spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

PNL și-a pierdut candidatul ! Tudor Pendiuc a fost CONDAMNAT la DOI ani de închisoare!

Facebook Twitter Google+
PNL și-a pierdut candidatul ! Tudor Pendiuc a fost CONDAMNAT la DOI ani de închisoare!

Veste proasta pentru PNL! Au pierdut candidatul la primaria Pitesti, cel despre care Dănut Bica spunea ca ar fi varianta viabila pentru ca PNL sa castige fara greturi. Asta pentru ca fostul primar al Piteştiului, Tudor Pendiuc, a fost condamnat astãzi de magistrații Curții de Apel Pitești la 2 ani de închisoare cu suspendare, în dosarul asfaltării drumului care duce către vila lui Carmen Lis, amanta şi fosta secretarã a lui Pendiuc. Sentinţa este definitivã!

Potrivit datelor de pe portalul instantei,  nu doar Tudor Pendiuc a fost condamnat. Mircea Braniște, directorul ADP Pitești, a primit de asemenea, doi ani cu suspendare. De asemenea, cei doi au primit 3 ani interzicerea unor drepturi, plus termen de supraveghere. Atât Pendiuc, cât și Mircea Braniște, trebuie să facă 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității la DSP Argeș sau Inspectoratul Școlar.

Branişte nu mai are voie sã fie director, iar Pendiuc îşi va lua adio de la candidatura pentru Primãria Piteşti din partea PNL !

IATA DECIZIA MAGISTRATILOR

 

Respinge cererea de repunere pe rol formulată de inculpatul Pendiuc Tudor având în vedere poziţia acestuia exprimată la termenul din data de 03.12.2018, cum că nu doreşte să dea declaraţii în faţa instanţei de apel. Admite apelul formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ Î.C.C.J. – D.N.A. – SERVICIUL TERITORIAL PITEŞTI, împotriva sentinţei penale nr. 293 din data de 28 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 973/109/2017, privind pe inculpaţii BRANIŞTE FLORENTIN MIRCEA, şi PENDIUC TUDOR.Desfiinţează în parte sentinţa şi rejudecând dispune următoarele. Înlătură soluţia de achitare dispusă faţă de inculpaţii Pendiuc Tudor şi Branişte Florentin Mircea. În baza art. 47 din Cp rap. la art. 13 ind. 2 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 din Cp cu aplic art. 75 alin. 2 lit. b din Cp condamnă pe inculpatul Pendiuc Tudor la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Cp. În baza art. 65 alin. 1 din Cp interzicere inculpatului Pendiuc Tudor exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Cp ca pedeapsă accesorie. În baza art. 91 şi art. 92 alin. 1 Cp suspendă executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. În baza art. 93 alin 1 Cp, pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 din Cp impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cp, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul următoarelor instituţii: Direcţia de Sănătate Publică Argeş sau Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş. Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) – e) se comunică serviciului de probaţiune. În baza art. 91 alin. 4 Cp. atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau a nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse. În baza art. 13 ind. 2 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 din Cp cu aplic art. 75 alin. 2 lit. b din Cp condamnă pe inculpatul Branişte Florentin Mircea la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g din Cp. În baza art. 65 alin. 1 din Cp interzicere inculpatului Branişte Florentin Mircea exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g din Cp ca pedeapsă accesorie. Interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. 1 lit. g din Cp constă în interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de director al Administraţiei Domeniului Public Piteşti. În baza art. 91 şi art. 92 alin. 1 Cp suspendă executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. În baza art. 93 alin 1 Cp, pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 din Cp impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cp, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul următoarelor instituţii: Direcţia de Sănătate Publică Argeş sau Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş. Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) – e) se comunică serviciului de probaţiune. În baza art. 91 alin. 4 Cp. atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau a nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Administraţia Domeniului Public Piteşti. Constată că inculpatul Branişte Florentin Mircea a achitat valoarea prejudiciului în cuantum de 27.747 lei, conform chitanţei seria ADP nr. 000008264 din 07.02.2017. Înlătură dispoziţia primei instanţe privind restituirea către inculpatul Branişte Florentin Mircea a sumei de 27.747 lei. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana vătămată STATUL ROMÂN PRIN REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA PRIN DIRECŢIA SILVICĂ ARGEŞ, împotriva aceleiaşi sentinţe. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 din Cpp, obligă pe fiecare inculpat la plata a câte 5000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (urmărire penală şi prima instanţă) . Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 868 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 iunie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments

Mai poti citi si....