Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Veşti bune pentru PROFESORII ARGEŞENI ! De Paşti, vor primi mai mulţi BANI !

Publicat

in

Ministerul Educației anunță, vineri, că a virat fondurile pentru plata sumelor restante prevăzute de hotărârile judecătorești, precum și a celor scadente în 2019. Ȋn acest context, până la sărbătorile de Paști profesorii din învățământul preuniversitar și universitar vor beneficia de acești bani. “Ministerul Educației Naționale a alocat și virat fondurile necesare efectuării plăților restante prevăzute de hotărârile judecătorești, precum și a celor scadente în 2019, astfel încât până la sărbătorile de Paști cadrele didactice din învățământul preuniversitar și universitar să beneficieze de sumele ce li se cuvin”, anunță Ministerul Educației Naționale, într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

România trimite medici în Italia! Klaus Iohannis: ‘O echipă formată din 11 medici și șase asistenți medicali’

Publicat

in

De

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, după ședința avută la Cotroceni cu reprezentanții Guvernului, că o echipă de medici vor pleca în Italia.

„România își arată solidaritatea față de alții și pot să vă spun că am decis ca România să trimită o echipă de medici și asistenți medicali în Italia. Ei vor merge acolo în zona Milano. Vor pleca cel târziu mâine. O echipă formată din 11 medici și șase asistenți medicali”, a anunțat Klaus Iohannis.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

ULTIMA ORĂ! Klaus Iohannis: Starea de urgență se prelungește cu încă o lună

Publicat

in

De

Presedintele Klaus Iohannis a anunțat, in urma cu putin timp, că starea de urgență, impusă pentru combaterea pandemiei de coronavirus, se va prelungi cu o lună. Șeful statului a precizat că România nu a ajuns încă la vârful epidemiei și nu este acum „momentul să ne relaxăm”.

Klaus Iohannis a anunțat și „o vestă bună”: încep să vină materialele de protecție. Astfel în această săptămână România va primi 2,5 milioane de măști pentru medici, 5 milioane de măști pentru forțele de ordine și aproximativ 8 milioane de măști care vor ajunge la populație.

La acestea se adaugă 500.000 de combinezoane de protecție.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

SUSȚINE PRESA LIBERĂ

Dacă ești mulțumit de activitatea noastră și crezi că facem o presă liberă, ne poți sprijini să contiumăm în slujba ta, fără a fi nevoiți să încheiem contracte cu statul. Pentru fiecare donație, îți publicăm pe site si print 3 anunturi la loc vizibil.

Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend