Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Poliția Locală, pe cale de dispariție! Cine a pus gând rău instituției

Publicat

in

Poliția Locală e pe cale de dispariție! După ce primarul din Dărăbani, Botoșani a pus pe butuci unitatea de Poliție Locală din sat, un alt primar îi urmează exemplul.

Edilul vasluian este nemulțumit de activitatea polițiștilor locali, care nu fac deloc activități de prevenire în rândul cetățenilor și sunt preocupați doar să dea amenzi.

Edilul i-a avertizat în mai multe rânduri pe cei care nu-și făceau treaba și le-a cerut să își îmbunătățească activitatea. Totul a fost însă în zadar. Primarul le-a transmis polițiștilor locali să trateze oamenii cu respect, să le vorbească pe un ton civilizat și să renunțe la “vechile metehne”.

”Le-am spus de mai multe ori cum să se comporte cu cetățenii, o să fiu al doilea primar care semnează desființarea lor, și nu scapă. Măi, fraților, în activitatea dumneavoastră sunt și măsuri de prevenție, nu sunteți doar cei cu pistolul. Cel mai simplu pentru ei e să dea sancțiuni, iar amenzile afectează bugetul, că nu le poți încasa. Lor le este simplu să spună că au dat amenzi”, a spus Vasile Pavăl, într-o conferință de presă, citează national.ro.

Vezi și:EXCLUSIV Succesorul Laurei Codruța Kovesi a dat în judecată Statul Român! A atacat inclusiv Guvernul!

EXCLUSIV Ministrul Marcel Vela echipează Poliția! Mutarea făcută în luna februarie

Omul Sistemului din CSM a fost executat! Codruț Olaru trecut pe linie moartă de Codruța Kovesi

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

DE MAXIM INTERES! Indemnizația pentru PFA-urile afectate de coronavirus a fost oficializată. Ce sumă vor primi si unde se adreseaza

Publicat

in

De

Persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) și întreprinderile familiale (IF) fără salariați, care-și întrerup activitatea în timpul stării de urgență, vor primi o indemnizație lunară fixă de la stat,  puțin peste 4.000 de lei. Suma a fost oficializată azi, fiind cuprinsă într-o ordonanță de urgență a Guvernului. Din indemnizație, beneficiarii vor plăti ulterior și impozit, și contribuții.

Noua valoare a indemnizației pentru PFA-uri și alți profesioniști (așa cum sunt definiți prin articolul 3 din Codul civil) a fost stabilită prin OUG nr. 32/2020. De la varianta inițială (salariul minim pe economie), guvernanții au stabilit acum o indemnizație de 75% din câștigul salarial mediu brut. Adică aproximativ 4.072 de lei. Suma este supusă însă plății contribuțiilor la pensii și sănătate, precum și impozitului de 10%. Modul de calcul, declarare și plată a acestor dări fiscale va fi însă stabilit ulterior. Plata acestei sume se va face prin agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială, în conturile bancare ale beneficiarilor.

Ca să obțină banii, PFA-urile vor trebui să depună online o cerere însoțită de copia actului de identitate și o declarație pe propria răspundere.

Cei care sunt în aceeași situație, dar care au salariați, vor putea să ceară subvenționarea șomajului tehnipentru salariați, nu și în nume propriu.

Totuși, PFA-urile ar putea să ceară și indemnizația obișnuită de șomaj, dacă au contract cu agențiile de ocupare a forței de muncă și au plătit contribuții la stat .

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Parlamentarii USR cer Guvernului să NU mai ascundă informaţiile despre COVID-19: ‘Suferim de auto-minciună cronică’

Publicat

in

De

Un număr de 40 de parlamentari şi europarlamentari de la USR au semnat o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis, Guvernului, dar şi personalului medical, solicitând transparenţă şi comunicarea cu rapiditate a tuturor informaţiilor legate de combaterea epidemiei de COVID-19.

Scrisoarea deschisă, iniţiată de către deputatul Cristian Seidler, este susţinută de toţi parlamentarii USR, inclusiv de preşedintele Uniunii, Dan Barna.

„USR consideră că România poate trece peste criza generată de noul coronavirus doar dacă există deplină transparenţă, oricât de dură ar fi realitatea, şi dacă cetăţenii vor avea încredere că autorităţile nu le ascund adevărul. Autorităţile au obligaţia faţă de cetăţeni şi, mai ales, faţă de cadrele medicale de a oferi toate informaţiile legate de echipamentele de protecţie şi materialele necesare: dacă vor veni, când şi în ce cantităţi. La rândul lor, cadrele medicale trebuie să aibă curajul să vorbească public despre problemele pe care le întâmpină, iar managerii de spitale trebuie să le încurajeze spre transparenţă, nu să ameninţe şi să sancţioneze”, se arată în scrisoarea deschisă.

Semnatarii afirmă că, deşi autorităţile oferă asigurări „că se face totul”, personalul medical aflat în prima linie de luptă cu COVID-19 „spune, de săptămâni întregi, că nu are nici măcar minimul necesar”.

„Primul pas în procesul de vindecare este recunoaşterea faptului că suntem bolnavi. Suferim de auto-minciună cronică şi de sindrom de ascundere obsesivă. Solicităm tratament de urgenţă, pentru că prevenţie nu am reuşit să facem până acum! Spuneţi-ne tuturor, şi mai ales spuneţi-le medicilor şi asistenţilor medicali, ce materiale vor primi la spitalul în care lucrează, în ce cantităţi şi când. Faceţi publice toate detaliile. Spuneţi-le şi când vor primi următorul transport sau chiar faptul că nu se ştie dacă şi când vor veni următoarele materiale. Informaţia, oricât de dureroasă ar fi, nu trebuie sugrumată la nivel de minister, direcţie judeţeană de sănătate sau chiar manager de spital. Dacă toată lumea va avea toate datele, realitatea nu se va schimba instant. Dar, măcar nu vom sta în minciună şi vom şti să luăm deciziile în cunoştinţă de cauză”, se mai arată în scrisoare.

Medicii şi asistenţii medicali sunt încurajaţi să spună în public de ce materiale au nevoie, în ce cantităţi şi în ce ritm. Managerilor de spitale şi şefilor de direcţii de sănătate publică li se cere să nu îi ameninţe şi să nu îi pedepsească pe cei care fac publice nemulţumirile sau neajunsurile din sistemul de sănătate.

Scrisoarea integrală:

Scrisoare deschisă: Nu ne izbiți de zid cu centurile desfăcute!

Stimate Domnule Președinte,

Stimate Domnule Prim-ministru,

Stimate Domnule Ministru al Sănătății,

Stimați directori de Direcție de Sănătate Publică și manageri de spitale,

Dragi și stimați medici și asistenți medicali,

România este în criză de ipocrizie. De zeci de ani. E țara în care se raporta realizarea planului cincinal de producție agricolă în doar 3 ani, deși toată lumea știa că magazinele de alimente sunt goale. E aceeași țară în care ni se spunea că sistemul medical oferă condiții ca în Germania, deși infecțiile intraspitalicești sunt ascunse în raportările oficiale și toată lumea știe că bacteriile ”țopăie” prin majoritatea secțiilor de spitale. Este, în continuare, țara în care autoritățile ne asigură că se face totul, deși personalul medical aflat în prima linie de luptă cu COVID-19 ne spune, de săptămâni întregi, că nu are nici măcar minimul necesar.

Primul pas în procesul de vindecare este recunoașterea faptului că suntem bolnavi. Suferim de auto-minciună cronică și de sindrom de ascundere obsesivă. Solicităm tratament de urgență, pentru că prevenție nu am reușit să facem până acum!

Spuneți-ne tuturor, și mai ales spuneți-le medicilor și asistenților medicali, ce materiale vor primi la spitalul în care lucrează, în ce cantități și când. Faceți publice toate detaliile. Spuneți-le și când vor primi următorul transport sau chiar faptul că nu se știe dacă și când vor veni următoarele materiale. Informația, oricât de dureroasă ar fi, nu trebuie sugrumată la nivel de minister, direcție județeană de sănătate sau chiar manager de spital. Dacă toată lumea va avea toate datele, realitatea nu se va schimba instant. Dar, măcar nu vom sta în minciună și vom ști să luam deciziile în cunoștință de cauză.

Dragi medici și asistenți medicali,

Ieșiți și spuneți public, puternic și cu curaj, de ce materiale aveți nevoie, în ce cantități și în ce ritm. Nimeni nu știe aceste lucruri mai bine decât voi. Iar cei responsabili de aprovizionare nu vor putea spune că nu au știut ce e de făcut. Mai mult, vor fi nevoiți să răspundă public. Nimic nu se va îmbunătăți în tăcere, dimpotrivă temerile voastre, dar și ale publicului general, se vor amplifica. Nu vă fie frică! Experiența ultimilor zeci de ani ne arată că autoritățile publice se mobilizează cel mai bine sub presiunea opiniei publice. În aceste momente, voi sunteți nu doar speranța, ci și vocea de care avem cu toții nevoie. Jurământul lui Hipocrate vă cere să vindecați, dar nu vă cere tăcere când sunteți trimiși la bolnav cu mâinile goale și fără a vă putea proteja pe voi înșivă.

Dragi manageri de spitale și directori de Direcții de Sănătate Publică,

Încurajați personalul medical spre transparență, nu amenințați și nu pedepsiți pe nimeni care face publice nemulțumirile sau neajunsurile din sistemul de sănătate. Oricum, toată lumea știe că sistemul medical național e vulnerabil și departe de a fi perfect. Dar, măcar să nu ne mai auto-amăgim cum o făceam până acum. E mai greu să ne schimbăm obișnuințele și atitudinea decât să obținem ventilatoare medicale sau combinezoane de protecție. E precum un proces de vindecare, dureros, dar absolut necesar. Altfel, alternativa rămâne doar să ne îmbolnăvim și mai mult.

Doamnelor și domnilor guvernanți,

Vom putea trece cât de cât onorabil peste această încercare doar dacă vom înțelege, odată pentru totdeauna, că lucrurile trebuie să fie previzibile. Toate lucrurile, pentru toată lumea. Nu putem și nu trebuie să ne dorim mistificarea realității, oricât ar fi de neplăcută. Nu putem cere cetățenilor și personalului medical să nu se panicheze cât timp îi ținem în semi-beznă. E ca și cum i-am cere unui șofer să conducă în deplin calm deși e legat la ochi. Doamnelor, domnilor, suntem cu toții în acest autobuz. Nu ne izbiți de zid cu centurile desfăcute!

Înlocuiți, în regim de urgență, servilismul cu raportarea adevărului și ascunderea neajunsurilor sub preș cu transparența totală în comunicare.

Cu urări de sănătate,

Dan Barna – președintele USR

Cristian Seidler – deputat USR

Adrian Wiener – medic, senator USR

Emanuel Ungureanu – deputat USR

Silviu Dehelean – deputat USR

Nicolae Ștefănuță – europarlamentar USR

Daniel Popescu – deputat USR

Mihai Goțiu – senator USR

Dan Rădulescu – deputat USR

Dumitru Lupescu – deputat USR

Cristian Ghica – senator USR

George Marussi – senator USR

Nicu Fălcoi – senator USR

Florina Presadă – senator USR

Dan Lungu – senator USR

George Edward Dircă – senator USR

Vlad Alexandrescu – senator USR

Radu Mihail – senator USR

Allen Coliban – senator USR

Silvia Dinică – senator USR

Nicoleta Dinu – senator USR

Adrian Prisnel – deputat USR

Iulian Bulai – deputat USR

Sergiu Vlad – deputat USR

Tudor Benga – deputat USR

Vlad Duruș – deputat USR

Stelian Ion – deputat USR

Cristina Prună – deputat USR

Cornel Zainea – deputat USR

Lucian Stanciu Viziteu – deputat USR

Alin Arsu – deputat USR

Cristina Iurișniți – deputat USR

Claudiu Năsui – deputat USR

Ionuț Moșteanu – deputat USR

Tudor Pop – deputat USR

Bogdan Rodeanu – deputat USR

Cătălin Drulă – deputat USR

Cosette Chichirău – deputat USR

Lavinia Cosma – deputat USR

Mihai Botez – deputat USR

Ana Ciceală – consilier Consiliul General al Municipiului București

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

PROFIT 24 TV LIVE

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend