Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

2021: “Anul Elon Musk”. Postările prin care cel mai bogat om al planetei a manipulat piețele, fără să pățească nimic

Publicat

in

Elon Musk a fost desemnat drept „Personalitatea Anului 2021” de prestigioasa revistă Time, în parte datorită impactului său asupra piețelor financiare. Însă postările controversate ale celui mai bogat om din lume au dus adesea la mișcări masive pe bursele tradiționale și noile platforme de tranzacționare a criptomonedelor, atrăgând critici aprinse și acuzații de manipulare, relatează Markets Insider.

Musk, ales personalitatea acestui an și de către publicația Financial Times, și-a transmis mesajele preponderent prin intermediul Twitter, platformă social media pe care a strâns 67 de milioane de urmăritori.

CEO-ul Tesla și SpaceX care și-a consolidat poziția de cel mai bogat om din lume anul acesta după ce l-a detronat pe Jeff Bezos, s-a remarcat prin atitudinea sa publică radical diferită față de cei care l-au precedat în această poziție și care au încercat în general să evite generarea unor controverse.

Dacă scandalurile legate de Bezos au de-a face preponderent cu modul în care Amazon își tratează angajații și în care acesta evită să își plătească taxele, iar în perioada în care Bill Gates se afla la conducerea Microsoft și cel mai bogat om din lume el era acuzat de practicile anticoncurențiale ale companiei, Musk pare mai mult decât dispus să creeze controverse din nimic.

Uite unele din postările lui Musk din 2021 care au dus la fluctuații majore pe piețe:


Ianuarie:

Pe 26 ianuarie, în apropierea perioadei de vârf a maniei GameStop în care valoarea acțiunilor retailerului de jocuri video a trecut de 300 de milioane de dolari, Musk a postat un tweet cu un singur cuvânt: „Gamestonk!”.

El a pus un link către WallStreetBets, popularul forum de pe reddit care a stat la baza ascensiunii fulminante a prețului acțiunilor GameStop (și ulterior a altor companii și piețe).

Februarie:

Un sondaj creat de Musk pe 5 februarie în care a întrebat despre „viitorul monedelor pe Pământ” a dus la creșterea prețului dogecoin, criptomoneda creată ca glumă în 2013, cu 35% după ce fanii săi au votat opțiunea „dogecoin către Lunăăăă” în detrimentul tuturor celorlalte criptomonede „la un loc”.

Cu câteva zile înainte acesta afirmase despre dogecoin că este „moneda poporului”, postare după care prețul „doge” a crescut cu 50%.

Martie:

În luna martie Musk a anunțat pentru scurt timp că intenționează să vândă un token nefungibil NFT și apoi a renunțat a renunțat la plan fără mare tam-tam. Mai notabil însă, tot în martie el a anunțat că Tesla va accepta bitcoini pentru plata mașinilor sale electrice.

Prețul criptomonedei a crescut vertiginos după anunțul făcut pe Twitter.

FOTO: Captură Youtube

Elon Musk, „dogefather”-ul


Aprilie

Miliardarul s-a referit la sine drept „dogefather” într-un tweet de pe 28 aprilie într-un clip de promovare a popularei emisiuni „Saturday Night Live” pe care urma să o prezinte. Postarea a dus la creșterea prețului dogecoin cu pâhă la 30%.

Însă în timpul emisiunii ce a avut loc luna următoare Musk a spus despre criptomonedă că este o „șmecherie” (hustle), ceea ce a dus la prăbușirea rapidă a prețului său.

Mai

La doar două luni după ce a anunțat că Tesla va accepta bitcoini în schimbul mașinilor sale, Musk a anunțat abandonarea planului. El a justificat schimbarea de poziție într-o serie de postări făcute pe Twitter în care a afirmat că decizia a fost luată din cauza consumului ridicat de energie pe care îl presupune minarea și tranzacționarea criptomonedei.

Nu toată lumea a fost convinsă, mai ales că Tesla a anunțat în luna februarie că a investit 1,5 miliarde de dolari în bitcoin iar documentele financiare depuse de companie la sfârșitul primului trimestru, cu câteva săptămâni înainte să anunțe că nu va mai accepta plățile cu criptomoneda, arată că producătorul de mașini a obținut profit din vânzarea lor.

În orice caz, anunțul făcut de Musk pe Twitter a dus la o scădere a prețului acțiunilor Tesla și la o prăbușire generalizată a pieței crypto.

Iunie

Musk a provocat o nouă creștere a prețului bitcoin după ce a afirmat într-un răspuns la o știre postată pe Twitter că Tesla va începe să accepte din nou plăți în bitcoin odată ce „există confirmarea unei utilizări rezonabile (aproximativ 50%) de energie verde cu un trend viitor pozitiv de către mineri [bitcoin]”.

Aceasta este și luna în care s-a aflat că anul trecut Comisia pentru Bursă și Valori Imobiliare din Statele Unite (SEC) a avertizat Tesla că Elon Musk a încălcat un ordin judecătoresc din cauza postărilor sale pe Twitter.

Musk și Tesla au ajuns la o înțelegere cu SEC în 2018 în urma căreia autoritatea de supraveghere financiară din Statele Unite a renunțat la acuzațiile de fraudă la adresa lui Musk, formulate după ce acesta anunțase pe Twitter că intenționează să retragă producătorul auto de pe bursă când de fapt nu avea de gând acest lucru.

Ca parte a înțelegerii Musk și Tesla au plătit fiecare o amendă de 20 de milioane de dolari și au fost de acord ca avocații companiei să revizuiască în prealabil postările de pe social media ale miliardarului sud-african.


FOTO: Mandel Ngan / AFP / Profimedia Images

Musk n-a uitat nici de rivalitatea cu Jeff Bezos

Iulie

Influența sa asupra piețelor a început să scadă în această lună, în mare parte fiindcă s-a abținut de la postări care să provoace turbulențe majore.

Însă el a postat înspre sfârșitul lui iulie o memă care afirmă că „dogecoin reprezintă bani”, ducând la o creștere a prețului criptomonedei.

August

În această lună Musk a părut mai preocupat de rivalitatea sa cu Jeff Bezos după ce Blue Origin, compania aerospațială a fondatorului Amazon, a dat în judecată NASA fiindcă a acordat contractul de construire a landerului lunar pe care intenționează să îl folosească în viitoarea sa misiune de aselenizare Artemis.

Miliardarul sud-african a spus despre Bezos că „ar fi pe Pluto dacă avocații te-ar putea duce pe orbită” și într-un atac ulterior că acesta a ieșit la pensie (n.r. a demisionat din funcția de CEO al Amazon vara aceasta) ca să aibe timp să dea în judecată SpaceX.

Însă după ce investitorul Mark Cuban, un alt susținător vocal al criptomonedelor, a declarat pentru televiziunea CNBC că dogecoin este cea mai bună criptomonedă ca mijloc de schimb, Musk a intervenit pe Twitter pentru a nota că „eu spun asta de ceva timp”.

Septembrie

Doar o lună mai târziu Musk nota însă că, pentru a deveni o opțiune mai fezabilă de plată, este „super important” ca dogecoin să își scadă comisioanele. Postarea sa a venit după ce Adam Aron, CEO-ul lanțului de cinematografe AMC din Statele Unite, a sugerat că are în vedere acceptarea bitcoin ca mijloc de plată pentru compania pe care o conduce.

Ca o notă amuzantă: aceasta este și luna în care Dmitri Rogozin, controversatul șef al Roscosmos, agenția aerospațială rusești, și-a exprimat admirația față de Musk și l-a invitat la el acasă în Rusia, afirmând că „am pus deja ceaiul pe foc”.

Nu este clar dacă Rogozin a făcut afirmația ca o glumă față de sau în necunoștință de cauză cu privire la bancurile care circulă în mediul online despre „ceaiul rusesc” după otrăvirea lui Alexei Navalnîi și a altor disidenți ruși proeminenți.


FOTO: MEGA / The Mega Agency / Profimedia Images

A manipulat Elon Musk prețului acțiunilor Tesla?

Octombrie

Shiba inu, criptomoneda-memă proclamată de creatorii săi drept „ucigașul dogecoin”, a înregistrat o creștere explozivă în octombrie după ce Musk a postat pe Twitter o fotografie cu noul său cățeluș japonez pe care l-a numit Floki. Miliardarul sud-african a precizat ulterior că nu deține alte criptomonede în afara bitcoin, ether și dogecoin.

Noiembrie

Probabil cea mai controversată acțiune a lui Musk a venit în luna noiembrie când a creat deja notoriul sondaj de pe Twitter în care a întrebat dacă să își vândă din acțiunile Tesla, motivând că „se face mult caz în ultimul timp despre câștigurile nerealizate ca formă de evitare a taxelor” și promițând că va respecta rezultatul votului, indiferent care a fost acesta.

Investitorii Tesla au fost șocați de mutarea sa și prețul acțiunilor companiei a scăzut puternic după încheierea „experimentului” făcut de miliardarul sud-african pe Twitter, rezultatul votului fiind că din cei aproape 3,5 milioane de urmăritori ai săi aproape 58% au votat „da”. Chiar Musk a pierdut 50 de miliarde de dolari în două zile după ce prețul acțiunilor Tesla a început să scadă.

Însă documente financiare făcute publice la scurt timp după ce Musk a început să își vândă din acțiunile Tesla arată că el anunțase deja SEC că intenționează să vândă un pachet semnificativ de acțiuni, cu mult înainte de sondajul realizat pe Twitter.

Mai mulți membri ai consiliului de administrație al Tesla, printre care și Kimbal Musk, fratele lui Elon Musk, au vândut acțiuni în valoare de sute de milioane de dolari începând cu 28 octombrie, la câteva zile după ce valoarea de piață a Tesla a depășit pragul de un trilion de dolari.

Dintre aceste vânzări doar cea a lui Kimbal Musk a fost marcată ca fiind o tranzacție planificată. Fratele lui Elon Musk a vândut acțiuni Tesla în valoare de aproximativ 109 milioane de dolari cu o zi înainte ca miliardarul sud-african să inițieze sondajul de pe Twitter.

Fanii lui Musk au subliniat că nimeni în afară de el nu ar anunța că urmează să vândă acțiuni pentru a obține un preț mai scăzut. Însă unii analiștii au văzut în mișcarea lui Musk o tentativă de a atenua din șoc atunci și împiedica o vânzare generalizată a acțiunilor Tesla care să ducă la o prăbușire a prețului acțiunilor companiei.

Decembrie

În interviul acordat revistei Time care i-a făcut profilul odată cu desemnarea drept „Personalitatea anului 2021”, Musk a declarat că nu are nicio influență asupra piețelor și că acestea „se mișcă tot timpul pe baza a, din ceea ce pot să-mi dau eu seama, nimic”.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Ucraina mută strategic în timpul ofensivei ruse: Comandantul forţelor de la Harkov, înlocuit cu artizanul eliberării regiunii Herson

Publicat

in

Kievul l-a schimbat pe comandantul forţelor de la Harkov, unde armata rusă avansează, şi l-a instalat pe generalul de brigadă Mihailo Drapatii, artizanul eliberării regiunii Herson la nouă luni de la lansarea invaziei ruse, scrie agenţia de presă RBC-Ukraine, scrie news.ro.

RBC-Ukraine a dezvăluit luni această schimbare, care a avut loc sâmbătă, citând comandamentul militar.

Comandamentul nu spune care este motivul acestei înlocuiri.

Mihailo Drapatii a acţionat în vederea eliberării regiunii Herson (sud) în noiembrie 2022, după care a fost numit adjunct al şefului Statului Major ucrainean.

Aproximativ 30 de sate din nord-estul Ucrainei erau atacate luni de armata rusă, care îşi continuă noua ofensivă în Harkov, unde a cucerit zeci de kilometri pătraţi din teritoriul Ucrainei în câteva zile.

”Peste 30 de localităţi din regiunea harkov au fost atinse de tiruri de artilerie şi mortier inamice”, anunţa luni guvernatorul regiunii, Oleg Sînegubov.

În total, 5.762 de locuitori au fost evacuaţi din aceste zone de la începutul ofensivei, iar luni urmau să fie evacuate ale aproximativ 1.600 de persoane, în contextul unei ”situaţii destul de complicate”, potrivit guvernatorului.

Rusia înregistrează „succese tactice”

Forţe ruse au trecut frontiera vineri, într-o ofensivă către Lîpţi şi Vovceansk – două localităţi situate la aproximativ 20 şi, respectiv, 50 de kilometri nord-est de Harkov, al doilea cel mai important oraş ucrainean.

”În prezent, inamicul înregistrează succese tactice”, a recunoscut luni Statul Major ucrainean.

Moscova a mobilizat ”până la cinci batalioane”, potrivit Kievului.

Harkovul, un oraş mare, nu este însă ameninţat în acest stadiu, ”în pofida tuturor evenimentelor care se desfăşoară în regiune”, iar oraşul ”este calm, nu vedem oameni plecând”, anunţa duminică primarul Igor Terehov.

Această înaintare rusă intervine în timp ce, la Moscova, preşedintele rus Vladimir Putin a efectuat duminică o remaniere-surpriză şi l-a înlocuit pe emblematicul său ministru al Apărării Serghei Şoigu după peste doi ani de război fără un rezultat clar.

Noul ministru rus al Apărării Andrei Belousov este un economist şi – la fel ca Serghei Şogu când a fost numit în 2012 – nu are niciun bagaj militar.

În Rusia şi în zone din Ucraina ocupată de ruşi, forţele ucrainene şi-au multiplicat atacurile, mai ales împotriva infrastructurilor energetice.

Cel puţin patru persoane au fost ucise şi alte şapte rănite luni, în atacuri imputate Ucrainei în regiunile ucraineană ocupată Lugansk (est) şi rusă Kursk, au anunţat autorităţile ruse.

Citeste mai mult

NATIONAL

BNR: Deficitul de cont curent a scăzut cu 0,48%, la 3,9 miliarde de euro, în primele trei luni din 2024

Publicat

in

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în perioada ianuarie – martie 2024, un deficit de 3,945 miliarde de euro, cu 0,48% mai mic comparativ cu cel de 3,964 miliarde de euro în perioada ianuarie – martie 2022, informează marţi Banca Naţională a României (BNR).

În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 8 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 434 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 382 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 843 milioane euro.

În perioada ianuarie – martie 2024, datoria externă totală a crescut cu 7,643 miliarde de euro, până la 177,726 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 129,063 miliarde de euro la 31 martie 2024 (72,6% din totalul datoriei externe), în creştere cu 6% faţă de 31 decembrie 2023. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2024 nivelul de 48,663 miliarde de euro (27,4% din totalul datoriei externe), în creştere cu 0,7% faţă de 31 decembrie 2023.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,5% în luna martie 2024, comparativ cu 16,7% în anul 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 martie 2024 a fost de 6,1 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 martie 2024 a fost de 102,6%, comparativ cu 96,3% la 31 decembrie 2023.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend