Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

ZI DE MARE SĂRBĂTOARE – CINE A FOST SFÂNTUL NICOLAE, OCROTITORUL COPIILOR SĂRACI

Publicat

in

Zi de sărbătoare pentru creştini. Astăzi este prăznuit Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi. Aproximativ 800.000 de români, dintre care peste 510.000 bărbaţi şi peste 280.000 femei, îşi sărbătoresc ziua de nume.

S-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi.

Încă din copilărie a dovedit credinţă excepţională, iar în timpul tinereţii s-a remarcat prin purtare aleasă, post, discernământ şi viaţă duhovnicească intensă.

A studiat la cele mai bune şcoli, unde s-a remarcat prin inteligenţă, iar în bisericile în care intra, uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească.

Întrucât unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la mănăstirea de acolo, unde a devenit preot.

Sfântul Nicolae a făcut minuni chiar din timpul vieţii sale. În timpul călătoriei spre Ţara Sfântă, o furtună puternică i-a speriat pe cei din corabie, dar Nicolae i-a îndemnat pe toţi să se roage lui Dumnezeu, iar furtuna s-a oprit.

Tot atunci, Sfântul Nicolae a înviat un tânăr corăbier care căzuse de pe catarg şi se înecase. De asemenea, în Alexandria, Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi.

El a salvat cetatea Mira, tot din Lichia, de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul acolo.

Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept.

Sfântul Nicolae este serbat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-catolică, pe 6 decembrie.

Moaştele Sfântului Nicolae sunt păstrate la Catedrala din Bari, în Italia, într-o criptă din care izvorăşte un lichid incolor, numit „Mana” sau „Santa Mana”. Potrivit tradiţiei, episcopul acestei eparhii amestecă acest lichid cu apă, îl binecuvinteaza şi-l împarte credincioşilor.

La biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, la kilometrul zero, se află o parte din moaştele Sfântului Nicolae. Totodată, multe lăcaşuri de cult poartă numele Sfântului Nicolae.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Nouă copii au fost părăsiți în 2019 în unitățile sanitare din Argeș

Publicat

in

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș a făcut publică o statistică privind numărul copiilor părăsiți în unitățile sanitare din raza administrativ – teritorială a județului Argeș.

Astfel, în anul 2019, au  fost părăsiți în unitățile sanitare din județ un număr de 9 copii, pentru opt dintre aceștia fiind stabilită măsura plasamentului la asistenți maternali din cadrul DGASPC Argeș, iar un copil a decedat (copilul a fost născut la Spitalul Vedea).

Numărul copiilor părăsiți în unitățile sanitare din Argeș este în scădere față de anii trecuți.

Între anii 2004 – 2018, situația copiilor părăsiți în unitățile sanitare de pe raza județului Argeș a fost următoarea: 2004 – 93 copii, 2005 – 67 copii, 2006 – 54 de copii, 2007 – 62 de copii, 2008 – 11 copii, 2009 – 36 copii, 2010 – 13 copii, 2011 – 40 copii, 2012 – 18 copii, 2013 – 26 copii, 2014 – 31 copii, 2015 – 15 copii, 2016 – 15 copii, 2017 – 18 copii, 2018 – 17 copii

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Comanda medie de carte în online a crescut cu 10% pentru cititorii români

Publicat

in

De

Comanda medie de carte în online a crescut în medie cu 10% pentru cititorii români faţă de 2018, arată un raport al platformei Libris.ro

Cărţile în exclusivitate, cele cu autograf, publicaţiile de limbă engleză şi volumele pentru copii au crescut vânzările Libris.ro, cea mai mare librărie online din România, cu 36% în 2019. Cifra de afaceri a atins pragul de 11.3 milioane de euro, peste estimarea de la începutul anului.

Dinamica pozitivă înregistrată de Libris.ro în 2019 s-a datorat pieţei într-o creştere evidentă, corelată însă cu diversificarea continuă a ofertei şi investiţii în creşterea portofoliului de carte în limba engleză, care a înregistrat o creştere de 115%. Beletristica, Dezvoltarea personală şi Cărţile pentru copii rămân însă categoriile care generează cele mai multe vânzări, reprezentând cumulat peste 51% din cifra de afaceri.

Comanda medie a crescut cu 10% faţă de 2018, iar numărul comenzilor de pe mobil a ajuns la 60% (faţă de 51% anul precedent). Cele mai multe comenzi de pe dispozitive mobile au fost plasate din Timiş (81,86%), iar cele mai puţine din Harghita (54,8%). Judeţele în care se comandă cele mai multe cărţi, raportat la numărul de locuitori, sunt Bucureşti, Cluj, Braşov (creştere de 107%), Sibiu, Timiş (unde s-au înregistrat cu 61% mai multe comenzi decât în 2018) şi Iaşi.

Astfel, cel mai activ client din Capitală a făcut 125 de comenzi pe Libris.ro în 2019. Cea mai mare medie a comenzii este însă înregistrată în Braşov (181 lei), iar cea mai mică în Giurgiu (70 lei), în timp ce Capitala se află pe locul doi în clasament, cu o medie de 93 lei/comandă.

”Ne bucurăm să observăm că a crescut numărul clienţilor tineri, cu vârste între 18 şi 24 de ani, care citesc din ce în ce mai mult şi mai diversificat. Au fost extrem de apreciate titlurile exclusive, dar mai ales volumele vândute cu autograful autorului, printre care se numără Evgheni Vodolazkin, Mircea Cărtărescu, Cristian Tudor Popescu, Chris Simion şi mulţi alţii”, a declarat Laura Ţeposu, director de dezvoltare Libris.ro.

Pariu pe cartea în limba engleză

Pentru anul acesta, Libris.ro îşi propune să menţină trendul ascendent, punând accent pe câteva investiţii care vor îmbunătăţi experienţa cititorilor. Dezvoltarea secţiunilor cu cea mai mare creştere, cum sunt cele de limba engleză sau cartea pentru copii, continuarea seriilor de volume semnate de autori, precum şi un portofoliu de titluri disponibile în exclusivitate pe Libris.ro se numără printre direcţiile lui 2020.

”Ne dorim să dezvoltăm categoria de cărţi în engleză, iar în primul semestru să listăm peste 500.000 de titluri în limba engleză. De asemenea, pentru a limita condiţionările legate de livrare, ne dorim să punem la dispoziţia clienţilor mai multe opţiuni de livrare, cum ar fi pick-up points, lockere în zone centrale, uşor accesibile, în toate marile oraşe”, arată Laura Ţeposu.

Top cele mai vândute volume în 2019

1. ”Până la sfârşit” – Irina Binderâ

2. ”Pacienta tăcută” – Alex Michaelides

3. ”Puterea extraordinară a subconştientului tău” – Joseph Murphy

4. ”Povestea mea” – Michelle Obama

5. ”Femei care iubesc prea mult” – Robin Norwood

6. ”Zeii nu ne-au părăsit niciodată” – Erich von Daniken

7. ”Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înşine” ed.7 – Lise Bourbeau

8. ”Zuleiha deschide ochii” – Guzel Iahina

9. ”Hoţul de cărţi” – Markus Zusak

10. ”Creierul şi Mintea Universului” – Dumitru Constantin Dulcan

Topul de autori vânduţi cel mai bine de Libris în 2019 este condus de Irina Binder. Urmează Lise Bourbeau şi Dumitru Constantin Dulcan. Pe locul patru este Petronela Rotar, urmată de Yuval Noah Harari, Jojo Moyes, Michelle Obama, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Alex Michaelides şi Joseph Murphy, pe poziţia a 10-a.

Mai multe detalii despre cele mai vândute volume şi cifrele aferente fiecărui judeţ se găsesc aici: https://www.libris.ro/romania

Fondat în 2009, Libris.ro este o afacere 100% românească şi se prezintă drept cea mai mare librărie online din România. În 10 ani de la înfiinţare, librăria online Libris.ro a expediat 2.3 milioane de comenzi către 1.2 milioane de români din întreaga lume. Peste 190.000 de titluri de carte stau la dispoziţia cititorilor pe Libris.ro, alături de jocuri pentru copii, board games, muzica, filme şi cadouri, informează Mediafax.ro

Vezi și

Marcel Vela, somat de urgență: Cu ei să înceapă reorganizarea! Să le desființeze!

Veteranul de război Emil Vețeleanu (101 ani), despre 23 august 1944: Influența rusească a dus la arestarea Mareșalului Antonescu

Noua lege intră în vigoare mâine! Sunt vizați toți românii! Poliția avertizează: ‘Da, ai citit bine!’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend