spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Un vot pentru Ponta a costat PSD 3,8 lei, iar un vot pentru Iohannis a costat ACL 1,15 lei: Partidele încheie 2014 cu datorii uriașe

Facebook Twitter Google+
Un vot pentru Ponta a costat PSD 3,8 lei, iar un vot pentru Iohannis a costat ACL 1,15 lei: Partidele încheie 2014 cu datorii uriașe
Partidele politice din România încheie anul 2014 cu datorii uriașe după ce în alegerile europarlamentare și cele prezidențiale au cheltuit cu mult mai mult decât veniturile pe care acestea le încasează în mod tradițional, notează Mediafax.Toate partidele și condidații independenți au cheltuit, pentru campanie în alegerile prezidențiale, aproximativ 7,2 milioane de euro, adică 32.230.686 de lei, conform cifrelor raportate în mod oficial.Pe primul loc în topul cheltuielilor se află alianța PSD-UNPR-PC, care dispunea de venituri de 6.457.861 de lei, conform bilanţului contabil realizat după alegeri, însă a avut cheltuieli de 20.136.729 de lei.

Situaţia financiară a PSD este cu atât mai delicată după ce la alegerile europarlamentare din luna mai PSD-UNPR-PC a înregistrat datorii neachitate de 2.971.045 de lei, după ce cheltuise în campanie 7.943.361 de lei.

Alianţa Creştin Liberală, dintre PNL şi PDL, a cheltuit 7.291.221 de lei, faţă de cei 5.029.548 de lei venituri realizate înaintea şi în timpul campaniei. 1.374.309 de lei au fost venituri transferate de la cele două partide, în timp ce 3.655.239 de lei au fost donaţii din timpul campaniei electorale.

La aproape toate categoriile de cheltuieli, PNL-PDL au înregistrat cifre mai mici decât PSD-UNPR-PC, cu excepţia cheltuielilor cu servicii (801.903 de lei), care au fost duble faţă de social-democraţi.

În ceea ce privește următorii clasați în preferințele românilor, pentru șefia statului, Elena Udrea și Călin Popescu Tăriceanu au datorii de campanie de câte aproximativ 100.000 euro, iar Monica Macovei a înregistrat, la finalul campaniei prezidențiale, datorii de 3.087 de lei.

Numărul de voturi obţinut în turul doi raportat la cheltuielile de campanie electorală arată faptul că un singur vot pentru Victor Ponta i-a ”costat” pe social-democraţi 3,8 lei, calculat conform cifrelor oficiale.

La polul opus, un vot pentru Klaus Iohannis a ”costat” Alianţa Creştin Liberală 1,15 lei, raportând cheltuielile de campanie la numărul de voturi din turul doi.

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments

Mai poti citi si....