Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

ȘOCANT! MAMA UCIGAȘĂ ÎN ARGEȘ – Nou-născut găsit mort în sediul unei firme din Argeș

Publicat

in

Un nou-născut a fost găsit mort în sediul unei firme din Topoloveni, județul Argeș. Primele informații arată că bebelușul a fost născut la serviciu de o angajată care mai are 3 copii și nu l-ar fi vrut pe al patrulea.

Potrivit Biroului de Presă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, polițiștii din Topoloveni au fost sesizați sâmbătă că în sediul unei societăți a fost găsit un nou născut decedat.

Din cercetări a rezultat că o femeie, de 35 de ani, din Bogați, angajată a societății, ar fi născut, la termen, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după care ar fi abandonat nou-născutul.

A fost întocmit dosar penal pentru uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Topoloveni.

Femeia a fost dusă la sediul Poliției. Surse din anchetă au declarat că femeia și-a ascuns sarcina, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă a născut în timp ce era la serviciu. Aceleași surse spune că femeia mai are trei copii și nu și l-a dorit pe cel de-al patrulea.

ACTUAL

Știre falsă despre Klaus Iohannis! Dovada că nu a avut cască în ureche

Publicat

in

De

O adevărată bombă a fost lansată miercuri seara, după conferința de presă susținută de Klaus Iohannis. Pe Facebook, a fost rostogolită o imagine potrivit căruia actualul președinte Klaus Iohannis ar fi purtat cască la conferința de presă.

Imaginea respectivă a fost distribuită de mai mulți lideri PSD, printre care și primarul Gabriela Firea, care și-a șters ulterior postarea.

Surpriză, însă, imaginea este falsă. Octav Ganea, de la INQUAM PHOTOS, a reușit să-l pozeze pe Iohannis din lateral, demontând un fake-news de proporții.

Vezi și EXCLUSIV Dovada care răstoarnă spusele ministrului Muncii, Violeta Alexandru

EXCLUSIV Revine Nicușor Dan la șefia USR? Dan Barna are zilele numărate

Vești importante- Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare pentru aceste persoane

Sursa foto: Octav Ganea/INQUAM PHOTOS

Citeste mai mult

ACTUAL

Cozmin Gușă zguduie PSD-ul! Cine ar fi ordonat excluderea sa

Publicat

in

De

Cozmin Gușă, patronul Realitatea Plus, aruncă-n aer Partidul Social Democrat, făcând dezvăluiri despre cine ar fi stat în spatele deciziei de excludere a sa din PSD.

Gușă susține că oamenii pe care încă îi mai are Florian Coldea, fostul prim-adjunct SRI, în PSD ar fi cerut ca el să fie exclus.

„Relația lui Dragnea cu Coldea a fost una demonstrată, nu se mai îndoiește nimeni de ea și ca urmare a relaționării toxice, pe o parte PSD a fost destructurat în zona conducerii centrale, pe de altă parte a fost blocat să dea amnistia și grațierea, proiect care aplicat ar fi rezolvat multe din nedreptățile din justiția românească.

Era firesc ca și după dispariția lui Dragnea să rămână niște acoliți ai lui Florian Coldea în interiorul conducerii PSD care să îi continuie procesul de distrugere a PSD, proces la care eu mă opun. Pentru că acesta este motivul revenirii mele în PSD într-un moment foarte greu, în care pierduse guvernarea, nu avea niciun vector de imagine pozitiv. Mi-am asumat această decizie.

Oamenii lui Coldea din PSD vor trebui să dispară din zona de conducere pentru că o mișcare de stânga solidă nu trebuie să aibă legături periculoase din statul paralel.

Este evident că persoana interesată de excluderea mea a fost Viorica Dăncilă, iar teatrul acesta ieftin este o afirmație pentru copiii de ciclul primar, nici măcar gimnazial, acolo unde preda dânsa. Viorica Dăncilă a girat această decizie și dacă este interesată să depisteze oamenii din statul paralel din jurul ei, să îi monitorizeze pe cei care i-au propus această decizie, împotriva căreia s-au împotrivit mai mulți lideri”, a declarat Gușă, pentru evz.ro.

Vezi și

EXCLUSIV Dovada care răstoarnă spusele ministrului Muncii, Violeta Alexandru

EXCLUSIV Revine Nicușor Dan la șefia USR? Dan Barna are zilele numărate

Vești importante- Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare pentru aceste persoane

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

SUNTEM SI AICI

În Trend