spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Un pacient ‘sfătuit’ să vândă bunuri din casă pentru operație; urmările sunt precum intențiile

Facebook Twitter Google+
Un pacient ‘sfătuit’ să vândă bunuri din casă pentru operație; urmările sunt precum intențiile

Un chirurg i-a cerut unui pacient să vândă lucruri din casă și chiar casa.

Un medic specialist din Târgu Mureș a fost surprins în flagrant, în timp ce primea 800 de euro de la un pacient, cu scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.În luna iulie a anului trecut, pacientul a fost victima unui accident rutier, în urma căruia a fost operat de către medicul în cauză, urmând ca, ulterior, să fie operat din nou, scrie antena3.ro.

La data externării, medicul i-ar fi spus soţiei pacientului că o astfel de operaţie costă 1.000 de euro, sumă care trebuie împărţită cu medicul anestezist şi cu medicii rezidenţi. Întrucât familia pacientului nu are posibilităţi materiale, i-ar fi spus medicului că îl vor contacta când vor obţine banii respectivi.

Din primele cercetări a rezultat faptul că, medicul specialist ar fi condiționat efectuarea unei a doua intervenții chirurgicale de plata „datoriei” de 1.000 de euro pentru prima operație, îndemnându-i pe pacient și aparținător să vândă diferite bunuri din gospodărie şi chiar locuinţa, dacă este nevoie pentru obținerea acestor sume de bani anunta bzi.ro.

Medicul a fost reţinut, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „luare de mită”.

Vezi și

De necrezut! Unde ar locui tatăl premierului Viorica Dăncilă (foto) – Imagini incredibile

Atomica a fost lansată! Viorica Dăncilă ar urma să-l trădeze pe Liviu Dragnea – Mișcare făcută pe la spate

Vești proaste pentru toți abonații telefoniilor mobile! Ce mare lovitură le pregătesc RCS-RDS, Vodafone, Orange și Telekom clienților lor 

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments