Conecteaza-te cu noi

Administratie

Primarul Rucărului, Ionel Dulamă, caută bani de investiţii

Publicat

in

Cu un buget local la limita supravieţuirii comunei Rucăr (circa 1,5 milioane lei), primarul Ionel Dulamă a început să bată pe la toate uşile în speranţa că va găsi sprijin financiar în vederea derulării proiectelor pe care le are în planul de investiţii pe 2015.
Unul dintre proiectele pe care doreşte să îl finalizeze în acest an, asta dacă va găsi sursa de finanţare este grădiniţa, ca să nu mai punem în calcul celelalte proiecte precum canalizarea, continuare lucrărilor la Căminul Cultural, etc.
Cum bine se ştie, comuna Rucăr este una dintre cele mai bogate localităţi muscelene, însă suma de la bugetul local, la nivel de administraţie publică locală, nu îi asigură decât strict supravieţuirea.
Primarul Ionel Dulamă îşi făcuse deja planuri mari pentru perioada 2015 – 2017 şi încă speră ca, în acest an, să mai primească ceva bani de la stat.
„Foarte important este să ne asigurăm supravieţuirea şi mai vedem cu investiţiile. O să am o discuţie cu cei de la Consiliul Judeţean. Am fost şi la întâlnirea cu ministrul Finanţelor şi mi s-a dat ca răspuns că nu se poate face nimic până la 1 iulie, pentru că s-a dat legea şi nu se mai pot face rectificări de buget. Oricum, situaţia din teren este cu totul alta decât ceea ce se discută la nivel de minister. Este o perioadă grea şi nu ştiu cum vom ieşi din ea.”, a menţionat primarul Ionel Dulamă.

 

 

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

VIDEO – SCANDAL GENERAT DE CORONAVIRUS! Jandarmii au intervenit la protestul sătenilor din Nucșoara – Argeș

Publicat

in

De

În Argeș, slaba comunicare și proastele decizii ale autoritatilor legate de infiintarea centrelor de carantina pentru coronavirus au generat, astazi, in jurul prânzului, proteste spontane in comuna Nucsoara din Arges, satul Elisabetei Rizea. Zeci de sateni, in majoritate pensionari, au iesit pe ulite pentru a cere autoritatilor sa renunte la ideea de a infiinta cele doua centre de carantina. ” Duceti coronavirsulul in Parlament”, „Manu, demisia”, au fost cateva dintre lozincile oamenilor din Nucsoara. Speriati de niste sateni pensionari, Jandarmeria Arges a intervenit la locul protestului cu doua dube si un numar de 14 jandarmi pentru a domoli sătenii. Acțiunea ar fi fost autorizata de prefectul de Arges. ” Jandarmeria Arges s-a autosesizat cu privire la acest protest spontan și a mobilizat la fața locului doua echipaje cu 14 jandarmi. La momentul sosirii echipajelor acolo, protestul se terminase”, ne-a declarat purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Arges.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO – Protest spontan la Nucșoara generat de coronavirus – Oamenii cer demisia șefului de CJ si a prefectului

Publicat

in

De

Asa cum anunta de ieri, si aseara in emsiunea chestiuni Arzatoare de la SUPER TV, decizia Prefecturii Arges de a infiinta doua centre de carantina in comuna Nucsoara a starnit revolta oamenilor ! Astazi, in jurul pranzului, oamenii au iesit pe ulite intr-un protest spontan pentru a opri infiintarea celor doua centre de carantina si au strigat lozinici prin care cer demisia sefului CJ, Dan Manu si a prefctului Emanuel Soare.

Publicată de arges-stiri.ro pe Miercuri, 26 februarie 2020

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend