Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

SUA activează un tratat regional de cooperare militară împotriva Venezuelei

Publicat

in

SUA au invocat un tratat regional de cooperare militară, din care fac parte alte zece ţări de pe continentul american, ca răspuns la mişcări ‘belicoase’ din partea regimului condus de preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, a anunţat joi secretarul de stat american Mike Pompeo, informează AFP potrivit Agerpres.

Cererea de invocare a Tratatului Interamerican de Asistenţă Reciprocă (TIAR) a venit din partea opoziţiei venezuelene, a indicat Pompeo într-un comunicat.

‘Recentele mişcări belicoase ale armatei venezuelene ce a fost desfăşurată de-a lungul frontierei cu Columbia, la fel ca prezenţa grupărilor armate ilegale şi a organizaţiilor teroriste pe teritoriul venezuelean, probează faptul că Nicolas Maduro reprezintă un pericol nu doar pentru poporul venezuelean, ci şi pentru pacea şi securitatea vecinilor Venezuelei’, a declarat Pompeo, ale cărui declaraţii au fost preluate pe Twitter de către preşedintele Donald Trump.

Venezuela a început marţi desfăşurarea a 150.000 de soldaţi la frontiera sa cu Columbia, a anunţat Statul-Major de la Caracas, pentru exerciţii decretate de către preşedintele Maduro care îl acuză pe vecinul său că ‘manevrează’ pentru a ‘declanşa un conflict’.

La rândul său, preşedintele columbian Ivan Duque a declarat că nu va ceda la ‘provocare’ şi a respins ipoteza unei intervenţii militare împotriva ţării vecine.

Şeful diplomaţiei americane a criticat vehement în declaraţia sa ‘influenţa destabilizatoare în creştere’ a regimului venezuelean la adresa vecinilor săi, a cărui ‘politică economică catastrofală continuă să genereze o criză de refugiaţi fără precedent’.

Pompeo speră ca ţările membre TIAR, la reuniunile lor la nivel înalt, ‘să răspundă colectiv la criza urgentă care afectează Venezuela şi care se revarsă dincolo de frontierele acesteia, examinând opţiuni economice şi politice’.

SUA nu mai au relaţii diplomatice cu guvernul lui Nicolas Maduro din martie, când l-au recunoscut – la fel ca alte 50 de ţări – pe liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

Klaus Iohannis a decis! Pe cine ar pune premier dacă moțiunea de cenzură trece de Parlament

Publicat

in

De

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la Palatul Cotroceni, pe cine ar pune premier dacă moțiunea de cenzură din Parlament împotriva Guvernului Orban va trece de votul aleșilor.

„Da, și de data asta, și de data viitoare, tot pe Ludovic Orban îl voi propune premier (dacă moțiunea va trece n.r.)”, a spus Klaus Iohannis.

Vezi și:Marcel Vela, somat de urgență: Cu ei să înceapă reorganizarea! Să le desființeze!

Veteranul de război Emil Vețeleanu (101 ani), despre 23 august 1944: Influența rusească a dus la arestarea Mareșalului Antonescu

Noua lege intră în vigoare mâine! Sunt vizați toți românii! Poliția avertizează: ‘Da, ai citit bine!’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Bulgaria va achiziționa 20% din proiectul de GNL Alexandroupolis în Grecia

Publicat

in

De

Consiliul de miniștri al guvernului bulgar a aprobat participarea companiei de stat de transport a gazelor naturale din Bulgaria , Bulgartransgaz, cu un procent de 20% în capitalul social al Gastrade, care dezvoltă terminalul GNL susținut de UE în Grecia de Nord în largul țărmului Alexandroupolis, a spus Gastrade, potrivit neweurope.eu.

Condițiile acordului au fost semnate la 8 ianuarie de către acționarul fondator și președintele Consiliului de administrație al Gastrade Elmina Copelouzou și executivul Bulgarransgaz, Vladimir Malinov, în prezența ministrului energiei din Bulgaria, Temenuzhka Petkova.

Citește și: Guvernul Orban începe săptămâna cu împrumuturi! O nouă sumă uriașă luată de la bănci

Potrivit Gastrade, terminalul cuprinde o unitate de stocare și regasificare a GNL plutitoare (FSRU) și un sistem de conducte de 28 de kilometri. Capacitatea de stocare a GNL a FSRU va fi de până la 170.000 de metri cubi, iar capacitatea maximă de regasificare zilnică de 22,7 milioane de metri cubi.

FSRU va fi acostat la 10 kilometri în largul orașului Alexandroupolis și va fi conectat la Sistemul Național de Transport al Gazelor Naturale printr-o conductă de 28 de kilometri – conductă submarină de 24 de kilometri și conductă la mare de 4 kilometri.

Acesta este un proiect de interes comun european (PCI) al Uniunii Europene, care are ca scop îmbunătățirea securității aprovizionării, diversificarea surselor și rutelor de energie și sprijinirea dezvoltării concurenței în Grecia și în regiunea mai largă a Europei de Sud-Est, precum și în înființarea unui hub de gaze naturale în regiune.

Acest proiect susține și creează mari sinergii cu interconectorul Grecia – Bulgaria (IGB), un proiect la care participă Bulgarian Energy Holding și Public Gas Corporation din Grecia (DEPA).

DEPA și-a semnat deja participarea în capitalul social al GASTRADE cu 20%.

IGB este o conductă care va transmite gaze naturale din Grecia în Bulgaria și în continuare în Serbia, Macedonia de Nord, România, Ungaria, precum și Ucraina.

Citește și: Moise Guran, funcție-cheie în USR-PLUS! Alianța se transformă într-un singur partid

Decizia Consiliului de Miniștri se plasează în cadrul Strategiei Energetice actualizate a Bulgariei, care asigură accesul la gazele naturale lichidate prin terminalul GNL Alexandroupolis.

Directorul general Gastrade Konstantinos Spyropoulos a salutat participarea Bulgartransgaz la dezvoltarea proiectului de GNL Alexandoupolis.

„Proiectul va îmbogăți sursele și rutele de furnizare a energiei către Bulgaria, reducând costul energetic pentru consumatorii bulgari. Experiența și dimensiunea Bulgartransgaz vor contribui la funcționarea cu succes a proiectului ”, a spus el.

Terminalul GNL din Grecia de Nord trebuie să înceapă operațiunile în 2022.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend