Conecteaza-te cu noi

Pitesti

SEX pentru PERMIS, în Argeş ! Detalii picante din SCANDALUL PERMISELOR

Publicat

in

Scandalul permiselor de conducere ia din nou amploare după ce, săptămâna trecută, au fost reţinuţi doi poliţişti argeşeni, unul fiind de la Serviciul Înmatriculări şi Permise Auto, Cosmin Băbuş, şi un altul de la secţia locală Bradu, Gabriel Bălăşescu. Potrivit anchetatorilor din dosarul instrumentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în ultimul an, Cosmin Băbuş a intervenit în favoarea unor persoane, pentru promovarea probei de traseu a examenului de obţinere a permisului de conducere auto, iar Gabriel Bălăşescu a acţionat în legătură cu identificările RAR şi înmatricularea unor autovehicule. Din aceleaşi surse oficiale a reieşit că sumele primite de aceştia, drept mită, variau între 200 şi 400 euro. Ceilalţi patru inculpaţi audiaţi au fost chiar persoanele favorizate de cei doi.

Ce a transpirat din dosar şi este acreditat din mai multe surse, inclusiv de avocaţi, este faptul că pentru aranjarea probei practice, la Cosmin Băbuş, nu se făceau intervenţii doar de natură financiară, ci şi de natură sexuală. Astfel, ofiţerul de poliţie, care se transferase de un an de la o secţie din municipiul Piteşti la Înmatriculări, a „poftit” la una dintre candidate. Aceasta, de profesie vânzătoare de plăceri, impresariată de un „peşte” din Mărăcineni, a cedat până la urmă şi a făcut sex cu poliţistul de la Înmatriculări. După ce a avut-o în „aşternut”, Băbuş i-a dat verde pentru examinarea practică, deşi, atunci când au căzut la pace, omul nu avea nicio idee dacă femeia îl va prinde pe traseu, având în vedere că, în cadrul Serviciului de Permise, se anunţă doar în ziua respectivă cine intră ca examinator pe traseu şi cine se duce pe Biroul Înmatriculări.

Gabriel Bălăşescu este de mai bine de 10 ani la Poliţia Bradu, iar în cazul său anchetatorii fac referire strict la ceea ce făcea acesta pe RAR, pentru înmatricularea autovehiculelor, fără nicio legătură cu permisele auto. Cei doi poliţişti, care în prezent sunt arestaţi preventiv, unul fiind la domiciliu, alături de ceilalţi patru inculpaţi, sunt urmăriţi penal pentru luare de mită, complicitate la luare de mită, precum şi alte câteva infracţiuni conexe.Cauza a fost documentată cu sprijinul Serviciului Special și Serviciului Tehnic din cadrul Direcţiei Generale

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Fiscul își deschide magazin online pentru bunurile confiscate. Iata ce vei putea cumpara!

Publicat

in

De

Agentia Nationala a Finantelor Publice se declara interesata de lansarea unui magazin online, in cadrul caruia sa fie postate toate aceste produse cu proceduri mult mai simple de vanzare si cumparare.

Printre produsele aflate la vanzare pe site se vor putea regasi si masini de gaurit, batiste sau maieuri. Este incredibil poate, insa ANAF a confiscat toate aceste bunuri, incercand sa deduca cat mai mult din pagubele provocate statului si din penalitatile pe care trebuie sa le incaseze.

Ce vom putea cumpara si la ce pret?

Dupa cum spuneam, putem gasi in licitatiile ANAF de la obiecte de o valoare inestimabila, precum colectii de arta, case istorice si monumente, pana la obiecte pe care le avem cu totii in jurul nostru in viata de zi cu zi.

Spre exemplu, conform A1.ro, poti gasi pe site-ul ANAF, in sectiunea de licitatii publice batiste la pretul de 0.5 RON sau masini de gaurit manuale la pret de 30 RON.

La momentul actual, site-ul este structurat intr-un mod saracacios, sub forma unei liste cu denumirea produselor, o coloana pentru cantitate, pret, judet si reprezentant pentru contact.

Ce alte declaratii face ANAF? S-ar putea sa cumparam foarte ieftin anumite lucruri de pe site-ul nou

ANAF declara in acelasi timp ca doreste sa scoata la vanzare mult mai ieftin masinile si locuintele executate silit, tocmai pentru a incuraja vanzarea lor rapida. Se va intocmi, conform legii, o comisie de evaluare, se vor declara bunurile, se va calcula valoarea efectiva si cea atribuita si ANAF va incerca sa obtina un pret cat mai bun pentru cei care sunt interesati de achizitii prin licitatie.

Site-ul ofera la momentu actual un link pe care se pot vizualiza ofertele si datele cu privire la stoc. Insa platforma nu este inca suficient de bine gandita pentru a fi si responsive si prietenoasa cu utilizatorii. Gama produselor este insa una variata, iar multi lasa deoparte disconfortul de a face „shopping” de pe site-ul ANAF, pentru ca preturile sunt foarte atractive.

Pana cand noua platforma va functiona, puteti cumpara totusi de pe actualul site produsele dorite, iar in plus, ANAF are cate un magazin teritorial in fiecare judet din tara. 

ANAF a anuntat de-a lungul anilor diverse licitatii pentru anumite obiecte confiscate in cadrul proceselor de executare. A scos in 2016 la vanzare peste 6 kilograme de aur in bijuterii si peste 40 de kilograme de bijuterii de argint. Vanzarea se desfasoara ca de obicei de fiecare data prin licitatie publica, iar ofertele se depun la registratura sau prin posta. ANAF a vandut de-a lungul anilor masini, bijuterii, obiecte de colectie sau chiar case. Insa procesul de vanzare se desfasoara greoi si cei mai multi dintre cei care doresc sa intre in posesia bunurilor sunt alungati de tergiversarea procedeelor de predare. Asadar, ANAF are un nou proiect ce ar putea prinde viata in curand.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Doctoriță din Argeș dusă în pușcărie – Are de executat 3 ani si 6 luni pentru fals și înșelăciune

Publicat

in

De

Medicul Anca Alexandrescu, fosta șefă a Direcției de Sănătate Publică Argeș și medic în cadrul CPU a fost dusă la închisoare marți seară.  Anca Alexandrescu, medic în cadrul Camerei de Primiri Urgențe a de la Spitalului Județean de Urgență Pitești, a pierdut procesul la Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, marți, recursul în casație înaintat de Anca Alexandrescu. Magistrații au decis ca Anca Alexandrescu, medic la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Argeș, să fie reîncarcerată, în această seară, la Penitenciarul Craiova, după ce  Înalta Curte de Casație si Justiție i-a respins recursul. Reamintim că aceasta a fost lăsată în libertate în urmă cu o lună.

„Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata Alexandrescu Anca Elena împotriva deciziei penale nr. 467/A din 15 mai 2019 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 14298/280/2016. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 19 noiembrie 2019”, se arată în decizie.

Reamintim ca in data de 15 mai, judecătorii au hotărât ca Anca Alexandrescu, medic la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Argeș și fostă șefă a DSP Argeș să fie condamnată la închisoare cu executare. Aceasta a primit 3 ani și 6 luni de închisoare. Problemele penale ale doctoritei care detinea si un lant farmaceutic au inceput inca de cand era sefa a DSP. Pe de-o parte a fost acuzata de catre DNA ca, impreuna cu sotul sau, Sandel Alexandrescu au oferit mită 5000 de euro preşedintelui Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Daniel Boda, pentru ca acesta să le restituie o autorizaţie de distribuţie a medicamentelor suspendată în urma unui control care a avut loc la farmacia soţului.
Pe de alta parte, in alt dosar, a fost  acuzată că, împreună cu trei foste angajate ale farmaciei pe care a deţinut-o în comuna Călineşti, a prescris şi decontat în 2009 nu mai puţin de 400 de reţete fictive dintre care câteva zeci erau pe numele unor pacienţi morţi. In cazul de fata, sentinta de azi a venit decisiv si in ceea ce o priveste pe Anca Alexandrescu: executare 3 ani și 6 luni.

Aseara, medicul Anca Alexandrescu s-a predat Politiei pentru realizarea formalitatilor de incarcerare. „În această seară, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Pitești, privind pe o femeie de 48 de ani din Pitești, condamnata la 3 ani și 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune. Femeia a fost încarcerată”, transmit oamenii legii.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

SUNTEM SI AICI

COMENTARII FACEBOOK

În Trend