spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Raspuns la unele comentarii si critici cu referire la lucrarea legata de psihologia romanilor

Facebook Twitter Google+
Am citit cu foarte mare interes textul scris de colegul Radu Umbres: „Ce e gresit in psihologia ‘psihologiei poporului roman’„? Mi-ar placea la un moment dat sa avem o dezbatere mai aplicata si fata in fata (poate dupa aparitia lucrarii sau la unele conferinte stiintifice in avanpremiera lucrarii).

De la inceput spun ca eu cred ca toate comentariile colegului Radu Umbres sunt legitime, chiar daca unele critici sunt, dupa parerea mea, eronate. Legitimitatea comentariilor vine din faptul ca gandim in paradigme relativ diferite (ex. psihologie vs. antropologie) si din faptul ca avanpremierele lucrarii au fost publicate initial intr-o revista de cultura, nu in una de stiinta. Eroarea cred ca vine din ancorarea prea puternica in propria paradigma si neintelegerea paradigmelor moderne din alte stiinte (fie ele si apropiate).

Incerc sa aduc mai multe clarificari in speranta ca raspund, macar partial, unor probleme mai simple sau mai de substanta ridicate de colegul Radu Umbres (dar si de catre alti cititori si critici de buna-credinta).

I. Clarificari generale

De ce si cum s-a pornit proiectul? Proiectul a fost gandit din anul 2005. Asa cum am mai spus, in 2005 a aparut un articol interesant in revista Science care analiza, in 49 de culturi/tari ale lumii, diferenta dintre „cum suntem” sub aspectul trasaturilor de personalitate si „cum credem” ca suntem (Terracciano si colab., 2005). Romania lipsea din aceasta analiza! Tinand cont de traditia pe care am avut-o in astfel de teme – prin Constantin Radulescu-Motru si Dumitru Draghicescu -, am decis sa corectez aceasta lipsa. De asemenea, incepand acest demers, am hotarat sa-l fac mai complex, incluzand in analiza cat mai multe din studiile publicate in literatura de profil in care romanii sunt comparati cu alte popoare/culturi/tari (asa cum am spus in una din avanpremiere, am analizat studiile disponibile pana in ianuarie 2015). Asadar, sintetic spus, asa s-a nascut fundamentul acestui proiect/demers: „cum sunt” vs. „cum se cred” romanii.

De ce a durat atat (2005-2015)? In primul rand am vrut ca aceasta analiza sa fie una riguroasa si complexa. Din pacate, la data respectiva (2005) nu existau adaptate in Romania principalele teste/instrumente psihologice care sa ne permita analize valide. Atat Constantin Radulescu-Motru, cat si Dumitru Draghicescu au generat concluzii bazate pe metodologia de varf la vremea lor. Dar cum nu existau atunci multe date disponibile, prin prisma metodologiei de astazi, majoritatea concluziilor lor au de fapt o valoare epistemica mai apropiata de ipoteze interesante, decat de cunostinte validate (si nu au facut diferenta intre „cum suntem” vs. „cum credem ca suntem”). Stiam in 2005 ca exista un program complex de adaptare a mai multor teste psihologice majore in Romania, asa ca am preferat sa astept aparitia lor (la adaptarea unora m-am implicat personal) pentru a aborda tema la nivelul de varf al metodologiei vremurilor noastre (care probabil va fi la randul ei depasita in viitor).

Asadar, „studiul”, asa cum gresit a fost prezentat in mass-media (nu de catre mine), este de fapt o carte monografica care se bazeaza pe mai multe studii (iar eu am spus acest lucru). Unele studii deja publicate (de noi sau de alti autori) sunt integrate teoretic in carte. Alte studii fac obiectul analizei secundare de date (ex. calcularea si comparare marimii efectului), analiza efectuata de noi pornind de la datele primare si/sau din rezultatele sintetice prezentate in aceste studii. In fine, alte date primare noi au fost culese si analizate ca parte a acestui proiect.

De ce publicatiile in avanpremiera? Cartea nu isi doreste sa fie doar de interes stiintific, ci doreste sa aduca in spatiul romanesc si o componenta de cultura bazata pe cunostinte (knowledge-based culture sau evidence-based culture). Asadar, unele aspecte cu relevanta culturala au fost prezentate in revista Sinteza, care este o revista de cultura si gandire critica. Analizele statistice care stau in spatele concluziilor nu puteau fi prezentate in detaliu intr-o revista de cultura, de aceea am indicat in ambele articole doar indicatori statistici bazali (ex. numarul participantilor americani vs. romani, informatii despre varsta acestora, pragul de semnificatie la care s-a lucrat) care mi s-au permis (si asa mi s-a spus ca textul este prea tehnic). Am mizat pe faptul ca (1) metodologia noastra este una standard (comparatii ale unor atribute psihologice intre romani si alte populatii – asa ca in formatul redus, numarul si varsta subiectilor erau cei mai importanti indicatori) si (2) fiind o revista de cultura se problematizeaza mai mult ideile si implicatiile lor (cate din discutiile/dezbaterile culturale sunt insotite de datele statistice subiacente – daca acestea exista – prezentate detaliat?). Mai mult, daca ne uitam la carti de sinteza prin care stiinta patrunde in cultura (ex. Pinker, Dawkins, Dennett) o sa vedem ca adesea ideea/concluzia (bazata pe zeci de studii anterioare ale autorului) este formulata simplu de autor si/sau este insotita de o citare sau date minimale (asa cum am prezentat si eu in avanpremiere), nu de rezultatele si analizele statistice subiacente detaliate. Spre exemplu, pentru prima avanpremiera exista toate referintele necesare pentru verificare indicate in articol, iar pentru a doua am spus cum au fost derivate concluziile ca metodologie generala. Aceste avanpremiere (culturale – in forma articolelor – si stiintifice – in forma conferintelor la universitati), prin reactiile la ele, ma ajuta sa aproximez mai bine formularile finale ale cartii, lucru important tinand cont de relevanta temei. Discutarea unor rezultate la conferinte stiintifice (cum sunt cele pe care le-am avut/le voi mai avea), inainte de publicarea lor finala, nu este un lucru neobisnuit; mai mult, formularea in scris a unor concluzii pe baza unor conferinte, cu prezentarea minimala si sintetica a rezultatelor discutate la conferinta, se regaseste sub forma de meeting abstracts si in Web of Science. Dar recunosc insa ca aici am subestimat interesul pentru tema si deci nevoia legitima a unor aspecte mult mai detaliate. Evident ca la publicarea cartii (sau a unor articole stiintifice specifice) rezultatele care sustin concluziile prezentate vor fi mult mai detaliate.

II. Clarificari specifice

De ce acest titlu? Am lasat titlul de „Psihologia poporului roman” pentru a arata conexiunea – ca preocupare, nu ca si cadru teoretico-metodologic – cu lucrarea anterioara a lui Constantin Radulescu-Motru. Am adaugat insa in subtitlu „profilul psihologic” si „psihologia romanilor” pentru a ne diferentia. Da, aveti dreptate ca frecvent se utilizeaza termeni precum „cultura”, „tara”, „populatie” (si eu am utilizat acesti termeni in carte), dar stiti la fel de bine ca de asemenea se gasesc in titluri ale lucrarilor sau in texte stiintifice (sau guvernamentale) sintagme precum psychology of americans, psychology of italians, etc. Mai mult, in metodologia utilizata in cercetarea atributelor psihologice adesea folosim in instructiunile experimentale sintagme precum Americans are likely to be… (americanii sunt probabil…). Asadar, utilizarea termenilor de „romani” sau de „psihologia romanilor” nu mi se pare problematica intr-o lucrare monografica de acest tip (vezi si sectiunea III).

III. Diferente de substanta

Colegul Radu Umbres spune in textul sau ca: „…am stabilit mai sus ca o populatie nu poate avea o psihologie, dar, chiar daca acceptam o exprimare metaforica, ce exact agregam…”…”Pentru ca este o mare problema ca cercetator in stiintele socio-umane sa folosesti termenul de ‘popor’ chiar si numai in titlu, si sa te referi la subiectii studiului ca ‘romani’. Nu exista ‘romani’ pentru un psiholog, asa cum nu exista ‘copaci’ pentru un biolog, sunt categorii native, absolut normale pentru limbajul de zi cu zi, dar fara sens in limbajul stiintific…”.

Ei bine, aici putem avea o dezbatere importanta. Trebuie insa sa spun ca asa „a stabilit” colegul Radu Umbres, eu nefiind de acord cu modul in care pune problema si mai ales cu implicatiile derivate (este aici si o eroare de tip petitio principii in argumentarea sa). Sigur ca o populatie nu are o psihologie in sensul Volkerpsychologie – un suflet/ethos propriu -, dar poate avea un profil psihologic format dintr-o serie de atribute psihologice rezultate din generalizare statistica. In avanpremiera am spus foarte clar, inca din primul paragraf, ca profilul este statistic, asadar ancorat in psihologia moderna, nu unul substantial/esentialist, ca in vechea si depasita paradigma Volkerpsychologie. Asadar, da, agregarea si comparatia statistica a unor atribute psihologice intr-un grup (mai mic sau pana la nivel de populatie a unei tari) sunt posibile si reprezinta unul din standardele de cercetare. Aici colegul Radu Umbres nu crede ca se poate face asta, ceea ce ma mira; explicatia pozitiei sale – spusa, totusi, prea sigur – deriva probabil din faptul ca venim din traditii stiintifice diferite. Asta este o pozitie de esenta a mai multora din cei care au comentat demersul, pe care o consider insa fundamental gresita si rezultata din neintelegerea psihologie moderne. In domeniul meu exista sute de studii de acest gen. Am selectat la intamplare doua texte, din doua articole stiintifice, relevante pentru multe din aspectele descrise de colegul Radu Umbres ca fiind gresite sau imposibile:

„…Because the same traits can be found in every culture, intercultural comparisons and correlations are possible: Are Italians more extraverted than the British?…” (Terracciano si McCrae, 2006, pg. 178). Traducere: Deoarece aceleasi trasaturi pot fi gasite in fiecare cultura, comparatiile si corelatiile interculturale sunt posibile. Sunt italienii mai extravertiti decat britanicii?

„…It is perhaps not surprising that Australians see themselves as extraverts, German Swiss believe they are typically high in conscientiousness, and Canadians describe themselves as Agreeable…” (Terracciano si colab., 2005, pg. 98). Traducere: Probabil nu este surprinzator ca australienii se vad ca extravertiti, elvetienii germani cred ca sunt foarte disciplinati si canadienii se descriu ca agreabili.

Dupa cum se vede in textele citate mai sus, se vorbeste simplu si fara complexe si ocolisuri despre „britanici”, „italieni”, „canadieni” etc., prin prisma unor atribute psihologice ca „extraversiunea” sau „agreabilitatea” comparabile intre astfel de populatii, lucruri despre care colegul Radu Umbres spune ca nu exista si imi chiar reproseaza ca le utilizez. Nu vreau sa folosesc argumentul autoritatii – explicatia reala cred ca sta, asa cum am spus, in faptul ca avem paradigme de lucru diferite -, dar daca s-a acceptat in revista Science probabil ca este in regula sa folosesc si eu astfel de termeni (ex. „romanii”) si comparatii, fara ca asta sa insemne ca nu inteleg reticenta unor colegi.

In final spun ca interesul este generat mai ales de tema lucrarii, metodologia fiind una standard in domeniul nostru, fara mari inovatii. De aceea cred ca stiintific este important de discutat relatia rezultate-concluzii (cand va aparea lucrarea in luna iunie), dar cultural este mai important sa discutam implicatiile concluziilor, care pot fi mult mai provocatoare.

IV. Referinte selective

Terracciano si colab. (2005). National character does not reflect mean personality trait level in 49 cultures. Science, 310, 96.

Terraciano, A si McCrae, R.R. (2006). Cross-cultural studies of personality traits and their relevance to psychiatry. Epidemiol Psichiatr Soc., 15(3): 176-184.

P.S. Si pentru un biolog este uneori important si util sa generalizeze de la copaci individuali (ex. bradul X, stejarul Y) la „copaci” sau „padure”, pentru a sti astfel spre exemplu numarul copacilor, densitatea acestora, unde este nevoie de impaduriri, etc. Acest tip de critica vine in logica faptului ca se spune ca „nu putem compara mere cu pere”. Acesta este un cliseu; merele si perele pot fi comparate spre exemplu prin nivelul caloric pe cantitate standard.

  • Nota Redactiei: Textul a fost preluat de pe blogul psihologului Daniel David
  • Daniel David este profesor de stiinte cognitive clinice la Universitatea Babes-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, director fondator al Departamentului de Psihologie Clinica si Psihoterapie de la UBB, profesor universitar adjunct la Mount Sinai School of Medicine New-York, SUA, formator in psihoterapie rational-emotiva si cognitiv-comportamentala la Albert Ellis Institute, SUA si este coordonatorul lucrarii „Psihologia Poporului Roman. Profilul Psihologic al Romanilor”
Facebook Twitter Google+

Facebook Comments