regulate”, atribuite de Rusia Ucrainei, asupra centralei nucleare Zaporojie și a „infrastructurii energetice aferente continuă”.

„Ce este aceasta, dacă nu o încercare de a comite acte de terorism nuclear?”, a subliniat el în comentarii făcute la Moscova.

„Regimul de la Kiev s-a transformat acum într-un terorist periculos controlat din exterior, care, spre deosebire de rețelele teroriste internaționale, are propria sa industrie și un teritoriu pe care îl controlează”, a mai declarat acesta.

Serghei Șoigu a făcut comentariile la reuniunea secretarilor consiliilor de securitate din țările membre ale Comunității Statelor Independente, organizația care reunește fostele state sovietice care au păstrat relații strânse cu Moscova după destrămarea Uniunii Sovietice.

Ce s-a întâmplat cu Serghei Șoigu

Putin l-a numit pe Șoigu în funcția de secretar general al Consiliului de Securitate al Rusiei în data de 12 mai a acestui an, când l-a înlocuit în funcția de ministru al apărării cu economistul Andrei Belousov.

Pentru Șoigu a fost teoretic o promovare, el înlocuindu-l la șefia Consiliului de Securitate de la Moscova pe Nikolai Patrușev, considerat „super-șoimul” lui Vladimir Putin în materie de politică externă și succesorul său aparent la Kremlin.

Însă mai multe site-uri rusești independente, care și-au mutat redacțiile în afara țării după începerea războiului din Ucraina pentru a ocoli cenzura Kremlinului, au remarcat în lunile care au urmat că aparițiile publice ale lui Șoigu s-au redus drastic după numirea în noua funcție.

El a efectuat o vizită de stat la Teheran în luna august și a vorbit o lună mai târziu despre incursiunea ucraineană în Kursk, dând asigurări că Rusia nu va negocia cu Ucraina atât timp cât trupe ucrainene se află pe teritoriul său.

Însă aparițiile și comentariile sale publice au fost simțitor mai rare decât ale predecesorului în această funcție, Nikolai Patrușev, potrivit presei ruse independente.

Fostul ministru al apărării ar fi căzut din grațiile lui Putin

De exemplu, The Moscow Times scria la jumătatea lui octombrie, citând mai multe surse din cadrul guvernului rus, că poziția lui Șoigu pe lângă Kremlin s-a deteriorat dramatic pe fondul scandalurilor de corupție care i-au zguduit fostul minister.

„Eșecul din primele zile de război, „Kiev în patru zile”, dezordinea din armată, lipsa comunicațiilor criptate de calitate ale armatei, lipsa uniformelor, scandalul cu Prigojin, care a aerisit în public toate rufele murdare ale armatei: Toate acestea au fost o umilință. Putin nu iartă astfel de umilințe. Dar nu-i place să grăbească lucrurile”, a declarat una dintre surse.

„Toată lumea poate vedea și toată lumea înțelege că Serghei Kuzugetovici (nr. Șoigu) este pedepsit”, a declarat pentru The Moscow Times un oficial guvernamental rus cu pregătire militară, sub condiția anonimității.

Anul acesta ministerul rus al apărării a fost zguduit de un val de arestări în rândul unor generali cu funcții importante de conducere.

Toți au fost arestați de procurorii ruși în baza unor acuzații de corupție. Iar printre cei arestați s-au numărat inclusiv foști adjuncți ai lui Șoigu de la ministerul rus al apărării.

Urmărește ultimele evoluții din a 988-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Dosar penal pentru ‘fermele de boți’ – Poliția vizează infracțiuni de GIO, acces ilegal la un sistem informatic, înșelăciune

Publicat

in

Poliția a început o investigație oficială după ce în spațiul public au apărut informații despre existența unor grupuri organizate care se ocupă cu dezinformarea pe internet. Anchetatorii spun că au găsit primele indicii care sugerează activități ilegale în mediul online.

„Structurile Ministerului Afacerilor Interne au demarat verificări privind situația semnalată, în urma cărora au rezultat indicii cu privire la posibila săvârșire a unor infracțiuni”, informează IGPR.

În acest context, Poliția s-a sesizat din oficiu și a întocmit un dosar penal, cu privire la posibile infracțiuni de constituirea unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, înșelăciune și comunicarea de informații false.

Documentele întocmite au fost înaintate unității de parchet competente.

Precizările ministrului digitalizării

Ministrul Cercetării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat joi că fermele de trolli (boți, n.r.) ar putea fi gestionate și din afara României, însă în clipa în care operează pe teritoriul României și promovează un anumit conținut, au obligația de a avea o prezență fizică în interiorul țării.

„Atunci când vorbim despre internet și tehnologia informațiilor și comunicățiilor, nu mai există granițele fizice pe care le avem astăzi între state. Este evident că există mai multe variante. Pot să fie și fizic în România, pot să fie operate și în altă parte. Ceea ce pot să vă spun cu siguranță e că în clipa în care operează pe teritoriul României, în clipa în care ele promovează un anumit conținut, nu pot să faci sponsorizare decât dacă ele sunt fizic pe teritoriul României. (…) Dar în urma anchetei care va intra astăzi în sfera instituțiilor de forță din România, se vor stabili toate aceste detalii”, a transmis Ivan.

Întrebat care era conținutul ilegitim publicat de trolli, ministrul a răspuns: „Foloseau nume fictive care de fapt nu există, promovau anumiți candidați, promovau hate speech împotriva altor candidați și promovau un conținut inautentic care era creat inclusiv cu instrumente de inteligență artificială”.

Bogdan Ivan a vorbit și despre recentul atac al hackerilor asupra site-ului partidului AUR.

„Ieri dimineața a fost acel atac asupra site-ului acelui partid. În secunda doi, cei de la DNSC au luat legătura cu administratorii site-ului și cu cei care hostau site-ul, au intervenit. Administratorii site-ului au spus că pot să gestioneze ei situația, au gestionat-o și mai puțin de două ore a fost restabilit acel site”, a spus ministrul, fără să specifice cine ar sta în spatele acestui atac.

El a precizat că instituțiile statului vor stabili în urma unei anchete care sunt candidații sau partidele politice care au angajat companii care să ofere astfel de servicii, însă a garantat că premierul Marcel Ciolacu nu a fost implicat în atac.

„Am discutat cu echipa de campanie, fiind și membru al Partidului Social-Democrat. I-am întrebat pe colegii mei, mi-au garantat că nu se folosește așa ceva în campania premierului Marcel Ciolacu. Și cred pe cuvânt”, a spus Ivan.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Cum să ameliorezi durerea de măsea acasă și când să mergi la dentist?

Publicat

in

Durerea de măsea este neplăcută și poate apărea în cele mai inoportune momente. Vom explora mai jos câteva metode casnice pentru a ameliora durerea de măsea acasă și, totodată, vom discuta despre semnele care indică necesitatea unei vizite urgente la dentist.

Remedii casnice pentru durerea de măsea

Durerea de măsea poate fi extrem de incomodă, afectând calitatea vieții și starea de bine. Din fericire, există câteva remedii pentru durerea de măsea care pot ajuta la ameliorarea acestei dureri acasă, deși acestea nu înlocuiesc nevoia unui consult stomatologic în cazul în care durerea persistă sau se agravează:

  • una dintre cele mai simple și eficiente metode de a ameliora durerea de măsea este aplicarea unei comprese reci pe zona afectată [1]. Frigul poate anestezia temporar zona, reducând astfel durerea. De asemenea, poate ajuta la reducerea inflamației și umflăturilor;
  • o altă strategie care poate fi folosită acasă este consumul de alimente cu proprietăți antiinflamatorii [1]. Acestea includ fructe și legume precum ananas, papaya, căpșuni, broccoli, roșii și spanac, care conțin enzime și vitamine cu proprietăți antiinflamatorii și de ameliorare;
  • există, de asemenea, o serie de remedii naturale care au proprietăți antibacteriene și antiinflamatorii ce pot ajuta la ameliorarea durerii de măsea. De exemplu, clătirea gurii cu apă sărată, aplicarea de ulei de cuișoare pe zona afectată sau mestecarea de frunze de busuioc sau de pătrunjel [1].

Aceste metode pot fi utile, dar nu înlocuiesc consultul medical. În cazul în care durerea persistă sau se agravează, este recomandat să consulți un medic dentist.

Rolul igienei orale în prevenirea durerii dentare

Igiena orală joacă un rol-cheie în prevenirea durerilor dentare, iar tehnica de periaj corectă este esențială. Conform specialiștilor, este recomandat să ne periem dinții de două ori pe zi, timp de două minute. Mișcările de periaj trebuie să fie blânde, cu periuța înclinată la un unghi de 45 de grade față de gingii [2].

Utilizarea aței dentare este un alt element util în menținerea igienei orale. Acest instrument ajută la îndepărtarea resturilor alimentare și a plăcii bacteriene de între dinții, unde peria de dinți nu poate ajunge.

Apa de gură este un alt aliat valoros pentru sănătatea orală. Aceasta poate contribui la eliminarea bacteriilor, la împrospătarea respirației și la prevenirea cariilor. În funcție de necesități, există diverse tipuri de ape de gură disponibile pe piață, precum cele antibacteriene, cele pentru albirea dinților sau cele pentru sensibilitatea dentară.

Când este necesar să mergi la dentist?

Durerea persistentă de măsea, mai mult de două zile, sângerările, inflamația sau umflarea gingiilor, sensibilitatea la temperaturi calde sau reci, respirația urât mirositoare persistentă, modificarea culorii sau orice modificare a aspectului dinților sunt semne care ar trebui să te trimită la dentist [3].

Ignorarea acestor simptome poate avea consecințe grave pentru sănătatea orală. Riscurile includ agravarea problemelor dentare, dezvoltarea infecțiilor, pierderea dinților sau chiar complicații care pot afecta întregul organism. Unele afecțiuni orale nediagnosticate pot duce la complicații de sănătate precum boli cardiovasculare și diabet [4].

Există și situații de urgență care necesită o vizită imediată la dentist. Acestea includ fracturarea sau pierderea unui dinte, o durere severă, umflături extinse, răni sau infecții severe.

Ce să aștepți de la vizita la dentist?

Vizita la dentist poate să fie un proces care provoacă neliniște pentru mulți, dar este important să știi ce să aștepți:

  • procedura de examinare dentară. Dentistul va efectua o evaluare completă a cavității bucale pentru a detecta orice posibile probleme;
  • radiografiile dentare. Acestea sunt vitale pentru diagnosticarea problemelor dentare care nu pot fi detectate în timpul unui examen fizic de rutină. Radiografiile permit dentistului să identifice carii ascunse, afecțiuni ale rădăcinii dintelui, probleme cu măseaua de minte și multe altele;
  • discuția despre tratamentele posibile. În funcție de rezultatele examinării și ale radiografiilor, dentistul poate recomanda o varietate de tratamente pentru a rezolva problemele identificate. Acestea pot varia de la proceduri simple, cum ar fi plombarea unei carii, pana la tratamente mai complexe, cum ar fi tratamentul de canal sau extracția unui dinte.

Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește sfaturile medicale profesionale. Dacă durerea persistă sau se agravează, este imperios să consulți un medic dentist pentru a primi un diagnostic și un tratament adecvat.

Bibliografie:

1. “10 Home Remedies for Toothache.” Healthline, 18 May 2017, www.healthline.com/health/dental-and-oral-health/home-remedies-for-toothache (Accesat la 31 oct. 2024);

2. Watson, Kathryn. “How to Brush Your Teeth Properly.” Healthline, Healthline Media, 21 Nov. 2019, www.healthline.com/health/dental-and-oral-health/how-to-brush-your-teeth (Accesat la 31 oct. 2024);

3. NHS. “Toothache.” Nhs.uk, 18 Oct. 2017, www.nhs.uk/conditions/toothache (Accesat la 31 oct. 2024);

4. “15 Diseases Caused by Poor Dental Hygiene.” Www.aaosh.org, www.aaosh.org/connect/15-health-issues-caused-by-poor-oral-health (Accesat la 31 oct. 2024).

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Investiție uriașă care va schimba situația în România: Viteze ca în Occident, pentru trenurile din țara noastră

Publicat

in

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, arată faptul că, în ședința de Guvern, s-au aprobat investiții majore în transportul feroviar și pentru refacerea liniilor de cale ferată. Astfel, se vor achiziționa 23 de locomotive electrice noi, care vor atinge viteza de 160 km/h, o viteză care va aduce România în rând cu țările occidentale. Noile trenuri vor acoperi cele mai importante rute feroviare din România.

”Achiziționăm încă 23 locomotive electrice noi și reabilităm alți 143 km de cale ferată!

Noile locomotive vor fi dotate cu sisteme ERTMS, vor putea atinge viteza de 160 km/h şi vor avea capacitatea să tracteze până la 16 vagoane de călători.

Achiziția a fost aprobată astăzi de Guvern, printr-o notă de fundamentare, și are ca scop atât creșterea mobilității în zona marilor centre socio-economice, cât și asigurarea unor conexiuni rapide între mai multe localități importante din România.

Noile locomotive electrice vor circula pe următoarele rute:

•⁠ ⁠București-Craiova-Drobeta Turnu Severin-Timișoara-Arad;

•⁠ ⁠București-Craiova-Simeria-Deva-Arad;

•⁠ ⁠București-Brașov-Sighișoara-Arad-Curtici;

•⁠ ⁠București-Brașov-Sighișoara-Cluj Napoca-Oradea;

•⁠ ⁠București-Brașov-Miercurea Ciuc-Dej;

•⁠ ⁠București-Buzău-Pașcani-Suceava-Vatra Dornei;

•⁠ ⁠București-Buzău-Tecuci-Iași;

•⁠ ⁠București-Buzău-Pașcani-Iași;

•⁠ ⁠București-Giurgiu Nord;

•⁠ ⁠Iași- Constanța/(Mangalia) via Tecuci;

•⁠ ⁠Suceava- Constanța/(Mangalia) via Buzău;

•⁠ ⁠Galați-Constanța/(Mangalia);

•⁠ ⁠București-Constanța/(Mangalia).

Achiziția va avea o valoare totală de 760,26 milioane lei (cu TVA), iar finanțarea este asigurată prin fonduri externe nerambursabile (Fondul de modernizare).

Tot astăzi am aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea liniei de cale ferată Ploiești Triaj-Focșani (143,23 km).

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 10,96 miliarde lei, finanțare asigurată prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF) și Programul Transport 2021-2027 (PT), iar durata de execuție a acestei investiții este de 36 de luni.

Acest nou proiect de infrastructură feroviară va aduce o serie de beneficii, atât regionale cât și naționale:

•⁠ ⁠reducerea timpului de călătorie;

•⁠ ⁠îmbunătățirea condițiilor de siguranță și a confortului;

•⁠ ⁠optimizarea transportului feroviar, atât pentru pasageri, cât și pentru marfă;

•⁠ ⁠creșterea accesului la municipiile Ploiești, Buzău și orașele Mizil și Râmnicu Sărat;

•⁠ ⁠atragerea de investitori și capital care vot dezvolta mediul de afaceri din județele Prahova, Buzău și Vrancea.”, scrie Sorin Grindeanu.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

fanatik.ro: Ce se întâmplă cu românul care a fost omul de încredere al lui Donald Trump timp de 36 de ani. Ce salariu a primit de la noul președinte al SUA

Publicat

in

Andrew Weiss, născut la Cluj-Napoca în 1952 și emigrat apoi în SUA, a făcut parte din structura de conducere a companiei Trump Organization.

Donald Trump, candidatul Partidului Republican la alegerile prezidențiale din SUA, și-a anunțat victoria în fața democratei Kamala Harris. El s-a impus în statul Wisconsin și a obținut, astfel, 277 de electori, ajungând apoi la 295 electori. Pentru a câștiga alegerile, un candidat are nevoie de sufragiile a 270 electori. Trump va bifa al doilea mandat de președinte al SUA, după cel din perioada 2017-2021. Citește mai mult pe fanatik.ro

Articol susținut de fanatik.ro

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend