Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Vești! Darius Vâlcov este pus sub control judiciar

Publicat

in

Procurorii DIICOT au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și l-au pus sub control judiciar pentru 60 de zile pe Darius Vâlcov pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, după ce a publicat pe Facebook protocolul secret SRI-PÎCCJ.

Potrivit unor surse judiciare, printre interdicţiile aplicate lui Vâlcov se numără şi interdicţia de a părăsi municipiul Slatina, oraş pe care l-a condus în calitate de primar.

„Prin ordonanţa din data de 18.06.2019, procurorii DIICOT-Structura Centrală au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, pentru săvârşirea infracțiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, faptă prevăzută şi pedepsită de art.407 al.3 CP. În fapt s-a reţinut că, la data de 23.08.2018, inculpatul a publicat pe pagina personală a unei reţele de socializare, o copie a unui document clasificat intitulat „Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii”, informează DIICOT, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, postareaa inclus șase pagini din protocol, pe care erau înscrise numerele de înregistrare 09472/08.12.2016 (PÎCCJ) şi 03656/07.12.2016 (SRI), documentul fiind încadrat în clasa „secrete de stat”, nivel „secret”, conform art. 4 al.2 lit.c din H.G.585/2002.

La scurt timp după apariţia în cursul anului 2018, pe site-ul PÎCCJ a protocolului public dintre Parchetul General şi SRI, încheiat în anul 2016, Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, a publicat pe pagina sa de Facebook şi o variantă secretă a protocolului.

Deşi protocolul nu mai producea efecte, aşa cum au anunţat SRI şi Parchetul General, era un document secret. Protocolul ar fi provenit de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, de unde vine Adina Florea, candidată la șefia Secției de anchetare a magistraților.

Vezi și

EXCLUSIV Acuzații-dinamită la adresa giganților de pe piață: ‘Suprataxează românii din cauza bonurilor de masă’

Cine este, de fapt, Tudor Biaciu, cel care a făcut declarații explozive despre ‘clanurile’ din sistemul bugetar – Mafia fondurilor europene

Vești pentru toți angajații! Veți primi compensații dacă lucrați în această zi

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Soția lui Barna i-a umilit pe membrii USR: ‘Căc*ții ăștia’

Publicat

in

De

Dezvăluiri din interiorul Uniunii Salvați România! Soția lui Dan Barna, Dana Olguța Totolici, i-a umilit pe membrii USR care n-au tras în campanie pentru partenerul său de viață.

Dana Olguța Totolici a intervenit într-o şedinţă a conducerii partidului, jignindu-i pe membrii USR care n-au tras în campanie pentru soţul său, informează Adevărul.

Mai-mariiUSR au analizat aseară, prin zoom meeting, rezultatul alegerilor. La un moment dat, Olguţa Barna, care se afla lângă soţul său, a răbufnit.

Pe grupul intern al USR, mai mulţi membri ai partidului au criticat intervenţia Olguţei Barna. Liderii USR au discutat aseară, informal, pe un chat video, despre înfrângerea lui Dan Barna la alegerile prezidenţiale. La un moment, în timp ce Dan Barna vorbea despre implicarea partidului în campanie, soţia sa, Olguţa Barna, s-a auzit pe fundal cum îi jigneşte pe membrii USR, au relatat, pentru Adevarul, mai mulţi lideri USR participanţi la discuţie. Vorbele Olguţei Barna au fost postate şi pe grupul intern al partidului.

Vezi și

EXCLUSIV Cine e omul din umbră al noului ministru de Interne, Marcel Vela

Se dau noi tichete- Cine sunt românii care vor beneficia de ele

Mega-lovitură pentru șoferi- Puteți rămâne fără permis un an de zile

Citeste mai mult

ACTUAL

Tânăr muscelean prins cu numere false la mașină – S-a ales cu dosar penal

Publicat

in

De

În ziua de 11 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au depistat un tânăr de 21 de ani, din Bughea de Jos, care conducea un autoturism pe str. Poenaru Bordea din municipiul Câmpulung, fără a poseda permis de conducere. Totodată, din verificări s-a stabilit că numărul provizoriu montat pe autoturism nu era atribuit acestuia. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 334 și 335 din Codul Penal.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

SUNTEM SI AICI

În Trend