spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Ultima zi de școală pentru elevii claselor a XII-a – La Curtea de Argeș, absolvenţii de la „Vlaicu Vodă” au menținut tradiția paradei pe bulevard

Facebook Twitter Google+
Ultima zi de școală pentru elevii claselor a XII-a – La Curtea de Argeș, absolvenţii de la „Vlaicu Vodă” au menținut tradiția paradei pe bulevard

Astăzi a fost ultima zi de școală pentru elevii de clasa a XII-a și, ca în fiecare an, absolvenţii Colegiului Naţional „Vlaicu Vodă” din  Curtea de Argeş au ținut să marcheze momentul prin tradiționala paradă pe Bulevardul Basarabilor.

Absolvenții de liceu intră mai repede în vacanță pentru a se putea pregăti de Bacalaureat, care va începe în 3 iunie, când au loc probele orale.  Tot astăzi, a fost ultima zi în care absolvenții de clasa a XII-a se pot înscrie pentru sesiunea din vară a Bacalaureatului.

Probele orale

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, examenul de Bacalaureat va începe pe 3 iunie cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală (evaluarea competenţelor).

Prima probă începe luni, 3 iunie, cu evaluarea orală a competenţelor lingvistice la limba română (proba A). Calendarul arată că proba va continua în data de 4 iunie şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingivistice orale în limba maternă, în perioada 5-6 iunie.

În 7, 10 şi 11 iunie este programată evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie vor fi testate competenţele lingivistice pentru o limbă străină (proba C).

Absolvenţii de clasa a XII-a de o altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie.

Probele scrise se desfășoară astfel:

  • 1 iulie – Limba si literatura română – Ea)
  • 2 iulie – Limba si literatura maternă – Eb)
  • 3 iulie – proba obligatorie a profilului- Ec)
  • 4 iulie – proba la alegere a profilului și specializării – Ed)

Primele rezultate de la BAC 2019 vor fi afişate pe 8 iulie, până la ora 12:00.

Depunerea contestaţiilor se va face între orele 12:00 şi 16:00 în aceeaşi zi. În perioada 9-12 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru 13 iulie.

A doua sesiune este programată în perioada 21 august – 3 septembrie, înscrierile având loc în perioada 15-19 iulie.

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments

Mai poti citi si....