Stiri Arges, Pitesti, epitesti, argeseni,

.

Stefan Crisu, fratele procuroarei Magraon de la DNA, perdant la CSM


Ştefan Crişu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fratele magistratei Magraon Nicorina de la DNA Piteşti, este un alt perdant în războiul cu CSM. Acesta a acuzat oficial că modul în care au fost validate listele cu candidaţii la plenul CSM ar fi fost unul defectuos şi în afara legii. Rezultatele au fost însă în favoarea CSM, fratele procuroarei de la Anticorupţie Piteşti fiind nevoit să înţeleagă că respectiva validare nu are nicio legătură cu aspecte din cariera unui magistrat, punctul cel mai mult dezbătut în reclamaţiile acestuia împotriva CSM.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea lui Stefan Crisu, procuror în cadrul Parchetului Tribunalului Bucuresti, prin care solicita “constatarea împrejurarii ca hotarârea prin care s-a dispus validarea listelor cu magistratii desemnati în procedura alegerilor pentru a candida la functia de membru CSM este suspendata de drept ca urmare recursului formulat împotriva acesteia”, arata Biroul de presa al Consiliului.
Plenul Consiliului a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 29 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, “doar recursul formulat împotriva hotarârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii care privesc cariera si drepturile magistratilor suspenda de drept, în temeiul legii, efectele acesteia”.
Procurorul Stefan Crisu, de la Parchetul Tribunalului Bucuresti (foto) are 39 de ani. A absolvit Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti in 1994 si a inceput cariera in Magistratura ca procuror-stagiar la Parchetul Judecatoriei Sectorului 6. Ulterior, in 1997 a fost numit procuror criminalist la Parchetul Tribunalului Capitalei, functie pe care o detine si in prezent. O scurta perioada de timp a activat la Parchetul General, unde a fost delegat la Sectia I de Anticoruptie, Urmarire Penala si Criminalistica. Stefan Crisu s-a calificat pentru turul II al alegerilor CSM pentru postul aferent procurorilor de tribunale, invingand-o la vot pe colega sa Nicoleta Stuparu.
In anumite cercuri se vorbeste despre familia Crisu ca despre o adevarata “faimiglie” a justitiei argesene. Iata mai jos componenta pe baza de rudenie a echipei Crisu.


Nicorina Magraon – procuror Parchetul de pe langa Judecatoria Curtea de Arges
Frate – Stefan Crisu, procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti;
Cumnata – Elena Crisu, procuror la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti;
Nepoata sotului – Ofelia Raluca Georgescu, judecator la Judecatoria Topoloveni;

Restaurant Domnesc, simte traditia !

Comentarii FB

comentarii




0 thoughts on “Stefan Crisu, fratele procuroarei Magraon de la DNA, perdant la CSM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

ziare