Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Premieră istorică la Tokyo – Hidrogenul va fi folosit pentru prima dată în istorie drept combustibil al torţei olimpice

Publicat

in

Hidrogenul va fi folosit pentru prima dată în istorie drept combustibil al torţei olimpice în timplul unor etape ale ştafetei acesteia, în Japonia, informează Reuters potrivit news.ro.

Această iniţiativă a organizatorilor se înscre în eforturile lor de a face o ediţie a JO de la Tokyo (24 iulie – 9 august) care contribuie la protecţia mediului. Ei încearcă să minimizeze emisiile de carbon cu ocazia jocurilor, pentru a conştientiza asupra problemelor de mediu din Japonia.

Astfel, la etapele dintre prefecturile Fukushima şi Aichi, precum şi la Tokyo, torţa olimpică va fi alimentată cu hidrogen, a cărui ardere nu produce emisii de carbon. În rest, va fi folosit ca de obicei gazul. De asemenea, hidrogenul va fi utlizat pentru întreţinerea flăcării olimpice.

În plus, 500 dintre maşinile folosite la organizarea jocurilor vor avea hidrogenul drept combustibil.

Flacăra olimpică îşi va începe periplul în Japonia, la 26 martie, de la Fukushima, oraşul devastat de tsunami şi de o catastrofă nucleară în 2011.

Traseul va începe la centrul de antrenament de la Fukushima, unde au stat muncitorii care au luptat pentru evacuarea deşeurilor radioactive.

Pe traseul din Japonia, torţa olimpică va trece prin toate cele 47 de prefecturi, într-un periplu de 121 de zile, incluzând muntele Fuji sau parcul păcii de la Hiroshima, până la aprinderea flăcării olimpice, la 24 iulie.

În mod tradiţional, ceremonia de aprindere a torţei olimpice va avea loc la templul Herei din Olimpia, la 12 martie. Flacăra olimpică va fi predată organizatorilor de la JO de la Tokyo la 19 martie.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Google, Amazon și Facebook, în vizorul Liderilor G20: Taxarea companiilor digitale ar aduce profituri de 100 de miliarde de dolari pe an

Publicat

in

De

Liderii G20 plănuiesc să taxeze marile companii digitale în locul în care îşi desfăşoara activitatea, nu acolo unde sunt înregistrate. Acest mod de fiscalizare ar genera o sumă de 100 de miliarde de dolari economiei globale, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

Sunt vizate în principal marile companii Google, Amazon şi Facebook.

Regulile globale sunt vor fi elaborate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Aceasta va face companiile digitale să plătească impozit acolo unde îşi desfăşoară activitatea, mai degrabă decât în locul în care înregistrează filiale. OCDE spune că acest lucru ar putea stimula veniturile fiscale naţionale cu un total de 100 de miliarde de dolari pe an.

Citește și: Călin Popescu Tăriceanu, despre referendumul privind taxa Oxigen:Nu există o soluție perfectă

Apelul pentru unitate a venit din partea Statelor Unite, ţara care găzduieşte cele mai mari companii de tehnologie. Iniţiativa este o încercare de a elimina orice blocaj al reguli până după alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Ministrul german de Finanţe a afirmat că nu au timp să aştepte până după alegeri.

Europa pune de mult timp presiuni pe această temă, pentru ca marile companii tehnologice, care au afaceri extrem de profitabile prin intermediului Internetului, să plătească impozite acolo unde îşi vând serviciile şi nu în paradisuri fiscale, politică cunoscută sub numele de ”optimizare fiscală agresivă”.

Unele ţări, precum Franţa, Italia, Maria Britanie şi Spania şi-au impus deja propriile taxe privind serviciile digitale sau intenţionează să facă acest lucru.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Săptămână de foc pentru lucrătorii MAI: 900 de suspecți reținuți, 15.000 de apeluri la 112, amenzi de peste 25 de milioane de lei aplicate

Publicat

in

De

Peste 21.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi alţi angajaţi ai MAI au fost implicaţi, zilnic, în misiuni de menţinere a ordinii publice, combatere a activităţilor antisociale şi intervenţii în situaţii de urgenţă, în ultima săptămână, potrivit news.ro.

Ministerul Afacerilor Intrne (MAI) a transmis, sâmbătă, că peste 900 de autori de infracţiuni au fost prinşi în flagrant şi au fost depistaţi 129 de urmăriţi naţional şi internaţional, în ultima săptămână.

În această perioadă, au fost peste 14.800 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 care anunţau fapte ce ţin de competenţa structurilor de ordine publică ale MAI.

Poliţia a organizat, în întreaga ţară, peste 1.600 de acţiuni ordonate, în urma cărora au fost prinşi în flagrant 937 de autori ai unor infracţiuni.

De asemenea, au fost constatate 69.106 contravenţii şi au fost aplicate amenzi în valoare de 25.496.204 lei.

Pe linie rutieră au fost organizate 831 de misiuni de patrulare şi s-a acţionat cu 292 de dispozitive radar. În acţiunile desfăşurate au fost reţinute 4.751 de permise de conducere şi 1.727 de certificate de înmatriculare.

Citește și: Călin Popescu Tăriceanu, despre referendumul privind taxa Oxigen:Nu există o soluție perfectă

În urma investigaţiilor făcute de poliţiştii judiciari au fost identificaţi 401 de autori în dosarele penale aflate în evidenţă cu autori necunoscuţi. De asemenea, au fost identificate 129 de persoane urmărite naţional sau internaţional.

Jandarmeria a asigurat măsurile de ordine publică la 185 de manifestări, nefiind înregistrate incidente pe timpul desfăşurării misiunilor.

De asemenea, jandarmerii au fost implicaţi în prevenirea faptelor antisociale, punerea în executare a mandatelor de aducere, cercetare şi documentare.

Pentru supravegherea, monitorizarea şi controlul frontierei de stat, în cele 65 de puncte de trecere a frontierei au acţionat în medie, zilnic, 1.400 poliţişti de frontieră, iar în cele 81 de sectoare au acţionat, circa 4.300 poliţişti de frontieră cu 1.006 mijloace de mobilitate.

În ultima săptămână au fost înregistrate peste 11.000 situaţii de urgenţă care au necesitat intervenţia pompierilor şi paramedicilor.

Totodată, angajaţii IGSU au făcut 906 controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi au identificat 102 de obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Astfel, au fost aplicate 3.080 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.569.752 lei.

Inspectoratul General de Aviaţie a executat, cu 10 aeronave, 87 de misiuni aeriene, dintre care 83 aero-medicale de tip SMURD.

Ofiţerii şi agenţii Inspectoratului General pentru Imigrări au efectuat 44 de acţiuni cu forţe sporite, în urma cărora au fost depistaţi 67 de cetăţeni străini cu şedere ilegală în România.

Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a soluţionat 40.673 de cereri de eliberare a documentelor de identitate.

La nivelul Direcţiei Regim Permise şi Înmatriculări a Vehiculelor au fost emise 21.517 permise de conducere şi 38.479 certificate de înmatriculare.

Direcţia Generală de Paşapoarte a emis peste 30.200 paşapoarte, dintre care peste 27.400 paşapoarte simple electronice şi peste 2.800 paşapoarte simple temporare.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend