Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Robert Mugabe va fi înmormântat în satul său la începutul săptămânii viitoare, a anunţat familia

Publicat

in

Fostul preşedinte al Zimbabwe, Robert Mugabe, va fi înmormântat la începutul săptămânii viitoare în satul său, şi nu în monumentul dedicat „eroilor naţiunii” aşa cum îşi doreşte guvernul, a anunţat joi familia fostului şef al statului potrivit Agerpres.

„Corpul său va fi expus la Kutama (satul său – n.r.) duminică seară şi va fi înmormântat într-un cadru restrâns luni sau marţi. Nu va fi dus la Câmpul Eroilor Naţiunii”, a declarat pentru AFP unul dintre nepoţii defunctului, Leo Mugabe, care a precizat că „este decizia luată de familie”.

Robert Mugabe a murit vineri la vârsta de 95 de ani într-un spital de lux din Singapore, unde venea pentru îngrijiri de mai mulţi ani.

Corpul său neînsufleţit a fost repatriat miercuri la Harare cu mare pompă, pentru o serie de ceremonii de omagiere, între care şi funeralii naţionale prevăzute sâmbătă pe uriaşul stadion naţional al sporturilor din capitală, care poate găzdui 60.000 de persoane.

De mai multe zile, locul înmormântării sale este subiect de tensiuni între familia sa şi guvern, în conflict de la lovitura de forţă a armatei care, în noiembrie 2017, a spus capăt celor 37 de ani de conducere a lui Robert Mugabe.

De la moartea sa, fostul preşedinte a fost proclamat „erou naţional” de către succesorul său, Emmerson Mnangagwa, un apropiat căzut în dizgraţie.

Prin statutul său, Robert Mugabe ar fi trebuit înhumat în centrul „Câmpului Eroilor Naţiunii”, un monument construit la marginea capitalei pentru a-i găzdui pe cei mai iluştri „luptători ai războiului de eliberare”.

Însă o parte a familiei sale şi liderii tradiţionali îşi doresc ca el să fie înmormântat în satul Kutama, în districtul Zvimba, la o sută de kilometri de Harare, unde Mugabe deţinea o casă.

De la căderea de la putere a lui Robert Mugabe, relaţiile fostului preşedintele şi ale familiei sale cu Mnangagwa, pe care Mugabe l-a calificat drept „trădător”, sunt proaste.

În noiembrie 2017, armata l-a împins spre ieşirea de la putere după decizia sa de a-l demite pe Mnangagwa, pe atunci vicepreşedinte, la insistenţa soţiei sale, Grace, care râvnea atunci tot mai deschis succesiunea soţului său nonagenar.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

ALERTĂ! EXPLOZIE la un depozit din Houston, SUA -Cel puţin doi morţi până în prezent

Publicat

in

De

Cel puţin două persoane au murit, iar mai multe altele au fost rănite, cel mai probabil angajaţi ai întreprinderii, în puternica explozie într-un depozit industrial texan la Houston, vineri, soldată cu pagube importante, relatează AFP, citată de news.ro.

”Avem cel puţin doi morţi confirmaţi”, a anunţat şeful Poliţiei din Houston Art Acevedo.

Explozia, ”resimţită la mare distanţă” potrivit acestuia, a avut loc la ora locală 4.15 (12.15, ora României) într-un depozit în nord-vestul oraşului, provocând fum şi pagube.

O cameră de supraveghere a surprins puternica explozie. O minge de foc a fost surprinsă ridicându-se în aer.

În imagini aeriene filmate mai târziu şi transmise de telviziuni americane, se pot vedea clădiri distruse şi resturi calcinate din care se ridica un fum alb.

Citeşte şi: Bilanț NEGRU în urma cutremurului care a zguduit Turcia: Zeci de morți și sute de răniți

Martori intervievaţi de AFP au subliniat puterea deflagraţiei. ”Am auzit o explozie foarte puternică. Credeam că a fost un tunet, dar ne-am uitat afară şi nu ploua”, a declarat Dina Lopez. ”Am auzit ambulanţe şi poliţia”, a spus ea, adăugând că acoperişul casei fratelui său s-a surpat.

Cele două victime sunt cel mai probabil angajaţi ai întreprinderii Watson Grinding and Manufacturing, căreia îi aparţine depozitul, potrivit  şefului poliţiei. Două persoane au fost date dispărute, iar maşina lor se afla la locul exploziei, a precizat el, avertizând că este necesară aşteptarea rezultatelor identificării pentru o siguranţă de ”100%”.

Ar fi vorba despre doi bărbaţi hispanici, probabil cele două victime, potrivit lui Art Acevedo.

”Poliţia din Houston a deschis o anchetă penală”, a anunţat el, adăugând că zona exploziei ”probabil se va afla sub controlul poliţiei timp de patru-cinci zile”.

Numeroase case din jur au fost avariate, geamuri şi uşi au fost spulberate, iar acoprişuri s-au surpat.

Pompierii şi serviciile de urgenţă au intervenit la faţa locului şi cu putut controla flăcările după câteva ore.

Cauzele detonării erau necunoscute imediat, însă autorităţile par să privilegieze pista unui accident.

”Vă vom informa cu privire la cauza exploziei imediat ce vom avea informaţii concrete”, a anunţat Samuel Pena, şeful pompierilor din Houston. El a anunţat că nu existau indicii ale unei poluări a aerului.

Persoane au fost primite într-o biserică, în vecinătate, folosită ca refugiu.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

​Australian Open: Rafael Nadal, calificare fără emoții în optimi / Ce îl așteaptă pe iberic în turul următor

Publicat

in

De

Rafael Nadal n-a avut nicio problemă în fața compatriotului său Pablo Carreno-Busta (6-1, 6-2, 6-4) și s-a calificat, după un meci de o oră și 40 de minute, în optimile de la Australian Open.

Rafa a prins o zi extraordinară la serviciu pierzând doar cinci puncte în game-urile de lansare din primele două seturi. Chiar dacă Busta (cap de serie 27) a evoluat mai bine în setul al treilea, acesta nu a făcut față și Nadal a făcut break-ul decisiv în game-ul al cincilea.

În optimile de la Melbourne, Rafa se va întâlni cu învingătorul duelului dintre Nick Kyrgios (Australia, 26 ATP) și Karen Khachanov (Rusia, 17 ATP).

Nick Kyrgios (cunoscut, printre altele, și pentru comentariile făcute la adresa ibericului) l-a ironizat pe Rafael Nadal în meciul cu Gilles Simon din turul doi.​ Australianul este un adversar dificil pentru Rafa și s-a impus în trei din cele șapte confruntări directe.

Nici celălalt posibil adversar nu îi este străin lui Rafa. Spaniolul și rusul au oferit, la ediția din 2018 a US Open-ului, unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din ultimii ani. Nadal s-a impus atunci, cu greu, scor 5-7, 7-5, 7-6(7), 7-6(3). Totuși, campionul iberic nu are de obicei probleme în fața lui Khachanov (conduce cu 7-0 în confruntările directe).

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend