Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Statul vrea să-i ancheteze pe românii care pun anunţuri pe net. Se pot trezi cu poliţia la uşă

Publicat

in

Micile afaceri care se desfășoară mai ales pe platformele de anunțuri vor fi verificate de inspectorii de la Protecția consumatorilor. Sunt vizate persoanele fizice, care vând diverse produse, sau prestează servicii, în mod repetat, și își caută clienții, pe internet.

Sunt vizate persoanele fizice, care vând diverse produse, sau prestează servicii, în mod repetat, și își caută clienții, pe internet. Inspectorii îi vor sancționa, dacă încalcă legea, la fel cum se întâmplă, cu orice firmă. În acest moment, anunţurile de pe internet nu sunt verificate de nicio autoritate. Clienţii care se simt păcăliţi şi sună, de exemplu, la ANPC să reclame un serviciu sau produs sunt trimişi la poliţia locală pentru că inspectorii nu au în atribuţii şi verificarea activităţii persoanelor fizice. Comisarii vor să joace inclusiv rolul de mistery client, pe româneşte client fals, ca să-i prindă pe cei care fac mici averi cu astfel de anunţuri. Vor pretinde că sunt simpli cumpărători, vor comanda un produs, şi chiar îl vor plăti, ca apoi să ajungă, pe fir, la cel care l-a pus la vânzare pe internet. Mai simplu va fi cu cei care închiriază în mod constant locuinţe, inclusiv pe platformele de profil pentru turişti. Comisarii le vor bate la uşă să verifice dacă descrierea din anunţ corespunde realităţii. Iar cine nu deschide, este ameninţat cu poliţia. Deocamdată, iniţiativa ANPC prin care inspectorii primesc atribuţia de a controla anunţurile persoanelor fizice este la stadiu de proiect. După dezbaterea publică va fi propusă în Parlament.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Magazinele din Tigveni, călcate de polițiștii de la Antifraudă

Publicat

in

De

În ziua de 14 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș și Secției de Poliție Rurală Tigveni, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, au acționat pe raza localității Tigveni, pentru creşterea gradului de siguranţă, prevenirea şi combaterea comerțului ilicit, prevenirea faptelor antisociale și a abaterilor la regimul rutier.

În cadrul acțiunii, au fost controlate 5 societăți comerciale, ce au ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul, fiind aplicate un număr de 8 sancțiuni contravenționale, conform Legii 12/1990, în valoare de 5.000 lei și 2 sancțiuni contravenționale, conform O.U.G.28/1999, în valoare de 40.000 lei. 

De asemnea, au fost ridicate, în vederea confiscării, suma de 3935 lei și produse nealimentare, în valoare de 200 lei.

Totodată, au fost legitimate 24 de persoane și a fost aplicată o sancțiune contravențională, conform O.U.G.195/2002, în valoare de 290 lei.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO – Vedeta PRO TV, Elena Lasconi, candidatul USR la Primăria Câmpulung FOTO

Publicat

in

De

Cunoscuta vedetă de la Pro TV va candida la următoarele alegeri. Mai exact, aceasta dorește să devină primar la Câmpulung Muscel. Daca anunțul initial a fost făcut chiar de Elena Lasconi, care este intrigată de faptul că în orașul în care dorește să candideze nu se ivestește și nu se modernizează nimic, zilele trecute a venit si confirmarea ca vedeta TV a ales si partidul in cu care va merge alaturi la primăria Câmpulung.  Astfel, in emisiunea CHESTIUNI ARZĂTOARE de la Super TV, deputatul USR Ionuț Moșteanu a dezvaluit faptul că Elena Lasconi va reprezenta USR la alegerile pentru Primăria Campulung. ” Elena Lasconi va fi candidatul cu care USR va castiga alegerile din Campulung. Elena va pune capat dominatiei PSD in orasul in care nu s-a făcut nimic in ultimii ani, va revitaliza Câmpulungul !”, a spus Ionuț Moșteanu. De aproape 14 ani prezentatoarea de la Pro Tv are o casă în această localitate și ca urmare s-a atașat enorm de toată regiunea. Zilele trecute, ca raspuns la faptul ca Primăria Câmpulung nu a fost in stare sa  monteze un brad in centru orasului, aceasta a invitat muscelenii la impodobirea unui imens brad aflat chiar in curtea casei vedetei.

LIVE – CHESTIUNI ARZATOARE

LIVE emisiunea CHESTIUNI ARZATOARE – PENSIILE SPECIALE ELIMINATE CU JUMA DE GURA DE ORBAN – CINE A BĂGAT ZÂZANIE ÎN USR ! SE SCINDEAZĂ PARTIDUL LUI BARNA ?Intră şi tu in direct la tel: 0348 410 318, pe mesageria FB sau WhatsApp 0744 980 915

Publicată de Profit 24 TV pe Vineri, 13 decembrie 2019

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend