Acest continut nu poate fi copiat !
spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

REÎNCEPE RĂZBOIUL LA VIDRARU – Patronul Dumitru Tudor dat pe mâna procurorilor ? 

Facebook Twitter Google+
REÎNCEPE RĂZBOIUL LA VIDRARU – Patronul Dumitru Tudor dat pe mâna procurorilor ? 

Liniştea care domneşte la Vidraru SA, societatea patronată de afaceristul bucureştean Dumitru Tudor, cea care deţine monopolul pe piaţa spaţiilor comerciale din Curtea de Argeş, pare că se va tulbura zilele acestea. Potrivit unor surse demne de toată încerederea din fieful familiei Buzatu de la Craiova, patronul Vidraru SA va fi dat, printr-o plangere penală, pe mana procurorilor, avocaţii familiei Buzatu având deja redactat documentul care a ajuns şi în redacţia PROFIT. Potrivit acestuia, fostii şefi ai Vidraru, inclusiv juniorul Buzatu, considera ca Dumitru Tudor nu ar fi procedat tocmai corect in cateva situaţii cruciale ce aveau ca miză niste actiuni foarte valoroase si ar fi facut chiar un denunt calomnios impotriva fostului director al Vidraru SA. Ce spune unul din membrii familiei Buzatu, veţi afla chiar de la el in cadrul unei emisiuni a postului nostru TV în care se anunţă mari dezăluiri !

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments

Mai poti citi si....