Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

PSD, replică usturătoare la provocarea lui Iohannis: ‘Să citească legea fundamentală’

Publicat

in

PSD răspunde la provocarea la lectură lansată miercuri românilor de preşedintele Klaus Iohannis. Social-democraţii îi întorc „leapşa” lui Iohannis şi îi cer acestuia să citească legea fundamentală sau cel puţin pagina referitoare la propriile atribuţii.

„Îl nominalizăm pe Klaus Iohannis să citească legea fundamentală, Constituția României.

#timpulsacitim

P.S.: Și dacă nu poate citi decât o pagină, o recomandăm pe cea cu atribuțiile Președintelui”, este mesajul transmis de PSD pe Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis îndeamnă la citit într-un videoclip publicat pe Facebook, arătând că şi o singură pagină citită poate să schimbe lucrurile, în contextul în care România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte cititul.

„Lumea aparţine celor care citesc, pentru că atunci când citeşti o carte e ca şi cum ai ţine un vis între palme. Noi, românii, nu citim destul. Când vine vorba despre citit, ţara noastră este pe ultimul loc din Europa. Eu refuz să cred că nu putem schimba asta. O naţiune este condamnată la stagnare dacă oamenii se opresc din citit. (…) Ştiu că suntem cu toţii ocupaţi, muncim mult, avem grijă de familiile noastre, nu avem timp destul, dar oare nu putem să găsim un moment şi pentru noi să ne limpezim gândurile, să ne bucurăm de lectură şi astfel să fim exemplu pentru cei tineri? Hai să facem asta chiar acum, hai să citim împreună! Chiar şi o simplă pagină poate să însemne ceva, să schimbe lucrurile”, afirmă şeful statului în postarea de pe reţeaua de socializare.

În videoclip, preşedintele Iohannis citeşte o pagină din cartea „Om bun la centru”, scrisă de Andrei Mihăilescu.

„Vă provoc să continuaţi voi această călătorie, să vă alegeţi o carte pe care o îndrăgiţi, să citiţi o pagină şi să nominalizaţi un coleg, un prieten sau întreaga familie să facă la fel. Hai să ducem România printre marile culturi ale Europei celei care ce citesc! Se spune că o mare călătorie începe cu un singur pas: să începem călătoria noastră cu o pagină, să citim împreună pagină cu pagină, om cu om”, spune Iohannis.

content-image

Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

AVERTISMENT al medicilor de familie din Capitală, despre criza vaccinului antigripal: ‘Lucrurile se agravează’

Publicat

in

De

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, spune că situația vaccinului antigripal a devenit „de nesuportat” și apreciază că lucrurile „se agravează”. Probleme par să fie chiar în Capitală, unde medicii au primit în primele tranșe mult sub numărul de doze solicitat, anunță MEDIAFAX.

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, a scris pe Facebook faptul că problema vaccinului antigripal e departe de a fi una rezolvată și că, din contră, pare că se „agravează” în Capitală, unde medicii au primit în primele două tranșe de distribuție a vaccinului, mult mai puține doze decât au solicitat.

„Problema mare care pare a nu se mai rezolva la București, din contră, lucrurile se agravează în ceea ce privește vaccinul gripal. Situația a devenit de nesuportat. Medicii de familie, vreo mie în București, solicită de ordinul sutelor (doze – n.r) fiecare, așa cum am mai spus și am mai arătat”, informează Sandra Alexiu.

Citește și: Dan Barna ‘a luat foc’- Ne-au otrăvit trecutul, ne compromit prezentul și ne anulează viitorul .

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov precizează că, în ciuda numărului de doze cerut de către medicii bucureșteni, în primele două tranșe distribuite aceștia au primit un număr mult mai mic comparativ cu cel solicitat.

„Cert e că avem colegi în țară care vaccinează deja sunt de pacienți din listele lor, aflați în grupele de risc, în timp ce doctorii bucureșteni au primit în prima tranșă 10-15 și în a doua tranșă 10 – 30. Unde sunt celelalte!? O matematică simplă zice 90 de fiecare. Lăsând la o parte că unii au cerut 600, 700, 1.200 de doze”, precizează Alexiu.

Ea atrage atenția în mesajul său și asupra faptului că medicii de familie nu primesc, „cu prioritate ca medicii din spitale, înainte, dozele de vaccin pentru ei și asistente, ci la coadă la sfârșit. Câți medici de familie credeți că mai apucă să își facă dacă au de vaccinat sute de pacienti și primesc 30 de doze? Asta în condițiile în care vaccinul achiziționat gratuit de minister a fost furnizat integral de firma producătoare”.

Sandra Alexiu este intrigată în postarea sa și de faptul că Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București (DSPB) a solicitat un număr mic de doze, comparativ cu județe precum Constanța, unde în urma propriei solicitări s-au primit 160.000 de doze, întrebându-se retoric care e motivul pentru care Capitala cere mai puține doze.

„DSPB primește, în urma propriei solicitări, în jur de 90.000 de doze, în timp ce alte județe primesc (în urma propriei solicitări!) număr mai mare de doze- Constanța spre exemplu, 160.000. De ce cere Bucureștiul mult mai puține? Se teme cineva ca rămâne cu ele, e prea mult ca să le preiei și sa le distribui medicilor (mă rog, vorba vine distribuire, e vorba de programat medicii care vin cu gentuțele) sau poate nu au destule frigidere?”, scrie Alexiu.

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov acuză astfel „funcționarea defectuasă” a DSPB, care, potrivit acesteia, „nu e în stare, prin șase birouri de sector, sa facă vreodată ordine în problema vaccinurilor”.

„Acuzăm pe fiecare ministru care s-a perindat pe la biroul său din minister și pe cine se ocupă de DSP-uri (mister total) că nu a reușit, în ciuda sesizărilor pe care le-am făcut, să rezolve problema acestei instituții stat-în-stat pe care nimeni nu pare sa reușească sa o coordoneze, ordoneze, civilizeze”, spune Sandra Alexiu.

Ea a conchis spunând că medicii de familie s-au saturat de această „plagă”.

„Nu primesc vaccinuri, li se solicită hârțoage inutile și redundante pe care oricum nu se uita nimeni, sunt verificați ca niște infractori la raportări (deși raportările se fac din RENV, electronic) și nici nu sunt plătiți la timp, uneori cu lunile, alteori deloc. Avem colegi care încă nu au fost plătiți pentru vaccinurile efectuate în 2017”, informează preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

Citește și: Florin Iordache: Nu ne este rușine cu Viorica Dăncilă! O să vedeți în turul doi ce figură frumoasă va face

Ministerul Sănătății anunța prin intermediul unei informări în luna octombrie, că în 2019 au fost achiziționate de către minister 1.500.000 de doze, comparativ cu anul 2016 când s-au luat 600.000 sau 2018, când au fost achiziționate 1.300.000 de doze.

Ministerul Sănătăţii preciza la acel moment că vaccinurile antigripale vor ajunge în țară în patru tranşe, menționând totodată şi faptul că a fost asigurată inclusiv posibilitatea suplimentarii numărului de doze.

Citeste mai mult

NATIONAL

Afacerea Epstein: Prinţul Andrew spune că nu-şi aminteşte de femeia care-l acuză că a întreţinut relaţii sexuale cu ea

Publicat

in

De

Prinţul Andrew, al cărui nume a fost implicat în afacerea Epstein, a afirmat că nu-şi aminteşte să se fi întâlnit cu femeia care l-a acuzat de agresiune sexuală când era minoră, potrivit extraselor dintr-un interviu pentru BBC date publicităţii vineri seară, scrie Agerpress, citând AFP.

„Nu-mi amintesc să mă fi întâlnit vreodată cu această femeie”, a declarat al doilea fiu al reginei Angliei Elisabeta a II-a despre Virginia Roberts, devenită Giuffre după căsătorie, potrivit transcrierii interviului care va fi difuzat sâmbătă seară de BBC, în emisiunea Newsnight.

Virginia Roberts, una din reclamantele din afacerea Epstein, a afirmat că a fost forţată să întreţină relaţii sexuale cu prinţul Andrew la Londra, în 2001, pe când avea 17 ani, apoi în alte două rânduri la New York şi pe insula privată a omului de afaceri american din Caraibe.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

SUNTEM SI AICI

În Trend