Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Vremea , schimbare radicală ! Meteorologii anunță o vreme foarte rece pentru această perioadă

Publicat

in

Vremea va deveni rece în majoritatea regiunilor în acest weekend, chiar deosebit de rece în estul şi sud-estul teritoriului, unde şi vântul va avea unele intensificări, iar valorile termice vor fi negative în cursul nopţilor şi al dimineţilor, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În zonele montane va ninge şi vor fi intensificări ale vântului îndeosebi pe creste, spulberând zăpada.

De asemenea, în regiunile estice, sudice şi centrale se vor semnala precipitaţii slabe, dar sub formă de ninsoare sau lapoviţă, mai ales în cursul zilei de vineri, 16 noiembrie, şi al nopţii de vineri spre sâmbătă (16/17 noiembrie).

Informarea de răcire a vremii emisă de ANM, valabilă în majoritatea regiunilor, a intrat în vigoare vineri dimineaţa, la ora 5:00, şi va fi valabilă până duminică, la ora 12:00.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Anunț de ultimă oră! 182 de persoane sunt în carantină în România, iar 8.231 sunt izolate la domiciliu

Publicat

in

De

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, vineri, că în România 182 de persoane sunt în carantină, iar alte peste 8.200 sunt izolate la domiciliu.

„În acest moment, 182 de persoane se află în carantină, iar 8.231 de persoane sunt monitorizate la domiciliu”, au anunţat reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică.

Potrivit acestora, de la deschiderea linie speciale dedicate celor carere doresc să afle informații despre prevenirea infecției cu noul coronavirus au fost înregistrate 3.611 apeluri. Lunia a fost pusă în funcțiune joi, dar autoritățile au anunțat că aceasta nu este o linie dedicată urgențelor.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, și operatorii 112 au primit multe apeluri: în ultimele 24 de ore. Astfel, au fost primite 135 de apeluri, cele mai multe, 33, din București, conform Mediafax.ro

Vezi și:

E scandal mare în Ministerul de Interne! Marcel Vela, în fața procurorilor!

Dreapta-împrejur! Marea plecare din sistem

EXCLUSIV O mare mascaradă?! S-a confirmat dezvăluirea lui Coarnă. ‘Vela încearcă să-și facă imagine publică și pe coronavirus’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Cîțu vrea la guvernare cu orice preț: ‘s-a luat decizia formării unei echipe de negociere’

Publicat

in

De

Premierul propus, Florin Cîțu, a spus, după ședinața Biroului Executiv al PNL, că s-a luat decizia formării unei echipe de negociere pentru a începe discuțiile cu celelalte partide parlamentare cu scopul formării unei majorități.

Premierul propus a spus că discuțiile vor avea loc începând de săptămâna viitoare.

„Sper ca PSD să nu mai tergiverseze calendarul. Astăzi depunem programul de guvernare și lista miniștrilor. Azi am prezentat lista guvernului și programul de guvernare. (…) Le vom depune azi (vineri – n.red.) în Parlament. Lucian Heiuș este propus ministru al Finanțelor. Este un om care știe foarte bine ce înseamnă finanțele”, a declarat Cîțu.

Actualul ministrul interimar al Finanțelor a spus la anterioarele audieri pentru Guvern a reușit să convingă toți parlamentarii care nu făceau parte din Partidul Social Democrat.

„Am convins tot ce nu era PSD la audieri, la fiecare vot în comisii a fost egalitate. Să convingi PSD e mai greu, dar vom încerca”, a spus Cîțu.

Conform sursei citate, sunt câteva modificări în programul de guvernare, la capitolele Transporturi, legate de CFR Marfă, și Sănătate, având în vederea situația coronavirusului.

Vezi și:

E scandal mare în Ministerul de Interne! Marcel Vela, în fața procurorilor!

Dreapta-împrejur! Marea plecare din sistem

EXCLUSIV O mare mascaradă?! S-a confirmat dezvăluirea lui Coarnă. ‘Vela încearcă să-și facă imagine publică și pe coronavirus’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend