Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Un tânăr militar, noul cetăţean de onoare al oraşului regal ! 

Publicat

in

Consilierii locali din Curtea de Argeş vor acorda, pe deplin meritat, un nou titlu de cetăţean de onoare al Curţii de Argeş. Acesta îi va fi atribuit tănărului caporal clasa a III-a Dan Cornel Crăciun, de la Batalionul 33 Vânători de Munte Posada din Curtea de Argeș. Militarul are doar 31 ani şi a participat misiuni în Afganistan. La una dintre acestea, in aprilie 2015, Dan Cornel Crăciun s-a numărat printre cei patru militari români care acţionau în cadrul misiunii „Resolute Support” din Afganistan si care au fost răniţi, în urma exploziei unei maşini-capcană. Militarii executau o misiune de patrulare terestră, la aproximativ opt kilometri Sud-Est de Baza militară de la Kandahar. După recunoaşterea meritelor sale de către Ministerul Apărării iată că şi aleşii locali vor face un gest de apreciat si ii vor atribui tânarului militar onorantul titlu de cetăţean de onoare al Curţii de Argeş la propunerea  lt. col.  Daniel  Antonio Alexe, comandantul Batalionului 33 Vânători de Munte ”POSADA” din Curtea de Argeş.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Cine este candidatul principal pentru vaccinul COVID-19?

Publicat

in

De

Johnson & Johnson (NYSE: JNJ) (Compania) a anunțat selectarea unui candidat pentru vaccinul COVID-19, în urma unui proces de identificare început în ianuarie 2020.

Compania se așteaptă să inițieze studiile clinice umane pentru acest vaccin până în septembrie 2020 și anticipează că primele loturi de vaccin COVID-19 ar putea fi disponibile pentru aprobarea accelerată de punere pe piață la începutul lui 2021, proces semnificativ accelerat față de termenele obișnuite de dezvoltare ale unui vaccin.

Printr-un nou parteneriat de referinţă, BARDA, care face parte din Biroul Secretarului Adjunct pentru Pregătire și Răspuns (ASPR) a Departamentului de Sănătate și Servicii Umane al Statelor Unite, și Johnson & Johnson și-au luat angajamentul să investească împreună peste 1 miliard de dolari americani în co-finanțarea cercetării, dezvoltării și testării clinice a vaccinului. În susţinerea acestor eforturi, Johnson & Johnson va folosi platformele sale deja validate pentru vaccinuri și resursele aferente, inclusiv personalul și infrastructura globală, în funcție de necesități. Separat, BARDA și Compania au asigurat finanțare suplimentară pentru susținerea intensificării demersurilor de a identifica potențiale tratamente antivirale împotriva noului coronavirus.

Cu un parcurs accelerat, Compania și-a propus să inițieze studiul de fază 1 în luna septembrie 2020, iar datele clinice privind siguranța și eficacitatea acestuia se estimează a fi disponibile până la sfârșitul anului. Acest proces ar permite o disponibilitate a vaccinului pentru folosire în regim de urgență la începutul lui 2021. Pentru comparație, procesul obişnuit de dezvoltare a unui vaccin presupune un număr de stadii diferite de cercetare, pe o perioadă de 5-7 ani, înainte ca un candidat să fie abia luat în considerare pentru aprobare.

De peste 20 de ani, Johnson & Johnson a investit miliarde de dolari în capacitatea sa de cercetare şi dezvoltare a vaccinurilor și medicamentelor antivirale. Programul vaccinului COVID-19 utilizează tehnologiile Janssen deja validate, AdVac® și PER.C6®, cu ajutorul cărora se pot dezvolta rapid noi vaccinuri candidate și scala producția candidatului optim pentru vaccin. Aceeași tehnologie a fost folosită și pentru dezvoltarea și fabricarea vaccinului Companiei împotriva Ebola și în dezvoltarea candidaţilor pentru vaccinuri împotriva Zika, RSV și HIV care, acum, sunt în Faza 2 sau Faza 3 a dezvoltării clinice.

Vezi și

Proiect bombă! Interdicții majore pentru următorii doi ani

Vești pentru pensionari! Violeta Alexandru a făcut un anunț important

Lidl, mutare în plină epidemie de coronavirus! Se întâmplă din 30 martie, în magazinele din România

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

A crescut numărul de persoane infectate cu COVID-19

Publicat

in

De

Grupul de Comunicare Strategică a mai anunţat decesele a două persoane din București.

Deces 91

Bărbat, 70 ani, din municipiul Bucuresti. Internat în data de 29.03.2020 la Spitalul Universitar de Urgență Bucuresti pe secția de Nefrologie pentru dializă, pacientul fiind dializat cronic. Debut
simptome respiratorii 29.03.2020, se recoltează proba, care este pozitivă în data de 30.03.2020. Pacientul este transferat în data de 30.03.2020 la spitalul Victor Babeș, însă decedează în salvare. Data deces: 30.03.2020

Deces 92

Femeie, 78 ani din municipiul București. Internata în data de 18.03.2020 pe secția orotopedie a Spitalul Universitar de Urgenta București pentru o fractura trohanteriana. Se confirmă în data de 29.03.2020 cu infecție COVID-19 și este transferată în 29.03.2020 la Spitalul Colentina.
Deces 31.03.2020. Antecedente personale patologice: boală cardiovasculara, diabet, boala neuro musculară, boală pulmonară cronică.

Vezi și:

Comentariu: Medicii între eroi și ‘dezertori’

Proiect bombă! Interdicții majore pentru următorii doi ani

Vești pentru pensionari! Violeta Alexandru a făcut un anunț important

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

PROFIT 24 TV LIVE

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend