Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

PSIHOLOGUL EXPLICĂ: Ce dovedeşte actul sinucigaş? 5 explicaţii ale psihologului

Publicat

in

De cele mai multe ori, sinuciderea unei persoane, mai mult sau mai puțîn apropiate, vine cu suferinţa că persoană nu mai este și nu mai putem împărtăși cu ea experiențe și trăiri, vine cu sentimente de neputință, de vinovăție, de furie, dezamăgire, chiar cu sentimentul de a fi trădat. De cele mai multe ori, ne putem întreba dacă e vină noastră pentru decizia lor, dacă puteam face ceva anume pentru a preveni.
Alteori, putem rămâne timp îndelungat în starea de furie îndreptată împotriva persoanei care a recurs la acest gest din cauza sentimentelor de trădare, părăsire ori renunțare sau furie îndreptată împotriva propriei persoane din cauza sentimentului de neputință; sentimente firești de altfel, pentru procesul de doliu. În același timp, ne putem gândi că aceste persoane merită cumva să „beneficieze” de emoțiile simțite de noi, cei rămași în urmă lor, că merită milă noastră, înțelegerea și acceptarea noastră și, mai ales alegerea de ne auto-învinovăți.
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), în cazul sinuciderii copiilor și adolescenților, responsabilitatea le revine în mare parte adulților din jurul lor, deoarece aceştia nu au încă bine formate modele de viață și încă nu este bine definitivată dezvoltarea lor psiho-emoțională. Însă, în cazul adulților, situația este diferită deoarece, indiferent cât de defectuoase ar fi modelele de viață, adulții au responsabilitate 100% pentru deciziile lor.
Ce dovedeste de fapt actul sinucigaş?
1.    Egocentrism. “Persoana consideră că Universul, lumea, Dumnezeu etc. (depinde de convingeri) ar trebui să se învârtă în jurul ei, să-i facă viață exact așa cum își dorește, să-i elimine toate greutățile, să-i netezească drumul. Consideră că lucrurile bune i se cuvin cu minim de efort sau chiar fără efort din partea ei”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
2.    Egoism. “Persoana consideră că Universul, cei din jur, Dumnezeu etc. ar trebui să se ocupe doar de rezolvarea problemelor ei personale, ignorând faptul că toți avem uneori nevoie de ajutor și tuturor ne este greu sau foarte greu în anumite momente, dar alegem să căutăm soluții și să mergem înainte”, spune specialistul.
3.    Lene. Persoana preferă mai bine să se plângă și să renunțe, decât să-și asume investiția de timp/răbdare, energie și resurse necesare recăpătării stării de bine și atingerii obiectivelor.
4.    Lipsa de responsabilitate. “Indiferent de cât am înțeles până în acest secol rostul vieții, studiind științific mersul lucrurilor, știm că există în univers o ritmicitate și o organizare matematică perfect echilibrate care arată, cel puțin teoretic, că lumea are un sens, deci viața are un sens. A decide să ingnori sensul vieții și rolul tău în mersul lucrurilor presupune lipsa de responsabilitate față de univers, față de cei dragi și ignorarea darului vieții”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.
5.    Răutate. “Să știi câtă suferință poți lăsa în urmă și să alegi să nu-ți pese, este un act de răutate. Să vrei să te răzbuni pe cei din jur provocându-le sentimente de vinovăție, este un act de răutate. Chiar dacă tu consideri că nu-i pasă nimănui de tine, să alegi să ignori darul vieții și responsabilitatea pe care o comportă locul tău în univers, este un act de răutate”, explică psihologul.
Ce putem face pentru a preveni acest gest la o persoană apropiată?
“Când vedem că o persoană apropiată are gânduri sinucigașe, ne asigurăm că am dus-o la un psihoterapeut, care la rândul lui o va ajută să-și modifice modul de gândire și reacție comportamentală. De asemenea, trebuie ghidat și către un psihiatru, pentru a primi sprijin chimic pentru organismul care este în deficit de serotonină, endorfine etc. (hormonii “fericirii”, ai stării de bine). În același timp, ne asigurăm că urmează în mod real și constant indicațiile terapeutice primite”, este de părere psihologul Laura Maria Cojocaru.
Cum trecem peste actul sinucigaș al unei persoane apropiate?
“Cu toate că este un sentiment de nedescris să vezi că o persoană dragă a decis să își ia viață, trebuie să învățăm să acceptăm faptul că persoana a luat o decizie pentru viață ei și că are dreptul să facă ce consideră, indiferent de dorința noastră. În același timp, trebuie să învățăm să acceptăm faptul că persoana nu a fost dispusă să investească în starea ei de bine, nu a fost dispusă să înțeleagă că nu este buricul universului, nu a fost dispusă să-i pese suficient de cei din jur sau de rolul ei în univers. Oricât de mult ar durea aceste aspecte, este important să învățăm să le acceptăm și, cumva, să-i respectăm dorința, chiar dacă este una egoistă. În plus, este important să învăţăm să abordăm noi viața într-un mod care să fie un exemplu bun pentru cei din jur”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 7 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială. De peste 8 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Adrian Năstase îi răspunde lui CTP, după ce jurnalistul a spus că Beuran l-ar fi ‘gâdilat sub gușuliță’

Publicat

in

De

Fostul premier PSD, Adrian Năstase, a răbufnit la adresa lui Cristian Tudor Popescu.

Năstase amenință că va acționa în instanță postul Digi 24, respectiv pe CTP, dacă televiziunea nu-i va difuza dreptul la replică.

„Ieri seara, a fost difuzat, la emisiunea “Cap limpede”, la Digi 24, un drept la replica al meu:

Domnului Dumitru Rahău Director editorial, Digi 24

Bucuresti, 17 februarie 2020

Domnule Director editorial,

Recent, am vizionat înregistrarea emisiunii ”Cap limpede”, din data de 14 februarie 2020.

În acea emisiune, jurnalistul CT Popescu a prezentat, cu rea credință, circumstanțele în care a avut loc tentativa mea de suicid, din 20 iunie 2012.

În esență, a a afirmat că mi-as fi ”băgat unghia in gât ca pitigoiul” in acea ”mascaradă de sinucidere”, că dl. Beuran ”m-ar fi gâdilat sub gusulită”, că as fi stat internat ”neavând nimic” ”decât rău de pârnaie in formă agravată” . Și a continuat, timp de mai multe minute, aceste minciuni, calomnii și insulte.

Nu mă aștept ca C.T. Popescu să fi înțeles motivația gestului meu din acea zi și acest lucru nici nu are importanță pentru mine. El a prezentat însă, cu rea credință, acele circumstanțe, afectându-mi, în acest fel, dreptul la propria imagine, onoarea și reputația.

Vă solicit, de aceea, ca, în conformitate cu regulile CNA, să fie prezentat public, integral, acest punct de vedere, în proxima emisiune ”Cap limpede” a lui C.T. Popescu, pe aceeași durată de timp, adăugându-se, la aceste rânduri, citatele relevante din Ordonanța procurorului șef de secție din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ, Valentin Horia Șelaru, din 24 august 2012, din Dosarul 560/P/2012:

…„11.5. Din probele administrate în cauză a rezultat că, ajunși în încăperea apartamentului nr.l de la parterul imobilului, condamnatul NĂSTASE ADRIAN și-a luat mai multe cărți din bibliotecă, pe care le-a așezat pe masă, apoi s-a așezat în fotoliu și l-a invitat pe comisarul șef de poliței COSTEA NICOLAE să se așeze pe fotoliul alăturat, după care, de lângă corp, cu mâna stângă a scos un revolver pe care l-a îndreptat spre cap pentru a se sinucide. Instantaneu acest gest a fost urmat de intervenția ofițerului de poliție COSTEA NICOLAE, care s-a repezit spre mâna cu care condamnatul ținea arma pentru a-l dezarma. Condamnatul s-a opus și s-a luptat să păstreze arma în mână și să o îndrepte spre cap, iar în confruntarea desfășurată, cei doi s-au ridicat în picioare, s-au deplasat haotic prin încăpere, polițistul reușind să-și introducă degetele de la mâna dreaptă (arătător și mijlociu) în spațiul dintre percutorul cocoșului și butoiul revolverului, pentru a împiedica declanșarea focului. În acest context, într-un moment imediat ulterior s-a declanșat un foc de armă, intervenția ofițerului de poliție COSTEA NICOLAE pentru dezarmarea lui NASTASE ADRIAN a continuat și astfel a reușit să-i smulgă arma din mână, să o arunce în încăpere, să-l imobilizeze la pământ și să-i pună cătușele.” …

. „Astfel, faptul că ofițerul de poliție COSTEA NICOLAE a blocat demersul condamnatului de a se împușca în cap prin introducerea degetelor de la mâna dreaptă (arătător și mijlociu) în spațiul dintre percutorul cocoșului, și butoiul revolverului rezultă din expertiza medico legală traumatologică, care a confirmat leziunile la degetele de la mâna dreaptă a ofițerului de poliție.”

… „111.2. Cele descrise sunt dovedite, relevante fiind precizările din declarația martorului COSTEA NICOLAE care a arătat că: „…După ce s-a așezat pe fotoliu, m-a invitat și pe mine să iau loc pe fotoliul alăturat. În acel moment, a afirmat „îmi cer scuze că vei fi implicat într-un eveniment deosebit”. Auzind această afirmație, m-am alarmat și mă gândeam ce dorea să spună, ori ce dorea să facă, deoarece nu observasem să aibă nimic asupra sa, în afară de cărțile pe care le luase din bibliotecă. În momentele imediat următoare, l-am observat cum duce mâna spre stânga corpului, spre șezutul fotoliului pe care stătea. Când i-a revenit mâna, am văzut în mâna acestuia un revolver. Realizând ceea ce dorește să facă, m-am repezit asupra mâinii în care ținea arma pentru a-l dezarma. În momentele imediat următoare, între mine și Adrian Năstase a avut loc o confruntare fizică, în sensul că eu încercam să-i iau arma din mână, iar el încerca să-și îndrepte arma spre cap. De aceea ne-am ridicat în picioare și ne-am deplasat prin încăpere, eu reușind să introduc degetele de la mâna dreaptă (arătător și mijlociu) în spațiul dintre percutorul cocoșului și butoiul revolverului pentru a împiedica declanșarea focului. Arăt că nu a avut loc o luptă, întreg efortul fizic, atât al meu cât și al lui Adrian Năstase, fiind canalizat spre intenția fiecăruia: eu de dezarmare, iar el de îndreptare a armei spre propriul cap, întreg comportamentul acestuia relevând că dorea să se sinucidă. La un moment dat, în eforturile mele de a-l dezarma, s-a declanșat un foc de armă, după care la scurt timp am reușit să-i smulg arma din mână și să o arunc în încăpere, unde de altfel a și fost descoperită de echipa de cercetare. După ce l-am dezarmat, deoarece se zbătea, l-am imobilizat la pământ și apoi i-am aplicat cătușele, observând că în partea superioară dreaptă a cămășii cu care era îmbrăcat sunt pete pe care le-am apreciat a fi de sânge, realizând astfel că Adrian Năstase a reușit să se împuște.”…

… „Pe de altă parte, sub acest aspect, examenul psihiatric efectuat la data de 21.06.2012 este relevant și a evidențiat că: „… secundar unui factor de stres major NĂSTASE ADRIAN are o tentativă de suicid a fost atent plănuită cu aspect altruist, considerând că își salvează familia și imaginea publică de la viitoare presiuni mediatice și juridice și apreciind ca fiind onorabil gestul său (altruist), fără regret față de tentativa de suicid atent plănuită. A negat intențiile autolitice de la momentul examinării , susținând că ar fi penibil să repete gestul, fără ideație de intensitate delirantă evidentă sau tulburări calitative de percepție la data examinării, orientat temporo-spațial auto și allopsihic. La data de 22.06.2012 consultul psihiatric a relevat că pacientul este aparent fără manifestări psihopatologice care să indice o suferință psihiatrică.” …

… „IV. 1 . La Spitalul Clinic de Urgență București, unitatea de primiri urgențe a evaluat pacientul care era conștient, cooperant, prezenta patru plăgi prin împușcare penetrante, deltoidian drept subclavicular drept și în regiunea cervicală anterolaterală care era și deformată”….

Nu-mi face plăcere să-mi reamintesc aceste lucruri dar nici nu voi permite ca un gest de revoltă al meu, motivat sau nu, justificat sau nu, să rămână în amintirea familiei sau a prietenilor mei ca un gest dezonorant, de lașitate.

De aceea, dacă acest drept la replică nu va fi prezentat în totalitate, în proxima emisiune a luiC.T.

Popescu, voi acționa în justiție, în solidar, postul și pe autorul emisiunii, în baza prevederilor”, scrie Adrian Năstase, pe blog-ul personal.

Vezi și

EXCLUSIV Guvernul Orban instalează un personaj controversat într-o funcție-cheie: Pagubă de 1 milion de euro

Predoiu aproape ‘călcat în picioare’ de către procurori

EXCLUSIV Audio. Atenție, Marcel Vela, avem dovada! Șef din Poliție prins pe înregistrare

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Oreste lansează un avertisment serios pentru PNL, PMP și USR: ‘Dacă nu vor începe cu adevărat’

Publicat

in

De

Jurnalistul Oreste Teodorescu lansează un avertisment la adresa tuturor partidelor care se vor alternative la PSD.

Oreste trage un semnal de alarmă și precizând că „dacă nu vor începe cu adevărat reforma și reconstrucția sistemului, vor dispărea violent și ireversibil”.

Partidele care susțin parcursul european, Civilizația occidentala și progresul spiritual și material al României trebuie sa înțeleagă ca cei dispuși sa le voteze așteaptă in primul rând ca ele sa nu semene cu PSD… credeți ca liberalii, useristii sau pemepistii au atins maturitatea necesară încât sa facă cu adevărat o altfel de politica decât cea a populismului, manipulării și a jefuirii banului public?

Pentru a afla, trebuie sa ii vedem in exercițiul functiunii… însă îmi permit sa ii avertizez pe toți, ca dacă nu vor începe cu adevărat reforma și reconstrucția sistemului, vor dispărea violent și ireversibil! Și ca sa reusesasca, noi toți ar trebui sa fim vigilenți și reactivi! Suntem mulți, ne-am trezit din capcanele ideologiei gaunoase și avem așteptări mari! Nu mai toleram incompetenta și minciuna! Iar dacă vom deveni iar nepăsători și dezabuzați, atunci ne meritam soarta!”, atenționează Oreste.

Vezi și

Predoiu aproape ‘călcat în picioare’ de către procurori

EXCLUSIV Audio. Atenție, Marcel Vela, avem dovada! Șef din Poliție prins pe înregistrare

EXCLUSIV Se încinge cazanul cu smoală în MAI! ‘Băieții Veseli’ ai lui Vela ar pregăti execuția unui șef din Poliție

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend