Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

SUA şi Regatul Unit negociază un acord comercial parţial care ar putea intra în vigoare la o zi după Brexit

Publicat

in

Statele Unite şi Regatul Unit negociază un acord comercial parţial care ar putea intra în vigoare la 1 noiembrie, la o zi după ieşirea prevăzută a regatului din Uniunea Europeană (UE), dezvăluie un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei lui Donald Trump, relatează Reuters.

Încheierea unui ”deal” între regat şi Statele Unite ar fi aproape, potrivit acestui oficial.

Londra şi Washingtonul discută despre un acord comercial care ar putea să intre în vigoare la 1 noiembrie, la o zi după Brexit.

Consilierul preşedinţiei în domeniul securităţii naţionale John Bolton, care a efectuat laînceputul săptămânii o vizită de două zile la Londra, şi ministrul britanic al Comerţului Liz Truss au evocat posibilitatea ca liderii celor două ţări să semneze o foaie de parcurs în vederea unui acord comercial la sfârşitul lunii, la summitul G7, în Franţa, a precizat oficialul.

John Bolton s-a întâlnit luni cu premierul britanic Boris Johnson şi i-a transmis susţinerea ”entuziastă” a Statelor Unite faţă de un Brexit fără acord (”no deal”), dacă asta este ceea ce doreşte noul Guvern.

”Noi vrem să fim utili în vederea Brexitului”, declara Bolton.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Digi24: Bandele lui Iisus au luat cu asalt Brazilia. Traficanţii de droguri creştini fac legea ntr-un cartier din Rio

Publicat

in

De

„Banda lui Iisus”, un grup de infractori parte a unei religii extremiste neoprotestante, au luat controlul asupra unui întreg cartier dintr-un oraş brazilian, Duque de Caxias, parte a regiunii metropolitane a Rio de Janeiro.

Citește integral pe Digi24.ro​

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Sancțiunea n cazul copilului din Pașcani care a murit la spital n timp ce defibrilatorul a fost cărat 40 de minute pe scări: Spitalul și medicul șef al Centrului de Primiri Urgențe, amendați

Publicat

in

De

​Spitalul Municipal Paşcani şi medicul şef al Compartimentului Primiri Urgenţe au fost amendați de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, ca urmare a unui control efectuat în urma decesului unui copil de 7 ani, diagnosticat cu varicelă. Amenda pentru spital este între 10.000 și 20.000 de lei, iar pentru medicul șef al CPU între 2.000 și 4.000 de lei. Potrivit tatălui, copilul a fost dus în Secţia de Pediatrie, fără a fi tratat în compartimentul de primiri urgenţe al spitalului. Acolo micuțului i s-a făcut rău, dar, potrivit părinților, a durat 40 de minute ca defibrilatorul să fie cărat pe scările spitalului, timp în care copilul a murit.

Controlul Direcției de Sănătate Publică a venit după ce părinții micuțului au acuzat că acesta trebuia resuscitat, dar a durat 40 de minute ca defibrilatorul și tuburile de oxigen să fie cărate pe scările spitalului din Pașcani de personalul medical, timp în care copilul a murit, potrivit Ziarul de Iași.

La Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani a fost efectuat un control de către o echipă de inspectori din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică – Birou Control Unităţi şi Servicii de Sănătate, în vederea culegerii de date privind decesul lui Mahu Yanis Nicolas, care a avut loc în data de 27 noiembrie în secţia de pediatrie a Spitalului Municipal de Urgenţe Paşcani, arată Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, într-un comunicat.

„În urma verificărilor efectuate s-a dispus sancţionarea SAJ Iaşi cu avertisment scris pentru încălcarea prevederilor Ordinului 1706 din 2006 privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor. Sancţionarea Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani cu amendă de la 10.000 la 20.000 lei pentru nerespectarea regulilor privind regimul şi condiţiile de acces în unităţile sanitare încălcând prevederile Ordinului 1706 din 2006 privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor. Sancţionarea medicului şef CPU cu amendă de la 2.000 la 4.000 lei pentru nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind procedura de preluare şi internare a cazurilor de urgenţă încălcând prevederile Ordinului 1706 din 2006 privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor”, se arată în comunicatul DSP Iași, citat de Agerpres.

Potrivit documentului, echipa de control din cadrul DSP Iaşi a formulat o serie de recomandări, printre care şi cea privind respectarea prevederilor Ordinului 1706 din 2006 privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor, de către personalul medical SAJ Iaşi şi al Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani.

O altă recomandare a celor de la DSP Iaşi vizează instruirea personalului medical pentru respectarea Ordinului 1706 din 2006 privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor, în speţă privind accesul urgenţelor pediatrice în UPU. Întocmirea unei proceduri operaţionale privind gestionarea urgenţelor medicale apărute la un caz internat în secţiile spitalului şi implementarea acesteia de şefii de secţie.

De asemenea, DSP Iaşi a recomandat reorganizarea CPU Paşcani privind compartimentarea spaţiului şi dotarea cu echipamente specifice activităţii pentru facilitatea accesului urgenţelor medicale inclusiv pediatrice, precum şi verificarea funcţionalităţii telefoanelor mobile folosite în gardă.

Măsurile au fost luate după ce la sfârşitul lunii noiembrie în mass media locală a fost publicată informaţia potrivit căreia un băiat de 7 ani din oraşul Paşcani a murit în spital după ce i s-a făcut rău la trei zile după ce i s-a administrat tratament pentru varicelă. Familia recunoaşte că băiatul a fost transportat la spital în stare gravă, dar spune că a fost dus cu întârziere de cei de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Tatăl copilului, Adrian Popoaia, a declarat că medicul de familie l-a diagnosticat pe fiul său cu varicelă, iar după trei zile de tratament a început să se simtă rău. Pentru că starea sănătăţii copilului s-a înrăutăţit brusc, a chemat ambulanţa, care a venit cu întârziere.

Potrivit tatălui, copilul a fost dus în Secţia de Pediatrie, fără a fi tratat în compartimentul de primiri urgenţe.

Și Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi a demarat o anchetă, ulterior precizând că „apelul a fost primit la ora 14:11, echipajul a plecat la ora 14:13 şi a ajuns la locul solicitării la ora 14:16”. „Echipajul medical a aplicat pacientului măsurile medicale specifice de urgenţă până la predarea acestuia la secţia de pediatrie a Spitalului Municipal Paşcani”, se precizează într-o informare a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi.

Conform documentului, Serviciul Judeţean de Ambulanţă a fost solicitat ulterior de medicul de gardă de la Spitalul Municipal Paşcani pentru transferul copilului la Iaşi.

Citește și:

  • Părinții unui copil care a murit la Spitalul din Pașcani acuză că micuțul trebuia resuscitat, dar a durat 40 de minute ca defibrilatorul să fie cărat pe scări, timp în care copilul a murit

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend