Conecteaza-te cu noi

Comunicate de Presa

Program de formare profesională pentru viitorii arbitri ai Tribunalului de Arbitraj judiciar

Publicat

in

Camera de Arbitraj și Mediere organizează, în luna februarie 2015, la nivel național, Programul de formare profesională pentru ocupația “arbitru”. Cursurile se adresează tuturor profesioniștilor, indiferent de specializare, condiția minimă fiind absolvirea unei facultăți.
Persoanele care vor finaliza acest program de formare profesională au posibilitatea de a se afilia Camerei Jurisdicționale de Arbitraj din România (asociație profesională a arbitrilor la nivel național) și vor putea deveni, în viitor, arbitri în cadrul Tribunalului de Arbitraj Judiciar.
În cadrul programului de formare profesională, susținut de formatori cu o înaltă pregătire profesională (magistrați, avocați, consilieri juridici, cadre didactice universitare etc.), cursanții vor dobândi capacitatea de a asigura condițiile necesare arbitrajului, vor evalua, monitoriza și conduce activitățile desfășurate în judecata arbitrală. De asemenea, cursanții vor fi îndrumați de echipa de formatori pentru gestionarea primelor cazuri de arbitraj.
Taxa de participare este de 4.000 de lei și se reduce pentru mediatorii autorizați, cu 25%. Pentru patru persoane înscrise la curs din același grup, a cincea beneficiază de gratuitate.

“Arbitrajul este o alternativă la justiția clasică, avantajele majore ale procedurii sunt că părțile au posibilitatea de a desemna arbitrii, precum și de a stabili regulile de procedură arbitrală, termenul de soluționare poate fi redus prin convenția părților, iar hotărârea arbitrală poate fi investită cu formulă executorie. Am lansat acest program de formare în contextul în care România are un deficit de arbitri în comparație cu media Uniunii Europene. La aceste cursuri poate participa orice persoană cu studii superioare, indiferent de specializare, iar absolvenții au oportunitatea de a exercita o profesie liberală aflată în plină afirmare în țara noastră și care este foarte respectată în țările occidentale”, afirmă judecător Radu Tărniceriu, formator în cadrul Camerei de Arbitraj și Mediere.
Fundatia „Camera de Arbitraj si Mediere” și-a inceput activitatea în anul 2009 fiind constituită în baza Ordonanței nr. 26/2000, cu modificările si completările ulterioare. Fundatia „Camera de Arbitraj și Mediere” este o persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, fără scop patrimonial, autonomă, neguvernamentală, apolitică. Obiectivele fundației sunt:
 Organizarea serviciilor de formare profesională și instruire în domeniul medierii și al arbitrajului, precum și în alte arii de formare profesională a adulților, în vederea dezvoltării resurselor umane;
 Promovarea și organizarea medierii, arbitrajului, facilitării, concilierii, negocierii, ca mijloace de rezolvare a conflictelor de orice natură, stimularea spiritului civic, a cooperării și a comportamentului non-agresiv în relațiile inter-umane;
 Promovarea și monitorizarea respectării si apărării drepturilor, intereselor, libertăților fundamentale ale omului și cetățeanului, în concordanță cu legislația națională și internațională în vigoare, garantarea respectării drepturilor constituționale ale cetățenilor țării noastre, precum și a persoanelor apatride, indiferent de naționalitate, limbă, religie, sex, avere, origine, naștere sau statutul politic, juridic sau internațional al țării sau teritoriului de care aparține persoana;
 Ajutorarea persoanelor aflate în stare de nevoi sociale.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Gelu Tofan, PNL Argeş: „Bulibăşeală marca PSD! Agenţii economici mijlocii nu ştiu cine le va administra obligaţiile fiscale!”  C.P.

Publicat

in

De

Prin adoptarea legii nr. 30/2018 pentru completarea Codului de Procedură Fiscală, Parlamentul a stabilit ca administrarea obligaţiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii să fie executată de către organul fiscal judeţean.
Măsura era una necesară şi dorită de către agenţii economici şi ar fi trebuit să fie aplicată de la 1 aprilie 2018. Însă lucrurile nu au stat deloc în felul acesta, pentru că Guvernul a prorogat acest termen de două ori, iar acum nu se ştie când şi dacă va fi adoptată această măsură.

Preşedintele Comisiei Economice a PNL Argeş, Gelu Tofan a declarat:
„Dezamăgire mare în rândul agenţilor economici mijlocii, pentru că Guvernul a prorogat acest termen deja de două ori! Iar consecinţa este aceea că agenţii economici trebuie să meargă sute de km până la sediile regionale ale organelor fiscale, în situaţia în care ar fi trebuit, de jumătate de an încoace, să-şi administraze la nivel judeţean obligaţiile fiscale datorate statului!”

În plus, deputatul PNL Dan Bica a formulat o întrebare pe această temă Ministrului Finanţelor Publice, dl. Orlando Teodorovici.

Iată ce spune Dan Bica:

„Dat fiind că administratorii agenţilor economici care se încadrează în această categorie sunt puşi în situaţia inadmisibilă de a nu afla, până la sfârşitul anului, cărui organ fiscal competent se vor adresa în viitor, vă soliticit să răspundeţi la următoarele întrebări: 1. Care sunt motivele pentru care ANAF nu s-a putut organiza pentru imlementarea Legii 30/2018? şi 2. Ce măsuri a întreprins Ministerul pe care-l conduceţi, de la data promulgării legii respective până în prezent, pentru ca aplicarea dispoziţiilor acesteia să nu se lovească de piedici administrative, cum ar fi deficitul de personal, lipsa echipamentelor informatice sau a spaţiilor necesare pentru organele fiscale judeţene?”

Sigur că Ministrul Finanţelor Publice, Orlando Teodorovici nu a răspuns acestor întrebări.
Până când se vor lămuri lucrurile, agenţii economici vor trebui să meargă la sediile regionale ale organelor fiscale, iar ANAF este pus în situaţia de a nu şti cum trebuie să se organizeze. Pe scurt, o bulibăşeală marca PSD!

 

Departamentul de Comunicare al PNL Argeş

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

C.P. Pensiile speciale sunt furt! PMP solicită eliminarea acestora

Publicat

in

De

Pensiile speciale sunt FURT din banii publici. PMP a votat împotriva pensiilor speciale pentru politicieni și a depus un proiect de lege pentru eliminarea tuturor pensiilor speciale, cu excepția celor pentru veteranii de război și pentru deținuții politici.

PMP solicită eliminarea pensiilor speciale

De ce?

Pensiile speciale reprezintă o nedreptate pentru câteva milioane de români, care au muncit cinstit o viață întreagă, dar care trăiesc la bătrânețe la limita decenței. Toți cetățenii României, fără nicio excepție, trebuie să primească pensii în funcție de contribuția adusă în societate și economie.

PMP vrea să elimine toate pensiile speciale pe care politicienii le-au prevăzut în interes propriu! Militarii care au luptat în teatrele de operațiuni, veteranii de război și deținuții politici sunt singurii îndreptățiți să beneficieze de pensii speciale. NU dorim ca parlamentarii sau primarii să obțină pensii speciale!

PMP a acționat! Am contestat la Curtea Constituțională legea care oferă pensii speciale aleșilor din administrația locală și care instituie limba maghiară drept o limbă oficială a statului român.

Toți cetățenii trebuie să fie egali în fața legii, inclusiv atunci când vine vorba de pensii de stat.

Departament Comunicare PMP Argeş

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend