spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Rui Pinto, hackerul portughez aflat la originea Football Leaks, pus sub acuzare pentru 147 de delicte

Facebook Twitter Google+

​Rui Pinto, hackerul aflat la originea Football Leaks şi care este în detenţie provizorie în Portugalia, din luna martie, a fost pus sub acuzare pentru 147 de delicte, între care se numără extorcare în formă agravată şi sabotaj informatic, a anunţat Ministerul Public portughez.

Pinto este acuzat de extorcare în formă agravată, sabotaj informatic, precum şi de 75 de delicte de acces ilegal şi de 70 de delicte de violare a corespondenţei. Şapte dintre delicte sunt în formă agravată, potrivit Jornal de Noticias.

Avocaţii bărbatului în vârstă de 30 de ani spun că Rui Pinto este un important avertizor de integritate, iar Pinto a declarat că nu a obţinut beneficii materiale după dezvăluirile sale, care au servit interesului general, arătând corupţia din fotbalul european.

Pinto a obţinut documentele publicate de consorţiul de instituţii mass-media European Investigative Collaborations. Stabilit la Budapesta, din 2015, Rui Pinto a făcut posibil accesul la zeci de milioane de documente oficiale, multe arătând nereguli grave în fotbalul european – evaziune fiscală, fraudă, corupţie – pe baza cărora au fost deschise anchete în mai multe ţări vest-europene, informează News.ro.

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments